Calea spre stele (seria Doamna astronaut, partea I)

în stoc
SKU
a216319
54.99 LEI
Pe scurt

Mary Robinette Kowal, scriitoare americană, s-a născut în 1969. Este de profesie păpușar și actor vocal, dar a lucrat și ca art director pentru Shimmer Magazine și Weird Tales. În 2008 a primit Astounding Award for Best New Writer și a fost nominalizată la Premiul Hugo pentru povestirea „Evil Robot Monkey“. Nuvelele ei au apărut în Strange HorizonsAsimov’s și numeroase antologii. Cartea sa de debut, Shades of Milk and Honey (2010), este „romanul fantasy pe care l-ar fi scris Jane Austen“, după cum îl descrie chiar autoarea. Din seria DOAMNA ASTRONAUT fac parte The Calculating Stars (2018; Calea spre stele, Editura Nemira, 2020), The Fated Sky (2018) și The Relentless Moon (2020). Din 2019, Mary Robinette Kowal este președinta asociației Science Fiction and Fantasy Writers of America. În prezent, trăiește în Portland, împreună cu soțul ei și nouă mașini de scris de modă veche.

„O istorie alternativă de neratat.“
Nancy Kress

Cel mai bun roman science fiction al anului 2018 (Publishers Weekly).

Câștigător al Premiilor Nebula, Locus și Hugo (2019).

 

Într-o noapte de primăvară din 1952, un meteorit imens cade pe Pământ și spulberă aproape toată Coasta de Est a Statelor Unite, inclusiv Washingtonul. Cataclismul va face, foarte curând, ca planeta să fie de nelocuit pentru oameni, la fel cum s-a întâmplat cândva cu dinozaurii. Această amenințare accelerează efortul omenirii de a coloniza spațiul. Elma York e pilot și matematician la Coaliția Aerospațială Internațională și lucrează împreună cu o echipă extinsă ca să ducă primul om pe Lună. Dar nu trece mult și începe să se întrebe de ce nu ar putea să ajungă și dincolo de Lună. Dorința ei de a fi prima femeie astronaut va spulbera convențiile societății.

 

„Kowal creează un echilibru perfect între acuratețe istorică – inclusiv sexismul, rasismul și tehnologia de la mijlocul secolului al XX-lea – și ficțiune speculativă.“
Booklist


„Iată ce n-a avut niciodată NASA: o eroină cu atitudine.“
The Wall Street Journal

 

„Ciudat cum se schimbă lucrurile când îți vezi un ideal împlinit. Când au început să sosească imaginile cu rezoluție mai înaltă, Luna în toată splendoarea ei ni s-a părut și mai reală. Da, părea amenințătoare, dar peisajul ei auster avea și ceva maiestuos. (…)

A reieșit că cifrele lui Bubbles erau corecte. Modificarea structurii interioare a miezului combustibilului îl făcea mult mai stabil, lucru care, la rândul lui, genera o forță de propulsie mai mare. Așa puteam crește încărcătura utilă cu 23,5 la sută, reducând drastic numărul de misiuni trimise la baza selenară.

Nathaniel lucra cu cifrele respective la un scenariu nou. Era prea complex ca să nu calculeze cu echipamentul IBM, oricât îl detesta. Programului îi trebuiau ore întregi ca să se deruleze, iar lui îi plăcea să dădăcească aparatul, deși Basira – programatorul adevărat – era acolo. Nu că ar fi știut să-l repare dacă refuza o cartelă, dar… știți cum sunt bărbații.“

Mai multe informații
EdituraNemira
Colecție Armada
ISBN 9786064307064
Traducător Antuza Genescu
Număr de pagini 496
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2020
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCalea spre stele (seria Doamna astronaut, partea I)
Rating-ul tău