Recomandări

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 141

Cumpără acum de la
  • Două furnici și un elefant. De la un capăt al Lumii la celălalt (ebook)
    39.01 LEI
    Ilustrații de Andreea Dobreci Faceţi cunoştinţă cu trei prieteni plimbăreţi şi iubitori de aventură: furnica din capătul ăsta al Lumii, care-i din cale-afară de ordonată, dar cam uităreaţă, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de făcut, furnica de la celălalt capăt al Lumii, prietena ei cea mai bună, care-i, dimpotrivă, veselă şi fără griji, şi are un căţel nostim şi o livadă de portocali în jurul casei, şi elefantul, mereu cu capul în nori, cam strănutăcios, pasionat de diete şi de dans, care le ajută să călătorească între cele două capete ale Lumii atunci când vor să se viziteze. Şi cum drumul care face ocolul pământului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o mulţime de surprize şi peripeţii: merg la plajă şi fac cunoştinţă cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de artă şi rămân impresionaţi de mustăţile lui Salvador Dalí, vor să facă paraşutism şi se urcă din greşeală în avionul de Paraguay, al cărui pilot miop face probabil trafic cu găini, şi câte şi mai câte. Nu-i de mirare că după atâtea aventuri cei trei vor să se mute împreună ca să se distreze tot timpul. Întrebarea este dacă o să reuşească.
  • De-a dacii și romanii. O introducere în istoria limbii și etnogenezei românilor (ebook)
    37.00 LEI
    BESTSELLER GAUDEAMUS 2023 „Explicația că latinofonii – proto-românii – se retrăgeau în munți vreme de secole în timpul «invaziilor» este de o absurditate atât de mare, încât e uluitor că a putut fi acceptată de-atâta timp. Pentru ca o populație compactă să trăiască secole în munți, ar trebui să avem așezări atestate arheologic, fortărețe și drumuri. Carpații nu pot fi străbătuți de-a lungul crestelor altfel zis, nici astăzi, cu excepția unor alpiniști puși pe record, nu s-ar putea merge de la sud la nord, de-a lungul piscurilor, din trecătoarea Brașovului spre Bucovina. O populație sărăcită, fugită în munți vreme de secole, și-ar pierde rapid unitatea lingvistică și am avea azi nații romanice distincte între Făgăraș și Maramureș. Apoi, îngustele văi ale Carpaților nu prezintă, arheologic, absolut deloc urmele unei ocupări vechi din partea unei populații masive. La fel cum toponimia și hidronimia munților Carpați nu sunt romanice, ci majoritar slave. Misterioasa populație a strămoșilor noștri care de-a lungul «mileniului de tăcere» (271–1241) e presupusă a fi trăit în munți, în vreme ce câmpia a fost ocupată secole la rând de goți, slavi și cumani, nu a lăsat nici o urmă!“ —DAN ALEXE
  • Exitus
    75.00 LEI

    S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.

    CD 1 Intro 00:31 / Scurt cuvânt înainte 04:31 / Sfârșitul lui Noica 22:15 / Absența lui Horia Bernea 19:16

    CD 2 Moartea lui Cioran 20:14 / Monica Lovinescu. În căutarea mamei 40:52

  • Theodoros (ebook)
    79.00 LEI
    BESTSELLER GAUDEAMUS 2022 „O scriitură unică la nivel mondial.“ — Die Zeit „N-am scris niciodată literatură ca să public cărți, ci ca să trăiesc în ele. Fiecare carte a fost pentru mine o lume nouă și specială, o experiență nouă ca o nouă îndrăgostire sau ca o nouă călătorie (da, uneori și ca o nouă boală). Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei, al războaielor, al depresiilor și decepțiilor zilei de azi, am avut nevoie să trăiesc o vreme în tăcerea de capelă zugrăvită cu sineală și chinovar a unei lumi care se-ntoarce mereu, ca floarea-soarelui, către singurul lucru pe care-l prețuiesc cu adevărat, frumusețea.“ — MIRCEA CĂRTĂRESCU
  • Exitus (ebook)
    37.00 LEI
    S‑ar putea ca, atunci când pierdem fiinţele cele mai apropiate, ele să ne ia într‑o măsură cu ele. Tocmai pentru că o parte din tine migrează odată cu cei care au plecat, moartea e descărcată în bună parte de dificultatea ei. Poate că noi murim cu ochii ațintiți către ei. Și poate că, în felul acesta, trăim moartea într‑o formă mai blândă.
  • Biserica de stat, sau Biserica în stat? O istorie a Bisericii Ortodoxe Române, 1918–2023
    59.00 LEI

    „Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au fost copii ai timpului lor la fel de mult ca politicienii sau intelectualii de frunte. Dar despre BOR se știu foarte puține lucruri. Fără deschiderea completă a arhivelor bisericești pentru toți istoricii și fără reliberalizarea arhivelor de stat, trecutul BOR va continua să fie o problemă spinoasă în istoria României. Ca și armata, serviciile secrete sau academia, Biserica se ferește de orice dezbatere în privința propriului trecut, și mai cu seamă în privința acelui trecut care o face contemporană cu patru regimuri politice dictatoriale: carlist, legionar, antonescian, comunist.

    Ca istoric, am ales, firește, o abordare istoriografică mai degrabă decât teologică și am urmărit Biserica Ortodoxă Română în contextul dezvoltării statului român și a societății românești de la 1918 încoace. E o carte care se referă la BOR ca instituție, care urmărește detaliile împletirii dintre BOR și politică și înfățișează luptele pentru putere din Biserică. Accentul cade în aceste pagini pe relașia Biserică–stat–națiune, pe analiza acestei legături care continuă să exercite o influență însemnată asupra țării și a cetățenilor săi.“ — OLIVER JENS SCHMITT

  • Nepovestitele iubiri. 7 minibiografii sentimentale (mp3)
    22.00 LEI
    Neagu Djuvara, principesa Elisabeta, Constantin Poroineanu, Florence Baker sau oameni cu totul necunoscuți se întâlnesc în necugetate, năbădăioase, trădate sau interzise pagini de viață de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Cititorul îi însoțește la Nisa, la Londra, la Paris, la Sulina, în Basarabia sau într-un sătuc din Lombardia, stârnit de curiozitatea intensei lor trăiri erotice. Fiecare poveste se destăinuie mereu dintr-un alt unghi decât cel îndeobște acceptat de istoria oficială. Inspirate din biografii, mărturii și situații reale, cele șapte povestiri de dragoste construiesc un univers al iubirii dincolo de spațiu și timp, în șapte tablouri din galeria afectivă a unei lumi de mult pierdute.
  • Rivalitatea dintre frați. Cum să ne ajutăm copiii să se înțeleagă (iar noi să trăim liniștiți)
    37.00 LEI

    Adele Faber și Elaine Mazlish, consilieri de parenting cu experiență îndelungată și mame, abordează în această carte un subiect complex și mereu actual: relația dintre frați. Deși de multe ori o sursă nesecată de conflicte și rivalități, dinamica dintre copiii unei familii reprezintă totodată și o șansă unică de a învăța unii despre alții și unii de la alții.

    Acest ghid practic, interactiv și empatic, le oferă părinților metode eficiente prin care să aplaneze certurile dintre frați și să încurajeze cooperarea. Exemplele culese din viața de zi cu zi a multor familii obișnuite, examinate cu umor și înțelepciune, ne ajută să înțelegem cum ne putem ajuta la rândul nostru copiii să-și gestioneze emoțiile, cum să evităm comparațiile între frați și mai ales cum să-i călăuzim spre a-și rezolva singuri neînțelegerile și a-și construi o relație armonioasă pentru tot restul vieții.

  • Prima lună de război. Cronica evenimentelor. Discursurile președintelui Volodimir Zelenski
    49.90 LEI

    O cronică documentată a războiului de agresiune declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. O carte esențială pentru înțelegerea evenimentelor tragice și eroice din prima lună de război, în care știrile zilnice, rapoartele din surse oficiale și discursurile președintelui Ucrainei sunt prezentate cronologic.

    Cartea aceasta reamintește comunității internaționale că războiul declanșat de Rusia continuă și că ucrainenii apără prosperitatea și pacea Europei cu arma în mână și cu prețul vieții celor mai buni dintre ei.

     

    „Încă din prima zi a invaziei, acest om a fost excepțional, fără doar și poate. Din prima zi, din primul ceas, a reușit să se ridicela înălțimea evenimentelor. S-a dovedit a fi un erou peste noapte. Mi-am amintit de Churchill, la Londra, în anul 1940… N-am văzut niciodată o asemenea metamorfoză la un șef de stat nor­mal, neconfigurat pentru un destin tragic. Sentimentul meu este că Zelenski nu era pregătit pentru asta. Și, totuși, transformarea s-a petrecut peste noapte. El a întrupat rezistența poporului său și a devenit un erou pur.

    Dacă există astăzi în Europa o imagine a eroismului, el este. Dacă există astăzi o întruchipare a vechilor valori europene ale cavalerismului, el este… Acest tânăr este astăzi unul dintre părinții fondatori ai Europei. A refondat, într-un fel, Europa, cu curajul său, cu spiritul său de rezistență, cu angajamentul său față de valorile europei…“ — BERNARD-HENRI LÉVY

  • O idee care ne suceşte minţile
    27.00 LEI

    „Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ — CORESPONDENŢA DINTRE MARX ȘI ENGELS

    „Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ — MARX

    „Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ — MARX

    „Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ — MARX

    „Comisariatul pentru justiție este «Comisariatul pentru exterminare socială».“ — LENIN

    „În această revoluţie va trebui să-l trezim pe Diavol în sufletul oamenilor, să aţâţăm patimile cele mai josnice.“ — BAKUNIN

    „Spiritul de distrugere e asemenea celui de creație.“ — BAKUNIN

    „Cei care se opun comunismului trebuie lichidaţi. Nu e suficient să-i băgăm în puşcării, pentru că din puşcării mai pot să iasă. Trebuie împuşcaţi.“ — SARTRE

  • Sfânta Rusie
    27.00 LEI

    De ce vorbim despre sfânta Rusie și Rusia eternă, de ce folosim atât de des expresia „sufletul rus“ când analizăm un roman de Tolstoi, o piesă de Cehov sau un balet de Ceaikovski? De ce spunem că acest suflet este mistic? Alain Besançon urmărește destinul complicat al acestor idei de-a lungul secolelor, încercând să vorbească în cunoștință de cauză despre un popor și o cultură adesea judecate în funcție de clișee sau de pasiuni falsificatoare. Rusia nu trebuie admirată sau detestată decât pentru ceea ce este ea cu adevărat.

    „Alain Besançon a studiat toată viaţa Rusia, iar cea mai recentă carte a lui este o bijuterie de echilibru şi sinteză. Deconstruieşte toate miturile, de la cel al Rusiei care se ia pe sine drept icoană până la mitul sovietismului distrugător. O lecţie superbă.“ — Le Figaro

    „Rusia este o prismă în care distingem o parte esențială din identitatea noastră de europeni. Eseul lui Alain Besançon, aflat la intersecția dintre istoria politică, istoria mentalităților și istoria religiei, sondează această prismă, reușind să depășească limitele tradiționale ale cercetării universitare și deschizând spațiul unei dezbateri inedite și provocatoare.“ — L’Osservatore Romano

    „Occidentul a fost fascinat de Rusia. Din prima clipă când a luat contact cu ea, s-a întrebat cu cine are de-a face. A fost atras și s-a temut de ea. A încercat s-o includă în lumea lui, a încercat s-o expulzeze; n-a reușit nici una, nici alta. Rusia a încercat să dea «străinilor» o imagine falsă despre ea însăși. Așa-numiții străini s-au plâns dintotdeauna de «minciuna rusească». «Am fost păcăliți» este însă o explicație prea simplă, ba chiar simplistă, a erorilor pe care le-au făcut.“ — ALAIN BESANÇON

  • Impudoare
    45.00 LEI

    GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

    Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

    În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020.

  • Specia rebelă. Despre creativitatea oamenilor și despre modul în care ea schimbă lumea (ebook)
    34.01 LEI

    EBOOK > pdf

     

    Traducere de Carmen Strungaru

     

    Împletind artele și științele, specialistul în neuroștiințe David Eagleman și compozitorul Anthony Brandt explorează nevoia de noutate, simularea viitorurilor posibile și componentele sociale care animă inventivitatea speciei noastre. Antrenându-ne într-un tur al creativității umane, de la Picasso la mașinile-concept și călătoriile pe Lună, Brandt și Eagleman examinează software-ul cognitiv care generează noi idei și aruncă o lumină asupra aspectelor esențiale ale mentalității creative. Atunci când înțelegem capacitatea noastră de a inova, putem face față provocării de a remodela lumea în care trăim, și care e în permanentă schimbare. Cei doi autori explică puterea speciei umane de a prefigura și construi viitorul, căutând sursele creativității, trăsăturile comune ale actelor creative și modalitățile prin care le-am putea folosi pentru a ne îmbunătăți viața cotidiană, sistemul școlar și instituțiile.

     

    „Într-un mod antrenant și uimitor de accesibil… cu nenumărate exemple și informații amuzante… această carte proaspătă și incitantă surprinde deopotrivă miracolul științei și frumusețea spiritului uman.“ — Booklist

     

    „Suntem membrii unui vast arbore filogenetic de specii animale. Dar de ce nu fac vacile coregrafie? De ce nu proiectează veverițele lifturi pentru vârful copacilor? De ce nu inventează aligatorii ambarcațiuni rapide? O ajustare evoluționistă a algoritmilor care rulează în creierul uman ne-a permis să absorbim lumea și să creăm o versiune ce-ar fi dacă a acesteia. Această carte este despre acel software creativ: cum funcționează, de ce îl avem, ce facem cu el și unde ne poartă. Vom arăta cum dorința de a ne încălca propriile așteptări duce la inventivitatea năvalnică a speciei noastre. Uitându-ne la tapiseria artelor, științei și tehnologiei, putem vedea urzeala inovațiilor care leagă între ele disciplinele.“ — DAVID EAGLEMAN, ANTHONY BRANDT

  • Nu tot ei! România în ghearele imposturii
    28.35 LEI
    Epuizat din stoc

     

    Prefață de Gabriel Liiceanu

     

    „Trecând în revistă mai bine de o sută de CV-uri de parlamentari – o simplă mostră care dă seamă de vastitatea corupției autohtone –, Valeriu Nicolae pare să spună pentru prima oară un adevăr pe care îl ignorăm știindu-l: România se află pe mâna unei uriașe armate de impostori. Cartea pune de fapt în scenă o perplexitate: este oare adevărat ce trăim? Dând astfel glas unei stupefacții care ne încearcă pe toți, autorul a devenit o voce care răsună în vinovata noastră tăcere. Cât privește liniștea instalată în toate partidele în fața acestor pagini ale rușinii, ea vorbește de la sine despre punctul dramatic în care se află viața politică de la noi. Cum oare de nici un partid nu a simțit nevoia să-și facă din cele câteva sute de pagini care strigă la cer muniție de campanie? Parafrazându-l pe autorul cărții: poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm: tăcerea mormântală care urlă.“ — GABRIEL LIICEANU

     

    „Ce s-a întâmplat în acești treizeci de ani? Cum și de ce am ajuns în acest punct în care instituțiile sunt capturate de oameni nepregătiți pentru funcțiile pe care le au? De ce cei mai titrați dintre noi rămân cei care nu pot folosi corect limba română? De ce suntem țara cu cele mai multe doctorate în siguranță națională, cu cei mai mulți politicieni cu multiple licențe și măcar un doctorat obținute toate într-un timp record, adesea cu o presupusă activitate academică și chiar cu abilitare doctorală? De ce suntem o țară cu prezența foarte scăzută la vot, deși în discuțiile private politica și modul în care suntem guvernați sunt o temă recurentă, în care punem multă pasiune? S-a ajuns prea departe, cu personaje mult prea grotești, în posturi mult prea înalte.“ — RALUCA PRUNĂ, ministru al justiției 2015–2017

  • Eseuri. Cartea întâi
    67.00 LEI
    Epuizat din stoc

    La 50 de ani de la prima publicare integrală a Eseurilor lui Montaigne în limba română, Editura Humanitas oferă cititorilor o nouă traducere a acestei opere fundamentale, semnată de Vlad Russo. Noua versiune, deopotrivă riguroasă și firească, urmărește să-l aducă pe Montaigne mai aproape de spiritul vremii noastre, oferindu-i cititorului o adevărată bucurie a lecturii. Ea este programată să apară în trei volume, fiecare cuprinzând câte o carte a Eseurilor.

     

    „…O carte de citit și recitit, iar și iar, deopotrivă în amănunt și în ansamblu, dar totodată, și mai ales, în diferite momente ale vieții.

    Montaigne e mereu prezent spre a ne aminti că, dincolo de módele care au îmbălsămat nenumărați filozofi de-a lungul secolelor, pe mulți chiar în timpul vieții, o filozofie care ne învață că «marea capodoperă a omului este să trăiască așa cum se cuvine» – sau, ca în ultimele rânduri ale genialei sale opere, că «este o desăvârșire absolută și aproape divină a ști să te bucuri cu adevărat de faptul că exiști» —, o asemenea filozofie va dăinui cât vor mai exista oameni care se întreabă ce e de făcut pentru ca, tocmai, să trăiască așa cum se cuvine… Răspunsul se află în Eseuri.“ — MICHEL ONFRAY

     

    „Oricum ar fi, vreau să zic, și oricâte nerozii aș spune eu aici, n-am de gând să le ascund, așa cum n-aș ascunde un portret de-al meu, chel și cărunt, în care e zugrăvit nu un chip desăvârșit, ci chipul meu. Căci eu îmi înfățișez aici propriile simțăminte și gânduri, pe care le ofer drept ceea ce cred eu, nu drept ce-ar trebui crezut. Și n-am altă țintă decât să mă dezvălui pe mine însumi, care mâine poate că voi fi altfel, dacă o nouă experiență mă va fi schimbat.“ — MICHEL DE MONTAIGNE

     

    Pe copertă: Licorna se odihnește în grădină, detaliu (din seria „Tapiseriile licornei“), 1495–1505, Metropolitan Museum, New York

  • Scurtă istorie a dezastrelor naturale. Epidemii, cutremure și dereglări climatice (ebook)
    17.01 LEI

    ​Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

    EBOOK > epub / pdf

    În ce măsură poate contracara omenirea amenințările majore care pot veni dinspre mediul natural? Dereglări climatice, radiații solare, epidemii, explozii vulcanice, tornade, secetă, cutremure, tsunami – lista e nesfârșită. Trăim de fapt într-o lume extrem de ostilă și avem atât de infime capacități de a o struni. În raport cu datele din anul de grație 1985, Lucian Boia face în această carte o trecere în revistă a diverselor dezastre care și-au pus amprenta asupra evoluției societăților și a civilizației, precum și o comparație cu momentul actual, când este evident că funcţionarea mecanismului om–natură suferă un dezechilibru, foarte probabil ireversibil. Într-adevăr, lumea nu se va sfârși, spune autorul, din pricina cutremurelor, sau a petelor solare, sau a variației axei Pământului. Nici chiar din pricina pandemiilor. Primejdia cea mare o reprezintă acum încălzirea climei și efectul de seră, fenomen global și potențial distrugător, a cărui răspundere o poartă cu precădere omul. Dar nu e deloc sigur că omenirea mai poate opri procesul, sau măcar că își dorește să-și schimbe modul de viață. Abia în acest punct specia umană riscă să dispară cu adevărat.

     

    „Dacă ne vom mai încălzi cu câteva grade, să ne aşteptăm ca o teribilă criză de civilizaţie să lovească omenirea. Se va petrece – cine ştie? – o mare migraţie spre Nord, Africa revărsându‑se asupra Europei. Migraţia actuală determinată de sărăcie şi de conflicte armate se va amplifica din motive climatice. Lumea va fierbe, atât la propriu, cât şi la figurat.  Dar dacă lucrurile vor merge și mai departe? Va mai exista scăpare? Să emigrăm în spaţiul cosmic? Nici o altă planetă a Sistemului Solar nu oferă condiţii de viaţă cât de cât asemănătoare cu cele de pe Terra. Deocamdată, odată ce am ajunge în situaţia ca Pământul să nu ne mai suporte, nu avem nici un fel de soluţie de rezervă.“ — LUCIAN BOIA

     

    Pe copertă: Simon de Myle, Arca lui Noe pe Muntele Ararat (detaliu), 1570

  • Vitrina cu șarlatani (ebook)
    26.00 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

    EBOOK > epub / pdf

    Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la întâmplare. Buna informare pierde teren în faţa deznădejdii. A spaimei. A indigenţei. Şi chiar dacă nu toţi cei înfăţişaţi în cele patru capitole ale cărţii sunt şarlatani, cu toţii profită de naivitatea altora, de neputinţa celor mai săraci cu şcoala de-a deosebi adevărul de scorneală. Unul încearcă să convingă lumea că dacii i-au învăţat latină pe romani, altul susţine că plata cu cardul te face ostaticul tehnologic al lui Bill Gates. Unul crede că virusul SARS-COV 2 dispare după o gură de ţuică, altul îi neagă existenţa. Unul înfiinţează o academie de slăbit, altul ştie că festivitatea de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra conţine indicii la vederea cărora secta care ne controlează pe toţi primeşte undă verde să pună gheara pe planetă. Unul acreditează teza că Isus s-a născut în Ardeal, altul exaltă virtuţile curative ale argilei albastre.

    Din toate aceste motive, Vitrina cu şarlatani este o încercare de repunere în drepturi a discernământului. A informării corecte, din surse credibile. A recursului la argument şi la logică.

  • Arcașul fără arc. Poveşti, pilde și vorbe de duh din China, Japonia și Coreea alese, traduse și prefațate de Ștefan Liiceanu (ebook)
    37.00 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook

    EBOOK > pdf

    „Plăcerea lecturii acestui volum va veni din confruntarea cititorului cu simplitatea în forma ei cea mai rafinată. Cum se poate ca atât de puţine cuvinte să spună atât de mult? se va întreba cititorul. Nimic nu e mai greu decât să obţii epura lumii reducând vastitatea ei la dimensiunile unui bob de înţelepciune. Sfatul de viaţă oferit fără pedanterie, calmul și siguranţa cu care maestrul își conduce interlocutorul până la punctul iluminării, radiografierea subtilă a firii umane, tenacitatea cu care voinţa e cultivată până acolo unde spiritul ajunge să înfrângă legea naturii, estomparea raportului realitate–vis, care generează naraţiuni construite pe efectul mise en abîme, umorul rafinat, fabula sofisticată, povești ca Arcașul fără arc și Cocorul serii, pe care cine le citește nu le mai uită niciodată – toate aceste pagini minunate m-au făcut fericit la gândul că, traducându-le, pot să le pun și la îndemâna altora.“ — ŞTEFAN LIICEANU

     

    Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.

    ― Arc? Ce arc? a răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc și de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată. Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc. Numai că nu avea nici arc și nici săgeată. Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, și, deodată, a slobozit săgeata, și ea nevăzută. Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi și a căzut ca o piatră din cer. Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârșită a trasului cu arcul. — Arcașul fără arc

     

    Pe copertă: Koyama Shokei, Peisaj de iarnă (detaliu), cca 1890

  • Ipoteza fericirii. Armonia dintre știința modernă și vechea înțelepciune (ebook)
    35.01 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf



    Traducere de Simona Drelciuc


     


    Ipoteza fericirii este o carte despre cum ne putem găsi un sens în viaţă asimilând sfaturile vechii înţelepciuni şi adoptând descoperirile psihologiei moderne. Haidt pune în discuţie unele dintre concepţiile populare despre originea fericirii, despre rolul reciprocităţii şi despre contribuţia raţiunii la luarea deciziilor. Aflăm astfel de ce, de multe ori, virtutea nu îşi este propria răsplată, de ce extrovertiţii sunt de fapt mai fericiţi decât introvertiţii şi de ce gândirea conştientă nu e atât de importantă cum ne-ar plăcea să credem. Inspirându-se atât din filozofie, cât şi din ştiinţă, Ipoteza fericirii ne arată cum am putea deveni mai buni, mai echilibraţi şi mai fericiţi.


     


    „Fericirea nu e ceva ce putem găsi, obţine sau atinge în mod direct. Trebuie să ne asigurăm condiţiile potrivite şi apoi să aşteptăm. Unele dintre acele condiţii ţin de noi înşine, precum coerenţa din­tre părţile şi nivelurile personalităţii noastre. Alte condiţii presupun o relaţie cu lucruri care se află în afara noastră: aşa cum plantele au nevoie de soare, de apă şi de pământ fertil pentru a creşte, oamenii au nevoie de iubire, de muncă şi de o legătură cu ceva mai mare decât ei înşişi. Merită să luptăm pentru a dezvolta relaţiile potrivite dintre noi şi ceilalţi, dintre noi şi munca pe care o facem şi dintre noi şi ceva mai mare decât persoana noastră. Dacă reuşim să creăm aceste relaţii, scopul şi sensul vor începe să se facă simţite.“ — JONATHAN HAIDT


     


    „O carte captivantă... ce împleteşte într-un mod strălucit vechea înţelepciune cu psihologia modernă.“ — The Times


     


    „Din punct de vedere intelectual, Ipoteza fericirii este poate cea mai substanţială carte produsă de mişcarea psihologiei pozitive.“ — Nature


     


    Ipoteza fericirii... are mai multe de spus despre plăcerile, pericolele şi adevărurile existenţei decât orice altă carte pe care am citit-o în ultima vreme.“ — San Francisco Bay Guardian

  • Viața (re)începe după 50 de ani. Cum să-ți pui înțelepciunea la treabă (ebook)
    27.01 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf



    Traducere de Dana Verescu


     


    La 52 de ani, Chip Conley și-a vândut compania – Joie de Vivre Hospitality, al doilea lanț de hoteluri boutique din America – pe care a fondat-o și a condus-o ca director executiv vreme de douăzeci și patru de ani și s-a reinventat, contribuind la transformarea companiei Airbnb în cea mai mare platformă online de cazări alternative din lume. Într-o lume care venerează noutatea și tinerețea, Conley a mizat pe experiența acumulată în prima parte a vieții profesionale, iar acum ne împărtășește această aventură în cartea de faţă. Este o pledoarie pentru regăsirea valorilor tradiționale în epoca digitală: inteligența emoțională, discernământul, capacitatea de a colabora, înțelepciunea care vine odată cu înaintarea în vârstă. „Bătrânii Moderni“, fie că e vorba de cei care-și schimbă cariera la mijlocul vieții sau de cei care amână pensionarea, pot deveni astfel un atu al oricărei companii, ca mentori și „antrenori“ ai directorilor sau colegilor mai tineri care, la rândul lor, îi îndrumă în hățișul tehnologic. Un dialog intergenerațional plin de optimism și de speranță.


     


    „Oricine se simte epuizat, neinteresant sau pur și simplu banal la locul de muncă poate să citească această carte într-o dimineață și să se simtă apoi revigorat.“ — The Financial Times


     


    „Există o generație de lucrători mai vârstnici cu abilități neprețuite – inteligență emoțională ridicată, o judecată bună născută din decenii de experiență, cunoaștere specializată și o rețea vastă de contacte – care ar putea face pereche cu milenialii ambițioși pentru a crea afaceri durabile… Fie că este al doilea, al treilea sau al patrulea deceniu al vieții tale active, principiile și practicile din această carte îți vor arăta cum să-ți folosești competențele și experiența nu doar pentru a rămâne relevant, ci pentru a fi indispensabil în locurile de muncă moderne. Lumea are nevoie de înțelepciunea ta mai mult ca niciodată.“ — CHIP CONLEY


     


    „Într-o epocă în care o idee strălucită sau chiar instinctul par să fie celebrate drept succes, cartea lui Chip Conley ne reamintește că înțelepciunea, analiza situațiilor, munca și răbdarea rămân esențiale.“ — ARNE SORENSON, președinte și CEO Marriott International

  • „Cu iubire tandră, Elisabeta“. „Mereu al tău credincios, Carol“. Corespondența perechii regale, volumul I, 1869–1888 (ebook)
    41.00 LEI

    ​Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > pdf



    Ediție critică și comentată, note și traducere din germană de Silvia Irina Zimmermann și Romanița Constantinescu


    Transcrierea după manuscrisul în limba germană, stabilirea textului, studiu introductiv şi indice de Silvia Irina Zimmermann


     


    Ediţia de faţă, critică şi comentată, ne oferă, pentru prima dată în traducere din limba germană, schimbul de scrisori dintre regele independenţei României, Carol I, şi regina-poetă Elisabeta (Carmen Sylva). Dialogul epistolar oferă o privire amănunţită asupra căsniciei regale pe aproape întreaga perioadă a vieţii celor doi pe tronul României.


    Acest prim volum – din cele două în care e concepută ediția – acoperă perioada de până în 1888: logodna, scurta viață a singurului copil al cuplului, perioada dobândirii independenței și a proclamării Regatului. Pe lângă chestiunile de zi cu zi și de familie, corespondența princiară/regală este presărată cu detalii despre viața înaltei societăți europene și românești, despre oamenii de vază ai țării – și despre doamnele din cercurile înalte –, despre intrigile politice și despre eforturile de modernizare a țării.


     


    Pe copertă: Doamna Elisabeta și domnitorul Carol I în tinerețe

  • De ce ațipesc parlamentarii? Şi alte întrebări pestriţe despre politica românească (ebook)
    20.51 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf



    „Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor să desluşească lumea politică în care trăiesc. La vot şi nu numai. De ce ațipesc parlamentarii? e în acelaşi timp o carte utilă pentru risipirea confuziilor şi pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanţei la guvernare, importanţa votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanţa statului de drept văzut ca domnie a legii. Ar fi utopic să crezi că o asemenea carte va produce o mutaţie. În schimb, e de sperat şi de aşteptat ca ea să deschidă nişte ochi şi să destupe nişte minţi. Are toate argumentele s-o facă.“ — RADU PARASCHIVESCU


     


    „Poate fi ceva mai instructiv și plăcut decât să citești, scrisă cu simplitate, inteligență și har, povestea propriei tale vieți? Se împlinesc anul acesta trei decenii de la primele alegeri ținute după căderea comunismului. Ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani? – iată întrebarea la care răspunde unul dintre cei mai versați politologi români și, deopotrivă, unul dintre cei care au cunoscut scena politică a acestor ani dinăuntrul ei. Eseul lui Cristian Preda vine în întâmpinarea oricui vrea să priceapă, dincolo de suprafața cotidianului, lumea în care a trăit. Suntem răspunzători de soarta noastră după cum suntem echipați sau nu să înțelegem locul în care ne-am născut.“ — GABRIEL LIICEANU

  • Nu striga niciodată ajutor (ebook)
    22.01 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf



    Nu striga niciodată ajutor este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu și se poate spune că e diferit de toată poezia lui precedentă. Scris la treizeci de ani după penultimul volum, timp în care autorul n-a mai scris niciun vers, el reprezintă o întoarcere la simplitatea și generalitatea poeziei genuine, imediate și emoționale, dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din vechea sa poezie.


     


    Cititorul care va parcurge cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, va recunoaște în ele propriile sale trăiri, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă, a fiecărui om, oricât de mult îi despart distanțele în timp și spațiu, ca și diferențele culturale. Așa încât Nu striga niciodată ajutor e una dintre rarele cărți care pot fi înțelese deopotrivă de cititorul avizat și de cel mai puțin deprins cu poezia.

  • Povestiri despre epidemii și vaccinuri (ebook)
    28.00 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf



    Vaccinurile sunt prima armă eficace în lupta cu bolile molipsitoare. Paradoxal, au devenit o victimă a propriului succes. Într-o epocă ferită de marile epidemii ale trecutului, vaccinurile au devenit ținta favorită a amatorilor de conspirații și a emițătorilor de fake news. Iar cei care nu pot să-și amintească trecutul sunt condamnați să îl repete.


    Cartea aceasta este un ghid de imunizare împotriva dezinformării. Ca să înțelegem cum funcționează, cum sunt produse și cum sunt testate vaccinurile, Alexandru Toma Pătrașcu ne însoțește într-o călătorie de-a lungul secolelor, de la descoperirea microbilor la îmblânzirea lor, și ne povestește despre primele microscoape, despre teoria germenilor și despre descifrarea misterelor sistemului imunitar. O călătorie la finalul căreia înțelegem cum funcționează știința și de ce trebuie să avem încredere în ea.


     


    Vaccin pentru frică • „Acum variola este peste tot împrejurul nostru“ • Edward Jenner şi descoperirea vaccinării • „Meșteșugul vaccinarisitului“ în Principatele Române • De la miasme la semințele bolilor • Oare se nasc șoarecii din cârpe murdare? • Boala canibalilor • Primele vaccinuri • „Îmblânzirea“ microbilor. De la cintezele lui Darwin la vaccinurile vii • Misterul imunității • Drumul spre iad • Vaccinuri cu piure de țânțari • Doctorul ROR • Keep Calm and Vaccinate • Marea Tușeală


     


    „Aceasta este o carte despre epidemii și vaccinuri, despre Louis Pasteur și Robert Koch, despre bacterii și viruși. Este, de fapt, o carte de povești, dar sunt povești reale, destinate adulților. În loc de zâne și dragoni, de vrăji și poțiuni magice, veți întâlni medici în luptă cu epidemiile și vaccinuri bazate pe știință.“ — ALEXANDRU TOMA PĂTRAȘCU

  • Mama. Ultima îmbrățișare. Ce ne spun emoțiile animalelor despre noi înșine (ebook)
    31.51 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf



    Cu fotografii și desene ale autorului


    Traducere din engleză de Carmen Strungaru


     


    „O carte captivantă și generoasă, plină de compasiune și de revelații despre viaţa animalelor, dar şi despre viaţa oamenilor.“ — YUVAL NOAH HARARI


     


    În Mama. Ultima îmbrățișare, Frans de Waal explorează bogăția emoțională a vieții animalelor – începând cu Mama, o venerabilă femelă-cimpanzeu care s-a atașat profund de biologul Jan van Hooff. Poveștile ei și ale altor animale dovedesc că oamenii nu sunt singura specie capabilă de iubire, ură, teamă, rușine, vinovăție, dezgust sau empatie, și ne deschid sufletul și mintea pentru a descoperi legăturile dintre noi și alte fiinţe.


    Studiind intens comportamentul animal și înțelegându-l cu o rară finețe, Frans de Waal a lărgit mult orizontul unei științe, etologia, și în același timp ne-a schimbat perspectiva asupra naturii umane.


     


    „Posibilitatea ca animalele să trăiască emoțiile la fel ca noi îi face pe mulți oameni de știință riguroși să nu se simtă în apele lor, pe de o parte pentru că animalele nu declară nici un fel de senzații, iar pe de alta pentru că existența senzațiilor presupune un nivel de conștiință pe care acești oameni de știință nu vor să-l recunoască în cazul animalelor. Dar având în vedere cât de asemănător cu noi acționează animalele, că împărtășesc reacțiile noastre fiziologice, au aceleași expresii faciale și posedă același tip de creier, n-ar fi oare cu adevărat straniu dacă experiențele noastre interne ar fi radical diferite?“ — FRANS DE WAAL

  • De ce ațipesc parlamentarii? Şi alte întrebări pestriţe despre politica românească
    27.00 LEI
    Epuizat din stoc

    „Cartea lui Cristian Preda e un ghid oportun pentru cei care vor să desluşească lumea politică în care trăiesc. La vot şi nu numai. De ce ațipesc parlamentarii? e în acelaşi timp o carte utilă pentru risipirea confuziilor şi pentru priceperea câtorva lucruri despre care avem păreri inflamate, uneori cu accente isteroide: mecanismele de producere a compromisului politic, logica alternanţei la guvernare, importanţa votului, coabitarea politică, mizele cooperării, igiena politică, importanţa statului de drept văzut ca domnie a legii. Ar fi utopic să crezi că o asemenea carte va produce o mutaţie. În schimb, e de sperat şi de aşteptat ca ea să deschidă nişte ochi şi să destupe nişte minţi. Are toate argumentele s-o facă.“ — RADU PARASCHIVESCU


    „Poate fi ceva mai instructiv și plăcut decât să citești, scrisă cu simplitate, inteligență și har, povestea propriei tale vieți? Se împlinesc anul acesta trei decenii de la primele alegeri ținute după căderea comunismului. Ce s-a întâmplat cu noi în acești 30 de ani? – iată întrebarea la care răspunde unul dintre cei mai versați politologi români și, deopotrivă, unul dintre cei care au cunoscut scena politică a acestor ani dinăuntrul ei. Eseul lui Cristian Preda vine în întâmpinarea oricui vrea să priceapă, dincolo de suprafața cotidianului, lumea în care a trăit. Suntem răspunzători de soarta noastră după cum suntem echipați sau nu să înțelegem locul în care ne-am născut.“ — GABRIEL LIICEANU

  • Găurile negre, Prelegerile Reith, BBC (ebook)
    Epuizat din stoc

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf



    Introducere şi note de David ShukmanTraducere de Alexandru Anghel


    „Una dintre cele mai strălucite minți științifice de la Einstein încoace." - Daily Express


    În 2016, Stephen Hawking a abordat în cadrul Prelegerilor Reith, BBC, un subiect care l-a fascinat întreaga viață – găurile negre. Faimosul fizician susține că dacă am reuși să înțelegem găurile negre și felul în care pun la încercare natura spațiului și timpului, am fi mai aproape de dezlegarea misterelor universului.


    Se spune că realitatea este uneori mai ciudată decât ficțiunea, ceea ce nicăieri nu este mai adevărat decât în cazul găurilor negre. Ele sunt mai ciudate decât orice și-au imaginat vreodată autorii de literatură științifico-fantastică.

  • Galileo Galilei și începuturile astronomiei moderne (ebook)
    21.00 LEI

    ​Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > epub / pdf


    Cu desenele autoarei / Introducere de Rea Berg / Traducere de Cristian Negoiță


     


    „Sunt Galileo Galilei din Pisa. Încă de mic, mintea mi-a fost cuprinsă de întrebări la care nu se mai gândise nimeni. Am studiat științele, am predat la universitate, am născocit o mulțime de obiecte folositoare. Am inventat telescopul, am perfecționat microscopul, termometrul, ceasurile, busolele și multe altele. Am demonstrat că Pământul se învârte în jurul Soare¬lui, atrăgându-mi astfel mânia multora din vremea mea. Dar nu m-am dat bătut. Întotdeauna am știut că numai cercetând și experimentând putem ajunge la adevăr.“

  • Povești ca să te iubești mai mult. 35 de istorioare care cultivă respectul de sine (ebook)
    26.00 LEI

    ​Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > pdf



    Ilustrații de Raquel Díaz Reguera


    Traducere de Raluca Popescu


     


    Alcătuită din versiuni moderne ale unor povești tradiţionale din diferite culturi, această carte le oferă copiilor o călătorie amuzantă, plină de imaginație, în adâncul propriului suflet.


     


    „Ne-am hotărât sa publicăm cartea de față pentru ca părinții să poată împărtăși cu copiii lor aceste povești menite să-i facă să reflecteze asupra valorii personale și asupra dreptului de a fi fericiți așa cum sunt, nu așa cum se așteaptă lumea să fie. Fiecare dintre aceste povești ilustrează un aspect important al procesului de edificare a stimei de sine, care, ca un far călăuzitor, le va arăta celor mici calea de urmat pentru a deveni adulți siguri pe ei, independenți și toleranți – față de sine și faţă de ceilalți.   Îți mulțumim că ne ajuți să sădim semințele unei lumi mai frumoase, mai bune și mai responsabile.“ — ÁLEX ROVIRA, FRANCESC MIRALLES


     


    Include un ghid al celor 12 chei ale stimei de sine la copii O carte terapeutică: întarirea stimei de sine este cea mai bună apărare împotriva bullying-ului

  • Descifrarea Universului. Tot ce trebuie să știi despre călătoria în spațiu și în timp (ebook)
    32.01 LEI

    Citiți ghidul ebook-urilor protejate DRM:  https://www.libhumanitas.ro/ghid-ebook



    EBOOK > pdf



    Ilustrații de Jan Bielecki


    Traducere de Maria Rizoiu


     


    „A venit vremea să ne luăm privirea de la noi și s-o îndreptăm către imensitatea Spațiului... Putem ajunge, cu îndrăzneală, acolo unde n-a mai ajuns nimeni niciodată. Cine știe ce vom descoperi?“ — STEPHEN HAWKING


     


    Cum ar fi dacă te-ai putea întoarce în timp ca să fii martor la nașterea galaxiei noastre? Ar putea roboții să cucerească lumea? Ce-ar fi dacă te-ai număra printre primii coloniști ai planetei Marte?


     


    George este una dintre cele mai iubite și mai citite serii pentru copii din lume. Pentru prima dată, fascinantele teorii științifice care au însoțit aventurile lui George și Annie sunt reunite într-un singur volum, împreună cu capitole în premieră scrise de cei mai importanți oameni de știință ai momentului. Excelent ilustrat și plin de date fascinante, volumul care încheie îndrăgita serie este o antologie cuprinzătoare a celor mai recente și mai interesante informații științifice despre Univers.


Filter by
Cumpără acum de la

Categorie

Voce audiobook

Format eBook

Preț

Editura