Ascultarea în traditia patristica ortodoxa

Epuizat din stoc
SKU
C168152
10.69 LEI
Pe scurt

"Dacă există un lucru pe care această carte, precum si celelalte cărți ale mele despre Părinții Deșertului, l-ar spune și cu adevărat ar trebui să-l spună creștinilor de astăzi, fie ei ortodocși sau nu, atunci acela ar fi următorul: mai există încă un fir de aur de înțelepciune duhovnicească în structura Creștinătății răsăritene, care duce chiar până la Apostoli. Si întrucât mărturia lui Hristos este cu adevărat universală, deschisă întregii familii a omului, acest fir se extinde din Biserica răsăriteană și cuprinde sufletele tuturor celor care cu sinceritate și făra prejudecată caută singurul criteriu al adevărului care dă consistență tuturor celorlalte adevăruri, Logosul dumnezeiesc. Învățând în mod sistematic să renunțăm la vrerile noastre, ne golim pe noi înșine și preluăm esența celui față de care am devenit ascultători. Dacă urmăm voința Bisericii, suntem transformați în membre ale Trupului lui Hristos, luând asupra noastră atributele naturii sale desăvârșite. Devenim, așa cum a exprimat unul dintre Părinții Bisericii, fii ai lui Dumnezeu în Fiul lui Dumnezeu.” (Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei)

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei. Născut in 1943 în California, Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei a urmat studii de istorie, psihologie și teologie ortodoxă. A fost profesor și profesor invitat în numeroase universități din America, Suedia, Romania etc. Episcop al regiunii Oreoi din 1986 și al Etnei din 1988, părintele Chrysostomos e arhiepiscop din 1995. A scris mai mult de 20 de volume și peste 50 de articole pe teme de teologie ortodoxă, istorie, psihologie. Este editorul și traducătorul Evergetinosului, celebrul compendiu de texte ale părinților deșertului.

Mai multe informații
EdituraVremea
ISBN 978-973-645-057-0
Număr de pagini 96
Formatul cărţii 11,5 x 16,5 cm
Tip copertă necartonata
Data apariției 2018
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAscultarea în traditia patristica ortodoxa
Rating-ul tău