Arta refugii. O copilărie transilvană

„Paul Goma – unul dintre cazurile cele mai tulburatoare ale literaturii romanesti. De neintelegere, ignorare, injustitie din partea contemporanilor au mai avut parte si alte personalitati asezate oblic fata de vremea lor, de la Macedonski la Stere si Panait Istrati. Dar conflictul se inscria in ramele asa-zisei normalitati a unei societati in care era admisa replica, in care controversa se putea desfasura in voie. Spre deosebire de amintitii sai inaintasi, Goma a avut de infruntat un sistem feroce antidemocratic, care nu-i lasa dreptul de autoaparare, care nu-i ingaduia libertatea civila. Lupta sa devansa cu mult limitele unei opacitati estetice sau ale unor neaderențe de vederi politice care se pot transa in vazul lumii, audiindu-se toate partile, chiar daca una ar fi, intr-o anumita conjunctura, defavorizata. Era o lupta cu Istoria, cu o Istorie intrata intr-o perioada de criza convulsiva din pricina instaurarii si indelungatei persistente a totalitarismului rosu. Sa nu uitam, caci in orice caz posteritatea nu va uita, un lucru elementar: Goma a fost cel mai radical, cel mai sonor oponent al opresiunii comuniste din Romania, suficient de bine cunoscut si in Occident ca un herald al unei eliberari la care si-a adus o contributie morala de netagaduit.” (Gheorghe Grigurcu)