Cai în galop

Epuizat din stoc
SKU
FI000053/3
39.00 LEI
Pe scurt

Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi George Lucas.

Cai în galop, cel de-al doilea roman din tetralogia Marea fertilităţii, apărut la un an după Zăpada de primăvară, a fost ecranizat în 1985 într-un episod din filmul inspirat din biografia şi opera scriitorului nipon – Mishima: o viaţă în patru capitole, regizat de Paul Schrader, printre producători aflându-se Francis Ford Coppola şi George Lucas.

 

Au trecut aproape douăzeci de ani de când Kiyoaki şi Satoko (protagoniştii din Zăpada de primăvară) au devenit victimele unei iubiri care a sfidat legile statului şi codul onoarei nipone. Pasiunea lor mai stăruie în amintirea lui Honda, prietenul lui Kiyoaki, acum ajuns un judecător respectabil, cu o viaţă a cărei rutină nu pare să-l deranjeze câtuşi de puţin. Liniştea de care se bucură magistratul va fi spulberată curând de o întâlnire extraordinară: în timpul unei competiţii de kendo, Honda are revelaţia că tânărul campion Isao Iinuma este reincarnarea lui Kiyoaki. Însă luptătorul nu are nimic din fragilitatea romanţioasă a lui Kyioaki, este un idealist angajat pe un drum ce se va dovedi periculos. În Japonia interbelică, vechea aristocraţie a cedat teren în favoarea unei burghezii neîmpovărate de tradiţie, care a acaparat puterea. Ţara se zbate în sărăcie, iar tensiunile care rezultă din confruntarea a două mentalităţi opuse (loialitatea necondiţionată faţa de Fiul Soarelui şi pragmatismul politic şi economic) ameninţă să năruie ordinea şi ierarhia esenţiale pentru societatea niponă. Până la fanatism şi asasinat politic nu mai este decât un pas, uşor de făcut pentru o fire ca a lui Isao.

 

De trei ori nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură, prozatorul, poetul și dramaturgul YUKIO MISHIMA este unul dintre scriitorii japonezi emblematici ai secolului trecut. Kimitake Hiraoka, pe numele său adevărat, se naște la 14 ianuarie 1925 la Tokyo într-o familie de samurai și începe să scrie încă de la vârsta de 12 ani. La 16 ani debutează în prestigioasa revistă Bungei-Bunka. Pentru a-și ascunde activitatea literară față de tatăl său, adept al unei educații stricte, adoptă pseudonimul Yukio Mishima. În 1943 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității Imperiale din Tokyo, pe care o absolvă în 1947. În 1949 îi apare romanul Confesiunile unei măști (Humanitas Fiction, 2011, 2021), care îl propulsează în rândul celor mai cunoscuți scriitori ai noii generații. Mishima începe astfel o carieră literară fulminantă, publicând constant romane, printre care se numără: Sete de iubire (1950; Humanitas Fiction, 2014), Tumultul valurilor (1954; Humanitas Fiction, 2010), Templul de aur (1956; Humanitas Fiction, 2013), După banchet (1960; Humanitas Fiction, 2015), Amurgul marinarului (1963; Humanitas Fiction, 2017), Viață de vânzare (1968; Humanitas Fiction, 2018), Soare și oțel (1970; Humanitas, 2008). Tetralogia Marea fertilității cuprinde romanele Zăpada de primăvară (1968; Humanitas Fiction, 2009, 2022), Cai în galop (1969; Humanitas Fiction, 2010), Templul zorilor (1970; Humanitas Fiction, 2011) și Îngerul decăzut (1970; Humanitas Fiction, 2012). Autor prodigios, Mishima a scris numeroase povestiri și 33 de piese de teatru. Volumul O dimineață de iubire pură (Humanitas Fiction, 2019) conține o selecție din povestirile autorului din perioada 1946–1965. Întreaga lui viață a fost marcată de preocuparea obsesivă pentru codul onoarei samurailor (vezi eseul său Calea samuraiului, apărut în 1967; Humanitas, 2007). Aceasta îl va împinge pe 25 noiembrie 1970, ziua în care încheie Îngerul decăzut, la gestul sinuciderii rituale prin seppuku.

Mai multe informații
EdituraHumanitas Fiction
Colecție Raftul Denisei
ISBN 978-606-779-961-3
Traducător Andreea Sion
Număr de pagini 360
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCai în galop
Rating-ul tău