Arta lingusirii

 ERUDITIE SI RAFINAMENT, CANOANE SI LIBERTATI, IRONIE SI FINETE INTELECTUALA. OARE NU AM LINGUSIT PREAMULT? OK, ATUNCI SA ADAUGAM SI PUTIN CINISM.

 Richard Stengel a fost senior editor la Time si a colaborat la The New Yorker, The New Republic, GQ si MSNBC.com. Este autorul cartii January Sun, despre viata intr-un mic oras din Africa de Sud, si a colaborat cu Nelson Mandela pentru scrierea volumului Long Walk to Freedom. Locuieste la New York impreuna cu sotia si fiul sau. In perioada februarie 2014 – decembrie 2016, in timpul mandatului presedintelui Barack Obama, a fost subsecretar de stat pentru diplomatie publica si afaceri publice la Departamentul de Stat al Statelor Unite.

    Din pestera pana la Casa Alba, din Antichitate pana la Versailles, de la Ptah-Hotep la Rockefeller, Carnegie, Montaigne, Capellanus si Chesterfield, cu o reverenta grabita pentru Keops si piramida lui, cu adanca admiratie pentru marii maestri ai picturii italiene, fara sa ii uitam pe Tocqueville, Franklin si Washington, de la Curteanul lui Castiglione pana la Principele lui Machiavelli (care, apropo, a fost doar un sarpe de gradina cu vorba dulce, din edenul suburban!), o parada imperiala regizata de Richard Stengel doar pentru tine, nobil si inteligent cititor.
Arta lingusirii, o istorie onesta a unei omeniri amabile, sclipitoare, abile si categoric invingatoare. Dar si un subtil ghid de easy living cu un zambet subtire pe buze, pentru ca nu putem in acelasi timp sa si fim, sa si parem sinceri, cum spunea Andre Gide. Secretul succesului este sa-i determini pe altii sa-si doreasca sa faca exact ceea ce iti doresti tu sa faca.

    „Nu critica, nu te certa, linguseste ori de cate ori ai prilejul, lasa impresia ca esti sincer si zambeste, zambeste, zambeste.“ - DALE CARNEGIE

    Fragment din volumul "Arta lingusirii" de Richard Stengel:

    “CATEVA CUVINTE SINCERE DESPRE VORBIREA SINCERA

    Oricat de perfida ar fi fost o problema ca lingusirea, exista o solutie, pe care grecii o numeau parhesia. Definim parhesia drept sinceritate ori candoare sau de-a dreptul critica. Iar cuvantul are o istorie interesanta, care in sine traseaza drumul urmat de ideile despre flatare in timpul istoriei Greciei si a Romei.
    In secolul al V-lea i. Hr., parhesia era termenul folosit de greci pentru libertatea cuvantului. Adica un om liber care se prezenta in fata celorlalti cetateni le vorbea deschis, adevarat, sincer. Vorbirea sincera era cea transparenta. Parhesia era considerata un fundament al democratiei, in acelasi timp si drept, si necesitate. Parhesia era adevarul neplacut, nu plasmuirea care placea. Grecii credeau ca o democratie poate supravietui doar daca oamenii rostesc adevarul cu sinceritate.
    Mai tarziu, parhesia a ajuns sa insemne limbaj sincer in particular, nu libertatea cuvantului in general. In cele din se referea la cuvintele folosite cand se doreste a spune cuiva ceva ce probabil nu vrea sa auda, dar trebuie sa le afle. “Cinstit, Platon, rationamentul tau despre retorica este plin de cusururi." Parhesia era considerata un antidot al flatarii, adica opusul sinceritatii. Cei care faceau apel la parhesia vorbind in fata publicului erau asemanati cu medicii care isi vindecau pacientii provocandu-le o forma oarecare de disconfort. Parhesia era medicamentul, si nu lingurita de zahar cu ajutorul careia aluneca pe gat. Si mai tarziu parhesia a migrat de pe taramul politicii in cel personal. Pentru autorii greci si romani, raspunsul la intrebarea „cum se pot deosebi lingusitorii de prieteni" era desigur parhesia.
    Parhesia era considerata o virtute esentiala a sfetnicilor si consilierilor de pe langa conducatori si principi. Filozoful Isocrates nota ca principii trebuie sa se inconjoare nu magulitori, ci de persoane in stare sa-i contrazica. „Asemenea sinceritate", spunea Isocrates, „este o virtute a consilierului, care trebuie sa riste furia principilor suficient de nesabuiti sa se simta ofensati cand sunt contrazisi." Parhesia insemna sa-i spui puterii adevarul in fata."