Cărți

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 751-780 din 3685

pe pagină
Setați descendent
  1. Despre natura umană
    30.66 LEI
    „Despre natura umană” este o adevărată introducere în gândirea filozofului Roger Scruton. Eseurile cuprinse în volum trec în revistă principalele sale teme de reflecţie. Elementul care le leagă este protestul împotriva tendinţei reducţioniste manifestate astăzi în cele mai variate – şi neaşteptate – sfere ale vieţii şi gândirii, tendinţă care se bucură, din nefericire, de o imensă popularitate. Roger Scruton analizează cu toată atenţia şi obiectivitatea teoriile pe care le critică,…
  2. Povestea doctorului Dolittle
    Preț special 15.07 LEI Preț standard 20.09 LEI
    John Dolittle este un doctor cu suflet bun, care iubește animalele și are de tot felul – peștișori aurii în iazul din grădină, șoareci albi într-un pian și un arici în pivniță. Dar, cu timpul, pe lângă casa lui se aciuează încă multe altele. Ca să le înțeleagă mai bine, le învață limba și se hotărăște să devină medic veterinar, iar vestea despre darul lui extraordinar se răspândește cu repeziciune. Într-o zi, Dolittle află că în Africa maimuțele suferă de o boală cumplită, așa că pornește pe…
  3. Jurnalul Annei Frank
    57.09 LEI
    Anne Frank este un nume familiar chiar și pentru cei care nu au citit Jurnalul. Îl poartă străzi, școli de pe toate meridianele. Îl poartă mult vizitatul muzeu din Amsterdam și fundația care l-a organizat în imobilul unde se afla Anexa secretă. Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru…
  4. Un istoric incomod. 32 de interviuri cu Lucian Boia
    62.37 LEI
    Ca să înțelegem cât de importantă este opera lui Lucian Boia, este suficient să ne imaginăm istoria post-decembristă în lipsa ei. Cărțile sale au însemnat un demers necesar de descifrare și explicare a evenimentelor, proceselor și conceptelor; fără ele, domeniul istoriei, moștenitor de fapt al propagandei comuniste și al instrumentarului ideologic naționalist, ar fi fost tributar și astăzi neadevărului. Lucian Boia are meritul de a fi scos de la naftalină așa-zisul „dat“ istoric, predat în…
  5. Întoarcerea lui Arpagic
    Preț special 35.69 LEI Preț standard 47.57 LEI
    Ilustrații de Livia Coloji „Lumea lui Arpagic este lumea în care tot ce e firesc e miracol. O lume fermecată în care se produce miracolul naşterii dintr-o sămânţă cât o gămălie de ac a unei plante cu frunze şi flori, care, la rândul lor, nasc fructe şi seminţe. Iar pe lângă această minune, nimic nu mai pare de neînchipuit: faptul că animalele citesc, păsările au emoţii, fluturii au idei şi legumele sentimente. De altfel, când am scris prima dintre aceste cărţi, nicio clipă nu m-am gândit că o…
  6. Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii divine și umane
    62.37 LEI
    Inventar al temelor modernității, cartografie a lumii intelectuale, trecere în revistă a lipsurilor de care suferă cunoașterea și a bolilor minții umane, „Cele două cărți despre excelența și progresul cunoașterii” constituie, în același timp, un manifest al cooperării între spiritele active ale Europei. Această scriere definitorie a umanismului renascentist schițează proiectul unei culturi instituționale fundamentale pentru dezvoltarea științei moderne. Nu mai puțin însă, ea este o afirmare a…
  7. Churchill și Orwell. Lupta pentru libertate
    60.26 LEI
    Acum, când adevărul și libertatea sunt din ce în ce mai amenințate, integritatea de care au dat dovadă Churchill și Orwell devine cu atât mai demnă de urmat. Exponenți ai spiritului britanic, vizionari și entuziaști, ei au luptat pentru libertatea individului și pentru democrație, punându-și amprenta pentru totdeauna asupra culturii noastre și a felului în care este înțeleasă viața cetății. Thomas E. Ricks, laureat al Premiului Pulitzer, ne demonstrează că valoarea de simbol a celor doi…
  8. Melancolica moarte a Băiatului-stridie & alte istorii
    Preț special 8.56 LEI Preț standard 28.54 LEI
    Cu ilustrațiile autorului „Melancolica moarte a Băiatului-stridie exprimă cu intensitate suferinţa unui adolescent marginalizat. Ca și filmele sale, poemele lui Tim Burton reușesc să fie deopotrivă copilărești și sofisticate, împletind inocenţa cu macabrul.“ — New York Times „În maniera povestirilor unor Shel Silverstein, Roald Dahl sau Edward Gorey – dar provenind dintr-un și mai perfid tărâm al fanteziei –, poveștile înfiorătoare ale lui Tim Burton invocă fantasticul cu o oarecare…
  9. Chiar crezi în astrologie? Cum dezvăluie astrologia tiparele profunde din viața ta
    39.12 LEI
    Pam Gregory ne explică inteligent și clar, evitând capcanele jargonului, credința astrologilor în legăturile secrete care guvernează întreg universul și modul în care acestea influențează locul și menirea omului. Astfel, după cum spun adepții astrologiei, devenind conștienți de ciclurile planetare, de harta natală, decodificând realitatea interioară și experiențele exterioare cu ajutorul acestui limbaj al semnificațiilor, putem începe să trăim strategic și să valorificăm la maximum ocaziile…
  10. Războaiele lui Putin. De la războiul din Cecenia la invazia din Ucraina
    83.52 LEI
    Venirea la putere a lui Vladimir Putin a inaugurat epoca cea mai agresivă din punct de vedere militar din istoria Rusiei de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial încoace. Dar cum s-a transformat armata sovietică în armata rusă de azi? Cine a reformat-o, și în ce măsură? Ce s-a întâmplat de fapt în teatrele de război unde Rusia s-a implicat activ, testându-și armamentul modern și militarii? Ce au învățat rușii din experiența militară sovietică și din războaiele…
  11. Regina Maria, ultima dorință
    37.00 LEI
    „Cum de curând s-au împlinit 140 de ani de la naşterea reginei Maria, mi-am spus că o carte despre povestea inimii ei ar fi cea mai potrivită declarație a admirației şi iubirii mele față de această desăvârşită româncă englezoaică, mare regină şi cuceritoare scriitoare. De ce a cerut regina ca inima să-i fie înmormântată în alt loc decât trupul? Care sunt simbolurile şi înțelesurile ultimei ei dorințe? Cum se vor fi petrecut toate acestea? Cartea de față nu epuizează nici pe departe istoricul şi…
  12. Mama și sensul vieții. Poveşti de psihoterapie
    44.40 LEI
    În poveştile sale captivante desprinse din experienţa de psihoterapeut, Irvin D. Yalom se dovedeşte încă o dată un explorator neobosit al minţii umane, parcurgând, împreună cu pacienţii, calea spre transformare. Terapia devine efort de vindecare în dublu sens. Desfăşurarea de personaje e impresionantă şi stă mărturie pentru privirea pasionată de detaliu şi de profunzime a autorului. Patru femei se desprind din mulţimea celor care se caută pe sine şi capătă contur în însăşi biografia…
  13. Aventurile lui Mac
    Preț special 29.34 LEI Preț standard 39.12 LEI
    Amuzante, palpitante, pline de prospețime, „Aventurile lui Mac” istorisesc peripețiile rostogolite cu viteza luminii ale unui rățoi năzdrăvan și ale piticilor Pic și Punepiedici, care îi poartă pe eroii noștri prin Țara Poveștilor, prin Țara Pitilungilor, ba chiar și prin Țara Mâncăcioșilor, unde casele sunt cu totul și cu totul de ciocolată. Mai mult nu dezvăluim, ca să descoperiți singuri întreaga poveste. „Aventurile lui Mac este un reper în istoria benzii desenate din România, fiind primul…
  14. Prietenii noștri pisoi
    Preț special 27.75 LEI Preț standard 37.00 LEI
    O colecţie superamuzantă de rime… feline aduse la viaţă de Axel Scheffler, bine-cunoscutul ilustrator al lui Gruffalo. Aţi văzut vreodată pisici cântând la pian? Sau făcând baie cu spumă? Ori citind şi socotind? Nu-i aşa că v-aţi întrebat adesea ce se întâmplă când prietenii noştri pisoi rămân singuri acasă? Ei bine, Franz Wittkamp, autorul acestei cărţi frumoase, le-a aflat toate secretele şi e de acord să vi le împărtăşească şi vouă. Sunteţi gata să descoperiţi de ce sunt în stare…
  15. Şamanismul şi tehnicile arhaice ale extazului
    52.75 LEI
    „Deşi există o istorie a religiei, ea nu este ireversibilă, ca oricare altă istorie. Dialectica sacrului permite orice reversibilitate; nici o «formă» nu este scutită de degradare şi descompunere, nici o «istorie» nu este definitivă. Or, se întîmplă ca reversibilitatea poziţiilor religioase să fie şi mai evidentă în experienţele mistice ale societăţilor arhaice. Şamanismul este tocmai una din tehnicile arhaice ale extazului, mistică, magie şi «religie» în sens larg. Ne-am străduit să-l…
  16. Yoga. Nemurire și libertate
    52.75 LEI
    „Aşa cum se prezintă, cartea se adresează mai ales istoricilor religiilor, psihologilor şi filozofilor. Cea mai mare parte este consacrată expunerii diverselor forme ale tehnicilor yogice şi a istoriei lor. [...] Am insistat [...] asupra aspectelor mai puţin cunoscute sau insuficient studiate: ideile, simbolistica şi metodele yogice, aşa cum sunt ele exprimate în tantrism, în alchimie, în folclor şi în devoţiunea aborigenă.“ (Mircea ELIADE)
  17. Omul cuantic. Biografia ştiinţifică a lui Richard Feynman
    32.59 LEI
    Richard Feynman a fost figura cea mai pregnantă a fizicii din a doua jumătate a secolului XX; a devenit un simbol al ştiinţei, aşa cum fusese Einstein la începutul secolului. Celebritatea lui Feynman se explică prin contribuţiile sale fundamentale la dezvoltarea fizicii teoretice, prin capacitatea de a sesiza esenţialul în probleme ţinând de un spectru formidabil de larg – informatică, inginerie, biologie –, prin talentul de a explica simplu şi neconvenţional lucruri care pentru alţii rămân de…
  18. Ceasornicarul orb
    42.77 LEI
    După 150 de ani, teoria evoluţiei prin selecţie naturală continuă să lase iluzia că e uşor de înţeles – şi în genere e greşit înţeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În „Ceasornicarul orb” Richard Dawkins îşi asumă sarcina de a explica în detaliu pentru publicul larg tot ce pare la prima vedere imposibil de explicat pe cale naturală: apariţia primelor forme de viaţă pe…
  19. Big Bang. Originea Universului
    45.82 LEI
    In 1992, satelitul COBE a trimis spre Pamant date legate de radiatia cosmica de fond, iar acestea au fost transformate in imagini ce au facut repede inconjurul lumii. Era cea mai veche marturie privind universul nostru, "semnatura lui Dumnezeu", care scotea in evidenta infime variatii ale densitatii materiei din universul timpuriu - germenii galaxiilor si stelelor, in ultima instanta semintele din care am aparut si noi. Aceasta descoperire, considerata una dintre cele mai mari din toate…
  20. Iubirea la Sfântul Augustin
    52.75 LEI
    Ediție și eseu interpretativ de Joanna Vecchiarelli Scott și Judith Chelius Stark „Iubirea la Sfântul Augustin” este teza de doctorat scrisă de Hannah Arendt în 1929 sub îndrumarea lui Karl Jaspers. Folosindu-se de o hermeneutică cu influență heideggeriană, ea își propune să evidențieze și să lămurească ideile despre iubire sădite în adâncul operei lui Augustin. Astfel, autoarea discută trei teme majore: iubirea înțeleasă ca dorință, iubirea aproapelui și iubirea din relația dintre om și…
  21. Întrebări mari de la cei mici ...la care răspund nişte oameni foarte importanţi
    Preț special 37.26 LEI Preț standard 49.68 LEI
    Ilustrații de Rareș Ionaşcu În sfârşit, cei mici primesc răspunsuri la cele mai mari întrebări ale lor. Şi nu de la oricine, ci de la nişte oameni foarte importanţi! Copiii au un talent nemaipomenit să pună întrebări încuietoare: De ce e marea sărată De ce nu pot să mă gâdil singur? Cine a scris prima carte? De unde vine binele? Cum se îndrăgostesc oamenii? De ce nu putem trăi veşnic? şi multe altele. Nu e deloc uşor să le faci faţă şi să le dai răspunsuri potrivite pentru vârsta lor.…
  22. George şi cheia secretă a Universului
    Preț special 37.26 LEI Preț standard 49.68 LEI
    Vă invităm să faceţi o călătorie prin întinderile nemărginite ale spaţiului extraterestru şi, în toiul unei aventuri fantastice, să descoperiţi misterele fizicii şi universului împreună cu George, cu noii lui prieteni – omul de ştiinţă Eric şi fiica sa Annie – şi cu superinteligentul calculator Cosmos, care îi poate transporta oriunde şi îi poate aduce înapoi, scoţându-i chiar şi dintr-o gaură neagră. Sau nu-i poate scoate din aşa ceva? Şi cine oare o fi vrând să pună mâna pe Cosmos? Această…
  23. Străinătate
    41.23 LEI
    „«Străinătatea» din prozele lui Augustin Cupșa nu înseamnă doar un spațiu geografic încadrat de alte granițe. Fiecare personaj are propria lui raportare la «străinătate», astfel că prozele din acest volum îmbogățesc termenul cu toate nuanțele pe care le permite literatura, fără a-l explica însă până la capăt. Augustin Cupșa are marea calitate de a le lăsa personajelor sale libertate totală, de unde imposibilitatea de a le anticipa evoluția și senzația că pășești pe nisipuri mișcătoare, care le…
  24. Corabia cu coarne
    Preț special 38.85 LEI Preț standard 51.80 LEI
    Când o corabie cu coarne ajunge în port, o vulpe curioasă se alătură echipajului de porumbei curajoși și cerbi înfometați porniți în căutarea aventurii, a ierburilor dulci și a răspunsurilor la unele dintre cele mai misterioase întrebări ale vieții.
  25. De ce iubim femeile
    37.00 LEI
    E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână.Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o…
  26. Jurnal 2003-2009
    41.23 LEI
    „Dragă Oana, m-a uimit să găsesc în notaţiile tale lucrul pe care numai scriitorii adevăraţi îl au: amprenta stilistică. Jurnalul tău are un ton inconfundabil şi, pentru că nu rezultă din el că ai experienţa scrisului, nu pot decât să constat că ai talent. Cuvintele tale au mimică, au gestică, au tot ce le trebuie. Şi inteligenţă. E la un moment dat, spusă în treacăt, o frază care m-a făcut să tresar, despre o musculiţă care se afla pe clape şi despre nevoia ta de a găsi acele litere, acele…
  27. Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne (1800–1848)
    94.08 LEI
    Cartea lui Neagu Djuvara este povestea miracolului petrecut cu două provincii de la marginea împărăţiei turceşti, Ţara Românească şi Moldova. Călătorii străini remarcau că la Bucureşti şi la Iaşi treburile publice şi viaţa privată aveau acelaşi ritm ca la Constantinopol. Puţini bănuiau că în atmosfera letargică a unui sfârşit de imperiu aristocraţia fanariot-bizantină va trece de la caftan, anteriu şi giubea la frac şi mănuşi albe şi îşi va însuşi ideile şi moravurile occidentale în doar câteva…
  28. În intimitatea secolului 19
    67.65 LEI
    „Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21? L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui. L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davila scoţând iar la lumină medicina de astăzi. Le-aş vedea în secolul 21 şi pe…
  29. Aventurile lui Cepelică
    Preț special 30.92 LEI Preț standard 41.23 LEI
    Ilustrații de Manuela Santini „Cepelică era băiatul bătrânului Cepeloi și mai avea șapte frați acasă: Cepușor, Cepușcă, Cepilă și așa mai departe, nume cât se poate de nimerite pentru odraslele unei familii de cepe. Acum, nimic de zis, erau cu toții oameni tare cumsecade, doar că din cale‑afară de ghinioniști, sărmanii de ei. Parcă ce poți să‑i faci? Când te naști ceapă, ai lacrimile la purtător.” Aşa începe povestea care ne deschide poarta spre o grădină secretă, unde fructele şi legumele…
  30. Românii: stigmat etnic, patrii imaginare. O căutare istorică
    62.37 LEI
    La adăpostul zidurilor mănăstirilor sau conacelor boierești moldo-valahe, ale cancelariilor maghiare și ale palatelor voievodale s-a desfășurat timp de secole un război nevăzut. Un război neobosit, subtil și crâncen. Războiul pentru origini. De unde venim? Cine a fost aici mai întâi? Cine poate să-și ceară drepturi și întâietate? Războiul acesta este cu atât mai cumplit, cu cât unele cronici și documente, probabil maghiare, preluate și folosite și de unii cronicari români, vorbesc despre…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 751-780 din 3685

pe pagină
Setați descendent