Humanitas75
-
IntuitionistaPreț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI
Traducere de Justina Bandol
Colson Whitehead, al cărui roman Ruta subterană, încununat cu Pulitzer Prize, e tradus în peste 40 de țări, a avut un debut fulminant, ingenios și de o originalitate izbitoare. Romanul Intuiționista a apărut în 1999 și a fost comparat cu Catch-22 de Joseph Heller, V de Thomas Pynchon și Ochiul cel mai albastru de Toni Morrison. A primit Quality Paperback Book Club New Voices Award și a fost finalist la PEN/Hemingway Award.
Provocator, de un umor subversiv livrat cu maximă gravitate, Intuiționista îi are ca protagoniști pe inspectorii de ascensoare dintr-un oraș american semănând cu New Yorkul, într-o perioadă nedefinită. Alegorie a rasei, a societății moderne, sau pur și simplu a naturii umane, cartea jonglează cu procedee stilistice și structurale ale romanului noir, ale genului detectivistic, ale criticii sociale naturaliste, chiar ale distopiei. Whitehead creează o lume perfect credibilă pornind de la elemente aparent neverosimile, un fel de labirint borgesian în care strălucește Lila Mae Watson, una dintre cele mai fascinante eroine din ficțiunea contemporană.
-
Tot ce estePreț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI
Traducere şi note de Radu Paraschivescu
Strălucitul roman al lui James Salter relevă, din perspectiva personajului Philip Bowman, marile șocuri și micile plăceri ale vieții. Scriitorul american povestește – și te acaparează astfel complet – istoria unui bărbat fără istorie. Viața cotidiană în misterul și singurătatea ei, redată în tușe reci ca la Edward Hopper, simpla frumusețe a lucrurilor sau fragilitatea iubirilor sunt evocate de un mare stilist aflat la apogeul creației sale.
Philip Bowman este singur în mijlocul unei lumi forfotitoare și, paradoxal, relațiile în care intră îi accentuează singurătatea în loc să i-o destrame. El încearcă să se adapteze și să facă reglajele cuvenite, însă viața îi servește surpriză după surpriză. Marea iubire e o iluzie, nimic altceva. Ecuația fericirii? Prea multe necunoscute. Locul cel mai bun sub soare? O enigmă fără răspuns. Ar putea fi Londra, Sevilla, Siena sau Paris, ar putea fi New York, după cum ar putea fi la fel de bine un locșor pe malul unui râu din America natală. Protagonistul romanului Tot ce este rătăcește prin cancelariile propriei minți și, în paralel, înăuntrul unei geografii personale. O geografie al cărei relief are multe vârfuri literare, de la Hemingway la Ezra Pound și de la García Lorca la Susan Sontag.
-
Cartea neisprăviriiPreț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI
O carte nu-i altceva decât o înșiruire de cuvinte, de paragrafe, de întâmplări din viețile altora, fie ei adevărați, în carne și oase, fie închipuiți, iar cuvintele și paragrafele și oamenii ăștia sau zebrele sau pinguinii nu fac altceva decât să pozeze, să înregistreze ceva ce există undeva în stimatul cititor și depinde de el dacă e acasă sau nu pentru o carte sau alta, depinde de el dacă-i deschide ușa și o lasă să-i înregistreze sau nu consumul de energie electrică, depinde de el dacă în timp ce citește i se zbârlește părul pe mâini dintr-o cauză sau din alta ori dacă își zice ia mai lasă-mă, frate, cu prostiile astea ori dacă își aduce aminte de mirosul pielii bunicii atunci când se apleca pe deasupra lui să mai îndese bucățica de cașcaval în marginea mămăligii ori dacă citind își proiectează un viitor fericit cu femeia sau cu bărbatul cu care în urmă cu trei zile a împărțit o conservă de ton în ulei și o bere.
-
Mânia lui Mao. China de astăzi văzută prin ochii unui scriitorPreț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Traducere şi note de Mugur Zlotea
Yu Hua este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori chinezi – atât pentru romanele sale, cât și pentru bestsellerul China în zece cuvinte, care ne împărtășește o perspectivă onestă și curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol.
Reflecțiile lui Yu Hua asupra istoriei și transformărilor sociale care i-au marcat patria continuă în acest volum, în care sunt grupate pentru prima dată 26 de texte scrise între 1999 și 2018. Scopul acestor scurte eseuri este să surprindă rapiditatea și profunzimea schimbărilor prin care trece China în noul mileniu. Cu toate că temele abordate sunt uneori puțin cunoscute cititorului străin, Yu Hua reușește să redea, limpede și cu umor, toate detaliile de care avem nevoie ca să înțelegem societatea chineză aflată într-o continuă schimbare.
Fiecare mini-eseu abordează câte un subiect esențial: cenzura omniprezentă în China și metodele ingenioase ale chinezilor de-a o fenta, corupția endemică, poluarea și efectele ei asupra oamenilor, felul în care este percepută America, sărăcia extremă în care trăiesc tot mai mulți chinezi etc.
Instructive, profunde și câteodată grave, însă niciodată lipsite de umor, textele care compun acest volum spun povestea uneori de succes, alteori de o tristețe copleșitoare a Chinei contemporane așa cum n-a îndrăznit nimeni să o facă până acum.„Yu Hua surprinde un portret al Chinei moderne atât de incisiv și de pătrunzător cum rareori avem ocazia să vedem.“ – Time
„Yu Hua dezvăluie o față a Chinei diferită de tot ceea ce ați auzit până acum de la cei care au citit despre ea sau au vizitat-o.“– The Wall Street Journal
-
Martori ai Fericirii. Șapte vieți de sfinți româniPreț special 9.78 LEI Preț standard 39.12 LEI
Cu un cuvânt însoţitor al Preasfinţitului Mihai Frăţilă, episcop greco-catolic de Bucureşti
„Martiri ai credinței, martori ai fericirii, sfinți... Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care au trăit în curățenie morală, care au vorbit despre fericire, care au trăit asemenea sfinților. Mulți români de-a lungul deceniilor comuniste au murit în penitenciare, au avut parte de experiențe atroce și de privațiuni teribile. De ce doar unii dintre ei sunt canonizați?
Pentru că martiriul celor șapte episcopi greco-catolici povestit în aceste pagini s-a petrecut în raport cu o comunitate de credință și cu un jurământ de slujire prin care ei nu-și mai aparțineau ca inși. Se puneau cu viața lor de zi cu zi la dispoziția celorlalți, devenind garanții celor mai înalte valori ale noastre ca oameni. Între gând, faptă și cuvânt nu a existat la ei niciodată o fisură. Și au făcut toate astea neîngâmfați, cu umilință și cu iubire adevărată de semeni.
Proba cea mai înaltă a slujirii este să nu abjuri de la un legământ pe care l-ai făcut cu oamenii în fața lui Dumnezeu. Când, în 1948, comuniștii au desființat Biserica Greco-Catolică, al cărei rol a fost uriaș în nașterea sentimentului de nație a românilor, în educarea lor și în apariția conștiinței latinității noastre, le-au cerut episcopilor să se lepede de legământul făcut de Biserica lor în urmă cu 248 de ani. Cu toții au luat această cerință ca pe o insultă. Și au ales, cum spune unul dintre ei, «marea cinste a temniței pentru credință».“ – Gabriel Liiceanu„În momentul strivirii brutale a tuturor elitelor spirituale, intelectuale şi politice din România de către autoritățile comuniste, Biserica Greco-Catolică a oferit o contribuție inestimabilă de mărturie creștină dusă până la capăt, precum bobul de grâu căzut în pământ, care moare spre a aduce mult rod. Această carte se întemeiază pe dosarul înaintat la Vatican în vederea recunoașterii martiriului celor șapte episcopi greco-catolici morți sub prigoana comunistă între anii 1950 și 1970. Pentru ei, trăirea în credință n-a însemnat o simplă resemnare în fața suferințelor pe care le-au avut de îndurat, ci mai degrabă o anume bucurie de a se întâlni cu Cristos în pătimirea lui.“ – Francisca Băltăceanu, Monica Broșteanu
„Legăturile noastre cu Papa, Episcopul Romei, nu sunt orânduiri omenești, pe care să le putem schimba, ci orânduiri dumnezeiești, pentru care datori suntem să suferim, la nevoie, ocări, bătăi, amenințări, poate temniță și sărăcie, căci asta înseamnă a-l preamări pe Isus Dumnezeu, înseamnă a-i dovedi iubirea nemincinoasă, înseamnă a ne chezășui de acum și a ne agonisi, cu o trecătoare suferință, o veșnică mărire, mai presus de orice măsură (2 Cor 4, 17), căci durerile ceasului de față nu pot să stea în cumpănă cu mărirea ce va să se arate pentru noi (Rom 8, 18).“ – Scrisoare a episcopilor greco-catolici către credincioși, 24 iulie 1948
Pe copertă: Victor Vasnețov, Arhanghelul Mihail în genunchi, schiță pentru pictura Catedralei Sfântul Vladimir din Kiev, 1885–1893
-
Pot face roboţii dragoste?Preț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Traducere de Maria Magdalena Coresciuc
„Școala din 2050 nu se va mai ocupa de cunoștințe, ci de creiere. Cei trei piloni ai școlii – conținutul, metoda, personalul – trebuie reconsiderați. Mai întâi, vor trebui reabilitate științele umaniste și cultura generală, deoarece concurența cu mașinile în ceea ce privește materiile tehnice va fi în curând inutilă. Apoi, vor trebui personalizate sistemele educaționale, în funcție de caracteristicile neurobiologice și cognitive ale fiecărui elev. În fine, vor trebui aduși în școli specialiști în domeniul neuroștiințelor, deoarece profesorul din 2050 va fi în primul rând un expert în «neurocultură». Introducerea tehnologiilor NBIC, în scopul de a îmbunătăți tehnicile educative, va cere în același timp și o reflecție neuroetică temeinică: nimeni nu dorește ca școala să devină o instituție neuromanipulatoare. În fața provocării lansate de generalizarea inteligenței artificiale, este nevoie urgentă de a demara modernizarea educaţiei. Numai așa vom contrazice profeția lui Bill Joy, cofondator al companiei Sun Microsystems, care în anul 2000 prevedea că «viitorul nu va avea nevoie de noi».“ – Laurent Alexandre
-
Dumnezeu şi GolemulPreț special 5.55 LEI Preț standard 22.20 LEIEpuizat din stoc
Traducere de Tudor Călin Zarojanu
„Lumea viitorului va fi o luptă încă mai istovitoare cu limitele inteligenței noastre, iar nu un hamac confortabil în care să lenevim, așteptând să fim serviți de sclavii noștri roboți." - Norbert Wiener
Norbert Wiener, numit, pe drept cuvânt, părintele ciberneticii, și-a sintetizat ideile și perspectiva asupra noii științe în această carte-testament, care pune în lumină punctele de coliziune dintre cibernetică și întrebările fundamentale ale religiei.
Dumnezeu şi Golemul este o carte cu valențe profetice, care ne proiectează într-un viitor distopic, unde inteligența artificială va schimba dramatic evoluția umanității. Dacă Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa, atunci robotul nu este și el o creație după chipul și asemănarea omului? Să fie omul ucenicul vrăjitor care și-a devansat deja Creatorul, dar care, la rândul său, este predestinat să fie depășit de propria creație, un golemmodern? Întrebările formulate de Wiener sunt, astăzi, mai actuale ca oricând. -
Eros și agapePreț special 31.45 LEI Preț standard 125.80 LEIEpuizat din stoc
Traducere de Wilhelm Tauwinkl
Dacă ideea de agape este ca un pârâu care, în istoria creștinismului, curge pe un făgaș extrem de îngust, iar uneori pare că se pierde cu totul, eros-ul este fluviul larg ce se revarsă din albie, mătură totul în urma lui și, de aceea, nici nu poate fi stăvilit teoretic și încadrat sistematic, iar când pătrunde în creștinism caută să clatine agapeși să-i ia locul.
Istoria motivului creștin al iubirii nu se poate schița drept o singură linie continuă. Dimpotrivă, e un proces în decursul căruia motivul agape întâlnește mereu și mereu motivul eros, iar ițele lor sunt atât de întrețesute, încât e aproape cu neputință să le despărțim clar.
Istoria ideii de agape se află în fața noastră ca o dramă plină de suspans, care, s-ar putea spune, alcătuiește povestea de culise a istoriei creștinismului.Eros-ul e dorință, năzuință, agape e jertfă.
Eros-ul tinde în sus, agape coboară.
Eros-ul e calea omului spre Dumnezeu, agape e calea lui Dumnezeu spre om.
Eros-ul e strădanie, agape e har.
Eros-ul e iubire egocentrică, cea mai înaltă, mai nobilă și mai sublimată afirmare de sine a omului, agape e iubire dezinteresată, „nu caută ale sale“, e dăruire de sine.
Eros-ul vrea să-și câștige viața, să devină divin, nemuritor, agape trăiește viața lui Dumnezeu, îndrăznește „să-și piardă viața“.
Eros-ul e în primul rând iubirea omului, ale cărui chip și asemănare le poartă; agape poartă chipul și asemănarea iubirii lui Dumnezeu, căci „Dumnezeu este agape “.
Eros-ul își are temeiul în calitatea, frumusețea și valoarea obiectului său, nu e spontan, ci dobândit și motivat; agape e suverană față de obiectul ei, se îndreaptă „și spre cei răi, și spre cei buni“, e o iubire spontană, curgătoare, lipsită de motivație.
Eros-ul constată valoarea obiectului său și-l iubește, agape își iubește obiectul și prin asta îi creează valoarea.
Ce nu va fi cucerit de iubirea-agape care se dăruiește necondiționat nu poate fi cucerit deloc. – ANDERS NYGRENMarele merit al lui Nygren este, după părerea mea, faptul că ne-a dat un nou instrument de gândire: e atât de convenabil și de edificator să putem vorbi (și deci gândi) despre cele două elemente ale iubirii sub forma Eros și agape. – C.S. LEWIS
Pe copertă: Gian Lorenzo Bernini, Extazul Sfintei Tereza (detaliu)
-
NimiculPreț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Traducere de Cristian Ionescu
Inclus de The Times pe lista celor mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945, Hanif Kureishi este un prozator, dramaturg și scenarist multipremiat: a câștigat prestigiosul Whitbread Award și a primit două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu. Opera lui este tradusă în 36 de limbi. Cel mai recent roman al lui Kureishi, Nimicul, este o fantezie strălucită în jurul triunghiului soț-soție-amant, în care până și jocul referințelor literare și cinematografice te acaparează.
„Cel de-al șaptelea roman al lui Hanif Kureishi are un umor diabolic: sex, gelozie, escrocherii sentimentale, neajunsurile vârstei, autodistrugere, scatologie — toate sunt concentrate în Nimicul, o carte despre un triunghi conjugal cu o intrigă de film noir. […] În universul închis și claustrofobic al casei sale, arogantul Waldo pune în scenă ultima lui capodoperă. În răzbunarea bătrânului regizor simțim «piesa în piesă» a lui Hamlet, capacitatea de manipulare a lui Iago, gelozia lui Othello și puterile supranaturale ale lui Prospero.“ – The Times
-
Un anume domn PiekielnyPreț special 7.49 LEI Preț standard 29.97 LEI
Traducere și note de Adina Dinițoiu
Roman prezent pe toate listele marilor premii literare franceze în 2017 (Goncourt, Renaudot, Femina, Médicis, Interallié, Grand Prix du roman de l’Académie française, Prix Jean Giono), Un anume domn Piekielny a obținut, în 2017, Premiul Goncourt – Alegerea României, iar în Franța a câștigat, în același an, Marele Premiu de literatură al orașului Saint-Étienne.
Roman poetic și picaresc în egală măsură, ironic și livresc, autobiografic pe alocuri, Un anume domn Piekielny este o pledoarie seducătoare pentru literatură, o mărturie care atestă puterea extraordinară a ficțiunii de a crea personaje vii, ce sar din pagină, abolind granița dintre imaginar și real. Sfârșitul lui Piekielny într-o groapă comună unde au fost aruncați evrei uciși de naziști devine un simbol pentru mulțimea acestor destine anonime întrerupte de atrocitățile istoriei.
François-Henri Désérable se reîntoarce în romanul său, cu pasiune, pe urmele celebrului scriitor Romain Gary (Roman Kacew, pe numele său adevărat), al cărui roman autobiografic Promisiunea zorilor l-a marcat, iremediabil, literar și biografic. Fascinat de un personaj misterios care apare în cartea lui Gary, autorul (şi personajul) F.-H. Désérable pornește în căutarea adevăratei identități a domnului Piekielny, vecin de imobil (după spusele lui Gary) cu micul Roman Kacew, pe vremea când locuia în Vilnius, înainte de emigra împreună cu mama sa, Mina. Cine era oare acest domn Piekielny, mărunt și modest, care semăna cu un „șoarec trist“?
-
Cox sau Mersul timpuluiPreț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Pe fundalul Chinei secolului al XVIII-lea, cu tablouri ce zugrăvesc fastul imperial, rafinamentul sadic al execuțiilor ori strălucirea metalică a râurilor otrăvite cu mercur, Christoph Ransmayr ne oferă un roman magistral, stratificat tematic: de la stranietatea unei lumi exotice dominate de frică și experiențele extreme de durere și clarificare interioară, până la o reflecție filozofică asupra timpului.
Faimosul ceasornicar și constructor de automate Alister Cox este invitat la Curtea sa de Qianlong, marele Împărat al Chinei, spre a inventa mecanisme care să poată măsura timpul interior: al fericirii, al iubirii, dar și al bolii, decrepitudinii și morții. În Orașul Interzis, dispunând de resurse nelimitate și având libertatea să folosească oricâte nestemate și metale există în trezorerii și în mine, Cox și asistenții lui creează automatele cele mai uimitoare. Numai că Împăratul se dovedește a împărtăși, pentru o clipă, visul maestrului și-i cere acestuia să construiască un ceas care măsoară însăși eternitatea.
-
Intimitate si alte povestiriPreț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Inclus de The Times pe lista celor mai mari 50 de scriitori britanici de după 1945, Hanif Kureishi este un prozator, dramaturg și scenarist multipremiat: a câștigat prestigiosul Whitbread Award și a primit două nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu. Opera lui este tradusă în 36 de limbi.
Una dintre cele mai bune cărți ale lui Hanif Kureishi, Intimitate pune în lumină, cu sinceritate dusă până la cruzime, temerile și dorințele care îl pot determina pe un bărbat să-și părăsească partenera și copiii. Alături de „Licărire“, „Străini când ne întâlnim“ și „Spleen“, cele trei povestiri incluse în volum, romanul stă la baza filmului Intimitate, regizat de Patrice Chéreau, cu Mark Rylance și Kerry Fox în rolurile principale.
-
Aceasta povestePreț special 7.67 LEI Preț standard 30.66 LEI
Această poveste, poate romanul cel mai muzical al lui Alessandro Baricco, impregnat de tonuri și ritmuri de o mare varietate, ne poartă într-o cursă amețitoare prin secolul XX.
Această poveste îi aparține lui Ultimo Parri. Personajul are cinci ani când vede pentru prima dată un automobil în satul său piemontez, nouăsprezece în ziua înfrângerii de la Caporetto, în 1917, și douăzeci și cinci când își întâlnește marea dragoste în America. Visul lui Ultimo, acela de a construi o pistă circulară de curse cu optsprezece curbe, leagă mai multe povești într-una singură, primordială, o poveste despre fidelitate, iubire, prietenie, război și, mai ales, despre dorința de a restabili ordinea în lume. Romanul este deopotrivă unul al sunetelor. Auzim zgomotele guturale ale primelor automobile, îl auzim pe Ultimo strigându-și numele când mașina gâfâie urcând movila din Piassebene, apoi exploziile și împușcăturile de pe câmpul de luptă, o auzim pe Elizaveta cântând la pian, apoi melodia transmisă la radio în timp ce o femeie și-un bărbat fac dragoste în bucătăria unui local și auzim motorul Jaguarului în care, după o viață de așteptare, Elizaveta atinge visul lui Ultimo și reușește să parcurgă pista circulară.
Pe copertă: Felix Vallotton, L’attente (detaliu)
-
Asculta-ti copilul: cinci instrumente simple pentru a face fata provocarilor cotidiene ale parintilorPreț special 11.90 LEI Preț standard 47.57 LEI
Vrei să afli cum să reacţionezi cu calm, rãbdare şi blândeţe la izbucnirile emoţionale ale copilului tău? Cinci instrumente care nu dau greş, testate de sute de mii de părinţi din întreaga lume, îţi vin în ajutor.
Ascultă-ţi copilul este mâna întinsă de doi specialişti părinţilor ocupaţi şi copleşiţi de griji din ziua de azi. Cele cinci soluţii practice pe care le oferă sunt pe cât de simple, pe atât de eficiente şi te vor ajuta să ai o relaţie mai strânsă şi mai puternică cu copilul tău, să îi dezvolţi încrederea în sine, inteligenţa nativă şi capacitatea de a învăţa. Peste o sută de poveşti adevărate ale unor părinţi care au pus deja la lucru cele cinci instrumente fac din cartea scrisă de Patty Wipfler şi Tosha Schore o lectură nu numai educativă, ci şi foarte agreabilă.
„Ghidul perfect ca să fii un părinte amuzant şi atent.“ (Kirkus Review)
-
Publicistica literarăPreț special 14.27 LEI Preț standard 57.09 LEI
Selecție, note și prefață de Cătălin Cioabă și Ioan Milică
A-l descoperi pe gazetarul Eminescu înseamnă a trece peste câteva obstacole nevăzute. Mai întâi, faima sa de poet, care ne ispitește să credem că tot ce a avut de spus a scris doar în vers. Apoi, varietatea deconcertantă a textelor publicistice, care-l descumpănește pe cititorul de azi, părându-i-se că se pierde în noianul de relatări ale unor scene dintr-un alt veac. Se simte oare în ele spiritul lui Eminescu? Pe de altă parte, prea adesea s-a spus că publicistica aparține mai mult unei ideologii decât autorului ei. Dar este acest lucru adevărat? Sau e doar o scuză pentru uitare?
O voce se distinge totuși aici, aceeași ca în marile poeme, dacă avem răbdarea de a trece peste prejudecățile noastre hrănite de nerăbdare. Îl vom descoperi pe scriitorul Eminescu, chiar și atunci când rezumă știrile zilei, când descrie faptul divers, când redactează cronici de război sau când polemizează.
Aflăm în aceste pagini un adevărat ziarist-regizor ce rotește caleidoscopul de întâmplări al lumii și pune în mișcare un cortegiu de imagini pline de nuanțe, vii și pregnante, îndemnându-l pe cititorul din orice epocă să devină contemporanul său. -
Omul din NazaretPreț special 10.31 LEI Preț standard 41.23 LEI
Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alãtură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic. Cu harul lui de povestitor, cu stilul lui de o mare îndrãzneală și un rafinament rar, a dat o operă literară emoþionantă și copleșitoare.
Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par sã submineze narațiunea canonicã. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Aceastã preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.
Pe copertã: Carl Bloch, Patimile lui Isus (detaliu)
-
Palaria PresedinteluiPreț special 6.60 LEI Preț standard 26.43 LEI
Carte cu autograful autorului. Stoc limitat.
Un succes literar incontestabil al anului 2012 în Franța, romanul Pălăria Președintelui (Le Chapeau de Mitterrand) a obținut premiile Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs. A fost ecranizat în 2014 în regia lui Robin Davis. Tradus în peste 15 limbi, în Marea Britanie a intrat în Kindle Top 5 și a devenit Waterstone Book Club Choice în 2013; în SUA, tot în 2013, a fost selectat pentru ABA’s Indies Introduce Debut Authors, iar în Germania s-a aflat pentru mai multe săptămâni în 2016 printre primele zece titluri din topul publicației Der Spiegel.
În romanul său inteligent și plin de umor, Antoine Laurain îi oferă rolul principal unei pălării. Dar nu o pălărie ca oricare alta, ci una învestită cu puteri excepționale, asemenea primului ei proprietar — președintele Franței, François Mitterrand. În periplul ei de la un posesor la altul, pălăria — tichie fermecată dintr-un basm al zilelor noastre — le va schimba radical viața celor care o poartă.
-
Visul numarul 9Preț special 12.95 LEI Preț standard 51.80 LEI
Visul numărul 9 are, ca toate romanele lui David Mitchell, o multitudine de fire narative. Ceea ce dă coerență întregului este odiseea urbană a unui tânar naiv, dar foarte inteligent și cu imaginație debordantă, Eiji Miyake, devenit major la 20 de ani, dupa legea japoneză. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.
De pe insula Yakushima, Eiji pleacă la Tōkyō pentru a-și căuta tatăl necunoscut. Fanteziile lui structurează narațiunea caleidoscopică. Firul principal se intersectează cu mai multe fire conexe — mama, internată din cauza alcoolismului într-o clinică izolată, încearcă să-și recâștige fiul, pe care l-a părăsit; sora lui geamană, care s-a înecat în ocean, îi bântuie visele —, se întâlnește cu fire întâmplatoare — prietenia lui Eiji cu proprietarul unui magazin de închiriat filme; relația lui cu o pianistă cu ceafa perfectă —, se ciocnește de altele pline de violență atât în viața reală, cât și în irealitate — tânarul nimerește într-un război nimicitor din lumea interlopă, dominată de Yakuza; își asumă roluri de super-erou în jocuri electronice —, sau se mută pe fire paralele — Eiji citește fabulele scrise de o bătrână autoare surdă pentru nepotul ei sau jurnalul prezumtivului său bunic, fost luptător kamikaze în marina militară.
-
Casa de la Marginea NoptiiPreț special 12.42 LEI Preț standard 49.68 LEI
O insulă, un secol de iubiri, de drame, de mici întâmplări uimitoare și, uneori, de miracole.
Roman tradus în peste douăzeci de limbi, bestseller în topurile din principalele publicații anglo-americane, desemnat drept „una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016“ de Sunday Express și Irish Independent înMarea Britanie, de Globe and Mail în Canada și de Kirkus Reviews, New York Magazine, Cosmopolitan și NPR în SUA.
Castellamare, o insulă imaginată în largul coastelor Siciliei, biciuită de sirocco și aflată sub protecția Sfintei Agata, suficient de îndepărtată de continent ca să fie uitată, dar nu îndeajuns încât să fie ocolită de freamătul și zbuciumul lumii. Inima insulei este Casa de la Marginea Nopții, un bar situat într-una dintre cele mai vechi clădiri de piatră, cu fațada acoperită de bougainvillea. Acesta este locul în care Amedeo Esposito, un copil abandonat din Florența ajuns medic, își găsește un cămin și mai ales dragostea, pentru a întemeia ceea ce a visat de când se știe: o familie.
-
In inima tariiPreț special 7.67 LEI Preț standard 30.66 LEI
Un roman timpuriu al laureatului Premiului Nobel pentru literatură J.M. Coetzee, narat în 266 de paragrafe, structura lui fiind influențată de modalitățile de reprezentare ale filmului și fotografiei. În 1977, pe când locuia încă la Cape Town, J.M. Coetzee a primit pentru acest roman cel mai important premiu anual din Africa de Sud, Central News Agency Literary Award (CNA Prize). În 1983 romanul a fost ecranizt cu titlul Dust, în regia lui Marion Hänsel, cu Jane Birkin, Trevor Howard și John Matshikiza în rolurile principale.
Magda, o fată bătrână cu mintea pe jumătate pierdută, duce o existență anostă, singuratică, pustie, înstrăinată de celelalte ființe omenești. În afară de tatăl ei, fermierul, un văduv posac, înăsprit de viața la ferma lui izolată din mijlocul deșertului Karo, nu se mai află în jur decât niște servitori negri, dintre care unul, Hendrik, este cel mai tânăr, nou-venit, muncitor, politicos. Magda își pune gândurile și trăirile pe hârtie, paragraf după paragraf. Un fel de jurnal în care descrie curgerea molcomă, apatică, a timpului – zi după noapte după zi, îndatoririle casnice, cele de la ferma de oi, cele ale pământului, de la un ciclu la altul al naturii, vară, iarnă, secetă, ploaie, de la focul și cafeaua matinale, la mesele duminicale, de la curățatul cizmelor, la cârpitul hainelor, de la plecarea de dimineață a fermierului, la întoarcerea călare la apus… O viață departe de civilizație, de drumuri umblate, un pământ unde și fărădelegea poate rămâne neștiută. Dar într-o bună zi, Hendrik vine acasă cu o soție tânără și frumoasă, fapt care declanșează adevărata tragedie a tatălui și a fiicei sale. Între redarea riguroasă a realității dure și halucinațiile minții rătăcite, între poezia spațiului infinit și detaliile imunde ale vieții și morții, povestea Magdei nu-și găsește alinare.
-
Pui de cotoroanțăPreț special 9.25 LEI Preț standard 37.00 LEI
Roman inclus pe listele celor mai bune cărți ale anului 2016 din Sunday Times, The Times, The New York Times Book Review, Washington Post, New York Magazine, The Millions, NPR Books, Canadian Literature, Elle
Doi mari vizionari – William Shakespeare și Margaret Atwood își dau mâna în această poveste despre magie și iluzie.
Margaret Atwood a scris romanul Furtunii perfecte, purtându-și cititorii prin Canada zilelor noastre, din societatea elevată a unui mare Festival Shakespeare până în sistemul penitenciar, din lumea coruptei clase politice până în cea a deținuților de drept comun. Fenomenele paranormale, comunicarea cu cei dragi chiar și dincolo de moarte adaugă un plus de originalitate acestei bijuterii literare care se citește cu sufletul la gură și care, deși urmează îndeaproape coordonatele textului-sursă (uzurparea, pierderea, remușcările, dorința de răzbunare, răzbunarea prin iertare), propune un final cu totul neașteptat. „Pui de cotoroanță“ este unul dintre apelativele folosite în Furtuna de Prospero și Ariel pentru Caliban. Ar mai fi de adăugat cuvintele autoarei: „Furtuna este, într-un fel, un musicalmultimedia timpuriu. Dacă Shakespeare ar scrie azi, ar folosi toate efectele speciale ale tehnologiei.“ Reputatul critic britanic Jonathan Bate consideră Pui de cotoroanță „categoric, cel mai inteligent roman neo-shakespearian.“
-
Teatru IV. Teatru scurtPreț special 9.25 LEI Preț standard 37.00 LEI
La începutul anilor ’50, în cea mai fecundă și mai ludică perioadă de creație, alături de piesele care i-au adus celebritatea – Cântăreața cheală, Lecția, Scaunele –, Eugène Ionesco a scris mai multe scenete care reprezintă nu numai laboratorul pieselor „clasice“, dar și calea directă de exprimare pentru virtuozitatea comicului său deopotrivă insolit și frapant de concret, eliptic și luxuriant. Caracterul lor de farsă-improvizație dă jocului o libertate a experimentului nemaiîntâlnită parcă în piesele de mari dimensiuni ale lui Ionesco.
În 1953, la Théâtre de la Huchette, regizorul Jacques Polieri a pus în scenă un „Spectacol Ionesco“ pornind de la șase scenete ale lui Ionesco și de la dramatizarea după Căldură mare de Caragiale. Trei dintre aceste scurte piese se credea până de curând că sunt definitiv pierdute, dar au fost descoperite în arhiva regizorului. E vorba de Guturaiul oniric, Îi cunoașteți? și Nepoata-soție (varianta originală).
Pentru a întregi imaginea asupra teatrului scurt al lui Eugène Ionesco, în afară de scenetele scrise la începutul anilor ’50, volumul de față cuprinde și două piese scrise mai târziu (Scenă în patru și Lacuna). -
MaryPreț special 9.25 LEI Preț standard 37.00 LEI
Romanul Mary a fost nominalizat pe lista scurtă la Premiul August, distins cu Premiul pentru roman al Radioului Suedez, Premiul pentru roman al orașului Gävle și Premiul Jeanette Schocken al orașului Bremerhaven. Parabolă politică despre dictatură sau arheologie a sufletului omenesc prins în capcanele istoriei, Mary este în același timp o carte a supraviețuirii în orice condiții, chiar și atunci când ai pierdut totul. Performanța narativă este remarcabilă: scrisă de un autor bărbat, cartea dă voce și conștiința unei femei însărcinate – Maria eternă –, fără vreo notă falsă. Povestea torturilor pe care ea le îndură are efect de catharsis, iar răul, paradoxal, pune în lumină gesturi de o nespusă gingășie.
-
ScorpiaPreț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI
Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.
„Romanul anului 2016“ în World Magazine
Kate Battista se simte captivă în propria existență. Cum a ajuns să se ocupe numai ea de treburile casei, de excentricul ei tată–mare cercetător–și de rebela soră mai mică, Bunny? Mai mult, are întotdeauna probleme la grădinița la care lucrează și unde, deși copiii o adoră, adulții nu-i înțeleg defel alegerile de viață și comportamentul direct și neconvențional. Când doctorul Battista pune la cale un plan care să împiedice repatrierea asistentului său, Piotr, Kate se găsește într-o situație aparent fără ieșire.
„Shakespeare ar fi încântat, fără îndoială, de acest roman. Astfel de cărţi, atât de precise şi actuale, sunt ca fotografiile sau ceasurile digitale, care ne spun în acelaşi timp cine suntem şi de unde venim. Scorpia e un roman plin de viaţă, dar şi de profunzime.“ (New York Times Book Review)
-
ConstellationPreț special 7.14 LEI Preț standard 28.54 LEI
Constellation, cartea de debut a lui Adrien Bosc, a obţinut în 2014 Marele premiu pentru roman al Academiei Franceze, Premiul Gironde Nouvelles Ecritures, iar în 2015 Premiul Paris Diderot-Esprits libres.
Roman inspirat din povestea adevărată a prăbuşirii avionului Air France Lockheed Constellation şi a faimoşilor săi pasageri în octombrie 1949.
Constellation, „aeronava vedetelor“, care în noaptea de 27 spre 28 octombrie se îndrepta către New York, a adunat laolaltă celebrităţi —boxerul Marcel Cerdan, iubitul lui Édith Piaf, cea care, nerăbdătoare să-l strângă în braţe, îi ceruse să ia avionul, în locul vaporului, violonista Ginette Neveu, eleva lui Enescu, Kay Kamen, „zâna bună a fraţilor Disney“, pictorul Bernard Boutet de Monvel, redactorul-şef al publicaţiei Dernières Nouvelles d’Alsace —, precum şi o tânără muncitoare într-o fabrică alsaciană de textile, cinci păstori basci plecaţi să-şi încerce norocul peste ocean şi mici afacerişti —un fermier sirian, un industriaş cubanez, un avocat american, un şofer irakian. Ce capriciu al destinului a adus aceşti oameni împreună? Pentru a răspunde, Adrien Bosc reface pas cu pas călătoria lor, conturând un portret de grup emoţionant, pe măsură ce clepsidra timpului se schimbă de la un capitol la altul: pe aerodrom, pe stâncile golaşe din Azore, în perioada crizei din 1929, sau mai târziu, în 1982, într-o emisiune de televiziune.
„Ca toate marile romane, Constellation e construit din cercuri concentrice. Poate fi citit ca o descriere concisă a tragediei şi a victimelor sale. Poate fi înţeles ca un profil amplu al modernităţii aflate la zenit, căci sportul, arta, industria, chiar zborul în sine cunosc o perioadă de glorie posibilă, în parte, şi datorită contribuţiei unora dintre bărbaţii şi femeile care au murit în acest accident. […] Sau poate fi considerat o meditaţie asupra hazardului, sorţii şi a vinovăţiilor care uneori se ascund în noi, alteori în stelele noastre. Oricum am alege să citim această carte minunată şi plină de farmec, satisfacţia va fi pe măsură.“ Wall Street Journal
„Adrien Bosc stăpâneşte foarte bine naraţiunea şi tehnica scriiturii, iar primul său roman străluceşte în galaxia uneori înceţoşată a debutului literar.“ Le Figaro Magazine
-
Shylock este numele meuPreț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI
Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.
Iarna, un cimitir, Shylock. În această nouă, provocatoare interpretare a "Neguţătorului din Veneţia", Shylock apare deopotrivă ca un personaj de sine stătător, dar şi ca proiecţie a conştiinţei lui Strulovitch, un abil negustor de artă. Dialogurile spumoase, de un umor amar dintre cei doi reprezintă motorul ascuns al romanului, mai ales în secvențele în care dezbat probleme fierbinţi ale contemporaneităţii: ce înseamnă să fii evreu sau să fii numit astfel de ceilalți, modificarea relațiilor dintre părinți și copii sau cum se manifestă dragostea în interiorul familiei.
„Howard Jacobson este în acest roman un autor mai profund şi mai amuzant decât contemporanii săi Martin Amis sau Salman Rushdie.“ (Independent on Sunday)
-
O holograma pentru regePreț special 8.46 LEI Preț standard 33.83 LEI
Roman tradus în peste 30 de limbi • finalist la National Book Award • New York Times Book Review: cele mai bune 10 cărți din 2012 • bestseller New York Times • bestseller #1 San Francisco Chronicle • bestseller Indiebound, MPIBA (Mountains & Plains), Denver Post • ecranizat (2016), în regia lui Tom Tykwer, cu Tom Hanks în rolul principal.
„În "O hologramă pentru rege" – un fel de "Moartea unui comis voiajor" globalizat –, plin de compasiune și umanism, Eggers face un nou salt în proza lui, oferind cititorului un roman cu totul neașteptat, diferit“. (New York Times Book Review)
Alan Clay e un consultant de 54 de ani care lucrează pe cont propriu, divorțat și tatăl unei fete, Kit, studentă, căreia trebuie să-i plătească taxele școlare. Un proiect grandios, dedicat așa-numitului Oraș Economic al regelui Abdullah (KAEC) și un sistem de teleconferințe holografic pe care Alan urmează să-l prezinte regelui, îl duc într-o zonă deșertică a Arabiei Saudite, unde urmează să se ridice o așezare spectaculoasă. Regele însă întârzie să apară, iar Alan și cei trei tineri care fac parte din echipa lui își petrec zilele într-un cort alb, lipsiți chiar și de conexiune la Internet. Singurul prieten al lui Alan se dovedește a fi un tânăr saudit, Yousef, șoferul său, care îl inițiază în obiceiurile locale. Tot el este cel care îl însoțește la spital când Alain își descoperă o excrescență ciudată la ceafă și se suspectează de o boală fatală. Pe acest fundal, angoasele încep să se acutizeze și lucrurile iau o întorsătură cu totul neașteptată.
-
Fragmentele stoicilor vechi (vol. I): Zenon si discipolii lui ZenonPreț special 18.24 LEI Preț standard 72.94 LEI
„Prin prezenta ediţie bilingvă ne propunem să facem accesibil cercetătorilor filozofiei antice, studenţilor şi publicului român interesat de filozofie unul dintre cele mai valoroase instrumente de studiu al patrimoniului gândirii greceşti – lucrarea Stoicorum Veterum Fragmenta (1903–1905), prin care Hans von Arnim a realizat, pentru reconstituirea operelor pierdute ale stoicismului vechi, ceea ce contemporanul său Hermann Diels realizase pentru începuturile filozofiei greceşti prin celebra sa culegere Fragmentele presocraticilor. La mai bine de un secol de la apariţie, culegerea lui Arnim îşi păstrează relevanţa şi actualitatea.
Urmând structura culegerii lui Arnim, acest prim volum este dedicat fondatorului şcolii stoice, Zenon din Kition, şi discipolilor săi, iar următoarele două vor fi dedicate lui Chrysippos. Volumul I începe cu traducerea prefeţei latineşti a lui Hans von Arnim – de fapt o micromonografie dedicată celor mai dificile probleme ale surselor filozofiei lui Chrysippos, în care perspicacitatea, spiritul critic şi precizia neegalată a demonstraţiilor dau o impresionantă mărturie despre nivelul filologiei clasice germane aflate la apogeul înfloririi sale.“ (Filotheia BOGOIU şi Cristian BEJAN)„În lucrarea de faţă am schiţat un tablou pe cât am putut de precis şi complet al filozofiei lui Chrysippos, iar lui Zenon şi Cleanthes le-am atribuit numai cele cuprinse în sursele care îi citează nominal; conţinutul primului volum va fi deci clarificat prin celelalte două care-i urmează. Tot ceea ce mi-am propus a fost să aşez fundamentele pe care să se sprijine cercetările ulterioare în această direcţie. Căci am alcătuit această culegere de fragmente doar pentru a înlesni accesul la substanţa propriu-zisă a tradiţiei stoice.“ (Hans von ARNIM)
-
Moartea la DeptfordPreț special 8.91 LEI Preț standard 35.64 LEI
Scris de Anthony Burgess în ultimul său an de viață, 1993, romanul Moartea la Deptford este un pandant la Ochii doamnei mele (dedicat Marelui Will) și reconstituie, pe fundalul Angliei elisabetane, viața tumultuoasă a lui Christopher Marlowe, dramaturg, poet și traducător adulat de Shakespeare și de mulți dintre contemporanii săi, dar și agent secret al Coroanei.
Provenit din modesta familie a unui ciubotar din Canterbury, Kit Marlin ajunge student bursier la Cambridge, este recrutat ca agent secret al Coroanei și duce o existentă dublă, pendulând între lumea teatrului și a poeziei și nenumăratele misiuni primejdioase pe care se vede silit să le îndeplinească. Devenit membru al faimoasei Școli a Nopții, prezidate de Sir Walter Raleigh (în realitate un grup de rafinați intelectuali care încearcă să armonizeze dogma religioasă cu descoperirile știintei), suspectat de ateism și homosexualitate, de practici oculte și satanism și, în ultimă instantă, de trădare, Kit se trezește prins în menghina fortelor politice antagoniste ale epocii elisabetane, sfârșind în împrejurări dubioase.
-
Higgs. Inventarea si descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“Preț special 7.38 LEI Preț standard 29.54 LEI
In vara lui 2012, la marele accelerator de particule de langa Geneva a fost descoperit bosonul Higgs, a carui existenta fusese prezisa cu o jumatate de secol in urma. Evenimentul a creat mare valva, mai ales ca bosonul Higgs devenise celebru fiind numit „particula lui Dumnezeu“, din moment ce cu ajutorul lui putea fi explicat felul in care particulele de materie dobandeau masa – era privit ca un „creator“ al materiei. Miza reala a descoperirii era confirmarea si completarea Modelului Standard, cel care descrie sistematic ansamblul particulelor cunoscute, pe baza teoriilor actuale din fizica.