Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt

Epuizat din stoc
SKU
HU003177/1C
85.00 LEI

• Ediţie critică, studiu introductiv, note, revizie finală, concordanţă de Ștefan Colceriu

• Traducere inedită din limba coptă sahidică de Melania Bădic, Ștefan Colceriu, Emanuel Conţac, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Georgian Toader, Monica Vasileanu şi Cristian Vechiu

 

„Dacă un vânt puternic ni se pune împotrivă, să întindem crucea în locul pânzelor ca să sfârșim călătoria pe mare fără frică.“ — Patericul copt, fragmentul 59

 

„A spune că Patericul egiptean a avut un rol crucial în dezvoltarea spiritualității și culturii creștine este un truism. Succesul la public al colecțiilor de spuse ale Părinților pustiei, cunoscute în genere ca Apoftegmele Părinților deșertului, a produs o asemenea emulație în generațiile succesive de practicanți, încât puțini au fost cei care au scăpat de ispita adăugării câte unei apoftegme la corpusul originar.

În volumul de față propunem textul editat critic al versiunii copte sahidice a Apoftegmelor Părinților și traducerea lui în limba română. Am ales să ne ocupăm de versiunea coptă a Patericului întrucât, prin vechimea, coerența și dispunerea materialului, e de mare relevanță pentru istoria întregii constelații de tradiție a Apoftegmelor. Prezenta ediție critică nu e o simplă actualizare a uneia mai vechi, ci o întreprindere de anvergură pentru obținerea unui produs științific nou și autonom și deopotrivă o premieră absolută în spațiul culturii române.

Prezentul volum este rezultatul muncii unei echipe de filologi clasici, teologi și filozofi care s-au constituit într-un grup de studiere a limbilor Bibliei, cu o atenție specială asupra limbii copte sahidice. Grupul s-a întâlnit săptămânal, vreme de șapte ani, la Colegiul „Noua Europă“ din București, loc care a găzduit proiectul grație amabilității domnului Andrei Pleșu, rector și președinte al Fundației „Noua Europă“, precum și întregii echipe de la NEC. Miza ultimă a acestui volum și a constituirii grupului este lansarea în România a unui domeniu de studiu aflat în plină expansiune în lumea științifică occidentală, dar care nu și-a găsit locul în universitățile de la noi. Sunt semne că suntem pe cale să ne atingem scopul.“ — ȘTEFAN COLCERIU

 

Ilustraţia de pe copertă: Miniatură dintr-un manuscris de biblie etiopiană ilustrată, sec. al XVII-lea, © British Library Board

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Humanitas Junior
ISBN 978-973-50-7063-2
Număr de pagini 328
Formatul cărţii 24.5 x 27.5 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2021
Premii Nobel 2010
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsApoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt
Rating-ul tău