Aurul prădătorului (Cronicile orașelor flămânde #2)

în stoc
SKU
a215683
Preț special 33.00 LEI Preț standard 44.00 LEI
Pe scurt

Britanicul Philip Reeve (n. 1966) s-a născut și a crescut în Brighton, unde a lucrat câțiva ani într-o librărie. A studiat apoi grafica la Colegiul pentru Arte și tehnologie Cambridgeshire și ulterior la Universitatea Brighton, iar în paralel a scris scheciuri pentru trupe de teatru de amatori.

După facultate, Reeve a ilustrat cărți pentru copii, dar a și scris romane. Mașinăriile infernale este prima lui carte publicată, la care a lucrat mai bine de zece ani, și în același timp primul volum dintr-o serie de patru ce vor fi publicate de editura Paladin.

El declară: „Îmi vin în cap tot felul de idei și imagini ciudate, iar o carte este un soi de mecanism pentru a mi le scoate din minte și a le trimite spre mințile altor oameni. De asemenea, intenționez să mă amuz, cu speranța că și cititorii se vor simți bine, citindu-le.”

Felicitări, locuitori ai orașului Anchorage!

Marele Arkangel a ales orașul vostru drept pradă!

Biciul Nordului se află la o zi distanță și se apropie rapid.

Opriți motoarele și scutiți-ne de a vă hăitui!

Veți fi bine tratați.

 

Vânătoarea pentru supremație se transformă într-o luptă acerbă pentru supraviețuire, chiar și în cazul celor mai mari orașe flămânde. Iar când prețul pentru soarta lor este aurul prădătorului, trădarea nu mai pare un act imoral. Pentru Hester Shaw însă, recompensa nu se cântărește în monede. În numele iubirii pentru Tom, ea îl va vinde pe Anchorage, un orășel pașnic al mărilor de gheață, doar pentru a-și da seama că gustul amar al trădării vine cu multe consecințe.

 

Stalkerul îl privi ghemuindu-se pe cimentul pătat de sânge

și un flux de memorie, aproape neinteligibil, iritant și confuz,

se iscă brusc în mașinăria creierului său.

Ezită, agitându-și ghearele. Oare unde-l mai văzuse pe băiatul ăsta?

 

„Cu greu aș putea recomanda o lectură mai palpitantă“ fantasyliterature.com

„O capodoperă a imaginației care îți taie răsuflarea; Hester Shaw este o eroină memorabilă. Când am terminat de citit cartea, am știut că trebuie s-o aducem cât mai repede pe marile ecrane.“ Peter Jackson, producător Mașinării infernale

„Cititorii entuziasmați de orașele mobile care se vânează cu sălbăticie pe Pământul postapocaliptic din Mașinării infernale vor fi și mai încântați de volumul acesta, care abundă în intrigi, pericole, trădări, violență și iubire.“ www.kirkusreviews.com

„O aventură palpitantă, dominată de acțiune.“ School Library Journal

„Suficient de captivantă încât să n-o lași din mână până la final.“ Booklist

„Fanii primului volum nu vor fi dezamăgiți.“ www.publishersweekly.com

„O poveste inteligentă despre gelozie, trădare și aventuri îndrăznețe.“ www.thetimes.co.uk

Mai multe informații
EdituraPaladin
Colecție Paladin Young Books
ISBN 9786069000410
Traducător Andrei Dîrlău
Număr de pagini 320
Formatul cărţii 14 x 21 cm
Tip copertă cartonata
Data apariției 2020
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAurul prădătorului (Cronicile orașelor flămânde #2)
Rating-ul tău