Arta de a scăpăta cu stil

Epuizat din stoc
SKU
C182860
36.61 LEI
Pe scurt
„A face din austeritate o virtute nu este la îndemâna oricui. A scăpăta cu stil într-o lume pe care lăcomia, setea de înavuţire cu orice preţ şi cu orice risc a dus-o de câteva ori la sapă de lemn, trece drept o artă care se cere mereu învăţată.“ (Rodica Binder, Deutsche Welle)
„Cea mai mare problemă a proprietarilor de iaht nu sunt costurile ridicate de funcţionare ori bucătarul care suferă de rău de mare, ci oaspeţii. Cu cât eşti mai bogat, cu atât situaţia se complică. Deoarece cu atât mai mare este şi iahtul care trebuie umplut. Oaspeţii din categoria A nu intră în discuţie, pentru că au şi ei iaht şi case de vacanţă, pe care, la rândul lor, se străduiesc să le umple. Cei din categoria B (actori, top-modele) au de obicei agenda plină, şi atunci rămâne doar categoria C, a oaspeţilor slujbaşi din partea cărora, de altfel, deşi călătoresc din plin, nu te poţi aştepta la cine ştie ce performanţe. O doamnă care abia se întorsese dintr-o croazieră între Marea Mediterană şi Marea Neagră a fost întrebată: «Ce părere aveţi de Dardanele?» Iar ea a răspuns: «Da, desigur, am fost invitaţi şi de ele. Persoane cât se poate de şarmante!»“

(Alexander von Schönburg, Arta de a scăpăta cu stil
Mai multe informații
EdituraNemira
Colecție Bonton
Ediția cărții I
ISBN 978-606-579-175-6
Traducător Mihai Moroiu
Număr de pagini 256
Formatul cărţii 14.5 x 20.5 cm
Tip copertă Ediţie cartonată
Data apariției 2011
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsArta de a scăpăta cu stil
Rating-ul tău