Ateismul, greu de susținut

în stoc
SKU
a176719
29.60 LEI
Pe scurt
,,Din proiectul postum al lucrării intitulate Constantele filosofice ale fiinţei, numai patru capitole pot fi identificate ca inedite. Alte patru sunt rezultatul unor studii care, vreme de mai bine de un deceniu, au fost asiduu prelucrate şi adaptate pentru a căpăta vocaţie unitară. Din chiar voinţa autorului, ultimele două (capitolele IX şi X), redactate şi acestea cu o eleganţă a stilului deloc infatuată, însă cu atât mai remarcabilă, au fost destinate unui volum aparte care, în viitorul improbabil, ar fi urmat să poarte titlul Ateismul, greu de susținut. Astfel, la încununarea întregii opere, istoricul gândirii medievale face proba, dacă mai era nevoie, a unui elan doctrinal menit să fixeze identitatea spirituală a ilustrului autor." Cristina SĂVOIU
Mai multe informații
EdituraTracus Arte
Colecție Filozofia credintei
ISBN 9786066649353
Traducător Cristina Savoiu
Număr de pagini 126
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2018
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAteismul, greu de susținut
Rating-ul tău

,,Din proiectul postum al lucrării intitulate Constantele filosofice ale fiinţei, numai patru capitole pot fi identificate ca inedite. Alte patru sunt rezultatul unor studii care, vreme de mai bine de un deceniu, au fost asiduu prelucrate şi adaptate pentru a căpăta vocaţie unitară. Din chiar voinţa autorului, ultimele două (capitolele IX şi X), redactate şi acestea cu o eleganţă a stilului deloc infatuată, însă cu atât mai remarcabilă, au fost destinate unui volum aparte care, în viitorul improbabil, ar fi urmat să poarte titlul Ateismul, greu de susținut. Astfel, la încununarea întregii opere, istoricul gândirii medievale face proba, dacă mai era nevoie, a unui elan doctrinal menit să fixeze identitatea spirituală a ilustrului autor."

Cristina SĂVOIU

 

,,Nu pretindem că n-ar exista atei; noi chiar am spus că există diferite varietăţi de atei, însă, dintre toţi aceştia, n-am întâlnit măcar unul singur care să propună dovezi metafizice ale inexistenţei lui Dumnezeu. Majoritatea ateilor care filosofează se mulţumesc să constate insuficienţa dovezilor existenţei despre care li se vorbeşte, ceea ce este complet altceva. Faptul însuşi că se doresc dovezi ale inexistenţei lui Dumnezeu ne face să credem că este deja prezentă credinţa în existenţa sa."

Étienne GILSON