Aventurile lui Robin Hood

în stoc
SKU
a228339
45.00 LEI
Pe scurt

O lectură clasică, fără vârstă, povestea lui Robin Hood şi a haiducilor săi își păstrează farmecul și la mai bine de un secol de la scrierea ei. Transmise iniţial prin viu grai, sub formă de balade și poeme, faptele de vitejie ale faimosului Robin – un conte decăzut din drepturi care ajunge proscris în timpul domniei crudului Prinţ John, dar care alege să rămână de partea dreptăţii şi să îi ajute pe cei nevoiaşi, luând bani de la cei înstăriți – au fost transcrise inițial de Howard Pyle și reunite, în 1883, într-o îndrăgită carte pentru copii, apoi, în 1956, repovestite de Roger Lancelyn Green.

Frumoasa şi viteaza Fecioară Marian, aleasa lui Robin, Micul John, uriaşul pe cât de vânjos, pe atât de loial, și Fratele Tuck, călugărul durduliu căruia îi plac ospeţele şi vinurile tari, sunt doar câteva dintre celebrele personaje care dau culoare acestor povești întâmplate demult, pe când Anglia era greu încercată de războaie, nedreptăţi şi lipsuri.

Într-o lume în care răul ameninţă să învingă binele, Robin ia partea oropsiților şi luptă pentru cei care nu se pot apăra singuri. Aventurile lui, primejdiile prin care trece şi soluţiile atât de iscusite pe care le găseşte de fiecare dată te vor inspira și te vor cuceri negreșit.

Roger Lancelyn Green (1918–1987) a fost un biograf și romancier britanic. Provenit dintr-o familie înstărită, care i-a oferit o educație aleasă, și-a descoperit pasiunea pentru lectură și mitologie încă din copilărie, când își petrecea mare parte din zi în bogata bibliotecă a conacului în care locuia.

A avut de-a lungul timpului mai multe ocupații, printre care actor, bibliotecar și profesor. Face parte din generația lui J.R.R. Tolkien și C.S. Lewis (pe care l-a încurajat să își publice scrierile), alături de care a activat în clubul literar Inklings de la Oxford. Cărțile sale au influențat operele mai multor scriitori contemporani celebri, precum Neil Gaiman și David Almond.

Lancelyn Green a repovestit, printre altele, miturile Greciei antice și ale Egiptului antic, saga nordicilor și aventurile lui Robin Hood. I-a venit ideea de a adapta legendele bravilor Cavaleri ai Mesei Rotunde într-un moment în care nu existau versiuni pe înțelesul copiilor, iar după apariția ei, în 1953, cartea a fost bestseller mai bine de un deceniu.

Mai multe informații
EdituraCurtea Veche
ISBN 9786064410238
Traducător Mirela Iacob
Număr de pagini 216
Formatul cărţii 14.5 x 20.5 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2021
height 0
Nou Nou
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsAventurile lui Robin Hood
Rating-ul tău