Aventurile lui Vania cel voinic

Un basm captivant, prelucrat magistral de Otfried Preußler, întrețesut cu motive de legendă.

Vasili Grigorevici poate fi mulțumit de fiii săi. Doar Vania, mezinul, e uluitor de leneș. Îi place munca așa cum îi plac unui câine urzicile. Șapte ani trebuie să stea întins pe vatră, cu șapte saci de semințe de floarea-soarelui și șapte cojoace, așa cum l-a sfătuit un înțelept orb. În tot acest timp n-are voie să sufle vreun cuvânt. Aceasta e doar prima probă la care este supus înainte de a intra în aventuri pline de pericole, la capătul cărora îl așteaptă coroana țarului. Nu e tocmai o sarcină ușoară, fiindcă frații lui Vania, invidioși, sunt chitiți să-l păcălească să coboare de pe cuptor.

OTFRIED PREUßLER (1923–2013) s-a născut într-o familie de profesori în Reichenberg, Cehoslovacia. În copilărie era tare încântat să asculte basmele din regiune. Chemat să se înroleze în armată în cel de-Al Doilea Război Mondial, Preußler a fost capturat de inamic în 1944, pe frontul de Răsărit, și a petrecut următorii cinci ani ca prizonier de război în Republica Tătară. După ce a fost eliberat, a mers în Bavaria unde a devenit învățător și director de școală primară. Își mărea veniturile lucrând ca reporter pentru un ziar local și scriind scenarii pentru programe de radio dedicate copiilor. A fost unul dintre cei mai populari autori pentru copii din Germania – Preußler a primit de două ori Premiul German pentru Literatură Juvenilă. Numeroasele sale cărți au fost traduse în cincizeci și cinci de limbi și vândute în peste cincizeci de milioane de exemplare.

"Așadar, mă numesc Otfried Preussler, sunt german și m‑am născut în Boemia de Nord. După război și alți cinci ani m‑am stabilit aici, în Bavaria de Sus, unde familia mea locuia mai demult. Logodnica mea m‑a așteptat să mă reîntorc acasă timp de șapte ani (șapte ani, exact ca în basme). Apoi ne‑am căsătorit imediat și în cursul anilor au apărut în fami‑ lia noastră trei fi ice: Renate, Regine și Susanne. Fetițele mele, ca și elevii mei – căci trebuie să știți că timp de mulți ani am fost învățător – îmi cereau să le spun mereu alte și alte povești; povești care le făceau plăcere nu numai lor, dar și mie, povestitorului. Și, de fapt, așa am ajuns ca într‑o bună zi să aștern pe hârtie toate poveștile pe care le spusesem copiilor și să le public. Iată, deci, cum am devenit scriitor. Un scriitor care și astăzi scrie pentru copii cu aceeași plăcere ca la început. De ce? Fiindcă îmi plac copiii, fi indcă îmi place să povestesc și fi indcă sunt convins că fără povești – ca și fără pâine – copiii nu pot trăi și deveni oameni mari."