Austerlitz

în stoc
SKU
a218936
Preț special 25.50 LEI Preț standard 34.00 LEI
Pe scurt

W. G. Sebald se naşte într-o familie care avusese legături cu regimul nazist (tatăl face parte din Wehrmacht), lucru care avea să-l urmărească pe autor toată viaţa, şi studiază în tinereţe literatură germană la Freibourg, pentru ca din 1966 să înceapă să lucreze ca profesor în Anglia, mai întâi la Universitatea din Manchester, apoi la nou înfiinţata University of East Anglia, unde va preda timp de aproape trei decenii, până la moartea sa. Născut în 1944, spre sfârşitul celui mai mare război modern, şi mort în 2001, în urma unui accident de maşină, W. G. Sebald era considerat, la sfârşitul vieţii sale, un maestru atipic al prozei postbelice în toate ţările în care fusese tradus, şi majoritatea criticilor căzuseră de acord că opera sa marca momentul unei prefaceri revoluţionare, dar discrete, a prozei europene. Succesul postum – deopotrivă critic, şi de vânzări – pe care l-au avut operele sale, din care Editura ART publică azi una dintre cele mai iubite, n-a făcut decât să întărească şi să confirme acest verdict.

Sebald a scris, pe lângă multe studii literare, doar patru romane: Vertigo (1990) Emigranţii (1992, ART, 2019), Inelele lui Saturn (1995, ART, 2014), şi Austerlitz (2001, ART, 2015).

Pentru a-şi scăpa fiul de persecuţiile antisemite, o familie de evrei din Praga decide să-l trimită la începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Anglia, la o vârstă atât de mică, încât băiatul – care va fi adoptat de familia unui pastor calvinist din Ţara Galilor – nu-şi va putea aminti şi înţelege mai târziu propriul trecut.

La maturitate află care e adevăratul lui nume şi porneşte prin Europa încercând să-şi recompună o istorie pe care o presimţise cumva întotdeauna într-un mod melancolic, descoperind-o acum, treptat, în tot ce are ea mai funest şi mai tragic. J. Austerlitz, neobişnuitul erou al lui Sebald, se vede nevoit să-şi reconstituie viaţa bucată cu bucată, prin îmbinarea unor poveşti disparate, adesea incredibile, pentru a afla, în ultimă instanţă, cine este.

 

Austerlitz este ultimul roman al lui W. G. Sebald şi capodopera sa, o poveste tandră şi sobră deopotrivă, o dramă atât de profundă, încât rămâne aproape incomunicabilă.

 

„O evidentă carte de geniu.“ Literary Review

 

„Oare mai e încă posibilă măreţia literară? Cum ar putea să mai arate o iniţiativă literară nobilă? Unul dintre puţinele răspunsuri disponibile nouă este opera lui W.G. Sebald.“ - Susan Sontag

Mai multe informații
EdituraArt
ISBN 9786067107630
Traducător Irina Nisipeanu
Număr de pagini 312
Formatul cărţii 12 x 20.5 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAusterlitz
Rating-ul tău