Interviuri cu Andrei Pleşu, Al. George, Virgil Nemoianu, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Horia-Roman Patapievici, Lucian Boia.
Volumul de faţă, 101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create – care are şi rolul de introducere la întreaga colecţie –, vorbeşte despre viaţa cuvintelor: despre modul cum apar ele, cum „se nasc“, dar şi despre felul în care dispar, cum „mor“. Între cele două momente fundamentale se află „vieţuirea“, întâmplările ce intervin în perioada existenţei lor în limbă.
Argoul fascinează prin exotism şi familiaritate, fiind un limbaj deopotrivă depărtat şi apropiat, al altora şi al nostru: alcătuit din cuvinte uneori misterioase, cu formă de neînţeles, dar, mai des, înşelătoare prin sensul neobişnuit asociat unei forme banale.
În urma semnalului de alarmă tras de istorici şi publicişti francezi, potrivit cărora Franţa s-ar afla în declin, Lucian Boia supune afirmaţia unei analize istorice riguroase, întinsă pe câteva secole din istoria atât de bogată a „surorii noastre de gintă latină".
Scrisă într-un argou cuceritor, cu un umor specific lui Vargas Llosa, care te face să înghiţi mai uşor concluziile amare, cartea lasă surprizele la urmă, atât în cazul Palomino Molero, cât şi în obsesia amoroasă a locotenentului Silva.
„O pledoarie irezistibilă! Vei învăţa cum să foloseşti tehnicile din dresajul animalelor în modelarea comportamentului şi îmbunătăţirea relaţiilor cu oamenii din jur.“ (Atlanta Journal-Constitution)
În Paradisul de după colţ, Mario Vargas Llosa ilustrează prin două cronici paralele lumea utopiilor din secolul XIX, relatând amănunţit aspiraţia paradiziacă a celor doi eroi şi decăderea lor, inevitabilă când o idee ajunge să fie aplicată mecanic.
Creierul nostru muzical leagă subtilităţile imponderabile ale interpretării şi audiţiei de procesele neurologice care stau la baza lor şi explică impactul formidabil pe care eterna obsesie a muzicii îl are asupra noastră.
«Uneori mă uimeşte că ceilalţi nu-i simt lui Marin Tarangul „clasa“ de excepţie, acel ceva care-l aşază foarte departe de toţi prietenii lui, pesemne un simţ al nemijlocirii secunde, semnul adevăratei maturităţi a spiritului. El a trecut dincolo de barierele convenţiilor culturale, având o disponibilitate către esenţial care pe mine mă amuţeşte şi mă face să mă simt foarte copil.» (Gabriel Liiceanu către Virgil Ierunca, scrisoare din Heidelberg, 26 iulie 1984)
„Caracteristicile fundamentale ale nuvelisticii secolului al XVII-lea sunt tensiunea şi imposibilitatea de a concilia comportamentele opuse, percepute de scriitori în egală măsură şi într-o manieră profundă (...)'' (Davide Conrieri)
''Adevărurile cucerite cu trudă şi convingere de Galilei în munca sa de om de ştiinţă liber s-au întors împotriva lui, fiindu-i imputate nu ca erori ştiinţifice, ci ca vini morale cu relevanţă penală.(...)'' (Giorgio Stabile)
Ancorat în istoria recentă a războiului civil din Peru, Ora albastră este în acelaşi timp o tulburătoare poveste a unei iubiri imposibile şi o investigaţie lucidă a subterfugiilor şi recuperării unei conştiinţe culpabile.
Copilărie berlineză la 1900 conţine câteva dintre cele mai frumoase pagini scrise vreodată în germană şi este în acelaşi timp un text fundamental al modernismului.
''Spre a trăi şi a prospera în lumea ficţiunilor critice reprezentative, postmodernismul românesc avea nevoie de un scenariu convingător, de o expertiza calificată, de un certificat de garanţie autorizat. Acum, toate acestea există.'' (Paul Cornea)
Este Tragedia Germaniei o lucrare de istorie revizionistă? O reorientare către „germanofilie” a unui autor care este notoriu pentru inaderenţa la orice curent interpretativ major şi comod? Categoric nici una, nici alta.
Această lucrare este un instrument care îi ajută pe elevi la recapitularea şi aprofundarea noţiunilor de teorie literară, de stilistică, de versificaţie şi de comunicare.
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou