Belgravia

    Pe 15 iunie 1815, inalta societate britanica participa la balul ducesei de Richmond – care va ramane cunoscuta drept una dintre cele mai tragice petreceri din istorie. Pentru ca are loc in seara de dinaintea asediului de la Waterloo, iar multi dintre tinerii domni de la bal vor ajunge a doua zi direct pe campul de lupta. Pentru frumoasa Sophia Trenchard, atunci se schimba totul, dar povestea continua peste 25 de ani, odata cu mutarea familiei Trenchard in noua zona rezidentiala Belgravia.

 

    „A citi Belgravia e ca si cum ai vizita o reconstituire moderna a unei case victoriene, unde fiecare cornisa e perfecta, insa e o casa victoriana cu instalatii de secol XXI si wi-fi.“ - The New York Times

 

    „Cum putuse copila ei sa fie atat de absurda, incat sa creada ca Bellasis chiar se va insura cu ea? Anne a simtit deodata un val de furie la adresa lui James. El incurajase toate astea. El o convinsese pe fata ca imposibilul era posibil.

    - Povesteste-mi totul!

    Nu era o poveste neobisnuita. Bellasis ii marturisise Sophiei ca o iubeste si o convinsese ca doreste sa se insoare cu ea inainte de a se intoarce pe campul de lupta. La vestea ca Napoleon pornise spre Paris, venise la ea, implorand-o sa-i ingaduie sa aranjeze o casatorie care ar fi fost clandestina la inceput, dar pe care el promitea sa o dezvaluie parintilor sai cand avea sa simta ca este momentul. Oricum ar fi fost, ea avea sa aiba dovada casatoriei, in caz ca se intampla ceva cu el, si putea cere protectia familiei Brockenhurst la nevoie.

    - Dar tu nu stiai ca aveai nevoie de consimtamantul tatalui tau pentru ca sa fie legala casatoria? Ai optsprezece ani.

    A rostit aceste vorbe ca s-o faca pe Sophia sa se caiasca mai mult, in schimb fata i-a aruncat doar o privire de o clipa.

    - Papa si-a dat consimtamantul.

    A simtit ca poneiul o mai loveste o data. Sotul ei ajutase, deci un barbat sa-i seduca fiica? S-a infuriat asa de tare, incat, daca James ar fi intrat pe usa in acel moment, i-ar fi smuls ochii din cap.

    - Adica tatal tau stia?

    - Stia ca Edmund voia sa ne casatorim inainte de a se intoarce pe front si si-a dat consimtamantul.

    Sophia a rasuflat din nou adanc. Intr-un fel era o usurare sa dea totul pe fata. Se saturase sa duca singura povara.

    - Edmund mi-a spus ca a gasit un preot care sa ne cunune, asa cum a si facut, intr-una din capelele ridicate pentru armata. Dupa aceea omul a intocmit o scrisoare care consfintea casatoria si... atunci s-a intamplat.

    - Iar casatoria a fost falsa, presupun?

    Sophia a dat din cap ca da.

   - Eu nu am banuit nici macar un moment. Edmund a continuat sa vorbeasca despre iubire si despre viitorul nostru, pana in clipa cand am plecat de la balul matusii lui in seara bataliei.

    - Si cand ai aflat?

    Fata s-a ridicat si s-a dus la fereastra. In fata casei, tatal ei urca intr-o trasura. Ii parea bine ca va fi plecat de acasa, dandu-i astfel timp mamei sa se linisteasca si sa conceapa un plan.

    - Cand am iesit din casa familiei Richmond si am coborat in strada, am vazut un grup de ofiteri calare, toti purtand uniforma Regimentului 52 de Infanterie Usoara Oxfordshire, din care facea parte si Edmund...

    - Si?

    - Unul dintre ei era „pastorul" care ne cununase. Iata deci...

    O oftat cu obida.

    - Era un ostean, prieten cu Edmund, care isi rasucise gulerul ca la vesmintele preotesti, ca sa ma induca in eroare.

    - A spus ceva?

    - Nici nu m-a vazut. Sau s-a facut oricum ca nu ma vede. Nu eram prea aproape si fireste ca de indata ce l-am recunoscut m-am tras inapoi.

    Anne a dat din cap. Asta explica dintr-odata scena petrecuta dupa ce plecasera impreuna de la bal.

    - Inteleg acum de ce erai intr-o asemenea stare in noaptea aceea. Eu credeam ca e pur si simplu din pricina ca lordul Bellasis pleca la lupta.

    - In momentul cand l-am vazut pe omul acela mi-am dat seama ca am fost inselata. Ca nu eram iubita. Ca nu ma indreptam spre un viitor luminos. Eram doar o tanara proasta, care fusese tratata ca o femeie usoara, amagita si folosita, si fara indoiala ca, daca Edmund ar fi trait, as fi fost azvarlita in strada, acolo unde considera el ca imi e locul.

    Fata ii parea matura in lumina soarelui, caci amaraciunea din vorbele ei o facea sa arate cu zece ani mai in varsta.

    - Cand ti-ai dat seama ca porti un copil in pantece?

    - Greu de spus. Am banuit dupa o luna, dar am refuzat s-o recunosc pana ce a devenit inutila orice tagada.”