Banii exilului. Procesul Cretzianu în Elveția

în stoc
SKU
a298065
64.90 LEI
Pe scurt

În primăvara lui 1945, șase milioane de franci elvețieni erau transferate, discret, într-un cont deschis la Berna pe numele diplomatului Alexandru Cretzianu. Fond destinat exilului sau plată personală? Controversata operațiune financiară a declanșat un îndelungat litigiu în perioada timpurie a Războiului Rece.

Pe baza unor documente de arhivă inedite, lucrarea Banii exilului. Procesul Cretzianu în Elveția reconstruiește istoria unui dosar care s-a desfășurat timp de peste un deceniu în fața instanțelor din Berna, Zürich și Lausanne. Cartea urmărește acțiunile intentate în justiție de statul român – mai întâi, Regatul României, apoi Republica Populară Română – fostului diplomat, devenit simbol al exilului românesc, într-un context dominat de presiuni diplomatice, rivalități personale și strategii judiciare sofisticate.

Dincolo de chestiunea financiară, volumul constituie un studiu de caz despre continuitatea juridică a actelor de guvernământ, despre limitele competenței instanțelor elvețiene în fața dreptului public român și despre fragilitatea solidarității politice în exil. Procesul Cretzianu devine astfel „radiografia” unei epoci marcate de transformările provocate de schimbarea regimului politic, cu destine frânte și alegeri care au produs efecte la mulți ani după pronunțarea verdictului.

Mai multe informații
EdituraCorint
Colecție Corint Istorie
ISBN 9786303612416
Număr de pagini 280
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2026
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsBanii exilului. Procesul Cretzianu în Elveția
Rating-ul tău