Black Friday 70%

Cu ilustrațiile autorului

„Melancolica moarte a Băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca și filmele sale, poemele lui Tim Burton reușesc să fie deopotrivă copilărești și sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.“ — New York Times

„În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un și mai perfid tărâm al fanteziei –, poveștile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare demenţă.“ — Entertainment Weekly

„Copiii din poveștile acestui Tim cel Crud – «părintele» lui Edward Mâini-de-Foarfecă, al Călăreţului fără Cap și al Miresei moarte – sunt bizare bricolaje a două lumi. Pe jumătate minerale, obiecte, plante sau moluște, condamnate la diferenţă, la batjocură și, în cele din urmă, la crude morţi premature, personajele lui Burton sunt, de fapt, epifanii infantile care incomodează și stânjenesc prin stranietatea lor. Proscriși încă de la naștere, acești monstruleţi mecanomorfi, acești alieni candizi, aceste deșeuri cu suflet își petrec copilăria în izolare și singurătate. Normalitatea le face rău, iar oamenii nu știu să-i iubească pe cei care nu le seamănă.“ — MARIUS CHIVU

Euforia patriotică, mobilizarea, invazia română, întoarcerea frontului, înfrângerea Puterilor Centrale, disoluția Imperiului, pierderea Transilvaniei și schimbarea stăpânirii, Trianonul – cum au trăit maghiarii transilvăneni anii Primului Război Mondial?

Acolo unde vecinătatea Celuilalt face parte din cotidian, nu putem lupta cu resentimentele memoriei colective decât prin refuzul propagandei și prin deschiderea onestă, sinceră, empatică. Acest volum de mărturii este o premieră în spațiul românesc. El spune povestea Marelui Război cu vocea oamenilor care l-au trăit: simpli țărani, preoți de țară, militari, intelectuali, doamne din înalta societate, primari, miniltri, deputați. Din toate aceste glasuri, puse laolaltă cu măiestrie și cu deplină competență documentar-istorică, ajunge până la noi, vie, o lume despre care până acum n-am vrut să știm nimic.

Profund senzorial, mișcându-se între Sudul american și Coreea de Sud cu rafinamentul și fluiditatea unei teme cu variațiuni, „Studentul străin”, romanul de debut al scriitoarei americane Susan Choi, este o poveste despre traumele războiului, despre răni vizibile și invizibile, despre sexualitate, prietenie, iubire și prețul plătit pentru a supraviețui. În 1955, un student coreean sosește la o universitate din Tennessee. Chuck este timid, vorbește engleza cu nesiguranță, iar despre viața sa din țara natală nu spune mai nimic. În campus o întâlnește pe Katherine, o tânără frumoasă și ciudat de singuratică. Și ea e bântuită de trecut, iar în micul Sewanee pare tot o străină. Amândoi trăiesc parcă în amorțire, incapabili la prima vedere să decidă ceva în privința viitorului și, cu toate acestea, întâlnirea lor pare să le promită unul.

Milena, fiică de nomenclaturist cu funcție înaltă într-o țară comunistă nenumită din estul Europei, se bucură de un lux nelimitat și de o libertate, firește, limitată. Când îl întâlnește pe Jason, un poet britanic, e fermecată, aproape fără să-și dea seama, de aura lui boemă și după un timp hotărăște să fugă în Anglia. Londra anilor ’80 nu e tocmai întruchiparea Occidentului strălucitor și prosper pe care și-l imagina, dar e fericită alături de bărbatul pe care-l iubește – până când descoperă că ideea lui despre libertate îi provoacă mai multă suferință decât orice a cunoscut ea până atunci. Are de ales între o lume liberă, cu toate riscurile inerente, și lumea confortabilă, dar artificială și plină de constrângeri a părinților ei, cu sentimentul dureros că nu aparține nici uneia. O carte emoționantă, despre falia imensă creată de împărțirea nefirească a Europei și despre modurile infinite în care un regim politic te poate înstrăina de tine însuți.

„Cartea Sarei este despre curajul de a schimba lumea, despre lupta ei cu un sistem corupt și cu indiferența oamenilor. Într-un fel, m-a durut să văd că a deschis cutia Pandorei, de parcă acea parte urâtă ar trebui acoperită la nesfârșit. Dar știu că ne vom face bine numai dacă ne vom da seama că suntem bolnavi. Această carte e un bisturiu, taie în carnea vie a ideii că suntem grozavi și ne arată așa cum suntem, prea des nepăsători față de copii, bătrâni și animale. Este o lecție despre speranță și despre cum să nu cedezi atunci când crezi că totul e împotriva ta. Despre dorința de a lăsa urme. De fericire, desigur.“ — LILIANA NECHITA

În „Trișorii din Harlem”, Colson Whitehead își diversifică paleta genurilor abordate și ne propune un thriller de mare suspans, un roman psihologic și unul social. Ray Carner, orfan de mamă de la o vârstă fragedă și fiu al unui infractor înrăit din Harlem, își depășește condiția socială, reușind să obțină o diplomă universitară și să-și încropească propria afacere, ca proprietar al unui magazin de mobilă. Atras, fără voia lui, în tenebrele unor acțiuni ilicite (culminând cu jafuri planificate, crime și răfuieli între bande), Carner pendulează între statutul de familist respectabil, de „om onest“, și acela de complice al unor interlopi lipsiți de scrupule. Harlemul anilor 1950-1960 ai secolului trecut este reconstituit magistral.

Desene de Mihail Coșulețu

MARIUS CHIVU • MARIANA CODRUȚ • BOGDAN COȘA • AUGUSTIN CUPȘA • ADELA GRECEANU • BORCO ILIN • FLORINA ILIS • ANGELO MITCHIEVICI • IULIAN POPA • MIRCEA PRICĂJAN • VIORICA RĂDUȚĂ • ANDREEA RĂSUCEANU • ADRIAN G. ROMILA • CORINA SABĂU • SEBASTIAN SIFFT • TATIANA ȚÎBULEAC

„16 autori din tot atâtea orașe au scris câte o proză despre locul natal sau în care se regăsesc cel mai bine. În unele texte, atmosfera orașului se insinuează pe nesimțite printre întâmplări, referirile directe la spațiu fiind aproape absente. În altele, acesta comunică imperceptibil cu psihologia personajelor, anticipându-le sau justificându-le gesturile și acțiunile. O lectură în cheie ironică, o privire nostalgică, o imersiune în trecutul istoric al unui loc – toate sunt variante de a citi și a scrie orașul. Scriind despre orașul lui, fiecare prozator și-a făcut de fapt propriul portret.“ — ANDREEA RĂSUCEANU, coordonatoarea volumului

Ea este „femeia care iubește prea mult“, el este „bărbatul care se teme să iubească“. El suferă de „sindromul funiei de gât“, ea – de „sindromul lasoului“. Fără să-și dea seama, fiecare aduce în intimitatea cuplului carențele relației sale din copilărie cu părintele de sex opus. Neînțelegerile și conflictele lor își au de obicei originea în trauma fetiței neglijate de tată și în neajutorarea băiatului supraprotejat de mamă. Şi totuși, iubirile noastre pot fi fericite, susține autorul acestui bestseller internațional. Există soluții pentru formarea unui cuplu viabil – soluții îndrăznețe, la îndemâna noastră, pe care însă ne-ar fi greu să le descoperim pe cont propriu…

„E întotdeauna greu să judecăm un mare scriitor contemporan: ne lipsește distanțarea. Iar dacă aparține unei alte civilizații, este încă și mai greu, căci intră în joc ori atracția exotismului, ori neîncrederea în același exotism. Riscul înțelegerii greșite sporește atunci când, cum e cazul lui Yukio Mishima, elementele propriei sale culturi și acelea ale Occidentului, pe care le-a absorbit cu lăcomie, adică banalul și straniul din perspectiva noastră, se îngemănează în felurite proporții înăuntrul fiecărei opere, având efecte și reușite diferite. Și, cu toate astea, tocmai acest amestec îl transformă pe autor într-un autentic reprezentant al Japoniei, și ea atât de violent occidentalizată, dar marcată, dincolo de orice, de unele trăsături imuabile. Modul în care la Mishima particulele tradițional japoneze au urcat la suprafață și au explodat în moartea lui fac din el, deopotrivă, martorul și – în sensul etimologic al cuvântului – martirul Japoniei eroice, cu care putem spune că s-a contopit în răspăr.“ — MARGUERITE YOURCENAR

„Ce distincţie există între moartea eroică și cea decadentă? Calea duală a crudei stopări a salvării dovedește că, în ultimă instanţă, sunt unul și același lucru, iar etica literară și etica acţiunii nu sunt decât eforturi patetice de rezistenţă împotriva morţii și a uitării.

Singura diferenţă posibilă o reprezintă prezenţa sau absenţa ideii de onoare, pentru care moartea este «ceva care trebuie văzut», și prezenţa sau absenţa esteticii formale a morţii care o însoţește, cu alte cuvinte natura tragică a modului în care abordăm moartea și frumuseţea trupului care se‑ndreaptă spre pieire. Așadar, când vine vorba de‑o moarte frumoasă, suntem condamnaţi la inegalităţi și grade de noroc direct proporţionale cu inegalităţile și gradele de noroc cu care am fost binecuvântaţi încă de la naștere, cu toate că această inegalitate este oarecum obstrucţionată în ziua de azi de faptul că omului modern îi lipsește aproape cu desăvârșire dorinţa grecilor antici de‑a trăi «frumos» și de‑a muri «frumos».“  — YUKIO MISHIMA

Fotografia de pe copertă: Yukio Mishima, în ipostază de războinic japonez, purtând pe cap hachimaki de kamikaze și mânuind o katana

Bestseller internațional tradus în 33 de țări

 

Supraviețuitorii dezvăluie povestea a trei frați care se întorc la casa în care și-au petrecut verile pe când erau copii și unde, cu mai bine de 20 de ani în urmă, un accident devastator le-a schimbat viețile. Deși înstrăinați unul de celălalt, Benjamin, Pierre și Nils revin pentru a îndeplini ultima dorință a mamei, despre care află în seara dinaintea înmormântării sale: cenușa să-i fie împrăștiată la casa de lângă lac. Scris cu un farmec aparte și neliniștitor în felul în care dezvăluie treptat când copilăria fraților, când viața lor adultă, de o melancolie deopotrivă delicată și crudă, construit abil, pivotând între un fir narativ ce aparține trecutului și urcă spre finalul inimaginabil, și un altul care coboară dinspre momentul morții mamei către întâmplarea traumatizantă, Supraviețuitorii este un roman intens și profund senzorial despre copilărie, cu toate secretele și, mai cu seamă, cu dramele care lasă urme adânci.

Admirat de Tolstoi, Cehov și Thomas Mann, Nikolai Leskov se numără printre clasicii ruși din secolul al XIX-lea. Walter Benjamin l-a definit ca povestitorul.

Lady Macbeth din Mțensk, una dintre primele sale povestiri și cea mai cunoscută, a fost publicată în 1865 în revista Epoha, condusă de F.M. Dostoievski, care avea o mare prețuire pentru autor. Transformată într-o operă de Dmitri Șostakovici în 1934, a cunoscut trei versiuni cinematografice, cea dintâi fiind regizată de Andrzej Wajda în 1962. Luate laolaltă, narațiunile care o însoțesc în volumul de față, de la istorii grotești până la povestiri pline de tâlc, alcătuiesc portretul aceluiași personaj: omul rus al secolului al XIX-lea, cu „apetitul lui pentru cădere și înălțare“, cu micile lui vanități și meschinării, cu gesturi grandioase și veleități niciodată împlinite. Despre Nikolai Leskov s-a spus deseori că este „cel mai rus dintre scriitorii ruși“. Povestirile lui sunt clocotitoare, pline de ironie, dar lăsând să se întrevadă un substrat mult mai profund.

În martie 1988, la o universitate americană pentru surdomuți s-au declanșat ample proteste: studenții nu cereau doar schimbarea rectorului, ci, în ultimă instanță, acceptarea statutului lor aparte, greu de înțeles pentru lumea din jur care aude. Incitat de acest eveniment, Oliver Sacks întreprinde o cercetare a universului surzilor și a limbajului semnelor – un limbaj de o formidabilă bogăție și plasticitate, posedând o gramatică proprie, a cărei înțelegere ne conduce spre cele mai profunde straturi ale gândirii. Văzând glasuri e o carte revelatoare. Ne îndeamnă să medităm asupra limbajului în genere și ne spune povestea emoționantă a unor oameni care sunt la fel ca noi, și totuși foarte diferiți. Ne apropie de esența condiției umane.

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa, în Peru, şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui murise şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie, acesta îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând un mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se însoare cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Márquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. În anul 2010, Academia Suedeză i-a acordat lui Mario Vargas Llosa Premiul Nobel pentru literatură.

La Editura Humanitas au apărut: Oraşul şi câinii (1992), Povestaşul (1992), Mătuşa Julia şi condeierul (2000), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2003), Elogiu mamei vitrege (2003), Scrisori către un tânăr romancier (2003), Paradisul de după colţ (2004), Adevărul minciunilor (2005), Lituma în Anzi (2005), Peştele în apă (2005), Tentaţia imposibilului (2005), Caietele lui don Rigoberto (2006), Casa Verde (2006), Chipuri ale răului în lumea de astăzi. Mario Vargas Llosa în dialog cu Gabriel Liiceanu (2006), Rătăcirile fetei nesăbuite (2007), Pantaleón şi vizitatoarele (2008), Băieţii şi alte povestiri (2009), Visul celtului (2011), Călătoria către ficţiune (2012), O mie şi una de nopţi (2013), Orgia perpetuă. Flaubert şi Doamna Bovary (2013), Arme şi utopii (2013), Eroul discret (2013), Conversaţie la Catedrala (2014), Sărbătoarea Ţapului (2014), Războiul sfârşitului lumii (2015), Civilizația spectacolului (2016).

La Editura Humanitas Fiction au apărut: Cinci Colţuri (2016, 2020), Rătăcirile fetei nesăbuite (2016, 2020), Mătuşa Julia şi condeierul (2017, 2021), Lituma în Anzi (2017), Oraşul şi câinii (2017), Istoria lui Mayta (2019), Casa Verde (2019), Băieţii şi alte povestiri (2019), Chemarea tribului (2019), Cine l-a ucis pe Palomino Molero? (2020), Elogiu mamei vitrege (2020), Povestaşul (2020), Paradisul de după colţ (2021), Vremuri grele (2021), Conversație la Catedrala (2021), Visul celtului (2021).

AVNI DOSHI s-a născut la New Jersey, în 1982, și în prezent locuiește în Dubai. A obținut o licență în istoria artei la Barnard College, New York, și un master în același domeniu la University College London. Deși a crescut în Statele Unite, a petrecut mult timp și în Prune, India, la familia mamei sale. Mai târziu, a locuit vreme de șapte ani în India, fiind curator pentru diferite galerii. A colaborat la British Vogue, Granta, Elle India, Harper’s Bazaar India și The Sunday Times. A primit Tibor Jones South Asia Prize în 2013 și Charles Pick Fellowship în 2014. Romanul ei de debut, Zahăr ars (Burnt Sugar; Humanitas Fiction 2021) a fost publicat pentru prima dată în India, în 2019, cu titlul Girl in White Cotton, fiind nominalizat la Tata First Novel Prize și câștigând, în 2021, Sushila Devi Award. Odată cu apariția în Marea Britanie cu titlul actual, a fost finalist la Booker Prize în 2020 și s-a aflat pe lista nominalizărilor la Women’s Prize for Fiction în 2021. A fost declarat „Cartea anului 2020“ de The Guardian, The Economist, The Spectator și la NPR. Este în curs de traducere în peste 25 de țări.

ETGAR KERET s-a născut pe 20 august 1967, la Tel Aviv, în familia unor evrei supraviețuitori ai Holocaustului. Este unul dintre cei mai reprezentativi scriitori israelieni contemporani, scenarist, regizor și autor de benzi desenate. Povestirile sale au apărut în The New York Times, Le Monde, The New Yorker, The Guardian, The Paris Review și Zoetrope. A publicat mai multe volume de povestiri care au devenit bestselleruri, fiind traduse în 42 de limbi — Tzinorot (Conducte, 1992, 2004), Ga’aguay Le-Kissinjer (Mi-e dor de Kissinger, 1994), Ha-Kaytana Shel Kneller (Tabăra de vară a lui Kneller, 1998), Anihu (Eu sunt el, 2002), Și, deodată, cineva bate la ușă (Pitom Dfika Ba-Delet, 2010; Humanitas Fiction, 2018) și Haide, zboară odată (Takala Bi-Ketzeh Ha-Galaxia; Humanitas Fiction, 2021), cu care a câștigat în 2018 Premiul Sapir și National Jewish Book Award for Fiction. Keret este autorul câtorva cărți pentru copii și al volumului de memorii Șapte ani buni (Seven Good Years, 2015; Humanitas, 2018). A primit în 2016 Charles Bronfman Prize și English Pen Award și, în calitate de regizor, în 2007 a câștigat împreună cu soția sa, Shira Geffen, Caméra d’Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes pentru filmul Meduzot. În 2010, statul francez i-a acordat titlul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres. În prezent predă la Facultatea de Litere a Universității Ben-Gurion din Negev și la Facultatea de Cinematografie a Universității din Tel Aviv.

Scriitor (romancier, eseist, autor de memorii), aviator, diplomat, regizor, scenarist, ROMAIN GARY, pe numele adevărat Roman Kacew, s-a născut pe 8 mai 1914 la Vilnius într-o familie evreiască și a crescut la Varșovia, unde mama sa l-a botezat catolic. În 1928 s-a stabilit în Franța. A studiat Dreptul la Aix-en-Provence și Paris. În timpul războiului, când și-a luat numele de Gary, a fost pilot în Forțele Aeriene Franceze Libere, primind ulterior multe medalii și distincții, printre care titlul de Comandor al Legiunii de Onoare. L-a întâlnit pe generalul de Gaulle în 1940 la Londra și a rămas toată viața un admirator al acestuia. După război, cariera de diplomat avea să-l poarte la Sofia, Berna, New York, Londra, Los Angeles. S-a căsătorit în 1945 cu jurnalista britanică Lesley Blanch. Numit consul general la Los Angeles, a întâlnit-o pe actrița Jean Seberg, cu care s-a căsătorit în 1963, a avut un fiu și de care a divorțat în 1970. Pe 2 decembrie 1980, la un an după ce aceasta s-a sinucis, Romain Gary s-a împușcat. Este singurul scriitor care a primit de două ori Premiul Goncourt, mai întâi ca Gary, apoi ca Émile Ajar (identitatea lui Ajar s-a aflat abia după moartea autorului). Opera vastă, eterogenă semnată Gary se întinde pe mai mult de patru decenii. Dintre romanele sale menționăm: Educație europeană (Éducation européenne, 1945; Humanitas Fiction, 2020), Marele vestiar (Le grand vestiaire, 1948; Humanitas Fiction, 2021), Les racines du ciel (1956, Premiul Goncourt), Promisiunea zorilor (La promesse de l’aube, 1960; Humanitas Fiction, 2018), Les oiseaux vont mourir au Pérou (1962), Lady L. (Lady L., 1963; Humanitas Fiction, 2021), La tête coupable (1968), Dincolo de limita aceasta biletul își pierde valabilitatea (Au-delà de cette limite votre ticket n’est plus valable, 1975; Humanitas Fiction, 2019), Clar de femeie (Clair de femme, 1977; Humanitas Fiction, 2017), Zmeie de hârtie (Les cerfs-volants, 1980; Humanitas Fiction, 2019) etc. Sub pseudonimul Émile Ajar au apărut Gros-Câlin (1974), La vie devant soi (1975, Premiul Goncourt), Pseudo (1976), L’angoisse du roi Salomon (1979).

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye (2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă, Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Atâta şi ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autorităti cehe să-l excludă de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi să-i elimine cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Şi cum să fi acceptat un regim împietrit în stalinismul deceniului şase pe acela care fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase în cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului? Iată de ce următorul roman, Viaţa e în altă parte, i-a apărut in 1973 în Franţa, iar doi ani mai târziu autorul însuşi se stabilea aici, devenind în scurt timp un scriitor de faimă internaţională, tradus în toate limbile importante ale lumii.

Opere scrise în cehă: Gluma, roman; Iubiri caraghioase, nuvele; Viaţa e în altă parte, roman; Valsul de adio, roman; Cartea râsului şi a uitării, roman; Insuportabila uşurătate a fiinţei, roman; Nemurirea, roman

Opere scrise în franceză: Jacques şi stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru; Arta romanului, eseu; Testamente trădate, eseu; Lentoarea, roman; Identitatea, roman; Ignoranţa, roman; Cortina, eseu în şapte părţi; O întâlnire, eseu

Despre opera lui Milan Kundera: Kvetoslav Chvatik, Lumea romanescă a lui Milan Kundera; Éva Le Grand, Kundera sau memoria dorinţei; Jocelyn Maixent, Secolul XVIII al lui Milan Kundera; Maria Nemcova Banerjee, Paradoxuri terminale; François Ricard, Ultima după-amiază a lui Agnes, eseu despre opera lui Milan Kundera; Guy Scarpetta, Vârsta de aur a romanului; Guy Scarpetta, Variaţiuni asupra erotismului

SUSANA FORTES s-a născut în 1959 la Pontevedra, în Galicia. A studiat istoria și geografia la Universitatea din Santiago de Compostela și istoria americană la Universitatea din Barcelona. A trăit o vreme în Statele Unite, unde a predat limba spaniolă și istoria artei. În prezent este profesoară la Valencia și colaborează la publicațiile El País și La Voz de Galicia, precum și la reviste de cinema și literatură. Primului său roman, Querido Corto Maltés (1994), i-a fost acordat Premio Nuevos Narradores. I-au urmat Las cenizas de la Bounty (1998), Tiernos y traidores (1999), Fronteras de arena (2001), roman finalist la Premio Primavera, El amante albanés (2003), finalist la Premio Planeta, El azar de Laura Ulloa (2006), recompensat cu Premio de Narrativa de la Crítica Valenciana, Quattrocento(2007), Esperando a Robert Capa (2009), distins cu Premio Fernando Lara de Novela, La huella del hereje (2011), Iubirea nu e un vers liber (El amor no es un verso libre, 2013; Humanitas Fiction, 2021) și Septembrie poate aștepta (Septiembre puede esperar, 2017; Humanitas Fiction, 2019), care a primit Premio Turia a la Mejor Contribución Literaria în 2018. Cărțile Susanei Fortes sunt traduse în peste 15 limbi.

JULIE ORRINGER s-a născut în 1973 la Miami, în Florida. A studiat la Cornell University și deține un masterat în ficțiune de la Iowa Writers’ Workshop. În prezent, predă literatura la Brooklyn College și Stanford University, iar în trecut a ținut cursuri la Columbia University, Princeton University, NYU, University of Michigan și California College of the Arts. A debutat în 2003 cu volumul de povestiri How to Breathe Underwater, care a devenit New York Times Notable Book, San Francisco Chronicle Best Book of the Year și a câștigat Northern California Book Award. Povestirile ei au apărut în publicațiile Paris Review, McSweeney’s, Ploughshares, Zoetrope: All-Story etc. și în multe antologii: The Best New American Voices, The Pushcart Prize Anthology, Granta Book of the American Short Story, The Scribner Anthology of American Short Fiction. Pentru ele a primit numeroase premii, printre care Paris Review’s Plimpton Prize, două Pushcart Prizes, de două ori Yale Review Editor’s Prize. În 2010 publică primul roman, The Invisible Bridge, devenit bestseller New York Times și nominalizat la Orange Prize în 2011. Al doilea roman, Portofoliul fugii (The Flight Portfolio, Humanitas Fiction, 2021), îi apare în 2019 și e inclus de publicațiile The Washington Post, The Wall Street Journal, Entertainment Weekly și Observer printre cele mai bune cărți ale anului. A beneficiat de burse de creație din partea Guggenheim Foundation, National Endowment for the Arts, Cullman Center de la New York Public Library, Radcliffe Institute for Advanced Study de la Harvard, MacDowell Colony și Yaddo. Cărțile ei au fost traduse în douăzeci de limbi.

OLIVER SACKS (9 iulie 1933 – 30 august 2015) s-a născut la Londra, într-o familie de medici, şi a studiat medicina la Queen's College, Oxford. La începutul anilor '60 s-a stabilit în Statele Unite, la San Francisco. Din 1965 a locuit la New York, unde a fost profesor de neurologie la Albert Einstein College of Medicine. Preocuparea sa constantă a fost lucrul cu pacienţii suferind de boli neurologice pentru a-i ajuta sa trăiască în condiţii cât mai apropiate de normalitate. Oliver Sacks a îmbinat activitatea medicală cu scrisul, iar cărţile în care prezintă publicului larg cazurile sale clinice s-au bucurat de o uriaşă notorietate internaţională - au fost traduse în 22 de limbi, în tiraje de milioane de exemplare. Ele sunt studiate în universităţi de către neurologi, scriitori, filozofi şi sociologi. În plus, opera lui Oliver Sacks a avut un mare impact asupra intelectualilor umanişti şi asupra artiştilor. Awakenings a stat la baza filmului cu acelaşi titlu (cu Robert De Niro si Robin Williams, film nominalizat pentru Premiul Oscar) şi piesei lui Harold Pinter, A Kind of Alaska. Omul care îşi confunda soţia cu o pălărie (The Man Who Mistook His Wife for a Hat) a fost de asemenea pusă în scenă, cu mare succes, în regia lui Peter Brook. Cărți: Migraine (1970), Awakenings (1973), A Leg to Stand On (1984), The Man Who Mistook His Wife for a Hat (1985), Seeing Voices (1989), An Antropologist on Mars (1995), The Island of the Colorblind (1997), Uncie Tungsten: Memories of a Chemical Boyhood (2001), Oaxaca Journal (2002), Musicophilia: Tales of Music and the Brain (2007), The Mind's Eye(2010), Hallucinations (2012), On the Move: A Life (2015, trad. rom. În mişcare: O viaţă,Humanitas, 2015), Gratitude (2015, trad. rom. Recunoştinţă, Humanitas, 2017), The River of Consciousness (2017, trad. rom. Fluviul conștiinței, Humanitas, 2020).

 

Fotografia autorului © Adam Scourfield

SIMONA LO IACONO s-a născut în 1970, la Siracusa, și este magistrat la Tribunalul din Catania. Romanul său de debut, Tu non dici parole, a apărut în 2008 și a primit Premio Vittorini opera prima. Au urmat, în 2011, romanul Stasera Anna dorme presto, iar în 2013, romanul Effatà, laureat al Premiului Martoglio. În 2016 publică Le streghe di Lenzavacche, câștigător al Premiului Chianti 2017 și finalist al Premiului Strega din același an. Romanul Il morso, din 2017, va câștiga Premiul Racalmare-Sciascia. În 2019 îi apare romanul Albatrosul (L’albatro, Humanitas Fiction, 2021). Este, de asemenea, autoarea volumelor de povestiri I semi delle fave, din 2006, și La coda di pesce che inseguiva l’amore (în colab.), din 2010. Simona Lo Iacono colaborează ca voluntar cu diferite instituții penitenciare, unde ține cursuri de literatură și de teatru pentru deținuți. Scrie în mod susținut la rubricile culturale ale publicației La Sicilia.

NICHOLAS REYNOLDS are un doctorat în istorie de la Oxford, a fost colonel în Infanteria Marină americană în anii ’70, iar ulterior ofițer CIA. Studiază de peste 40 de ani istorie militară și istoria serviciilor de informații, devenind și angajat al Muzeului CIA. A mai publicat cărți de istorie și istorie militară. Predă în prezent la Universitatea Johns Hopkins.

MARY LAURA PHILPOTT s-a născut în Nashville, Tennessee. A publicat eseuri pe teme culturale și recenzii literare în The New York Times, The Washington Post și The Atlantic. A scris volumul umoristic Penguins with People Problems (Pinguini cu probleme cât se poate de umane) și I Miss You When I Blink (Mi-e dor de tine când clipesc), care a cunoscut un succes de public răsunător, fiind nominalizată printre cele mai bune titluri ale anului de Esquire, BuzzFeed, Bustle, HelloGiggles, She Reads și Literary Hub. | marylauraphilpott.com

NORRIS VON SCHIRACH s-a născut în 1963 la München. A studiat științele sociale și economia la Universitatea din Konstanz, perioadă în care a lucrat la Lloyd’s la Londra și la New York. După terminarea studiilor a lucrat în domeniul comerțului cu materii prime, mai întâi zece ani în Rusia, apoi în Kazahstan și Australia. Cei mai frumoși ani din viața lui Anton (Blasse Helden) este primul său roman, apărut la Knaus Verlag în 2018 sub pseudonimul Isarin. Cel de-al doilea roman al său, Der Schneeleopard (Leopardul alb), va fi publicat de Penguin Random House în 2022. Norris von Schirach trăiește în prezent ca scriitor la București.

În 1966, Fan Shen, în vârstă de 12 ani, devine membru al Gărzilor Roșii, fiind antrenat astfel în tăvălugul Revoluției Culturale din China. Entuziasmul inițial este urmat foarte curând de dezamăgire, dezgust și teamă, când înțelege că devine complice la torturarea și uciderea dușmanilor politici. De unul singur nu este doar relatarea experiențelor unui tânăr care se maturizează într-o epocă a terorii, ci și o neașteptată poveste picarescă: Shen reușește, prin curaj, viclenie, istețime, tenacitate și inventivitate, urmând un drum presărat cu pericole și capcane, să evadeze dintr-un regim opresiv și să iasă învingător în lupta cu sistemul.

 

„Oricine vrea să fie arhitectul propriului destin ar trebui să studieze aceste memorii, un testament al spiritului uman.“ — Foreword

 

„O carte de memorii care se citește obsesiv... Stilul sarcastic, anecdotic al lui Shen te face să citești mai departe cu sufletul la gură, ca să vezi cum învinge în cele din urmă.“ — Booklist

 

Pe copertă: Familia lui Fan Shen în Piața Tian’anmen, 1967 (fotografie din arhiva autorului)

SHOUKEI MATSUMOTO, născut în 1979 în Japonia, este călugăr budist în comunitatea Shin. A absolvit literatura în cadrul Universităţii din Tokyo şi masteratul la Şcoala Indiană de Afaceri. Este implicat în viața socială și duce o activitate intensă de promovare a culturii budiste în lume. Printre altele, administrează site-ul bilingv higan.net, dedicat religiei pe care o practică, precum şi cafeneaua templului său.

Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu

Transcrierea după manuscrisul în limba germană, stabilirea textului, studiu introductiv şi indice de Silvia Irina Zimmermann

 

„Ediţia de faţă, critică şi comentată, ne oferă, pentru prima dată în traducere din limba germană, schimbul de scrisori dintre regele independenţei României, Carol I, şi regina-poetă Elisabeta (Carmen Sylva). Cele două volume de dialog epistolar oferă o privire amănunţită asupra căsniciei regale pe aproape întreaga perioadă a vieţii celor doi pe tronul României.

Volumul al doilea acoperă perioada 1889–1913: anii de adaptare a tânărului principe moştenitor Ferdinand în România, căutarea unei soții care să asigure continuitatea dinastiei, mai ales pe fondul scandalului legat de Elena Văcărescu; exilul reginei (1891–1894), marcat de grave probleme de sănătate; drama sa personală, dar şi o vie activitate literară, artistică și caritabilă. Pe lângă acestea, ca și în primul volum, numeroase informații despre familiile influente ale vremii din Europa și România și despre caracterul unor oameni politici.“ — SILVIA IRINA ZIMMERMANN, ROMANIŢA CONSTANTINESCU

 

Pe copertă: Regina Elisabeta și regele Carol I

CONSTANTIN IONESCU s-a născut la 24 august 1878, într-o familie de proprietari funciari din Dolj. A avut două surori și a beneficiat de studii alese. A terminat liceul în 1896 și s-a înscris peste doi ani la Facultatea de Drept a Universității București. Practica juridică îi este întreruptă de efectuarea stagiului militar, la artilerie, fapt care l-a salvat probabil de la moarte în Primul Război Mondial. Avocat din 1903, procuror din 1905, se căsătorește în 1912 și are două fetițe. Avansat căpitan încă din 1915, este reactivat în armată în 1916, dar cade prizonier după doar trei luni. Revine din prizonieratul german în 1917 și practică avocatura până la pensie. Suferă din cauza instaurării regimului comunist, care-i confiscă parte din casă și colecția de arme, și moare în 1963.

Traducere, repere biobibliografice, postfață şi note de Mihai Banciu

 

Important prozator italian al secolului XX, Italo Svevo a avut o lungă prietenie cu James Joyce, fiind de notorietate faptul că i-a inspirat personajul Leopold Bloom din Ulise. Cele mai multe traduse pentru prima dată în limba română, povestirile cuprinse în volumul de față oferă o privire caleidoscopică asupra obsesiilor lumii europene în urmă cu o sută de ani. Surprinzător sau nu, ele coincid în mare parte cu cele ale omului contemporan. Povestirea care dă titlul acestei selecții ilustrează o temă ce amprentează întreaga operă a lui Italo Svevo, și anume în ce fel „acțiunea memoriei se poate mișca în timp asemenea evenimentelor înseși“.

 

Preocuparea pentru evoluțiile din tehnică și medicină, fenomenul îmbătrânirii pus în relație cu suferința și moartea, atât din perspectivă individuală, cât și socială, literatura ca vehicul al supraviețuirii, memoria și visul, spațiul și timpul în geografia personală, erosul și, nu în ultimul rând, exploatarea unor elementele camuflate de autobiografie situează proza scurtă sveviană la nivelul marilor sale romane.

 

„Nu putem face abstracție, iar aceasta cu referire la toate operele lui Svevo, de ceea ce constituie însăși calitatea lui esențială: pasiunea pentru adevărul uman, dorința lui continuă de a sonda, dincolo de aparențele fenomenale ale ființei, în acea zonă subterană și întunecată a conștiinței în care oscilează și se tulbură evidențele cele mai consacrate.“ — EUGENIO MONTALE

 

Pe copertă: Piero Marussig, Seară la Trieste (detaliu)