Cărluță și primul lui dascăl. Din ucenicia principelui Carol al României

în stoc
SKU
a236919
59.90 LEI
Pe scurt

Deși s-a scris mult despre controversatul rege Carol al II-lea, atât studiile de specialitate, cât și cele adresate publicului mai larg se referă de obicei sumar la educația școlară primită de principe. Autorii diverselor lucrări le amintesc pe dădace și guvernante, sau pe preceptorii care s-au perindat la palat, dar sunt reținuți în legătură cu dascălii care l-au călăuzit, de la însușirea scrisului și a cititului până în anii de liceu. Cu toate acestea, toți îl prezintă pe copilul Carol ca pe un cititor pasionat, în stare să se cufunde nopți întregi în lectură. Lucrareaa de față nu umple această lacună, dar permite o privire instantanee peste umărul elevului Carol, dezvăluind crâmpeie din programul pedagogic ce i s-a aplicat.

Prezentăm două caiete ale principelui, păstrate de primul lui dascăl, ardeleanul Ion Cionca (1850–1910), cel care l-a călăuzit timp de zece ani, i-a predat toate materiile claselor elementare și a rămas apoi, în anii de liceu, profesorul lui de limbă română. De la acest dascăl, fiu de țăran român din zona Sibiului, a deprins vlăstarul familiei Hohenzollern nu numai limba română, ci și scrisul și cititul în limba lui paternă, germana.

Cele două caiete au zăcut mai bine de un veac într-un sipet ascuns în vremurile tulburi de urmașii profesorului Cionca. Ele sunt scrise la distanță de șapte ani: primul, legat în copertă albastră cu monograma regală, conține exerciții de caligrafie din primul an școlar (1900–1901), trecând pe parcurs de la creion la tocul cu cerneală. Elevul copiază cu grijă, literă cu literă, maxime și sentințe alese de dascăl ad usum delphini, să-i servească viitorului suveran ca îndreptar etic.

Al doilea – un carnet în format de buzunar – conține un text întocmit la îndemnul aceluiași dascăl, în iulie 1907 (pe când Carol avea treisprezece ani și jumătate), intitulat „Călătoria în Oltenia”, care relatează în formă de jurnal o excursie oficială de o săptămână făcută de principii de coroană, Ferdinand și Maria, împreună cu moștenitorul lor, prin Oltenia, cu mici incursiuni în sudul Ardealului. Acest succint jurnal de călătorie, de fapt o temă de casă corectată de dascăl cu cerneală roșie, este redat în facsimile, cu transcriere și note de subsol.

Lucrarea conține și fotografii din copilăria principelui și cu membri ai familiei regale, precum și fotografii neștiute cu Ion Cionca și soția acestuia.

Mai multe informații
EdituraCorint
Colecție Istorie cu blazon
ISBN 978-606-088-044-8
Număr de pagini 128
Formatul cărţii 26,5 X 22 cm
Tip copertă Brosata
Data apariției 2022
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCărluță și primul lui dascăl. Din ucenicia principelui Carol al României
Rating-ul tău