Bună dimineața, băieți!

în stoc
SKU
a283688
48.00 LEI
Pe scurt
Și elevii de azi pot deveni mâine profesori! Dacă viața de licean „lăzărist” în perioada interbelică, așa cum o evocă Grigore Băjenaru în Cișmigiu & Comp., se dovedește a fi fascinantă și efervescentă, nici viața de profesor din prima parte a secolului XX nu este mai prejos. Autorul își continuă memoriile în Bună dimineața, băieți!, de această dată în ipostaza de dascăl față în față cu elevii săi, nu diferiți de liceanul care fusese și el odinioară. Povestea profesoratului lui Grigore Băjenaru este presărată cu întâmplări de un comic înduioșător, cu dezvăluiri ale stratagemelor sale pedagogice și cu pățanii de tot soiul care îi pun la încercare abilitățile și flerul. De o valoare incontestabilă rămân relatările despre marile personalități ale vremii, cum ar fi Iacob Negruzzi – membru fondator al Junimii, prieten cu Eminescu și director timp de 28 de ani al revistei Convorbiri literare –, cu care a avut șansa să stea de vorbă într-o întâlnire memorabilă redată în această carte. Nu lipsesc nici figuri precum Camil Petrescu, Liviu Rebreanu și mari profesori ai vremii, portretizați în ipostaze ce nu au mai fost relatate niciodată.
Mai multe informații
EdituraArt
Colecție Cartile Indigo
Ediția cărții I
ISBN 978-606-710-927-6
Număr de pagini 200
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2025
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsBună dimineața, băieți!
Rating-ul tău

Și elevii de azi pot deveni mâine profesori!

Dacă viața de licean „lăzărist” în perioada interbelică, așa cum o evocă Grigore Băjenaru în Cișmigiu & Comp., se dovedește a fi fascinantă și efervescentă, nici viața de profesor din prima parte a secolului XX nu este mai prejos. Autorul își continuă memoriile în Bună dimineața, băieți!, de această dată în ipostaza de dascăl față în față cu elevii săi, nu diferiți de liceanul care fusese și el odinioară. Povestea profesoratului lui Grigore Băjenaru este presărată cu întâmplări de un comic înduioșător, cu dezvăluiri ale stratagemelor sale pedagogice și cu pățanii de tot soiul care îi pun la încercare abilitățile și flerul. De o valoare incontestabilă rămân relatările despre marile personalități ale vremii, cum ar fi Iacob Negruzzi – membru fondator al Junimii, prieten cu Eminescu și director timp de 28 de ani al revistei Convorbiri literare –, cu care a avut șansa să stea de vorbă într-o întâlnire memorabilă redată în această carte. Nu lipsesc nici figuri precum Camil Petrescu, Liviu Rebreanu și mari profesori ai vremii, portretizați în ipostaze ce nu au mai fost relatate niciodată.