Calatorii in inima

Epuizat din stoc
SKU
a147727
31.50 LEI
Pe scurt

Cu sute și mii de ani în urmă, a fi în inimă constituia starea naturală a omului. Înțelepți, sfinți și mari maeștri din numeroase culturi și-au dedicat viața practicării traiului în inimă și păstrării tradiției legate de metodele pentru a ajunge acolo. Nu este nevoie de o întoarcere în timp, nici de vreo ascensiune dificilă pe culmile din Himalaya ori Peru.

Drunvalo Melchizedek și Daniel Mitel ne oferă un compendiu de meditații ce sintetizează cele mai vechi și mai autentice practici de coborâre din creier în inimă. Cartea „Călătorii în inimă” transmite şi îmbogăţeşte o întreagă moştenire a vieţuirii în acord cu cel mai înalt potenţial propriu. Meditaţiile încercate de cei doi mari maeştri şi expuse măiestrit în cartea de faţă ne învaţă că reconectarea cu inima devine, în contextul actual, nu doar o exigenţă privată, ci şi una cu implicaţii globale.

Cartea conţine 20 de meditaţii profunde, printre care:

  • Meditaţia Respiraţiei Unităţii

  • Diferite căi de a intra în Spaţiul Sacru al Inimii, inclusiv Torusul inimii, Calea lui Iisus, Calea feminină pură folosind intuiţia

  • Meditaţii pentru intrarea în inimă, inclusiv Calea Prana, metodele lui Nichifor Călugărul, Metoda Inimii Pământului, Calea „A nu face nimic”

  • Tehnica de Respiraţie Focalizată pe Inimă TM

Mai multe informații
EdituraFor You
ISBN 9786066391207
Traducător Monica Visan
Număr de pagini 206
Formatul cărţii 14x20
Tip copertă brosata
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCalatorii in inima
Rating-ul tău