Ana Blandiana. Fragmente pentru un portret

în stoc
SKU
a300364
100.00 LEI
Pe scurt
Am spus și am scris de nenumărate ori că nu-mi doresc nimic mai mult decât să reprezint pentru cei ce mă citesc ceea ce au reprezentat scriitorii pe care i-am citit pentru mine. Nu cred că aș avea puterea să mai scriu dacă nu aș fi convinsă că acești cititori, oricât de puțini, există, dacă nu aș spera, cel puțin, că în războiul de la sfârșitul lumilor va dispărea cineva cu o carte a mea în mână. – Ana Blandiana
Mai multe informații
EdituraScoala Ardeleana
Colecție Scoala ardeleana de critica si istorie literara
Ediția cărții I
ISBN 978-630-314-404-7
Număr de pagini 324
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2026
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAna Blandiana. Fragmente pentru un portret
Rating-ul tău

Am spus și am scris de nenumărate ori că nu-mi doresc nimic mai mult decât să reprezint pentru cei ce mă citesc ceea ce au reprezentat scriitorii pe care i-am citit pentru mine. Nu cred că aș avea puterea să mai scriu dacă nu aș fi convinsă că acești cititori, oricât de puțini, există, dacă nu aș spera, cel puțin, că în războiul de la sfârșitul lumilor va dispărea cineva cu o carte a mea în mână. – Ana Blandiana

Această carte, la origine un dosar tematic al revistei Vatra, este, în fond, o încercare de revalorizare critică a diverselor fețe, dimensiuni și valențe estetice și etice ale unei opere complexe, de remarcabilă expresivitate, vitalitate și prestanță. Poemele, paginile de proză sau de eseu, dar și interpretările și evocările din acest volum încearcă să redea atât statura unei opere polimorfe, cât și rolul și locul său în relieful geografiei literare de azi. Nu pot decât să le mulțumesc colaboratorilor care m-au însoțit în acest proiect, care conturează, din fragmente disparate, portretul uneia dintre cele mai importante prezențe ale literaturii române contemporane. – Iulian Boldea

Tuturor „temelor”, fie că sunt vechi de cînd lumea, fie că traversează toată poezia ei, Blandiana le găsește o ecuație imaginativă de imediată prospețime; oricît de deceptive ar fi reflecțiile și stările, imaginația Blandianei rămîne una primăvăratică. – Al. Cistelecan

„Orice cuvânt e o încredere” la Ana Blandiana și, poate, chiar o încredințare. Frecvența compuselor cu în- (îm-) poate vorbi despre strădania întemeierii, a găsirii unui punct de sprijin în jurul căruia universul să-și poată ordona înfățișările haotice. Privirea poetei așază lucrurile în. Temeiul, rostul sunt mereu provizorii. […] Gramatica e contrazisă. Participiul nu mai e urmarea unui verb, deci viitor, ci sămânță a verbului plin, substantivizat, a infinitului lung. Abia trecut, prezent tremurător, el prevestește lumi viitoare așezate, rotunde, feminine. Visate în limba maternă. – Irina Petraș

Ana Blandiana este o conștiință vie a europenismului și a românității, în același timp, pledând pentru un echilibru al tradiției, care să ne păstreze în cadrul rădăcinilor noastre cunoscute și verificate. De aceea, poeta a devenit demult un veghetor al Cetății, un apărător al democrației și al acelor valori care au asigurat identitatea continentului nostru. – Ioan-Aurel Pop

Se vede limpede că obsesia ce mobilizează poezia Anei Blandiana rămâne, în fond, cea a ordinii și geometriei, deopotrivă a lumii din afară și a celei lăuntrice, sub o emblemă etică, un mod de a simți și a vedea care cere, în ordinea limbajului, o anumită „clasicitate” –, simplitate a formei, cu apel la metafore din depozitul universal de „figuri”, ce se dispensează de experiențele unei „arte combinatorii” cu îndelungată carieră în modernismul „înalt”. – Ion Pop