Autodifesa di un politico / Autoapărarea unui om politic

în stoc
SKU
HU003744/1
79.00 LEI
Pe scurt

Cronologie de Corina Anton

Cu o prefață de Gian Mario Anselmi

„Mergând pe urmele unor înaintași iluștri, Guicciardini dă viață unor genuri autobiografice și «judiciare» care își vor afla desăvârșirea la Montaigne. Toate acestea sunt evidente în această «Autoapărare a unui om politic» prezentată pentru prima dată aici în tălmăcire românească. Aceste nemiloase autoanalize, în care apar uneori, printre argumentele judiciare și politice, felurite profiluri subtil psihologice ale «personajului» Francesco, îndepărtate prodromuri ale acelor cercetări care peste secole vor ajunge la Freud și la Sartre pe o filieră care, în Europa, trecând prin Petrarca, Alberti, Erasmus, Machiavelli, Guicciardini și Montaigne, au marcat cu hotărâre trecerea spre subiectul modern cu complexitatea sa ce refuză orice simplificare. Poate că cele trei texte ce alcătuiesc «Autoapărarea» traduse aici nu l-au ajutat pe Guicciardini să scape de acuzațiile adversarilor săi și nici de propria lui amărăciune, dar noi, cititorii moderni, aflăm în ele o prețioasă rememorare a unor evenimente și vremuri în care nu doar destinul lui Guicciardini, ci și cel al Florenței și al Italiei întregi se schimbau definitiv.“ — GIAN MARIO ANSELMI

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Biblioteca italiana
Ediția cărții I bilingvă
ISBN 978-973-50-9131-6
Traducător Smaranda Bratu Elian
Număr de pagini 276
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2026
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAutodifesa di un politico / Autoapărarea unui om politic
Rating-ul tău