Recomandări

Ca specialist în filosofie și propagandă și fiu al unor refugiați din Europa celui de-Al Doilea Război Mondial, Jason Stanley a înțeles de multă vreme că societățile democratice, inclusiv Statele Unite, pot fi vulnerabile la fascism. În cartea Cum funcționează fascismul, autorul identifică zece piloni ai politicii fasciste – apelul la un trecut legendar, propaganda, antiintelectualismul, irealitatea, ierarhia, victimizarea, legea și ordinea, anxietatea sexuală, favorizarea „inimii țării” și desființarea bunurilor publice și a sindicatelor – care constituie atât un diagnostic de urgență al tacticilor utilizate de politicienii de dreapta pentru a distruge democrațiile, cât și și o perspectivă critică asupra momentului actual.

Stanley împletește reflecții asupra istoriei, filosofiei, sociologiei și teoriei critice a raselor cu povești contemporane din Ungaria, Polonia, India, Myanmar și Statele Unite, printre alte țări, evidențiind pericolele imense ale limbajului și credințelor care separă oamenii în „noi” și „ei”. Prin revelarea unor tipare tulburătoare, la fel de răspândite astăzi ca în trecut, Stanley arată că unele elemente ale politicii – retorica și mitul – pot deveni prea rapid politică și realitate. El susține că numai recunoscându-le putem începe să le opunem rezistență și să revenim la idealurile democratice.

Un filosof de la Yale identifică cei zece piloni ai politicii fasciste, descriindu-le istoria profundă și terifianta ascensiune.

Cartea oferă o analiză fascinantă a ideologiei fasciste, împletind cu agilitate exemple din Germania, Italia, Ungaria, Rwanda și Myanmar până în Serbia și, da, SUA. Pe măsură ce avansează în cadrul său conceptual al celor mai importante caracteristici ale subiectului, Stanley include observații mai subtile care, pentru unii cititori, pot părea surprinzător de apropiate de realitatea lor. — The Guardian

Jason Stanley scoate în evidență felul în care libertățile oamenilor dispar când alegătorii susțin politicieni care promovează politica dezbinătoare a lui „noi contra ei”, denigrând cooperarea, compromisul și respectul față de ceilalți. Cum funcționează fascismul explică în termeni conciși și ușor de înțeles modul în care sunt manipulați oamenii să renunțe la drepturile dobândite care au făcut America măreață. — David Cay Johnston, câștigător al Premiului Pulitzer și autor al cărților It's Even Worse Than You Think și The Making of Donald Trump

O eternă întrebare despre istorie: se repetă  ea oare? Aliații au învins fascismul în urmă cu aproape 75 de ani. Dar renaște el? Populismul național al lui Trump și Bannon, Brexit, Orban și ascensiunea dreptei maghiare, Mișcarea Cinci Stele din Italia, Erdoğan – Jason Stanley încearcă să răspundă la tot felul de întrebări în cartea sa extraordinară. Pentru cei care neagă sau au îndoieli, cartea lui Stanley oferă dovezi copleșitoare că fascismul este viu, sănătos și în ascensiune. Este un semnal de alarmă care ne îndeamnă să ne trezim, să fim atenți și să facem ceva. — Errol Morris, regizor și autor al cărții The Ashtray

Analiza uimitoare făcută de Jason Stanley nu a făcut decât să sporească în importanță de la apariția acestei cărți, în 2018. Este una dintre cărțile definitorii ale acestui deceniu. — Elizabeth Hinton, autoarea cărții From the War on Poverty to the War on Crime

Nicio altă carte nu este atât de relevantă pentru momentul actual. — Claudia Rankine, autoarea cărții Citizen

Vreme de trei secole, mănăstirile închinate Locurilor Sfinte au spus un cuvânt greu în economia, cultura, spiritualitatea și politica Țărilor Române. Dincolo de clișeele sumare ale manualelor, istoria lor ne este puțin cunoscută. Monografia de față umple, în premieră, un mare gol istoriografic. De ce alegeau domnii și boierii noștri să-și încredințeze ctitoriile unor centre religioase îndepărtate, precum Muntele Athos, Ierusalimul sau Sinaiul? Cum funcționau aceste corporații economice și spirituale, ce averi aveau, cât trimiteau în afară? Ce erori fatale au dus la lunga lor agonie și la sfârșitul lor definitiv? Întemeiată pe o muncă de documentare de peste un deceniu, în arhive din țară și străinătate, și pe o cercetare de teren exhaustivă, din satele uitate ale Moldovei până în ungherele neștiute ale Orientului ortodox, cartea lui Tudor Dinu nu este doar o amplă reconstituire istorică, ci și o călătorie într-o lume demult apusă, cu frământările și luptele ei pentru credință, bogăție și slavă deșartă. „Dincolo de sfârșitul lor lamentabil, mănăstirile închinate au fost vreme de secole nu doar agenți economici esențiali ai Țărilor Române, ci și însemnate focare de spiritualitate ce au adus pe teritoriul Moldovei și Țării Românești ortodoxia în varianta ei greacă și au păstrat vie legătura cu marile centre ale creștinătății răsăritene. Au continuat să cultive arta ecleziastică de tradiție bizantină în forme deseori originale și remarcabile, așa cum sperăm să se convingă cititorul, însoțindu-ne într-un amplu periplu imagistic ce ne va purta atât prin lăcașurile închinate, răspândite de-a lungul și de-a latul Țărilor Române, cât și pe meleagurile Orientului ortodox.“ — TUDOR DINU

„Așa nu se mai poate continua” – criza a devenit astăzi instanța (cândva reprezentată de Dumnezeu) care impune acest imperativ absolut. Printr-o vastă investigație asupra naturii umane, Peter Sloterdijk dezvoltă în Trebuie să îți schimbi viața o antropologie fundamental nouă, subliniind nevoia unei schimbări fundamentale de perspectivă atât asupra individului, cât și asupra societății. În centrul concepției sale despre ființa umană se află ideea cultivării de sine.

Omul care, prin exercițiu repetat, se creează continuu devine o ființă care se transcende pe sine.

„O capodoperă care abordează istoria filosofiei, religiei și gândirii, atât occidentale, cât și orientale, într-un mod care te face să reflectezi profund asupra evoluției ființei umane în ultimele câteva mii de ani.” Los Angeles Review of Books

PETER SLOTERDIJK (27 iunie 1947) este considerat una dintre marile figuri ale filosofiei contemporane. Între 1968 și 1974 a studiat filosofia, istoria și germanistica la München și la Universitatea din Hamburg, obținându-și doctoratul în 1976. Între 1978 și 1980, Sloterdijk a locuit în ashramul lui Bhagwan Shree Rajneesh (ulterior Osho) din Pune, India. Critica rațiunii cinice (1983) se numără printre cele mai vândute cărți de filosofie ale secolului XX. În perioada 2001-2015, Sloterdijk a fost rectorul Universității de Artă și Design din Karlsruhe, iar din 2002 până în 2012 a fost gazda emisiunii TV Das philosophische Quartett. În 2023-2024 a deținut catedra anuală „L'invention de l'Europe par les langues et les cultures" de la Collège de France (Paris). El este, între altele, autorul lucrărilor: trilogia Sphären, Reguli pentru parcul uman, Derrida, un egiptean, Das SchellingProjekt. Ein Bericht, Zelul față de Dumnezeu. Despre lupta celor trei monoteisme, Mânie și timp, Philosophische Temperamente: Von Platon bis Foucault, Zeilen und Tage (I, II, III). De-a lungul vremii a obținut numeroase distincții – Ernst Robert Curtius Prize, Friedrich Märker Prize, pentru eseu, Business Book Award, Sigmund Freud Prize pentru proză științifică, Lessing Prize, pentru critică, Cicero Prize, European Prize for Political Culture etc. – și este doctor honoris causa al Universității din Nijmegen, Țările de Jos (2011), și al Universității din Timișoara (2023).

„Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care se naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare, ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească… Cultura nu este altceva decât drumul spre libertate.“ — SERGIU CELIBIDACHE „Celibidache avea una dintre cele mai fine urechi şi una dintre cele mai pătrunzătoare minţi muzicale din câte mi-a fost dat să întâlnesc… Preocuparea permanentă pentru frazare şi articulare i-a îmbogăţit pe toţi muzicienii care au avut de-a face cu el.“ — DANIEL BARENBOIM „Această serie de întâmplări petrecute de-a lungul anilor este o confirmare afectuoasă a multelor și fascinantelor chipuri pe care tatăl meu le-a arătat celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște îndeaproape. Este, de asemenea, o mărturie a legăturii unice și inseparabile dintre părinții mei. Dar ceea ce mă emoționează cel mai mult este cum a ales mama mea să împărtășească aceste lucruri. Este cel mai puternic omagiu pe care cineva îl poate aduce celui de alături și un fel minunat de a-l evoca pe bărbatul pe care l-a iubit dincolo de cuvinte. Oricât de mult v-ar lăsa această carte să pătrundeți în lumea lui Sergiu, ea reprezintă și o ocazie unică de a întrezări spiritul Ioanei și bogăția pe care ea a oferit-o lumii. Mi-e dor de amândoi.“ — SERGE IOAN CELEBIDACHI

flow-ul ăsta accidentat

trebuie să mă ducă acum cît mai departe flow-ul

ăsta timid

trebuie să mă scoată din ape

pe partea cealaltă

a mării

să mă poarte

cît mai departe

de acest golden hour clișeu

de-acest apus de soare

în care se-aud

lacrimi și rîsete de surioare

Le iubesc pe prietenele mele pentru că ele îmi vor ierta ceea ce nici părinții nu ar putea – dispariția. Da, Svetlana, așa e, prietenia dintre fete, prietenia femeilor, cel mai adevărat act politico-romantic, cel mai banal act socio-cotidian, cel mai valoros nimic care, ne spun studiile azi, e de fapt totul: suroritatea (cuvînt mister pentru orice auto-corect) e mai rară în literatura noastră pînă și decît prietenia om-animal. Prietenia dintre fete e prea simplă să fie luată-n serios și prea puternică să nu le fie teamă. Katia Pascariu

Prietenia între fete, o temă foarte puțin abordată în literatura noastră, este în prim-planul acestei cărți. Autoarea o fixează în imagini memorabile, îi inventează definiții personale, o chestionează și o cîntă, pe scurt, o îngrijește ca pe o grădină. De altfel, grădina – chiar și în varianta micro, de balcon – este unul dintre spațiile emblematice de aici. De cînd am citit acest lung poem, nu mai pot desprinde prietenia între fete de imaginea „fete cu stropitori în mîini traversează scena/ se țin în viață una pe alta“. Svetlana Cârstean reușește să se impună ca arhitectă a peisajului complex, uneori accidentat, al prieteniei. Poezia românească avea nevoie de această pledoarie continuă pentru realitatea discontinuă a prieteniei. Adela Greceanu

vrei să fii prietena mea

vrei vrei

zi

O istorie de dimensiuni epice a revoluțiilor care au cuprins Europa în 1848 și a figurilor carismatice care au impulsionat aceste mișcări, semnată de reputatul profesor de la Cambridge Christopher Clark

Din punct de vedere istoric, revoluțiile de la 1848 au fost eclipsate de Revoluția Franceză din 1789 și de revoluțiile produse în Rusia la începutul secolului XX. Totuși în 1848 aproape toată Europa a fost cuprinsă de flăcările conflictului. Tulburările politice s-au răspândit ca un incendiu de vegetație pe întreg continentul, provocând schimbări semnificative, care continuă să modeleze lumea chiar și azi.

„O realizare remarcabilă... Îmbogățește considerabil felul cum înțelegem anul 1848 ca fenomen politic“ – The New York Times

„Christopher Clark este o personalitate rar întâlnită: un istoric de anvergură, dar totodată un povestitor strălucit, capabil să contureze scene și personaje memorabile din doar câteva tușe fine. Primăvara Revoluțiilor este o relatare detaliată și superb scrisă a unui moment istoric care rimează și rezonează, în multe moduri stranii, cu propria noastră epocă de tulburări și instabilitate.“ – Amitav Ghosh

„Palpitante, eroice, îngrozitoare și tragice – evenimentele produse în Europa la mijlocul secolului al XIX-lea invită la o repovestire inspirată... Noua carte a lui Christopher Clark este, probabil, cea mai bună de până acum... minuțios documentată, densă, captivantă și incitantă din punct de vedere intelectual. În prezent, nu există o sursă mai potrivită către care să-și poată îndrepta atenția cititorii dornici să se afunde în această perioadă istorică și să reflecteze asupra felului cum ea rezonează cu lumea de azi.“ – Literary Review

Alegerea editorilor de la New York Times Book Review

DECLARATĂ UNA DINTRE CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI de către The New Yorker, The Economist și Financial Times

Christopher Clark este profesor de istorie modernă a Europei și membru al St. Catharine' College din cadrul Universității Cambridge. El este autorul volumelor The Sleepwalkers, Time and Power, Iron Kingdom și al altor lucrări de succes. 

Roman cu o puternică încărcătură autobiografică, Când o să te faci mare aduce în prim-plan povestea unei familii de imigranți români din Spania, văzută prin ochii protagonistului de numai nouă ani. Perspectiva sa inocentă și totuși atotcuprinzătoare ne poartă printr-o poveste despre supraviețuire și căutare, într-o lume în care fuga de sărăcie aduce cu sine noi greutăți. Marcat de un profund spirit poetic, debutul în proză al lui Miguel Gane își poartă cititorii, cu tandrețe și fermitate deopotrivă, prin dramele inerente emigrării și prin vicisitudinile începutului unei noi vieți.

„Simțeam că, pur și simplu, trebuie să spun povestea a milioane de români care au fost nevoiți să-și lase în urmă țara.” Miguel Gane, intervievat de Alba Martín, The Pocket Magazine

„Trebuie să vorbim despre Când o să te faci mare, această carte care a prins formă în sufletul autorului și care a ajuns în mâinile noastre ca să ne facă să deschidem ochii și, poate, să vărsăm și o lacrimă.” El periódico

„Înduioșător, dur, real: așa poate fi descris primul roman al lui Miguel Gane.” El lector

„Poate ceea ce ne impresionează cel mai tare la această carte sunt eleganța și simplitatea cu care Miguel Gane adultul dispare ca să-i dea cuvântul unui băiețel de nouă ani.” De lector a lector

„A fi imigrant înseamnă a pierde, iar primul lucru care m-a părăsit a fost numele.” Miguel Gane

Miguel Gane (născut George Mihăiță Gane, 1993, în satul Lerești din județul Argeș) este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori contemporani de limbă spaniolă. Locuiește la Madrid din 2002, este dublu licențiat (Drept și Administrarea Afacerilor), are două masterate (Proprietate intelectuală și Avocatură) și și-a susținut, în 2018, examenul național de primire în avocatură organizat de statul spaniol, dar a renunțat la această profesie în favoarea scrisului. A devenit cunoscut prin volumele sale de poezie, vândute în zeci de mii de exemplare în Spania și mai multe țări din America Latină (Con tal de verte volar, 2016; Ahora que ya bailas, 2018; La piel en los labios, 2020; Ojos de Sol, 2022; Puedes hacerme lo que quieras, 2023), iar versurile sale au ajuns simboluri ale mai multor mișcări feministe în țări din întreaga lume. La fel de bine primite de public au fost și primele sale romane, Cuando seas mayor (2019) și Alguien a quien querer (2025).

„Ceea ce mă fascinează la Bocai sunt naratorii lui straniu de inocenți și de asexuați, spectatori dezîncarnați ai vieții lor, cu o singurătate atât de profundă și confortabilă, încât nimic nu o poate sparge: pe scurt, Salinger meets Camus. În Revărsatul zorilor, naratorul se aruncă în labirintul erosului, explorându-și sexualitatea atât cu femei, cât și cu bărbați, dar fără a scăpa o secundă de strania lui alienare (sau inocență). Fiecare întâlnire e analizată cu aceeași detașare clinică, chirurgicală, ca și cum ar studia o specie necunoscută. Volumul este o ilustrare splendidă a imposibilității noastre de a trăi cu adevărat, chiar și atunci când atingem o altă ființă umană.“ - Adi Schiop

„E mereu la fel în relațiile lungi: întâi dispare dorința, apoi dispare blândețea. Poți să supraviețuiești primei dispariții din obișnuință sau din datorie ori poate chiar din prietenie, dar, ajuns la a doua, se vede întotdeauna sfârșitul și știu că trebuie să mă pregătesc pentru el încă dinainte să-l conștientizez cu totul. Primul semn de cruzime sau de indiferență îl anunță și de acolo nu mai e decât o chestiune de timp până-ți faci curaj să pleci, deși uneori poate dura ani buni până se dezleagă.“ - Iulian Bocai

Iulian Bocai (n. 1986) este scriitor și cercetător, cu un doctorat summa cum laude în filologie la Universitatea din București. A publicat până în prezent două romane, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (Polirom, 2018, Premiul Observator cultural pentru debut, Premiul Primului Roman Chambéry, Franța; tradus în neerlandeză în 2025 la editura De Geus) și Constantin (Polirom, 2019, Premiul Tânărul Scriitor), precum și o istorie intelectuală a instituționalizării studiului literar în Europa, Filologii (Tracus Arte, 2020, Premiul ALGCR pentru teorie și Premiul „Alexandru Piru“ al Muzeului Național al Literaturii Române). Scrie eseuri (are o colecție apărută în 2023 cu titlul Eseuri) și, din 2022, ține o rubrică de cronica ideilor pentru „Scena9“.

Michel Labrecque a vizitat Republica Moldova de trei ori: în 1991, imediat după declararea independenței, în 2006, pentru a vedea unde a ajuns Moldova în cincisprezece ani, și în 2023, după un an de război în Ucraina. De fiecare dată, l-a întâlnit pe Mihai Fusu, un jurnalist și dramaturg moldovean care i-a fost ghid înainte de a-i deveni prieten.
Inițial, Labrecque nu știa nimic despre această țară. Dar „afecțiunea sa pentru țările mici sau teritoriile care încearcă să se mențină pe linia de plutire în uraganul globalizării” l-a făcut să se îndrăgostească de Moldova. Întrucât am aceeași afecțiune, am apreciat enorm călătoria pe care am întreprins-o citind cartea sa. (Louis CORNELLIER)

Michel LABRECQUE este jurnalist și scriitor. Angajat la Radio-Canada din 1982. S-a remarcat în principal ca reporter radio internațional. A fost corespondent în America Latină, călătorind prin lume și explorând probleme sociale, politice, economice, culturale și umane majore. În 1991, a fost trimis la Moscova și Kîiv pentru a relata despre evenimentele-cheie din jurul prăbușirii URSS.
Este unul dintre puținii jurnaliști care s-au interesat de soarta Moldovei după ce fosta republică sovietică a devenit independentă, revenind aici în mai multe rânduri pentru a relata despre evoluțiile acesteia. În Moldova, l-a întâlnit pe Mihai Fusu, jurnalist, regizor și dramaturg care l-a ghidat prin țară și i-a rămas de atunci un prieten apropiat. De-a lungul a trei decenii, Michel Labrecque a rămas un martor atent și privilegiat al tensiunilor intense care zguduie Moldova și slăbesc viitorul cetățenilor săi.
În 2024, a publicat la Septembre Éditeur cartea La Moldavie dans l’oeil du cyclone russe, un eseu despre schimbările sociale și politice din Republica Moldova de-a lungul a mai bine de trei decenii.

Volumul Douăsprezece zile reconstituie desfășurarea unui eveniment istoric marcant din perioada Războiului Rece – Revoluția Ungară din toamna anului 1956. Intensă și reprimată cu brutalitate, a reprezentat un puternic moment de contestare a stăpânirii sovietice asupra țărilor Europei de Est.

Victor Sebestyen, jurnalist a cărui familie a fugit din Ungaria, oferă o nouă perspectivă istorică, folosind documente oficiale recent desecretizate, jurnale din propria familie și mărturii ale unora dintre participanți. 

Astfel, sunt descrise zilele de început ale Revoluției, când, înarmați doar cu câteva puști, cocktailuri Molotov și cu un curaj disperat, locuitorii Budapestei s-au răsculat împotriva ocupanților sovietici și aproape că au reușit să-i alunge. În timp ce lumea întreagă urmărea cu uimire confruntarea, maghiarii păreau încrezători în victoria asupra Imperiului Roșu. Numai că sovieticii nu au ezitat să recurgă la acțiuni violente, trecute cu vederea de puterile occidentale, implicate în Criza Suezului.

Dinamic și cutremurător, Douăsprezece zile este un volum de neratat pentru cei interesați de istorie și care vor să afle mai multe despre un episod istoric crucial din a doua jumătate a secolului al XX-lea, petrecut la granița cu România.

„Această carte captivantă poate fi citită ca roman de aventură, dar și ca descriere a unor fapte de o calitate morală înălțătoare.” - ANDREW ROBERTS, Evening Standard

„Victor Sebestyen a scris o relatare magistrală, pe deplin captivantă și originală despre nobila, violenta și condamnata Revoluție Ungară. Este o poveste despre crime și bătălii pe străzile din Budapesta și din temnițele KGB-ului, cu intrigi de la Casa Albă până la Kremlin. Mai presus de toate, reprezintă o mărturie a curajului și demnității poporului maghiar.” - SIMON SEBAG MONTEFIORE, autorul cărții Stalin. Curtea țarului roșu

„Aceasta este o relatare vie, sfâșietoare, despre zdrobirea brutală a primei insurecții armate împotriva ocupației sovietice. Douăsprezece zile devine, astfel, o lectură obligatorie pentru a înțelege marile riscuri pe care oamenii și le pot asuma în numele libertății.” - KATI MARTON, autoarea cărții The Great Escape

„Sebestyen reușește să aducă desăvârșit la viață momentul Revoluției.” - STEFAN WAGSTYL, Financial Times

Premiul MONTYON acordat de Academia Franceză (în 2013)

A propune o imagine a sinelui presupune deopotrivă un control asupra identității proprii și asupra expresiei care îi corespunde. Însă acest dublu control impune o cunoașterea singularității care le ridică probleme filosofilor antici: identitatea e închisă în condiția ei tautologică, iar individul în singularitatea sa monadică. Numai universalul poate fi cunoscut așa cum se reflectă în individ, nu individul în unitatea sa indestructibilă cu el însuși. La acestea se adaugă obstacolul logic sau juridic al veracității: imposibilitatea de a da mărturie despre sine sau de a înlocui dovada printr-o reprezentare proprie. Cum putem da seama atunci de singular? Reflexivitatea, înscrisă la rădăcina identității, deschide mai multe căi de acces către singularitatea ființei individuale. Provenind din practica inaugurală a filosofiei, cea a cunoașterii de sine, textele analizate aici prezintă imagini ale conștiinței unicității și universalității ființei ce a depășit conflictul tragic al ego-ului, fără a avea încă îndrăzneala de a identifica sinele cu cogito-ul. În imaginea sa, omul descoperă o alteritate fraternă. Recunoscându-se, el poate dărui semenilor expresia proprie a acelei transcendențe intime pe care o împarte cu ei. De la Apuleius și Plutarh la Grigorie de Nazianz, trecând prin scrieri ale lui Plotin, Porfir, Grigorie de Nyssa și Iulian Împăratul, această carte prezintă studii de caz în care conștiința sinelui se manifestă într-un cuvânt rostit în nume propriu sau în oglinda răsturnată a unui portret refuzat.

„Patru studii consacrate unor texte din Antichitatea târzie încearcă să răspundă la o întrebare recurentă: de ce particularul nu se închide în identitatea cu sine, ci, dimpotrivă, ne permite să gândim unitatea cu universalul în fiecare fiinţă vie? Mai mult, cum ne permite să gândim această unitate fără a ne pierde în ea, păstrându‑ne în acelaşi timp singularitatea şi arătându‑ne astfel celorlalţi, unici, dar recognoscibili? Cum de individul poate sesiza în sine relaţia sa intimă cu specia căreia îi aparţine? Altfel spus, cum ştie un om că este om şi cum îi permite această relaţie intimă să gândească universalul şi, de asemenea, să surprindă universalul în sine? Răspunsul este că această relaţie intimă are loc prin medierea propriei imagini, a unei imagini a sinelui care permite omului deopotrivă să se reprezinte şi să se prezinte, situându‑se faţă de el însuşi la distanţa necesară pentru ca expresia identităţii sale să apară de la sine.” Anca Vasiliu

„Noul roman al lui Dumitru Crudu – Tu și alte femei – adună toate trăsăturile prozei lui de până acum, împingându-le însă spre o caricaturizare diabolică. Circularitatea gogoliană (în lectura lui Nabokov), lipsa coșmarescă a oricărei satisfacții (fie ea erotică, sentimentală, artistică), excesul sau hiperabundența sexualității, goana continuă după o figură feminină aflată în continuă metamorfoză, un dinamism psihotic, toate acestea semnalizează existența unui fond profund melancolic, a unui dor de liniște aproape metafizic. Romanul lui Dumitru Crudu este, în această lectură, unul al protestului, pentru că toată viermuiala umană pe care o pune în scenă nu este decât negativul filmului pe care și-l dorește a-l proiecta: unul al absenței războiului, al existenței iubirii și al artei revalorizate. Prin natura aceasta militantă a prozei sale, Dumitru Crudu să dovedește a fi, încă o dată, ce a fost, romantic.” Bogdan-Alexandru Stănescu

„Oxana, Iulia, Nina, Livia. Tanța, Sveta, Gagarin, Artur, Serhii sunt doar o parte dintre eroii lui Dumitru Crudu, la fel cum Flutura, Chișinău, Tbilisi, Stepanakert, Brașov, Balcic, Odesa sunt doar câteva dintre orașele în care se desfășoară numeroasele povești ale acestui roman atipic, aluvionar, cu scene dramatice, cu observații acut poetice, cu o chestionare permanentă asupra celui captiv într-un spațiu sfâșiat de conflicte, cu pagini care rămân în mintea cititorului mult după închiderea cărții. De la iubirea candidă, superb prinsă în capitolele despre adolescență, se ajunge la dragostea contorsionată din studenție, când bandele de interlopi fac legea, sau la cea sfâșietoare din căminul studențesc devenit peste noapte teatru de război, unde se moare nu doar de foame, ci și în urma violurilor și a bestialității greu de închipuit. Eroul, când Mircea, când Dumitru, alunecă prin măruntaiele unei realități pe care n-o poate ocoli, precum soldatul de hârtie dintr-un cântec de Bulat Okudjava, încercând să rămână la suprafață, luptându-se să nu «ardă» cu totul. Iar cititorul, dornic să afle deznodământul, nu lasă cartea din mână.” Ioana Nicolaie

Kontinental '25 este scenariul filmului omonim, semnat de Radu Jude și premiat cu Ursul de Argint la Berlinale 2025. Volumul include o introducere semnată de autor și o postfață de Andrei Gorzo, care plasează textul în dialog cu Europa '51 al lui Rossellini.

„Kontinental '25 nu e deloc un film cinic, deși e unul sardonic (ca tot ce face Jude, e funny) și complet lipsit de speranță“ – spune Andrei Gorzo în postfața volumului.

Ion, un cerșetor de pe străzile Clujului, nevoit să evacueze apartamentul de la subsol în care locuia ilegal, se sinucide. Orsolya, executorul judecătoresc care îi prezentase somația cu termenul de evacuare, trece printr-o criză de conștiință. Îmbinând drama cu comedia, scenariul disecă, cu un bisturiu ascuțit, problema accesului la locuire, economia post-socialistă, naționalismul și puterea limbajului de a conserva statutul social.

Radu Jude (n. 1977) a început ca asistent de regie, apoi a regizat mai multe scurtmetraje înainte de a debuta în lungmetraj cu Cea mai fericită fată din lume. A realizat apoi alte lungmetraje și documentare apreciate, printre care Aferim!, Inimi cicatrizate, Tipografic Majuscul, și Ieșirea trenurilor din gară. Lungmetrajul său Babardeală cu bucluc sau porno balamuc a câștigat Ursul de Aur la Berlinale 2021 și Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii a fost distins cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Locarno. În prezent, finalizează lungmetrajul Dracula, care va avea premiera în 2025.

„Poe nu e un scriitor american tipic; uneori el se detaşează nu doar de literatura americană a timpului său, ci şi de literatura engleză a timpului său şi de cea care a urmat. El este un european care a cunoscut Europa doar în imaginaţie. Te duce într-o lume diferită de cea a oricărui alt poet. Şi are integritatea de a nu încerca să scrie despre nimic în afara propriei sale lumi sau de a face ceva ce alţi poeţi au făcut deja. Deşi conţinutul poeziilor sale nu este de natură intelectuală, atitudinea sa faţă de poezie a fost extrem de intelectuală. Poezia sa este originală. Adică viziunea sa asupra vieţii, deşi limitată, era particulară şi coerentă, iar idiomul său inconfundabil. Poezia sa este semnificativă: ea transformă mişcarea romantică şi prevesteşte o fază ulterioară a acesteia. Poe alege să apară nu ca un om inspirat, ci ca un meşteşugar.“ (T.S. Eliot)

„Poezia lui Poe e o poezie a visului, a nopţii, a morţii.“ (Charles Baudelaire)

„Aşa cum în arta poeziei aduce un sentiment viu al formei, o minte analitică, din impulsul lăuntric de a construi structura versului pe legi poetice la fel de exacte ca acelea care guvernează mişcarea planetelor, în critica literară, Poe insuflă un spirit novator bazat «exclusiv pe regulile cele mai pure ale Artei», reînnodând firele tradiţiei aristotelice. Prin interesul faţă de problemele compoziţiei şi ale expresiei literare, faţă de muzicalitatea, valoarea sugestivă şi caracterul indefinit ale poeziei, Poe anunţă simbolismul, prima mişcare postromantică de anvergură. Idealul «poeziei pure», descins din «cea mai înaltă ordine a intelectului imaginativ», va deveni imperativul central al noii doctrine estetice, iar Poe - necontestatul ei precursor.“ (Liviu Cotrău)

Edgar ALLAN POE (1809-1849) este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori americani ai secolului al XIX-lea. Şi-a început cariera literară ca poet şi a publicat mai multe volume de poezii. Singurul său roman finalizat, Povestea lui Arthur Gordon Pym, a apărut în 1838 (Polirom, 2013), fiind urmat de câteva volume de povestiri ce i-au adus faima de „părinte al prozei poliţiste” şi de „precursor al romanului SF şi horror”. Romanele şi povestirile sale au fost publicate la Editura Polirom grupate în următoarele volume: Masca Morţii Roşii şi alte povestiri (2003, 2012), Misterul lui Marie Rogęt şi alte povestiri (2005, 2008), Călătorii imaginare (2008), Cărăbuşul de aur şi alte povestiri (2011), Prăbuşirea Casei Usher şi alte povestiri (2018) şi Pisica neagră şi alte povestiri de groază (2019, 2022).

„Nimic la tine nu m-a lăsat indiferentă! Nici poporul tău, atât de călduros și capabil să cucerească orice inimă odată ce a pășit peste timiditatea inițială, oameni minunați, primitori, gata să danseze hora cu orice ocazie, dacă jinu’ îi bun! Nici verdeața străzilor tale, nici parcurile tale, adevărate oaze pe timp de arșiță! Nici piața ta centrală atât de colorată și tarabele ei pline de fructe și de legume cu un gust incomparabil! Nici umbra teraselor de vară, nici curțile tale cu viața lor proprie! Nici vechile uși vopsite de zeci de ori, unele veșnic încuiate peste secrete grele, nici casele abandonate, ruine, sublime mărturii ale vremurilor dinaintea exilului, dorit sau impus! Nici măcar trotuarele tale pline de gropi care se refac de fiecare dată când revin în vizită! Și nici măcar mormanele de zăpadă la poalele copacilor după furtunile tale homerice de iarnă! Și cu siguranță nici cerul albastru pe care ni-l oferi 200 de zile pe an! Ai reușit să atingi fiecare coardă sensibilă din emoțiile mele și vei rămâne pentru totdeauna în inima mea, Chișinău, mon amour!” (Veronique North-Minca)

PRIX RENAUDOT 2024

Ce secrete ascunde în umbra sa jacaranda, copacul preferat al Stellei? Prietenul ei, Milan, va avea nevoie de ani buni pentru a le descoperi. Ani întregi pentru a răzbate prin tăcerile din Rwanda, devastată după genocidul împotriva populației tutsi. Redându-le vocea celor dispăruți, tinerii vor scăpa de singurătate și își vor găsi liniștea. De-a lungul a patru generații, cu blândețea sa unică, Gaël Faye deapănă povestea cumplită a unei țări care, în ciuda a toate, se străduiește să descopere calea dialogului și a iertării. Ca un copac care se ridică între tenebre și lumină, Jacaranda celebrează umanitatea, paradoxală, iubitoare, vie.

„Jacaranda e o reflecție asupra felului în care trauma se transmite de la o generație la alta. Cum spui ceea ce nu poate fi spus? Cum își poate reveni cineva după o tragedie? Cartea de față răspunde nuanțat unor astfel de întrebări universale.“ – Actualitte literaire.fr

„Jacaranda este o poveste despre atașament și prietenie. Relațiile puternice sunt cele care îl determină pe tânărul Milan să-și pună întrebări și dau naștere celor mai frumoase pasaje din roman, precum și, poate, celei mai mari convingeri ale sale: trebuie să fii gata să înțelegi pentru a putea iubi corect.“ - FRANCE INFO

„În Jacaranda – după numele unui copac tropical luminos, cu ciorchini de flori albastru-lavandă, care devine aici un simbol al memoriei și al rezistenței –, prin intermediul câtorva personaje emblematice și pline de vigoare, Gaël Faye ne povestește într-un mod simplu treizeci de ani din viața Rwandei. Capabil să emoționeze, dar fără patos, el reunește călăii și victimele, memoria și negarea, tăcerea și cuvântul. Ca un exorcism.“ - LE DEVOIR

„În calitate de fin observator al curajului femeilor, al unui petrecăreț pe nume Sartre, al supraviețuitorilor care depun mărturie, Gaël Faye excelează, în acest roman și document istoric foarte reușit, în a zugrăvi o «societate a neîncrederii pentru mult timp de-acum înainte».“ - OUEST- FRANCE

„Cuvintele pe care le citiți acum readuc poveștile înapoi“

Octav Mavru, avocat bine-cunoscut la București, pornește, într-un moment de criză, într-o călătorie în Orient. Cu scopul de a-și (re)găsi fiul, cel de la care primește un pachet misterios, prin intermediul căruia pare că-i cere ajutorul. Nu va fi singur, ci însoțit de Beguma – o clientă de-ale lui, care își caută, la rândul ei, fiica mai mare – și de Lia, fiica mai mică a acesteia. O seamă de ghizi îi escortează, dar și protejează pe parcurs.

Malalai, „fiica Afghanistanului“, cum ea însăși se autointitulează, proiectează nanoboți anticancer. Și parcurge drumul invers, dinspre Orient spre Europa, într-o altfel de călătorie, reală și virtuală, prin hățișurile internetului, cu gândul secret de a rescrie totul, pentru a îndrepta lumea. Nici ea nu e singură în încercarea ei: o acompaniază o istorie, o credință și multe personaje îndărătnice.

Cum se vor intersecta aceste două călătorii? Ce le unește, ce le desparte? Și ce războaie se poartă, de fapt, pe traseul Orient – Europa și înapoi?

„Cred că măsura unui scriitor transpare și din capacitatea lui de a fi cameleonic. Din a nu-l găsi niciodată în același loc. Din a pluti între spații și timpuri, ideologii și istorii, spiritualități și povești extrem de diferite. Din a se pricepe să privească cu lupa în trecut, pentru a lumina prezentul și a întrezări viitorul. Din a fi un om al timpului său.

Iar Florin Chirculescu are, fără urmă de tăgadă, toate aceste însușiri. Pentru că, după desfășurări de forță memorabile (le amintesc doar pe două dintre cele mai recente: Greva păcătoșilor și Solomonarul), în direcții opuse, aproape, ne trage într-alta. Una în care se ia la trântă cu Europa și cu Orientul. Scormonește în subterane, caută rădăcini, sparge granițe, demitizează, descojește preconcepții. În stilul său consacrat deja, pe două planuri care se împletesc (într-altele), într-un ritm alert, într-o aventură din România în Occident și apoi până în Turcia, Siria, Liban, Israel, Iran și, în cele din urmă, Afghanistan. Într-un roman în care protagonistele strălucesc mai abitir decât protagoniștii, iar contextul politic actual este pus față în față cu cel din Orientul Mijlociu și cel Îndepărtat din anii ’90. Într-o ficțiune care deschide drumuri. Și minți. Și tocmai de aceea Orfanii este pur și simplu lectură obligatorie.“ Eli Bădică

„E ca şi când aș fi ghidat cu blândeţe printre scrieri, filme, muzică, peisaje şi mii de feluri de tristeţe. Cineva îmi atinge uşor, dar insistent, tâmplele cu palma, cum îndrumi o pisică spre vasul cu mâncare sau apă, îmi şi vorbeşte peltic şi rudimentar, ca unui bebeluş. Pentru mine gesturile lui sunt însă teribile îndemnuri şi interdicţii, iar vocea e insuportabilă ca de un tunet. Mi se impune ce să citesc, ce să ascult, dar de atâtea porunci (cele câteva trilioane scrise pe plăcile de piatră), de atâtea afurisite porunci pe secundă nu pot decât să-ncremenesc, deşi niciuna nu-mi spune «încremeneşte!» Lumea e ţăndări şi aşchii, fiecare indescriptibilă geometric, şi care nu se-mbină, fiindcă cele mai multe sunt din materie-ntunecată. Iar dacă nu se-mbină-n mintea mea, nu se-mbină nici în scrisul meu şi, prin urmare, lumea mea nu mai există. Mai există doar tristeţea mea de pe altă lume. «Arată-mi slava Ta!» am strigat, şi El m-a pus într-o crestătură în stâncă. Naşterea mea n-am putut-o vedea, căci nu poate omul să-şi vadă naşterea şi să trăiască. A trecut pe lângă mine copilăria mea, şi slava Lui nu era-n ea. A trecut apoi adolescenţa, şi slava Lui nu era-n ea. Au trecut anii bărbăţiei mele, şi slava Lui nu era nici acolo. Apoi a venit bătrâneţea, urmată de un susur blând. A urmat noaptea fără sfârşit.“

Flannery O’Connor, al cărei Centenar este sărbătorit anul acesta, spunea că o povestire bună „relevă cât mai mult posibil din misterul existenţei”. Antologia de faţă oferă 28 de posibilităţi de a înţelege ce ascund destinele noastre.

„Cele 28 de povestiri ale antologiei relevă o amplă varietate a ceea ce am putea numi destinele unor personaje constrânse de conjuncturi și alegeri dificile; personaje dislocate, temporar sau definitiv, voluntar sau brutal, din propriile relaţii, familii și domicilii, din propriile ţări, culturi și identităţi, din societate și chiar din realitate sau din propriul corp; personaje ale căror vieţi sunt marcate de abandonuri, separări și accidente, vieţi deturnate de politică și sisteme juridice, influenţate de sex, religie, rasă și imigraţie, existenţe afectate de singurătate, boală, nebunie, moarte. Unele destine sunt comice, altele absurde sau dramatice, câteva de-a dreptul tragice, iar harta lor se întinde pe cuprinsul a cinci continente, purtând mărcile geografiei, istoriei, culturii și limbii aferente.” (Marius Chivu)

Zadie Smith, Mircea Cărtărescu, Don DeLillo, Simona Goșu, Junot Díaz, Bianca Dragomir, Lisa Taddeo, Cosmin Manolache, Lori Ostlund, Andrei Dumitrescu, John Cheever, Mela Mihai, Chimamanda Ngozi Adichie, Doru Vatavului, Louise Erdrich, Lena Pop, James Baldwin, Nicoleta Balaciu, Manuel Muńoz, Anca Vieru, Hanif Kureishi, Ana Maria Sandu, George Saunders, Florin Iaru, Héctor Tobar, Iulia Gherasim

Pentru fanii romanului Dezumanizat, o nuvelă fascinantă despre micile izbăviri ale unui scriitor nefericit și demn de milă. 

Un scriitor fictiv trecut de treizeci de ani, pe nume Osamu Dazai, tocmai i-a trimis editorului său un manuscris groaznic, care îl umple de spaimă și rușine. Hoinărind de-a lungul unui râu, într-un parc de la marginea Tokyoului, întâlnește un licean care s-a lăsat de școală, iar cei doi se lansează într-o ceartă intelectuală. În cele din urmă, Dazai acceptă, încă din acea noapte, să ia locul băiatului ca narator al unei proiecții de film.

Așa începe aventura nebunească din Studentul cerșetor, unde există extravaganță în sărăcie și sclipiri de adevăr în duelul intelectual. Doldora de decoruri desprinse din îndrăgitul anime Bungo Stray Dogs și având teme preluate din Dezumanizat, această nuvelă usturătoare îl surprinde pe celebrul scriitor japonez la apogeul sarcasmului său.

Coruptie, control, propaganda: Cum se sprijina reciproc dictatorii pentru a-si pastra puterea Unul dintre cei mai apreciati istorici si jurnalisti dezvaluie retelele care incearca sa distruga lumea democratica. Cu totii avem clara in minte imaginea unui stat autocratic. Dar in secolul XXI se pare ca aceasta imagine a inceput sa se confunde din ce in ce mai putin cu realitatea. In zilele noastre, autocratiile nu mai sunt conduse de un singur individ cu porniri dictatoriale, ci de retele sofisticate compuse din structuri financiare cleptocratice, servicii de securitate si propagandisti profesionisti.

În cartea sa curajoasă și bine argumentată, Cătălin Ranco Pițu radiografiază unul dintre cele mai violente și brutale evenimente postrevoluționare, ceea ce avea să rămână în istorie drept Mineriada din 13–15 iunie 1990, în care au murit patru oameni și peste 1 300 au fost răniți, conform datelor oficiale. În calitate de șef al Secției Parchetelor Militare, autorul cunoaște foarte bine probele administrate de cei care au întocmit Dosarului Mineriadei din iunie 1990. Iar ca procuror care a semnat rechizitoriul procesului Revoluției, a avut șansa să surprindă lucid mecanismele de preluare a puterii și să observe trecerea de la ultimele zvârcoliri ale dictaturii la primele tentative de restaurație a comunismului, denumit „socialism cu față umană”. Noul regim al FSN, apoi al lui Ion Iliescu, în loc să cimenteze statul de drept și libertățile civile, au avut mereu ca obiectiv înăbușirea acestora, încă din fașă. Iar rezistența din Piața Universității trebuia anihilată... și astfel a început „Monstruoasa Mineriadă“ care, până în 1999, avea să preia forme tot mai sălbatice, într-o spirală a violenței care a contribuit decisiv la regresul economic și democratic al României.

The School of Life este un demers care să te ajute să înveți, să te vindeci și să te dezvolți. Misiunea este aceea de aduce calm în viețile noastre, înțelegere de sine, relații mai armonioase, prietenii mai profunde, mai multă productivitate în muncă și mai multă satisfacție în viața de zi cu zi. Acest demers este coordonat de Alain de Botton, în calitate de editor.

,,Această carte descrie parcursul unei călătorii – de la cădere și colaps la convalescență și recuperare. Ea se dorește a fi atât un ghid practic, cât și o sursă de consolare și prietenie în ceea ce ar putea fi unele dintre cele mai singuratice și angoasante momente ale noastre.” Alain de Botton

,,O călătorie terapeutică este o lectură esențială atunci când vorbim de sănătatea noastră emoțională sau de navigarea printre problemele vieții. Funcționează atât ca un ghid practic, cât și ca un prieten apropiat, capabil să ne ofere soluții și răspunsuri la cele mai dificile întrebări.” Mental Health Affairs

,,O colecție de eseuri gândite pentru a ne ajuta să regăsim conexiuni profunde, căldură umană și bucurie. În aceste vremuri tulburi, poate fi balsamul care ne îndulcește sentimentul de disperare și ne readuce speranța într-un viitor mai bun.” Suleika Jaouad, The Isolation Journals

,,Alain de Botton posedă darul de a privi cu profunzime marile întrebări ale existenței umane – dragoste, prietenie, călătorii sau sentimentul de acasă – înr-un mod care este riguros din punct de vedere intelectul, terapeutic, amuzant și mereu plăcut la lectură.” Oldster Magazine

,,S-ar putea ca o lungă vreme să facem față destul de bine încercărilor. Reușim să ajungem la serviciu în fiecare dimineață, le povestim prietenilor aspecte plăcute din viața noastră, zâmbim la cină. Nu suntem complet echilibrați, dar nu există nicio modalitate de a ști cât de dificilă este situația pentru alte persoane și la ce suntem îndreptățiți să ne așteptăm în materie de mulțumire și liniște sufletească.
…

Pot trece zeci de ani.
…

Până când finalmente, într-o zi, ceva declanșează colapsul. Poate fi o criză la locul de muncă, o schimbare nedorită în planurile noastre de carieră sau o greșeală pe care am făcut-o în legătură cu vreo îndatorire. Ar putea fi un eșec pe plan romantic, cineva care ne părăsește sau realizarea faptului că suntem profund nefericiți cu un partener despre care am crezut că va reprezenta viitorul nostru pe termen lung. Ca urmare, ne simțim în mod misterios epuizați și triști, până în punctul în care nu mai putem face față la nimic, nici măcar la o masă în familie sau la o conversație cu un prieten.” Alain de Botton

Când ești condamnat să pierzi tot ce iubești, care este lucrul pentru care încă mai merită să lupți?

„Răsăritul în ziua extragerii”, cea de-a cincea carte a seriei JOCURILE FOAMEI, se întoarce în Panem cu 24 de ani înainte de evenimentele din primul volum.

În zorii celei de-a cincizecea ediții a Jocurilor Foamei, frica se strecoară în fiecare district din Panem. Anul acesta, în onoarea Jubileului Pacificării, de două ori mai mulți tineri vor fi smulși din casele lor pentru a deveni tributuri.

În Districtul 12, Haymich Abernathy încearcă să nu se gândească prea mult la șansele lui. Tot ce își dorește este să supraviețuiască zilei și să fie alături de fata pe care o iubește.

Dar când numele lui este strigat, simte că lumea i se prăbușește. Este smuls de lângă familie și de lângă iubita lui, aruncat în mașinăria nemiloasă a Capitoliului alături de celelalte trei tributuri din Districtul 12: o prietenă apropiată, aproape ca o soră pentru el, un parior compulsiv și cea mai snoabă fată din oraș.

Odată ce Jocurile încep, Haymich înțelege că îi este menit să piardă. Totuși, undeva adânc în el, o flacără se aprinde. Una care îl împinge să lupte. Și lupta lui ar putea răsuna dincolo de arena sângeroasă, dincolo de orice ar fi crezut posibil.

„Mama vine acasă cu revista Melody Maker. E numărul din ianuarie și pe copertă e David, care arată superb -  cu tunsoarea mea! Aproape că nu-mi vine să cred. E prima mea întâlnire cu faima, prima dată când cunosc pe cineva care nu doar că e în revistă, ci chiar pe copertă. Vreau să deschid revista și să citesc articolul, dar mai întâi trebuie să o înfrunt pe mama.
 ....
 Mă uit la copertă și iată, chiar acolo, pe prima pagină a revistei Melody Maker, lângă o altă fotografie cu descrierea „Oh You Pretty Things”, e declarația lui David: „Sunt gay și întotdeauna am fost, chiar și în vremea când eram David Jones”. Eu sar în sus și mă proptesc pe ambele picioare.
 ...
 Sunt disperată. Mama are multă putere asupra mea – locu­iesc cu ea și îmi poate face viața mizerabilă. 
— E căsătorit, au un fiu. Declarația e doar pentru atenție, pentru ziare. 
Nu‑i spusesem despre sărutul dintre Freddie și David pe care îl văzusem la Haddon Hall, nici despre oamenii diverși de acolo. Nu‑i spun prea multe, iar asta pare să o supere mai mult decât orice. Știu că e curioasă, dar mai știu și că nu va înțelege. Nu văd niciun rost în a‑i spune adevărul. Păstrez tăcerea. 
Ea îmi întoarce spatele și începe să curețe cartofii pentru cină. Scandalul o să continue, deocamdată își reîncarcă baterii­le. Frate‑miu Mick se îndreaptă spre ușă, dând ochii peste cap. Iese din bucătărie râzând. 
— Ei bine, măcar știm că n‑o să se dea la tine, Suzi, spune mama, cu mâinile ocupate în chiuvetă. 
Eu nu zic nimic – e mai bine să nu știe că David se dă la toată lumea!”
 Suzi Ronson
 
 „Un memoir scris de stilista care a creat look-ul iconic Ziggy Stardust al lui David Bowie. Un portret glam-rock de o forță impresionantă.” Kirkus Reviews
 
„Suzi Ronson a fost acolo când Bowie a făcut tranziția de la un folkist de suburbie la superstarul internațional atins de geniu. Puțini oameni din lume pot oferi aemenea insight-uri depre viața lui Bowie, dar și mai puțini ni le pot istorisi într-o manieră atât de fascinantă.” Hanif Kureishi
  
„Pornesc televizorul, la un volum scăzut. Starman e la știri, CNN vorbește doar despre asta. David Bowie a murit de cancer la New York, la vârsta de șaizeci și nouă de ani. Murise cu o oră în urmă, la doar un kilometru distanță de locul în care mă aflam. Oare doar două zile trecuseră de când Tony Visconti ne rugase pe toți să‑i cântăm „La mulți ani“ lui David prin tele­fon, la un concert Holy Holy?
 
Viața mea îmi trece prin fața ochilor: ziua în care am cunoscut-o pe mama lui, ziua în care am cunoscut-o pe Angie; ziua în care l-am cunoscut pe el; ziua în care i-am făcut tunsoarea iconică pentru Ziggy; prima oară când i-am văzut live. Viața mea a fost alb-negru până când l-am întâlnit pe David, după care a devenit un technicolor glorios, la fel de strălucitor ca părul din capul lui.
 ....
Mereu am sperat să îl mai văd măcar o dată.”
Suzi Ronson

O incursiune fără precedent în viața personală și creativă a vizionarului David Lynch, dezvăluită atât prin cuvintele sale, cât și prin perspectivele celor mai apropiați colaboratori, prieteni și membri ai familiei.

În acest hibrid captivant de biografie și memorii, David Lynch își dezvăluie pentru prima dată viața trăită sub semnul urmăririi viziunii sale unice, împărtășind durerile și luptele prin care a trecut pentru a da viață proiectelor sale neconvenționale. Reflecțiile sale personale, lirice și nefiltrate sunt îmbogățite de secțiunile biografice scrise de
Kristine McKenna, colaboratoarea sa apropiată, care se bazează pe peste o sută de interviuri noi cu persoane din viața lui Lynch — de la foste soții surprinzător de
sincere, până la membri ai familiei, actori, agenți, muzicieni și colegi de breaslă — fiecare oferind o perspectivă distinctă asupra evenimentelor.

„Spațiul viselor” este o lucrare de referință, oferind un acces rar și profund în viața și mintea unuia dintre cei mai enigmatici și originali artiști contemporani. Caligrafia titlului „Spațiul viselor” îi aparține chiar lui David Lynch, autorul a scris de mână traducerea în limba română a titlului.

David Lynch este cel care a adus pentru prima dată pe ecrane, în 1984, romanul „Dune” al unuia dintre cei mai cunoscuți și mai apreciați scriitori din lume, Frank Herbert.

Un cuplu cum nu se poate mai improbabil care se întâlnește în Bucureștiul anilor ’70, un psihiatru malefic, racolat de KGB, aflat în căutarea automatonului uman și care sfârșește în pădurile nebuniei, un nazist gay, membru al Societății Thule, care vânează artefacte magice cu valoare neprețuită pentru ritualurile oculte menite să aducă pe lume cel de-al Treilea Reich, o stranie croitoreasă a Casei de Modă Diana, căzută pradă demonilor, o mamă creștin-ortodoxă pasionată de artele marțiale, un scriitor german melancolic pe nume Max Sebald, străzile înguste și pietruite din Norwich, Sulina anilor ’90, socialiști camerunezi, un Păpușar rus care colecționează trofee de care se îndrăgostește, un roman neterminat ce iradiază viețile celor care-l citesc: toate acestea se împletesc în biografia multigenerațională a unui personaj pasionat de criminali în serie și de reconstruirea imaginară a vieții tatălui dispărut. 

Soarele negru este un roman picaresc al cărui protagonist e chiar literatura, sinuoasă și ramificată ca brațele unui fluviu ce se despart în deltă.  

„Încăperile, căptușite de turnurile din cărți și reviste sau ziare, erau străbătute de cărări labirintice. Nu exista nicio sursă de lumină naturală și inițial polițiștii nu au găsit nici întrerupătoarele, așa că primele scene video, de câteva minute, sunt filmate la lumina lanternei. Unul dintre polițiști povestea că ceea ce l-a izbit a fost mirosul, însă nu de cadavru, îl cunoștea prea bine, era polițist cu vechime, ci unul de chimicale și mucegai, totul acoperit de cel al hârtiei umede. Apoi, după un colț, o canapea micuță și acolo, în tăcere și întuneric, trei păpuși mari, cât niște oameni mai mici, pitici sau copii, adolescenți. Erau trei păpuși fată, rujate, cu obrazul pergamentos vopsit cu alb, cu gene lungi și baticuri înflorate pe cap. Purtau rochii cu voal și, straniu, picioarele le aveau învelite în ciorapi groși de lână și lungi până peste genunchi. Au găsit 26 de fete mumificate, deghizate în păpuși, în mirese, în prințese, cu vârste cuprinse între trei și douăzeci și nouă de ani.” Bogdan-Alexandru Stănescu

O poveste de dragoste, o căutare, o odă închinată cărților și bibliotecilor care le găzduiesc și o parabolă a timpurilor noastre stranii

„Uimitor, misterios și halucinant cum doar Murakami poate fi. Una dintre cele mai încântătoare povești ale sale.” (Kirkus Reviews)

„Mai mult decât orice alt autor de la Kafka încoace, Murakami apreciază stranietatea autentică a lumii noastre.” (San Francisco Chronicle)

„Niciun alt scriitor nu combină obișnuitul, fantasticul și ezotericul în nuanțe atât de ciudat de fascinante.” (Financial Times)

„Murakami e un maestru al povestirii și știe să ne țină captivați.” (The Sunday Times)

Dilema reface o frumoasa traditie, din păcate pierdută, a presei românești, oferind cititorilor la final de an ”vechi” și început de an ”nou”, un produs specific acestui interval de timp. Almanahul Dilema 2025 trece de la un subiect la altul în stilul revistei Dilema, îmbinînd scriitura inteligentă și competentă, cu plăcerea și frivolitatea, seriozitatea cu umorul.

Un conținut nou, special creat de echipa Dilemei și cîțiva dintre cei mai importanți colaboratori ai revistei, anume alcătuit ca să readucă cititorului plăcerea aparte a lecturii unui almanah.