Ceasornicarul orb

Epuizat din stoc
SKU
HU000413/1
40.46 LEI
Pe scurt
După 150 de ani, teoria evoluţiei prin selecţie naturală continuă să lase iluzia că e uşor de înţeles – şi în genere e greşit înţeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În „Ceasornicarul orb” Richard Dawkins îşi asumă sarcina de a explica în detaliu pentru publicul larg tot ce pare la prima vedere imposibil de explicat pe cale naturală: apariţia primelor forme de viaţă pe Pământ, dezvoltarea organelor complexe cum sunt ochii sau aripile, aşa-zisele "verigi lipsă“ despre care vorbesc paleontologii, precum şi numeroase aspecte stranii ale lumii vii. Cheia explicaţiilor lui Dawkins e înţelegerea corectă a caracterului treptat, pas cu pas, al evoluţiei şi a raportului dintre întâmplare (mutaţia genetică) şi determinism (selecţia naturală). „Ceasornicarul orb” e o demonstraţie de forţă intelectuală care îşi are locul, alături de Originea speciilor, între marile cărţi de biologie.
Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Știință
Ediția cărții I
ISBN 978-973-50-2461-1
Traducător Simona Mudava
Număr de pagini 420
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2006
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsCeasornicarul orb
Rating-ul tău

Cartea pe care ar fi scris-o Darwin dacă ar fi trăit în zilele noastre

„Richard Dawkins a adus evoluţia la zi." (The Times)

După 150 de ani, teoria evoluţiei prin selecţie naturală continuă să lase iluzia că e uşor de înţeles – şi în genere e greşit înţeleasă, ba chiar e încă respinsă de un număr surprinzător de mare de oameni, în ciuda dovezilor zdrobitoare în favoarea ei care s-au adunat de la Darwin încoace. În Ceasornicarul orb Richard Dawkins îşi asumă sarcina de a explica în detaliu pentru publicul larg tot ce pare la prima vedere imposibil de explicat pe cale naturală: apariţia primelor forme de viaţă pe Pământ, dezvoltarea organelor complexe cum sunt ochii sau aripile, aşa-zisele "verigi lipsă“ despre care vorbesc paleontologii, precum şi numeroase aspecte stranii ale lumii vii. Cheia explicaţiilor lui Dawkins e înţelegerea corectă a caracterului treptat, pas cu pas, al evoluţiei şi a raportului dintre întâmplare (mutaţia genetică) şi determinism (selecţia naturală). Ceasornicarul orb e o demonstraţie de forţă intelectuală care îşi are locul, alături de Originea speciilor, între marile cărţi de biologie.

RICHARD DAWKINS s-a născut în 1941 la Nairobi (Kenya) într-o familie de colonişti englezi. La vârsta de opt ani s-a mutat împreună cu părinţii în Anglia. A studiat zoologia la Oxford. Între 1967 şi 1969 a predat în America, la Berkeley, apoi, din 1970, s-a stabilit la Oxford. În afară de opera sa ştiinţifică, Dawkins a scris şi cărţi adresate marelui public, prin care a devenit unul dintre cei mai renumiţi biologi ai timpului nostru. Ca persoană publică, este un avocat al umanismului împotriva fundamentalismelor de tot felul şi al ştiinţei împotriva pseudoştiinţelor. De ani buni se află în centrul disputei evoluţionism-creaţionism.