Recomandările copiilor

Grilă Listă
Setați descendent

Articolele 1-30 din 62

  • Iliada. Roman grafic
    75.00 LEI

    Iliada a fost cea mai mare provocare din cariera mea, datorită enormei ei deschideri şi complexităţi. Însă am avut totodată şi extraordinare satisfacţii cercetând personalităţile, politica, istoria şi mitologia acestei epopei nemuritoare şi încercând s-o fac accesibilă cât mai multor cititori.“ — GARETH HINDS

    ACUM MAI BINE DE TREI MII DE ANI, două armate uriaşe s-au înfruntat la Troia într-un război cumplit, vreme de zece ani. Iliada, legendara istorisire a lui Homer despre această încleştare din zorii istoriei, rămâne cea mai măreaţă poveste războinică a tuturor timpurilor şi una dintre cele mai de seamă cărţi ale omenirii.

    În acest roman grafic extrem de bine documentat şi realizat cu desăvârşită măiestrie, binecunoscutul ilustrator Gareth Hinds reuşeşte să redea întreg dramatismul epopeii homerice. Ilustraţiile dinamice îi poartă pe cititori drept în vâltoarea luptei şi înfăţişează trăirile oamenilor şi zeilor ale căror strădanii ţin vie făclia războiului şi îi hotărăsc soarta.

    „Creaţia lui Gareth Hinds are o anvergură şi o forţă copleşitoare.“ — GEORGE O’CONNOR, autorul seriei Zeii olimpieni

    „Scenele cele mai impresionante sunt bătăliile, înfăţişate în cele mai mici detalii şi în uimitoare panorame.“ — PUBLISHERS WEEKLY

    „O imensă reuşită… Un captivant blockbuster cinematografic desfăşurat în pagina ilustrată.“ — BULLETIN OF THE CENTER FOR CHILDREN’S BOOKS

    „Una dintre cele mai vechi poveşti ale culturii europene reuşeşte încă să ne surprindă.“ — ENTERTAINMENT WEEKLY

    „Capodopera unui remarcabil povestitor.“ — THE WALL STREET JOURNAL

  • Tu și Universul
    47.00 LEI

    Ilustrații de Xin Li

    Suntem călători în timp, mergând cu toții spre viitor.

    Fiți curajoși! Fiți hotărâți!

    Hai să lucrăm împreună pentru a face din acel viitor un loc pe care să ne dorim să-l vizităm!

    Această carte frumoasă și însuflețitoare rezumă pe înțelesul copiilor ultimul mesaj al profesorului Stephen Hawking către omenire, transmis în spațiu de Agenția Spațială Europeană în 2018, de Ziua Pământului. 

    Cuvintele sale îi îndeamnă pe copiii de pretutindeni să privească cerul nemărginit și să se minuneze de lumea înconjurătoare, așa cum a făcut profesorul Hawking întreaga viață. 

    Incluzând întrebări și răspunsuri la câteva subiecte științifice importante, explicate pentru tinerii cititori de Lucy Hawking, Tu și universul este lectura perfectă pentru mințile curioase.

  • O vară cu Olenka
    49.00 LEI

    A doua carte despre Olenka și prietenii ei, într-un album delicat și plin de iubire.

    Olenka este o fetiță bună la inimă, înconjurată de patru prieteni speciali. Ei sunt bizonul Tomek, motanul Mirko, păsăroiul Emil și Zaharia.

    În căsuța lor de basm din mijlocul pădurii, Olenka și prietenii ei întâmpină primele zile de primăvară. Câte sunt de făcut! O grădină de îngrijit, plante de cules pentru ceaiul de seară, drumeții de făcut în zorii zilei pentru cele mai frumoase fotografii. Olenka, Mirko și Emil lucrează în grădină, Tomek face fotografii, iar Zaharia developează cele mai bune clișee fotografice. Vladimir, prietenul din povestea anterioară, îi însoțește pe toți cu cântecele lui.

    În timpul unei plimbări, Mirko și Nicolai îl întâlnesc pe Iustin, un călător singuratic. Poftit la mic-dejunul copios pregătit de Olenka, Iustin este primit cu brațele deschise. Se instalează în cabana de peste deal și este adoptat rapid de noul cerc de prieteni.

    Vara începe cu așteptări și sentimente noi, dar sfârșitul ei o aduce pe Olenka un pas mai aproape de maturizarea emoțională.

  • Miturile Nordului. Poveștile lui Odin, Thor și Loki
    85.00 LEI

    Ilustrații de Jeffrey Alan Love

    Trepidante și sclipitoare ca gheaţa, miturile vikingilor povestesc cum a fost creată lumea și cum va fi nimicită – pentru ca mai apoi să renască. Zeii, în frunte cu atotputernicul Odin, sunt prinși în vâltoarea unei teribile lupte pentru putere cu înfricoșătorii giganţi, pe care trebuie să-i înfrunte folosindu-se de toată iscusinţa și forţa lor lăuntrică. Însă cel mai de seamă dușman al zeilor se află, de fapt, printre ei. Uneltirile lui ticăloase vor duce la izbucnirea bătăliei de pe urmă, Ragnarok. Aceste mituri străvechi, cu vrăji, călătorii palpitante, povești de dragoste, înfruntări ale minţii și uluitoare încleștări de forţe sunt repovestite cu dramatism și mult talent de Kevin Crossley-Holland și ilustrate magistral de Jeffrey Alan Love.

  • William și secretele Universului
    59.00 LEI

    Ilustrații de Gunvor Rasmussen

    Vacanța de vară a lui William este dată peste cap! În loc să se joace cu prietenii, e nevoit să locuiască o săptămână întreagă la morocănoasa și excentrica lui mătușă, Gunvor. E clar că va avea parte de cele mai lungi și mai plicticoase zile din viața lui. Și totuși...

    Într-o zi, în vreme ce caută în casa mătușii un dulap magic, care să-i deschidă o poartă spre alte tărâmuri, cum a citit el într-o carte, băiatul dă peste o sumedenie de obiecte stranii, care par fermecate. Ce-o fi cu aceste lentile de sticlă, care deformează priveliștea? Dar cu aceste instrumente cu nume necunoscute sau cu acest telescop vechi? Și oare ce-i cu zgomotele ciudate care se aud din pivniță?

    La toate aceste întrebări va răspunde mătușa Gunvor, care nu-i chiar atât de taciturnă pe cât părea la început (deși e mult mai excentrică decât bănuise William). Astfel băiatul va descoperi că cerul de deasupra noastră e infinit de fascinant, va călători în trecut pe urmele lui Copernic, Kepler, Tycho Brache, Ole Rømer, Galileo Galilei, Newton și Einstein, va inventa o mașină a timpului și va păși cu adevărat pe un tărâm magic, unde se aude cântecul stelelor.

  • Vacanță în Portocalia
    39.00 LEI

    Ilustrații de Oana Ispir

    Pisica Vadu și musca Gina pleacă într-o nouă aventură. Voi știți unde este Portocalia?

  • Bob în Țara Tuturor. Cartea iepurelui de Crăciun
    29.95 LEI

    Cu ilustraţii de Vladimir Alexandru Chircă

    Conține rețeta pentru cea mai bună turtă dulce din lume.

    Bob în Țara Tuturor e cartea iepurelui alb de Termonde, Bob pe numele lui, care-și dorește o nouă condiție – din simbol al Paștelui vrea să devină o marcă a Crăciunului și vrea să fie recunoscut ca atare. Cu această dorință arzătoare în suflet, dar fără să aibă habar ce-l așteaptă, pornește într-o călătorie inițiatică spre Țara de Gheață pentru a se întâlni cu faimosul Consiliu al Renilor, singura entitate în stare să-i preschimbe visul în realitate. Drumul e lung și anevoios. Se rătă­cește, e atacat, ținut captiv, aproape gata să moară de foame și frig. Dar totodată întâlnește ființe de la care învață să se orienteze și deprinde curajul, bunătatea, detașarea și un pic din misterul lumii, ca, atunci când i se va cere, să fie gata să prepare cea mai bună turtă dulce dintre câte există.

  • Ursul
    29.00 LEI

    Ilustraţii de Livia Coloji

    O nouă carte cu tâlc şi plină de haz de la autorul îndrăgitei povestiri „Tomi”

    Dragi copii,

    Cu siguranţă cunoaşteţi faimoasa istorie a ursului păcălit de vulpe. Ceea ce nu ştiţi însă este că povestea aceea e trunchiată şi că adevărul-adevărat se ascunde în paginile cărţii de faţă. V-am făcut curioşi? Ei bine, nu mai staţi pe gânduri şi daţi iute paginile! Veţi afla cum de şi-a pierdut ursul coada, acum multe-multe veacuri, de ce are urechile atât de mici, de ce îi place atât de mult mierea şi, mai cu seamă, cine i-a dat numele „Moş Martin“, care i-a rãmas neschimbat până în ziua de azi.

  • Două furnici și un elefant
    49.90 LEI

    Ilustrații de Andreea Dobreci

    Faceţi cunoştinţă cu trei prieteni plimbăreţi şi iubitori de aventură: furnica din capătul ăsta al Lumii, care-i din cale-afară de ordonată, dar cam uităreaţă, drept care scrie liste peste liste cu lucruri de făcut, furnica de la celălalt capăt al Lumii, prietena ei cea mai bună, care-i, dimpotrivă, veselă şi fără griji, şi are un căţel nostim şi o livadă de portocali în jurul casei, şi elefantul, mereu cu capul în nori, cam strănutăcios, pasionat de diete şi de dans, care le ajută să călătorească între cele două capete ale Lumii atunci când vor să se viziteze.

    Şi cum drumul care face ocolul pământului nu-i tocmai scurt, cei trei au parte de o mulţime de surprize şi peripeţii: merg la plajă şi fac cunoştinţă cu un dromader amator de snorkeling, se duc la muzeul de artă şi rămân impresionaţi de mustăţile lui Salvador Dalí, vor să facă paraşutism şi se urcă din greşeală în avionul de Paraguay, al cărui pilot miop face probabil trafic cu găini, şi câte şi mai câte.

    Nu-i de mirare că după atâtea aventuri cei trei vor să se mute împreună ca să se distreze tot timpul. Întrebarea este dacă o să reuşească.

  • Scrisori de la Moș Crăciun
    60.00 LEI

    În fiecare lună decembrie, copiii lui J.R.R. Tolkien primeau scrisori de la Moș Crăciun. De la primele rânduri pentru fiul lui cel mare, în 1920, până la ultima misivă emoționantă adresată fiicei lui în 1943, cartea de față reunește toate aceste scrisori și desene remarcabile într-o singură ediție superbă.

    Înăuntru se află o scrisoare cu o caligrafie ciudată, tremurată, și un frumos desen în culori. Ambele sunt de la Moș Crăciun și deapănă povești minunate despre viața la Pol:

    * Cum o dată toți renii au scăpat din țarcuri și au împrăștiat pachetele cu daruri care încotro.

    * Cum Ursul Polar, mereu neîndemânatic, s-a cățărat pe vârful Polului Nord și a căzut prin acoperișul casei lui Moș Crăciun, drept în mijlocul sufrageriei.

    * Cum tot Ursul Polar a spart luna în patru și, din cauza asta, Omul-din-Lună s-a prăbușit în grădina casei.

    * Și despre războielile cu afurisitele hoarde de goblini care trăiesc în peșterile de sub casă.

    Uneori, Ursul Polar adaugă și el câte un mesaj, iar alteori spiridușul Ilbereth include la rândul lui un pasaj cu scrisul său elegant și cursiv, sporind amuzamentul și vioiciunea poveștilor.

  • George şi cheia secretă a Universului
    54.00 LEI

    Ilustrații de Garry Parsons

    Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această carte amuzantă şi foarte bogată în informaţii vă oferă ocazia să zburdaţi puţin nestingheriţi prin spaţiu, timp şi univers.

  • În țara vacilor fericite
    39.00 LEI

    Ilustrații de Oana Ispir

    A mai fost cineva în țara vacilor fericite? Noi cunoaștem o pisică și o muscă simpatice foc, care se pot lăuda cu așa ispravă.

    Pisica Vadú și musca Gina sunt două prietene mai puțin obișnuite. Musca își amintește bine ziua când pisica i-a cruțat viața. Iar dacă o pisică nu te omoară înseamnă că te face o muscă mai puternică!

    Devenite prietene pe viață, Gina și Vadú pleacă într-o lungă călătorie, din București pînă în țara vacilor fericite. Odată ajunse acolo, învață să vândă înghețată, să facă clătite și cafea, ba chiar să fie politicoase, disciplinate și muncitoare. Se împrietenesc cu motanul Jacques, cicada Chantal și fetița Sophie și caută să afle cum de vacile pot fi fericite.

    O clipă de prea mare fericire o face însă pe musca Gina să-și piardă capul într-un nor!

  • Într-un bar din Zanzibar
    39.00 LEI

    Într-un bar din Zanzibar se pot întâmpla lucruri excentrice. De pildă, să se întâlnească barza și vulpea, după ce au încheiat cum nu se poate mai prost cina în vechea fabulă. Ce și-ar spune una alteia, oare?

    Marina Debattista, autoarea și ilustratoarea cărții, ne invită într-o călătorie bizară și amuzantă prin vechile fabule ale lui La Fontaine. Ne întâlnim cu greierele și furnica, vulpea și corbul, uliul și stăncuța, vulpea și barza, dar și alte personaje din lumea vechilor fabule. Întâmplările prin care trec sunt rescrise de autoare cu umor, pe limbajul copiilor de astăzi și cu referințe la lumea lor. Dacă vulpea și barza se întâlnesc într-un bar din Zanzibar, atunci și brânza pe care o ține corbul în plisc poate fi un Camembert! Sau poate Roquefort? Ei bine, iată o dilemă provocatoare. Atât de provocatoare, că poți păcăli un corb să-și deschidă pliscul și să-și dea cu părerea.

    Animalele care reprezintă personajele cărții sunt ilustrate ca fiind animale cu corp de om. Figurile lor par niște măști. Cine se ascunde sub ele? Vă invităm să dați jos măștile și să observați că fabulele, fie ele vechi sau noi, spun dintotdeauna aceeași poveste veche de când lumea – și anume, povestea omului în relație cu ceilalți oameni. Noi suntem furnica, greierul sau corbul și de aceea zâmbim mereu când le ne amintim micile sau marile lor supărări.

  • Ultimii dinozauri. Piticii şi uriaşii din Insula Haţeg
    55.00 LEI

    Ilustrații de Ana Alfianu

    Introducere și control științific de conf. univ. dr. Zoltán Csiki-Sava

    O călătorie în timp și o poveste captivantă, în care știința se întâlnește cu legendele!

    Ne sunt ghizi Cristian Ciobanu, specialist în geoturism la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, care ne invită să descoperim de ce sunt deosebiți dinozaurii ce stăpâneau cândva pe acest teritoriu, Ana Alfianu, autoarea și ilustratoarea bestsellerului Val și Cetatea Sufletului, care recreează în ilustrații bogate lumea Insulei Hațeg, și cercetătorul Zoltán Csiki-Sava, de la care înțelegem cum reușește paleontologia să ne aducă dinaintea ochilor trecutul îndepărtat.

    Acum zeci și zeci de milioane de ani, pe când munții Pirinei, Alpi și Carpați încă nu se formaseră, iar sudul Europei era doar o întindere de apă, regiunea din Transilvania cunoscută astăzi ca Țara Hațegului era o insulă subtropicală înconjurată de Oceanul Tethys.

    Acolo, în mijlocul vegetației luxuriante, și-au găsit adăpost o mulțime de specii de animale, de la șerpi, broaște și păsări până la giganticul pterozaur Hatzegopteryx și la fascinanții dinozauri pitici.

    Captivi pe acest teritoriu, dinozaurii din Insula Hațeg s-au dezvoltat cu totul altfel față de exemplarele megafaunei de pe continent, continuând să-i surprindă și astăzi pe oamenii de știință, care le studiază cu pasiune urmele și le recompun din detalii existența.

    Deschide această carte și cercetează-i cu atenție: sunt ultimii din rasa lor!

  • O călătorie prin univers. Astrofizica povestită
    79.00 LEI

    Ilustrații de Ana Alfianu

    După bestsellerul „Fizica povestită”, Cristian Presură revine cu o nouă carte la fel de captivantă, de data aceasta dedicată copiilor pasionați de spațiul cosmic. Însoțită de minunatele ilustrații ale Anei Alfianu, O călătorie prin univers: astrofizica povestită spune cea mai grozavă poveste din câte s-au spus vreodată: aceea a universului și a oamenilor care au visat dintotdeauna să-i descifreze tainele.

    „Dragi prieteni, astăzi pornim într-o palpitantă călătorie prin univers. Misiunea noastră spațială n-are nevoie de rachetă, fiindcă ne vor propulsa dorinţa de a cunoaşte şi puterea imaginaţiei. Împreună, vom îndrăzni să demontăm uluitoarea maşinărie cosmică şi să aflăm după ce legi funcţionează, să cercetăm cu metodă ştiinţifică incredibila acumulare de materie şi energie răspândită prin univers, să punem întrebări și să căutăm răspunsuri. Sunteţi gata? Să pornim, necunoscutul ne aşteaptă!" – CRISTIAN PRESURĂ

  • Povești ca să te iubești mai mult. 35 de istorioare care cultivă respectul de sine
    42.00 LEI

    Ilustrații de Raquel Díaz Reguera

    Alcătuită din versiuni moderne ale unor povești tradiţionale din diferite culturi, această carte le oferă copiilor o călătorie amuzantă, plină de imaginație, în adâncul propriului suflet.

    „Ne-am hotărât sa publicăm cartea de față pentru ca părinții să poată împărtăși cu copiii lor aceste povești menite să-i facă să reflecteze asupra valorii personale și asupra dreptului de a fi fericiți așa cum sunt, nu așa cum se așteaptă lumea să fie. Fiecare dintre aceste povești ilustrează un aspect important al procesului de edificare a stimei de sine, care, ca un far călăuzitor, le va arăta celor mici calea de urmat pentru a deveni adulți siguri pe ei, independenți și toleranți – față de sine și faţă de ceilalți. Îți mulțumim că ne ajuți să sădim semințele unei lumi mai frumoase, mai bune și mai responsabile.“ — ÁLEX ROVIRA, FRANCESC MIRALLES

    Include un ghid al celor 12 chei ale stimei de sine la copii O carte terapeutică: întarirea stimei de sine este cea mai bună apărare împotriva bullying-ului

  • La picnic cu familia Șoricel
    35.00 LEI
    E soare și din ce în ce mai cald. Cum să stai în casă când e primăvară? Toată pădurea e scăldată în lumină, puii abia ieșiți din ou ciripesc în cuiburi, poienile sunt pline de gâze și flori. Să alergi, să te urci în copaci, să sari peste pârâu, să te dai de-a rostogolul printre păpădii… Sunt atâtea de făcut și niciunul dintre frații și surorile tale nu se lasă rugat când e vorba de joacă și hoinărit. Bine că ziua e lungă și Mama și Tata au luat pentru drum apă proaspătă și ceva bun de mâncare. Parcă și Bunica și Bunicul au întinerit — merg unul lângă altul, zâmbesc și privesc visători puful de păpădie purtat de vânt spre seninul cerului.
  • Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi
    35.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de A. Laptev

    Primul volum al uneia dintre cele mai îndrăgite serii pentru copii vă invită într-o aventură de pomină alături de Habarnam, un personaj al cărui nume a devenit sinonim cu râsul în hohote.

    În Oraşul Florilor, locuitorii săi prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupaţiile şi firile lor: Ştietot, Pilulă, Şurubel şi Piuliţă, Zahar Zaharescu, Limonadă, Glonţişor, Acuarelă, Guzlă, Grăbilă, Dondănel, Tăcutul, Gogoaşă, Zăpăcilă, Posibil şi Probabil. Este clar că Habarnam nu ştie nimic! Degeaba încearcă să se facă muzicant, pictor, poet, şofer de curse... Dar transformarea lui începe să se petreacă odată cu plecarea într-o expediţie nemaipomenită în lumea prichindeilor, la capătul căreia Habarnam ştie chiar să şi citească!

    Tu eşti mare acum. Ai învăţat să citeşti bine-bine de tot şi nu e nimic mai amuzant decât să te bucuri singur, când vrei tu, unde vrei tu, de o carte de aventuri! Fii însă cu ochii în patru şi nu lăsa nicio clipă cartea din mână! Când erau de vârsta ta, părinţii tăi se dădeau în vânt după Aventurile lui Habarnam.

  • Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie
    32.00 LEI

    Romanul „Copacul dorinţelor. Amintiri din copilărie” s-a născut din scenariul filmului omonim regizat de Andrei Huţuleac, avându-i în distribuţie pe Maya Noelle Prediger, Teodor Corban, Matei Dima, Grigore Silișteanu și Micutzu Cosmin Nedelcu.

    Adaptare după un scenariu de film de Mihai Mănescu, Matei Dima și Andrei Huţuleac • Ilustrații de Ingrid Nemțanu

  • O calatorie in Lumea Calitatilor si a Defectelor
    49.00 LEI
    Incurajata de nerabdarea cu care multi copii care au citit „Povestiri din suflet de copil” i-au transmis ca asteapta urmatoarea carte, Ruxandra a avut o idee extrem de inspirata, si anume sa continue aventurile in Lumea Calitatilor si a Defectelor. Plecand de la „Bunatatea si Rautatea”, povestirea in care, in timpul somnului, ajunsese pentru prima data in acea lume surprinzatoare, i-a schimbat finalul: in loc sa se trezeasca, Ruxandra isi doreste sa mai stea acolo inca o luna. S-a nascut astfel cartea O CALATORIE IN LUMEA CALITATILOR SI A DEFECTELOR, o culegere de 20 de povestiri ale acestei capodopere educative, scrisa la 12 ani si minunat ilustrata de Radu Marti, cu titluri precum „Adevarul si Minciuna”, „Generozitatea si Zgarcenia”, „Loialitatea si Tradarea, „Prietenia si Dusmania”, „Recunostinta si Nemultumirea”, „Harnicia si Lenea” etc. Ruxandra are parte de numeroase aventuri, ai caror protagonisti sunt diverse calitati si defecte, personificate sub forma unor copii (in cele mai multe cazuri), prezentate in antiteza si caracterizate inspirat prin intermediul actiunilor pe care fiecare dintre ei le initiaza. Multe intamplari au loc in scoala, inspirate din situatii reale cu care Ruxandra s-a confruntat, ceea ce le confera o nota de autenticitate si realism, astfel incat mesajele vor fi usor de asimilat de catre cititori. Invariabil, catre finalul fiecarei povestiri, defectul realizeaza ca atitudinile lui sunt gresite si isi doreste sa se schimbe. Va invitam pe toti sa pasiti pe un taram special – Lumea Calitatilor si a Defectelor – care va uimi prin intamplarile si personajele intalnite, dar si prin faptul ca sunt atat de asemanatoare cu oamenii de care ne izbim in viata de zi cu zi! Prin urmare, copiilor le va fi extrem de facil sa recunoasca o calitate sau un defect la cei din jur si vor sti cum este bine sa procedeze in diverse situatii. Mai ales ca sfaturile vin de la suflet si minte de copil catre suflet si minte de copil...
  • Întoarcerea lui Arpagic
    45.00 LEI

    Ilustrații de Livia Coloji

    „Lumea lui Arpagic este lumea în care tot ce e firesc e miracol. O lume fermecată în care se produce miracolul naşterii dintr-o sămânţă cât o gămălie de ac a unei plante cu frunze şi flori, care, la rândul lor, nasc fructe şi seminţe. Iar pe lângă această minune, nimic nu mai pare de neînchipuit: faptul că animalele citesc, păsările au emoţii, fluturii au idei şi legumele sentimente. De altfel, când am scris prima dintre aceste cărţi, nicio clipă nu m-am gândit că o scriu pentru copii. Mă jucam cu mine însămi. Abia dupa ce, publicând-o, copiii au adoptat-o, am continuat să scriu gândindu-mă la ei ca la nişte parteneri de joc." (Ana Blandiana în interviul acordat Simonei Chiţan pentru Evenimentul Zilei, 26 oct 2008)

  • Albinele
    95.00 LEI

    Ați crezut că știți multe despre albine? Poftiți încă o dată în lumea lor și veți descoperi lucruri noi și uimitoare! Ghidul nostru este Piotr Socha, un maestru al caricaturii poloneze. Călătoria pe care ne-o propune este pasionantă și colorată.

    Observați albinele de aproape, aruncați o privire în stup, familiarizați-vă cu obiceiurile lor. Știați că, uneori, albinele dansează? Dar că Alexandru Macedon, după ce a murit, a fost transportat într-un butoi de miere, pentru a fi conservat pe tot parcursul drumului extrem de lung spre casă? Știți cine a fost înțepat de 2444 de ori de albine și a supraviețuit?

    La toate aceste întrebări și la multe altele găsiți răspunsuri detaliate în această excepțională enciclopedie ilustrată, cu dimensiuni gigant. Toate informațiile sunt însoțite de planșe uriașe, ilustrate în culori vibrante.

  • Regulile Prinţesei
    39.95 LEI

    Cu ilustrații de Chris Chatterton

    Vârsta recomandată: 7 +

    Florizella nu seamănă deloc cu prințesele din povești. Ea este o prințesă modernă. Îi place să călărească, să poarte pantaloni, să mânuiască spada, să spună întotdeauna ce gândește și să lucreze la biroul regal. Ba chiar are o mulțime de proiecte pentru a le face viața mai bună supușilor ei. Dar e oare în stare să se descurce într-o lume cu reguli străvechi și populată de dragoni și uriași și să iasă cu bine din toate peripețiile prin care trece?

    Scrisă inițial pentru fiica ei, „Regulile Prințesei” cuprinde trei povestiri – „Prințesa Florizella”, „Florizella și lupii” și „Florizella și uriașul” – reimaginate acum pentru nepoții autoarei.

  • Ada, savanta
    35.00 LEI

    Ilustraţii de David Roberts

    De ce face tic, de ce face tac? De ce nu-i spunem ceasornioac? De ce trandafirii au chestii țepoase? Ada e o fetiță curioasă și mintea ei freamătă de întrebări. Dar când curiozitatea o împinge la misiuni obositoare de găsire a adevărului și la experimente științifice complicate, părinții cad pe gânduri și o așază pe gândijilț. Oare vor reuși s-o convingă să-și petreacă mai mult timp cu prietenii ei, Iggy și Rosie?

  • Prințul Miorlau
    49.00 LEI

    Ilustrații de Oana Ispir

    „Prințul Miorlau” este una dintre cele mai populare cărți școlare. Ne amuzăm de mofturoși, mincinoși sau lăudăroși, dar îi și îndrăgim, căci sunt copii!

    Cu toții fac parte, probabil, dintr-o împărăție bizară, în care Miorlau este prinț, iar restul sunt figuri princiare care de care mai pitorești. Să-i vedem și să-i numărăm (împărăția aceasta nu este numeroasă, pentru că, știm bine, toți copiii sunt cuminți, politicoși și creativi). Iată-i:

    Prințul Miorlau – mofturos și miorlăit. Cât pe ce să se confunde cu o pisică. Poate chiar Împărăteasa Miorlana, din Povestea a doi pui de tigru? Băiatul care bate toba și nu este atent la nevoia de liniște a celor din jur. Fănel cel lăudăros, care se luptă cu valurile în visele lui, dar se sperie dimineața de apa rece de la robinet. Lizuca Uituca, domnișoara de smântână (atentă să nu se murdărească), băiatul din Țara lui Mură-n Gură, domnișoara care stă toată ziua cu nasu-n carte și… câți alții.

  • Secretul lui Raul Taburin
    54.00 LEI
    „Secretul lui Raul Taburin” spune povestea unui foarte priceput și îndrăgit negustor de biciclete, care are un secret special: el însuși nu știe să meargă pe bicicletă. O poveste caldă și amuzantă, care vorbește cititorilor de toate vârstele despre eșec și succes, despre aparențe și sinceritate și despre greutatea de a face lumină în camerele cele mai ascunse ale sufletului.
  • Aventurile lui Cepelică
    39.00 LEI

    Ilustrații de Manuela Santini

    „Cepelică era băiatul bătrânului Cepeloi și mai avea șapte frați acasă: Cepușor, Cepușcă, Cepilă și așa mai departe, nume cât se poate de nimerite pentru odraslele unei familii de cepe. Acum, nimic de zis, erau cu toții oameni tare cumsecade, doar că din cale‑afară de ghinioniști, sărmanii de ei. Parcă ce poți să‑i faci? Când te naști ceapă, ai lacrimile la purtător.”

    Aşa începe povestea care ne deschide poarta spre o grădină secretă, unde fructele şi legumele prind viaţă şi trec prin aventuri de negândit. Peste această lume fantastică şi colorată, forfotind de personaje simpatice şi ciudate (cavalerul Pătlăgică, cumătrul Afină, baronul Portocală, mister Morcovey, Ridichiuţa, contesele Cireşi­amare) domneşte prinţul Lămâie – o acritură! – cu armata lui de Lămâiaşi.

    Acuzat de prinţul cel hain că l-a călcat pe bătătură, bătrânul Cepeloi ajunge în închisoare, iar Cepelică, ajutat de moş Dovleac, meşterul Stafidă, cumătra Lubeniţă, Căpşunica şi Cireşel, pune la cale un iscusit plan de evadare. Dar până să le reuşească isprava, prietenii noştri trec printr-o groază de peripeţii, pe care Gianni Rodari le-a însemnat conştiincios într-o carte frumoasă, ca să le poată citi toţi copiii.

  • Pinocchio. Povestea unei păpuși de lemn
    19.01 LEI

    Ilustrații de Andreea Dobreci

    Povestea păpușii de lemn căreia îi crește nasul de fiecare dată când spune o minciună a cucerit inimile cititorilor din lumea întreagă. Copiii vor fi fermecați de aventurile prin care trece Pinocchio ca să ajungă un „băiat adevărat“: își vinde abecedarul în loc să meargă la școală, fuge din atelierul meșterului Geppetto, se lasă păcălit de Vulpe și Motan, ajunge la închisoare, se transformă în măgar, e înghițit de Rechinul Înspăimântător și multe altele.

    Debordând de energie nestăpânită și populată de o mulțime de personaje memorabile, această poveste fantastică rămâne la fel de proaspătă și de captivantă și astăzi ca în clipa când a fost scrisă.

  • Fram, ursul polar
    19.90 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Andreea Dobreci

    De șapte ani, Fram, ursul polar, e fala circului Struțki. Nici tigrii bengalezi, nici elefanții, nici clovnii, acrobații, caii nu sunt așteptați în arenă cu atâta nerăbdare ca el. Ursul alb e întotdeauna vioi, prietenos cu copiii, cărora le împarte bomboane, dansează, merge pe bicicletă și face giumbușlucuri. Asta până într-o seară când iese la rampă și, cuprins de tristețe, refuză să mai facă vreo acrobație. E din pricina unui vis care, de la o vreme, îi tulbură somnul, un vis cu întinderi albe, nesfârșite, cu sloiuri plutitoare pe deasupra cărora unduiește aurora boreală, și cu un urs alb, mare, care îl cheamă stăruitor. Iar Fram răspunde chemării și pornește pe o corabie spre lumea aceea unde stăpânesc ghețurile.

  • Poveștile bufniței. Insula Libertății
    37.00 LEI
    Epuizat din stoc

    Ilustrații de Barbara Brun

    Iepurașul Danilo și surioara lui, Lily, s-au săturat să-și asculte părinții, care le impun o mulțime de reguli în loc să-i lase să facă ce vor. Nu e drept, ei vor să fie liberi! își spun cei doi. Dar putem fi oare liberi fără să ținem cont de cei din jur?

    Pentru a-i ajuta să înțeleagă cât prețuiește libertatea și cât de importante sunt regulile într-o comunitate, înțeleapta bufniță Minerva le propune un experiment, o excursie pe Insula Libertății, unde toată lumea are voie să facă orice.

    La mijloc de drum între literatură și filozofie, minunatele cărți din seria „Poveștile bufniței“ sunt grăunțe de înțelepciune atent distilate de Éric-Emmanuel Schmitt pentru a le explica celor mai tineri cititori concepte-cheie precum curajul, libertatea, respectul și pentru a-i ajuta să crească frumos.

Filter by

Preț

Editura