Cărți

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2041-2070 din 3687

pe pagină
Setați descendent
  1. Originile vietii
    25.37 LEI
    Cum a apărut viaţa pe Pământ? Cine a fost primul sosit în istoria vieţii : replicarea sau metabolismul? În această a doua ediţie extensiv revăzută a cărţii sale "Originile vieţii" Freeman Dyson examinează cele două teorii majore care încearcă să explice felul cum compuşii chimici apăruţi în natură s-au putut autoorganiza sub forma organismelor vii.Opinia majoritară este că viaţa a început cu molecule capabile de replicare, precursoare ale genelor…
  2. Un altfel de jurnal
    51.80 LEI
    „În genere, trăiesc după principiul (sănătos, în fond) one day at a time. Fiecare zi e (sau nu e) una din ultimele, dar asta nu se simte direct. O trăiesc, voit, ca pe o zi oarecare.Timpul este o explozie de timpuri mari, de timpuri mijlocii, de timpuri mici şi infinitezimale, şi de goluri de timp absorbante, amestecate esenţial haotic şi la care trebuie adăugate marile, mijlociile, micile false eternităţi ale extazului sau ale durerii. Timpul viu e o explozie, o cosmică,…
  3. Portretul lui M
    37.00 LEI
    „Acest portret biografic al fiului meu, care s-a născut la 24 august 1977, în Bloomington, Indiana, Statele Unite ale Americii, şi a decedat, înainte de a fi împlinit 26 de ani, la 1 martie 2003, în oraşul natal, a fost scris în patruzeci de zile după moartea lui, în acele patruzeci de zile simbolice de după moartea oricui. În acele zile n-am putut face nimic altceva decât să mă gândesc la el scriind, transcriind fragmente despre el…
  4. Viata si opiniile lui Zacharias Lichter
    28.54 LEI
    „S-ar zice: un Bal-Shem-Tov văzut de Sterne.“ (E.M. CIORAN)„Încercând să explic ideea de Lichter… tentativa de-a face incredibilul credibil, de a justifica poziţia cea mai dificilă, de a crea un «sfânt» din perspectiva unui necredincios, de a construi o psihologie şi o logică profetică dintr-o perspectivă sceptică. Succesul unei astfel de întreprinderi se măsoară după tentaţia finală a autorului de a se converti la filozofia…
  5. Nelinisti vechi si noi
    Preț special 54.97 LEI Preț standard 68.71 LEI
    „Mă uit în jur, răsfoiesc ziare, stau la televizor şi constat că problemele dintotdeauna ale vieţii omeneşti au fost evacuate. Despre dramă se vorbeşte mai curând în cheie telenovelistică, despre suferinţă, în cheie clinic profilactică, despre idealuri şi reuşită — în cheie pragmatic corporatistă. Avem puzderie de «manuale» care ne învaţă (în doi, trei, sau zece paşi) cum să obţinem bunăstarea lăuntrică şi succesul profesional,…
  6. Vremuri second-hand
    68.71 LEI
    „În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic... Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mâna de fier», despre…
  7. Bucurestiul meu
    47.57 LEI
    Încă o strălucitoare, bine provocatoare şi miezoasă „carte-maslu“, aşa cum nimerit li s-a spus volumelor colective de la Humanitas care povestesc feeric lumi de altădată, cu (stră)bunici fabuloşi, muzici adolescentine, reverii gastronomice, cărţi formatoare, jubilaţii senzoriale, caznele milităriei, mizeriile ceauşismului şi „casele vieţilor noastre“.De această dată, Bucureştii salvaţi în 19 suflete. Oraş livrat cu dulce indolenţă tuturor contrastelor şi…
  8. A doua carte de la Vama Veche
    26.43 LEI
    Eugen Istodor: Care-s tabieturile ultimei veri petrecute acolo?Cristian Pepino: Cele impuse de mândra mea: pe la 7, baie în mare contra mahmurelii. Între 10 şi 1, citit, scris sau desenat în curte, la umbră. Pe la 1 gătit prânz, în general cartofi prăjiţi cu ochiuri. Plajă și baie în mare după-amiaza, de la 4 până la apus. Grătar seara, în curte, șpriţuri și taclale cu prietenii până spre dimineaţă. Uneori o baie în mare noaptea…
  9. Levantul (editie adnotata de Cosmin Ciotlos)
    Preț special 54.97 LEI Preț standard 68.71 LEI
    L-am început în 1987, cred că era primăvară. Eram un amărât de profesor la o şcoală generală din fundul Colentinei, proaspăt căsătorit şi cu o proaspătă fetiţă în cărucior. Am început "Levantul" pe un colţ de masă de bucătărie acoperită cu muşama, bătând la maşină cu o mână, iar cu cealaltă împingând căruţul înainte şi-napoi pe vinilinul murdar al bucătăriei. Timp de un an şi jumătate am scris vreo şapte mii de versuri…
  10. Elegie pentru uman
    39.12 LEI
    „«Elegia pentru uman» din cartea de faţă e oficiată pentru omul filo-uman, cel învins de toate ideologiile, victima perfectă a tuturor totalitarismelor, omul hăcuit de texte (fiindcă totalitarismul e Textul care ajunge să fie pus în practică), dar pentru care nicicând ideile nu devin mai importante decât oamenii, pentru care empatia şi atenţia la celălalt sunt înseşi condiţiile lui de existenţă.Era cumva natural ca literatura să fie în…
  11. In oglinda Antichitatii
    41.23 LEI
    „Într-o vreme în care face ravagii (şi nu numai la noi) tendinţa programatică de a se acorda tot mai puţină atenţie trecutului cultural, Antichitatea fiind aproape uitată, mi-am permis în această carte un gest, paradoxal vorbind, nonconformist. După ce în altă parte (În dialog cu anticii) m-am oprit asupra dramaturgilor români încercând să aflu în ce fel şi în ce măsură apropierea de cei antici i-a ajutat să-şi descopere propria…
  12. Tâlcul tuturor faptelor
    62.37 LEI
    Poporul evreu şi-a învelit dintotdeauna înţelepciunea în pânza literară a istorisirii pilduitoare, pe care a purtat-o cu sine în pribegie ca pe-o boccea indispensabilă drumului. Shmuel Yosef Agnon continuă meşteşugul povestitorilor din neamul lui Israel, rămânând totodată puternic ancorat în spiritul secolului XX. În povestirile sale, chibzuinţa arhaică se întretaie cu satirizarea unor moravuri anacronice, nostalgia după shtetlul natal…
  13. Cu ochii-n 3,14
    37.00 LEI
    O lume privită cu ochii-n 3,14 de Magdalena Boiangiu, Tita Chiper, Marius Chivu, Adrian Cioroianu, Radu Cosaşu, Adrian Damian, Cristian Ghinea, Stela Giurgeanu, Andrei Manolescu, Matei Martin, Patricia Mihail, Ruxandra Mihăilă, Cristian Munteanu, Cezar Paul-Bădescu, Matei Pleşu, Adina Popescu, Iaromira Popovici, Ana Maria Sandu, Simona Sora, Dan Stanciu, Mădălina Şchiopu, Alex. Leo Şerban, Cristina Ştefan, Ruxandra Tudor, Mircea Vasilescu, LuizaVasiliu, Delia Verdeş-Radu.„Cu ochii-n…
  14. Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?)
    28.54 LEI
    RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucureşti) trăieşte în Balta Albă şi se visează la Roma. E mefient faţă de avioane, reptile şi sfaturile medicilor. Croieşte articole pentru ziare şi reviste, traduce romane, se ocupă cu hermeneutica ofsaidului în emisiuni de analiză fotbalistică şi – mai rar decât i-ar plăcea – scrie cărţi. Are câţiva prieteni francezi de nădejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fără să-şi fi trădat prima iubită: ciocolata de…
  15. Despartirea de Bucuresti
    41.23 LEI
    Cu Despărţirea de Bucureşti, cunoscutul istoric de artă Victor Ieronim Stoichiţă îşi face debutul strălucit în proza literară, evocând, într-o „povestire“ scrisă la persoana întâi, viaţa din România deceniilor şase şi şapte ale secolului trecut, lumea în care generaţia naratorului anonim şi-a petrecut copilăria şi tinereţea. Este o lume alcătuită din amintirile celor mari şi din descoperirile celor mici, o lume bântuită de spaime…
  16. Halucinatii
    37.00 LEI
    Timp de sute şi mii de ani, lumea părea să fi rămas în aceeaşi matcă. „Nimic nou sub soare“ a fost cuvântul de ordine al celor care identificau ziua de mâine cu cea de azi. Acum însă cunoaşterea, tehnologia şi societatea evoluează într-un ritm care ne somează să ne redefinim identitatea. Colecţia „Paşi peste graniţe“ aduce în atenţia cititorilor perspectivele care se deschid în faţa omului şi societăţii într-un moment de răscruce.Simţurile ne aduc permanent în atenţie sunete, imagini, mirosuri,…
  17. Islamul și violența
    26.43 LEI
    "Islamul şi violenţa" este un manifest al celui mai important poet arab contemporan – nominalizat de mai multe ori la Premiul Nobel – împotriva decăderii culturii sale de origine, pe care s-a văzut nevoit s-o părăsească. Adonis trăieşte astăzi în Franţa, unde este liber să pună în discuţie cu luciditate cauzele crizei din lumea arabă musulmană: violenţa ca trăsătură caracteristică a Coranului; atotputernicia dogmei religioase în ceea ce priveşte…
  18. George si codul indescifrabil
    60.26 LEI
    George şi Annie pornesc într-o aventură spaţială pentru a salva Universul.„O mai scurtă istorie a timpului pentru un public mai tânăr.“ (USA Today)George şi codul indescifrabil este al patrulea volum despre George, Annie, Eric și, bineînțeles, Cosmos scris în colaborare de Lucy și Stephen Hawking.
  19. Tara pe care o iubesc
    27.75 LEI
    În vremurile grele ale Primului Război Mondial a fost o regină care a stat la căpătâiul răniţilor şi le-a purtat de grijă năpăstuiţilor. Această regină pierduse ea însăşi un prunc şi-l lăsase să zacă sub o lespede pe care nu mai fusese timp să se dăltuiască un nume. Mai bine de jumătate din teritoriul ţării sale fusese cotropit de inamic, iar guvernul şi curtea regală trebuiseră să plece într-un greu şi nesigur refugiu în partea neocupată a ţării. Ştia prea bine că…
  20. Solenoid
    98.79 LEI
    „Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând." (Gabriel LIICEANU)
  21. Lupta in jurul unui rug. Castellio impotriva lui Calvin
    30.66 LEI
    La mijlocul secolului al XVI-lea, reformatorul Jean Calvin conduce cu mână forte oraşul Geneva. Nu demult fusese el însuşi prigonit de Biserica Catolică, dar acum, când are în mână hăţurile puterii, nu e deloc dispus să acorde altora libertatea religioasă pe care o ceruse atât de vehement autorităţilor papale. În numele adevăratei credinţe reformate, Calvin instituie un regim de teroare, având grijă să supravegheze orice mişcare a cetăţenilor…
  22. Mintea moralista. De ce ne dezbina politica si religia?
    68.71 LEI
    Într-o lume polarizată şi dezbinată, Haidt lansează o provocare gândirii convenţionale despre moralitate, politică şi religie, adresându-se întregului spectru politic. Judecăţile noastre morale, arată el, sunt de multe ori rezultatul instinctelor, nu al raţiunii. Liberalii, conservatorii şi libertarienii au intuiţii diferite despre ce e bine şi ce e rău; fiecare din părţile implicate are dreptate în anumite privinţe. Haidt examinează originile moralităţii şi ale…
  23. Trei sute de ceausesti liliputani
    17.97 LEI
    CM: Trăiam cu trei sute de ceausesti în cap, în buzunare, nimeni nu părea în stare să-i măture din viaţa mea. O armată de ceausesti liliputani mărsăluia zilnic prin mine, mă cucerea, redutele cădeau una după alta...VT: Am stat o dată si la Vila Lac 2. Pe coridoare, noaptea, umblau tiptil ceausestii liliputani, ca o armată de gângănii belicoase...
  24. Fragmentele stoicilor vechi (vol. I): Zenon si discipolii lui Zenon
    Preț special 18.24 LEI Preț standard 72.94 LEI
    „Prin prezenta ediţie bilingvă ne propunem să facem accesibil cercetătorilor filozofiei antice, studenţilor şi publicului român interesat de filozofie unul dintre cele mai valoroase instrumente de studiu al patrimoniului gândirii greceşti – lucrarea Stoicorum Veterum Fragmenta (1903–1905), prin care Hans von Arnim a realizat, pentru reconstituirea operelor pierdute ale stoicismului vechi, ceea ce contemporanul său Hermann Diels realizase pentru…
  25. Amintiri. Ce am auzit de la altii. Din copilarie. Din prima tinerete
    70.83 LEI
    „Amintirile lui Radu Rosetti se citesc ca un roman, dar un roman adevărat.“ (Neagu DJUVARA)„Cea mai preţioasă memorialistică din literatura română.“ (E. LOVINESCU)În copilăria şi tinereţa mea fostu-mi-a dat să fiu încunjurat de părinţi, rude, oameni de casă, ţarani şi slugi cari trăise viaţa celor dintăi şăsăzeci de ani ai veacului şi cari, de la bătrânii lor, auzise multe despre o viaţă şi obiceiuri şi mai îndepărtate în negura…
  26. Aventurile lui Habarnam si ale prietenilor sai
    28.54 LEI
    In Orasul Florilor, locuitorii sai prichindei au nume care spun totul despre talentele, ocupatiile si firile lor: Stietot, Pilula, Surubel si Piulita, Limonada , Glontisor, Acuarela, Posibil si Probabil. Este clar ca Habarnam nu stie nimic!Degeaba incearca sa se faca muzicant, pictor, poet, sofer de curse... Dar transformarea lui incepe sa se petreaca odata cu plecarea intr-o expeditie nemaipomenita in lumea prichindeilor, la capatul careia Habarnam stie chiar sa si citeasca!
  27. Alice in Țara Minunilor
    29.97 LEI
    Într-o după-amiază însorită de iulie, în anul 1862, un profesor de la Oxford, pe numele lui Charles Lutwidge Dodgson, porneşte într-o plimbare cu barca pe râul Tamisa, împreună cu cele trei fetiţe ale prietenilor săi, dintre care una se numeşte Alice. Ca să-şi distreze micuţele însoţitoare, cel ce mai târziu avea să semneze cu pseudonimul Lewis Carroll plăsmuieşte pe loc aventurile unei fetiţe care porneşte pe urmele unui personaj neobişnuit: un…
  28. Cioran si muzica
    21.15 LEI
    Muzica este una din referințele esenţiale în viața şi opera lui Cioran. O prezenţă constantă, inalterabilă. De la prima până la ultima sa carte, Cioran dedică muzicii pagini exaltate, judecăţi fără recurs, sintagme inspirate. Filozofia însăși, sustrăgându-se oricărui sistem, se acordează muzicii, deopotrivă ontologic și epistemologic. Antologia urmăreşte aşezarea „fragmentelor muzicale“ din opera lui Cioran într-o carte care să-l fi putut tenta pe…
  29. Regele Carol I al Romaniei
    38.69 LEI
    Pe 10/22 mai 1866, tânărul Carol-Ludovic de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti pentru a prelua tronul Principatelor. După depunerea jurământului, el făcea o declaraţie solemnă: „Ales de către naţiune, cu spontaneitate, Domn al românilor, mi-am părăsit, fără a sta la îndoială, şi ţară, şi familie, spre a răspunde la chemarea acestui popor care mi-a încredinţat destinele sale. Punând piciorul pe acest pământ sacru, am şi devenit…
  30. Mihai I, ultimul rege al romanilor
    35.52 LEI
    Cel mai tânăr rege al României urcă pe tron într-o vreme în care țărilor din răsăritul Europei li se rezervă „rolul de cobai într-un experiment de un cinism care întrece închipuirea omenească“, cum va spune chiar el. În zilele noastre, mărturia lui despre abdicare e pusă la îndoială de unii, preferându-i-se documente anonime ale regimului comunist instalat la putere prin fraudă, minciună și manipulare.Este Mihai I un…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2041-2070 din 3687

pe pagină
Setați descendent