Brâncuși. Sculptor creștin ortodox

În mod paradoxal, Constantin Brâncuşi realizează această nouă orientare printr-o valorificare a artei populare arhaice eternizând semnificaţii profunde, „esenţe" sau „forme-cheie" ale existenţei omului şi universului, după cum spunea el însuşi. Tot în anul 2007 s-au împlinit 70 de ani de când cel ce a fost numit „ţăranul-demiurg", „prinţul-ţăran" sau „profetul artei moderne" a supravegheat personal, în 1937, lucrările de execuţie şi amplasare a celor 47 de componente ale Ansamblului monumental de la Târgu-Jiu: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără sfârşit, lucrări finalizate, inaugurate şi sfinţite în 1938 în prezenţa sa.

Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu rămâne cea mai valoroasă realizare a lui Brâncuşi şi cea mai profundă sinteză artistică sculpturală între spirit şi materie, credinţă şi artă, arhaic şi modern, timp şi veşnicie. Se cuvine, deci, ca în acest an, la trecerea a peste 50 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuşi, ca tăcută trecere prin poarta iubirii eterne în lumina fără de sfârşit, să evidenţiem mai intens prezenta, credinţei şi spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi opera sa, mai ales că lucrările realizate şi numite de el: Rugăciunea (1907) şi Coloana jură sfârşit (1937) au fost comandate de către creştini ortodocşi pentru a servi ca monumente funerare, fiind considerate la scurt timp după expunerea lor în public capodopere ale sculpturii funerare a secolului al XX-lea.

În cele ce urmează vom evidenţia prezenţa spiritualităţii creştin-ortodoxe în viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi, folosind, într-o formă restructurată şi îmbogăţită, textul prelegerii „Materia sculptată — epifanie a luminii Creatorului. Spiritualitate ortodoxă în opera lui Brâncuşi", susţinută în data de 14 ianuarie 2006, la Universitatea de Arte „George Enescu" din Iaşi, după ce ni s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al acestei Universităţi, fapt pentru care-i rămânem profund recunoscător.