Bel-Ami

In acest roman vedem nu istoria sufleteasca a unui individ - nu acele ”tragedii fara fapte” - ci clasa burghezilor cocotati. O vedem ca si clasa (cadrul in care se invarte eroul) si o vedem si simbolizata, tipificata, daca mi se ingaduie cuvantul, in erou, in Georges Duroy. Caci Georges Duroy e un tip comun, de duzina, nu vreo individualitate deosebita. Si citind romanul cu bagare de seama, vezi cum pe batatura - caracterul innascut a lui Duroy - s-au urzit toate frumusetile lumii in care se invarteste. Cazarma, ziaristica, femeile, sfaturile tovarasilor, pilda lor si a financiarilor, a deputatilor, a  oamenilor de stat - acestea au format pe Duroy. Si daca toate astea au desavarsit in Duroy o secatura, apoi asta inseamna ca ziaristica, armata,  femeile din clasa asta, deputatii, finanta, totul, totul e putred. Analizand pe Duroy gasim intransul un mozaic de rautati, in care fiecare parte are un fabricant deosebit, pe nume: armata, ziaristica, deputati, etc. Cum ca totul e putred, Maupassant ne-o spune singur: Walter, financiar, deputat, are un ziar cu care isi face afacerile, si care e de toate culorile; prin politica ajunge sa fure ilegal zeci de milioane, cum furase deja legal altele; Laroche-Mathieu ajunge ministru multumita palavrei si bizantinismului, fura si el milioane si apoi e prins cu femeia altuia; doamna Forestier, o asexuata, cum ar zice Strindberg, se da tuturora pentru interese politice; un reporter face interviuri fara sa zareasca varful nasului celor intervievati, cum fac toti; doamna de Marelle care-si inseala barbatul parca ar bea un pahar cu apa etc.