Cărți

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2851-2880 din 51267

pe pagină
Setați descendent
  1. Durerile-fantomă
    65.00 LEI
    Autoarea bestsellerului Tot albastrul cerului Rosalie, Gabriel, Tim, Anton și Ambre formau un grup de prieteni foarte unit, până când viața i-a îndepărtat unul de altul. Cinci ani mai târziu, o chemare în ajutor îi va aduce iar laolaltă. Între tăceri amare și regrete, întâlnirea le va reînvia durerile-fantomă și le va zgudui certitudinile. Oare chiar trăiesc ei cu adevărat viața la care visau? O regăsire la răscruce de drumuri, care le va dovedi că pot pierde legăturile, dar nu…
  2. Viața secretă a emoțiilor
    55.00 LEI
    De câte ori nu ne-am reprimat trăirile?  Am făcut-o pentru că ne-a fost rușine de  privirea celorlalți. Sau pentru că ne-am  obișnuit să ne ignorăm bietele şi nerezonabilele afecte.  Și totuși tocmai emoțiile ne permit să  cunoaștem pe deplin lumea. Și tot ele ne fac cu adevărat umani. Fiecare emoție pe  care o trăim are povestea ei - este  povestea tuturor celor care au simțit-o, au rostit-o, au cântat-o sau au studiat-o.  Prin recursul la filosofie,…
  3. Ce este schimbarea climatică?
    39.01 LEI
    Serie bestseller New York Times 16 pagini bonus cu imagini  Care dintre aceste informații este corectă? a.      Clima Terrei este din ce în ce mai caldă b.      Gazele de seră sunt cauza schimbării climatice c.       Planeta noastră este afectată de inundații record, secetă și furtuni d.      Toate cele de mai sus! Află mai multe din această carte frumos…
  4. Nunta mortala
    64.99 LEI
    Lui Christine nu-i vine să creadă cât de norocoasă e. Legendara Gloria Beaufort, fondatoarea imperiului cosmeticelor Glo, în valoare de miliarde de dolari, a ales-o personal pentru a scrie articolul despre nunta nepotului ei în Bespoke, revista-cult în care fiecare mireasă celebră visează să apară. Asta înseamnă să dea lovitura în carieră și să aibă parte, totodată, de o excursie gratuită la un castel din Irlanda, convertit în hotel. Pare prea frumos ca să fie adevărat... Și așa și…
  5. Iubirea e o artă
    65.00 LEI
    Autoarea fenomenului internațional Oamenii fericiți citesc și beau cafea  UNELE PRIVIRI DISTRUG, ALTELE REPARĂ. Într-un mic restaurant, un bărbat și o femeie fac cunoștință din întâmplare. Rebecca este o scriitoare în căutare de inspirație, care simte că viața îi scapă printre degete. Lino, un artizan pasionat de istoria artei, este măcinat de propriul trecut și de căutarea absolutului. Înclinat spre confidențe, el i se destăinuie Rebeccăi înainte de a dispărea în noapte.…
  6. Wind Weaver
    89.00 LEI
    Magia si aventura se impletesc în această poveste romantică și fascinantă, în care o tânără reînvie o profeție străveche, dezlănțuind o furtună care i-ar putea salva regatul sau i-ar putea condamna pe toți... Frica de magie bântuie Anwyvnul devastat de război. Întrepătrunșii, cum este Rhya Fleetwood, sunt uciși pe loc. Însă execuția ei este întreruptă de un salvator neașteptat, mult mai înfricoșător decât potențialii ei ucigași — comandantul Scythe, un misterios mercenar. Căzută în…
  7. Ever King. Regele vesniciei
    64.99 LEI
    EI I-AU FURAT COROANA. AȘA CĂ EL LE-A FURAT FIICA... De ani întregi, Erik, regele plin de urme ale trecutului chinuit al Regatului Veșniciei, nu s-a gândit la altceva decât la răzbunarea împotriva celui care i-a ucis tatăl și l-a închis sub valuri, făcându-l prizonier în propriul regat. Până când fiica dușmanului său rupe fără să vrea lanțurile care țineau Regatul Veșniciei prizonier sub ape, iar Erik o răpește pentru a o folosi ca pion în jocul său crud de răzbunare. Ea e nevinovată. El e…
  8. Terapie in bucatarie
    49.00 LEI
    Daca ar fi sa privim dincolo de satisfacerea unei nevoi de baza, esentiala pentru supravietuire, asa cum este nevoia de hrana, activitatea culinara, practicata fie in mod constant, fie chiar si ocazional, poate fi simtita ca o imbratisare blanda oferita sufletului si tuturor simturilor cu care este inzestrata o persoana, observand efectele asupra starii emotionale si chiar a dezvoltarii personalitatii in ansamblul sau. Atunci cand o persoana desfasoara acest tip de activitate, indiferent de…
  9. Restaurantul retetelor pierdute
    64.99 LEI
    Pe o alee liniștită din Kyōto, se află un restaurant cu totul special. Administrat de Koishi Kamogawa, împreună cu tatăl ei Nagare, localul își răsfață clienții cu adevărate delicii culinare. Dar nu acesta este principalul motiv pentru care merită să-i treci pragul... Tatăl și fiica lucrează în tandem, ca „detectivi culinari“. Prin intermediul unor investigații ingenioase, cei doi reușesc să recreeze preparate cu o semnificație aparte în trecutul clienților lor – mâncăruri care ascund adesea…
  10. Un drum de fier prin „Estul Sălbatic“. Dobrogea otomană în zorii capitalismului
    59.90 LEI
    În anii 1830, Dobrogea era aproape necunoscută lumii occidentale. Călătorii străini o descriau drept o câmpie nepopulată și săracă. Zonă periferică a Imperiului Otoman, Dobrogea a căpătat o mai mare importanță strategică după ce Rusia a ajuns la Gurile Dunării, preluând astfel controlul asupra liberei navigații. Inginerii, negustorii și diplomații europeni au propus construcția unui canal sau a unei linii ferate care, ajungând la Constanța, trebuia să ușureze comunicațiile dintre Europa…
  11. România sub comunism. Paradox și degenerare
    129.00 LEI
    Cartea pe care o țineți în mână e tot ce poate fi mai aproape de un proces al comunismului românesc, în accepțiunea morală și istorică. La peste 35 de ani de la căderea regimului Ceaușescu, cu excepția raportului Comisiei Tismăneanu și a câteva inițiative private curajoase, comunismul riscă să scape basma curată la judecata istoriei, deși a făcut în România în jur de 800.000 de victime, dintre care 100-150.000 de morți. Astăzi, nici vinovații, nici victimele nu mai au cum vorbi într-o sală de…
  12. Recensământul morților
    49.00 LEI
    Pornind de la figura reală a lui Andrei Radu Benke, cunoscut ca „exterminatorul de strigoi“, Recensământul morților este un roman al fantomelor care nu pot fi îngropate: fantomele istoriei, ale vinovăției și ale unei conștiințe ce nu-și găsește alinarea. În centrul poveștii se află Rudi Baraba, un deținut de drept comun devenit unealtă a regimului, care își rememorează viața cu luciditate și groază. Cartea îmbină ficțiunea cu documentul și aduce în prim-plan trauma deținuților…
  13. Odysseia
    79.00 LEI
    „Publicul nostru, aşteptat şi nădăjduit, va fi acela al iubitorilor de poezie, de vitejie şi de înţelepciune: dintre cei mulţi care sperăm să se bucure luând în mâini această carte, nu vor lipsi nici copiii, nici bunicii, citind împreună despre isprăvile iscusitului Odysseu; dar cititori statornici credem că ne vor fi, deopotrivă, elevii şi studenţii, nu doar cei filologi, precum şi oamenii în toată firea, osteniţi de prea multă „post-post-modernitate". Urăm cât mai multora acea nevoie de…
  14. De ce nu mi-a spus nimeni asta pana acum? Sfaturi practice pentru zile cu susul in jos
    44.99 LEI
    După o îndelungată experiență de psihoterapeută, dr. Julie Smith vine în întâmpinarea oamenilor din cele mai diverse medii sociale și profesionale, propunându-și să-i învețe cum să treacă peste obstacolele vieții de zi cu zi și cum să se îngrijească de sănătatea lor mintală și emoțională.   De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum? este volumul ei de debut și oferă un set de instrumente terapeutice care te vor ajuta să-ți consolidezi starea de bine și să ți-o păstrezi chiar și în…
  15. Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu
    Preț special 44.00 LEI Preț standard 55.00 LEI
    „Titlul acestei cărţi, împrumutat din textul lui Emil Cioran Mon pays, rezumă cel mai bine vâltoarea anilor ’30 în România, acea epocă a «martirilor sângeroşi» sau a «visătorilor sanghinari», întemeietori ai unei «mişcări crude, amestec de preistorie şi profeţie, de mistică a rugăciunii şi a revolverului». O epocă, spune Cioran, care «fusese întemeiată pe idei feroce» şi care «a dispărut în ferocitate». Povestea lui Corneliu Zelea Codreanu nu poate fi înțeleasă în afara contextului…
  16. Robinson Crusoe, ultima ispita
    60.00 LEI
    Romania comunista, sfarsitul anilor '80. Robert, un tanar medic cu metode de investigatie neconventionale, ajunge intr-un mare oras, unde viata i se schimba radical odata cu intalnirea, aparent intamplatoare, cu Omer Savinescu - un personaj sarmant, cu origini neclare -, care il ademeneste intr-o locuinta somptuoasa si tacuta, decorata asemenea unui muzeu. Un volum vechi din Robinson Crusoe, regasit, reaprinde amintiri uitate si deschide o poarta spre o poveste pierduta din copilarie. De…
  17. În căutarea fericirii
    49.00 LEI
    Fericirea, spune Russell, e o stare care se cucereşte. Şi nu în ultimul rând, credem noi, citind paginile spirituale şi pline de eleganţă ale acestei cărţi. Vom constata că un gânditor englez rămâne unul englez tocmai pentru că nu ne face nici o clipă să-i avem în minte, de pildă, pe moraliştii francezi. Din întâlnirea cu ceilalţi, Bertrand Russell nu trage concluzia că trebuie să ne refugiem, compensativ, în singurătate, pentru a ne rumina, cu o voluptate perversă, nefericirea şi spaimele. Să…
  18. Cartea celor cinci cercuri
    39.99 LEI
    Cartea celor cinci cercuri (Go Rin no Sho în japoneză) este o lucrare clasică, scrisă de Miyamoto Musashi, unul dintre cei mai faimoși samurai și maeștri ai sabiei din Japonia. Redactată în anul 1645, cu puțin timp înainte de moartea sa, este considerată atât un ghid de strategie militară, cât și o reflecție filosofică despre viață și confruntare. Importanța acestui text clasic de arte marțiale, conturat în jurul celor cinci cercuri, corespunzătoare celor cinci elemente din tradiția budistă și…
  19. De ce iubim femeile
    Preț special 31.92 LEI Preț standard 39.90 LEI
    E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână. Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o…
  20. 27 de pași. Zece ani mai târziu
    59.00 LEI
    Ediție nouă, revizuită și adăugită. Conține o prefață lămuritoare despre cum s-a scris cartea, o selecție inedită de fotografii color, plus cinci capitole proaspete care descriu cele mai semnificative evenimente din ultimii ani. Zero împușcături. Nicio evadare.
  21. Barbie. Micuta creatoare de moda. Tinute pentru joburi de vis
    34.99 LEI
    Ajută-mă să aleg ținute pentru JOBUL MEU DE VIS folosind autocolantele reutilizabile incluse. Distrează-te și descoperă o mulțime de locuri de muncă interesante!
  22. Barbie. Micuta creatoare de moda. In cautarea jobului ideal
    34.99 LEI
    Ajută-mă să aleg ținute pentru JOBUL MEU DE VIS folosind autocolantele reutilizabile incluse. Distrează-te și descoperă o mulțime de locuri de muncă interesante!
  23. Vinovăția. O introducere contemporană
    39.90 LEI
    Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală? Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o reflecție profundă asupra unuia dintre cele mai complexe sentimente omenești. Cu o voce lucidă, dar profund umanistă, autorul explorează aspecte adesea trecute cu vederea în teoria și discursul psihanalitic, examinând rolul vinovăției în…
  24. Sunt bine si alte minciuni pe care ti le spui
    55.00 LEI
    Pentru femeia care nu-și mai permite să obosească. Pentru mama care se descurcă singură, dar adorme plângând în tăcere. Pentru soția care stă lângă un om, dar simte că și-a pierdut legătura cu sine. Scrisă de psihologul Mirela Horumbă, această carte este ghidul terapeutic de regăsire emoțională pentru femei reale, nu ideale. Cu blândețea unui terapeut și forța unei femei care a ascultat mii de povești, Mirela transpune 20 de ani de practică într-o carte inspirată de modelul balanței din…
  25. Truly Madly Deeply
    64.91 LEI
    Gustul Interzis al Obsesiei Cinci ani a fugit de el. Cinci ani a încercat să uite noaptea aceea pe capota Mustangului. Dar Calla Litvin s-a întors în Staindrop, direct în flăcările trecutului și în privirea arogantă a lui Ambrose „Row” Casablancas. El e chef-ul celebru, ticălosul irezistibil, fratele fostei ei prietene. Ea e fata, imprevizibilă, singura care i-a privit în suflet. Între ei mocnește o atracție care sfidează orice regulă, o tensiune gata să explodeze.
  26. Investigațiile unei anumite pisici
    54.00 LEI
    Investigațiile unei anumite pisici, o adevărată revelație literară în 2023, este considerată una dintre cele mai bune cărți finlandeze ale ultimilor douăzeci de ani. Împletind realismul magic, autoficțiunea și relatarea nudă, romanul continuă să fie bestseller național, iar în 2025 i s-a acordat Premiul pentru literatură Laponia. Tema construcţiei identitare, a marginalităţii şi a traumei familiale traver­sează întregul roman și acoperă peste o sută de ani de istorie finlandeză. Copil din…
  27. Frankenstein
    59.90 LEI
    Puține creaturi ale groazei au captivat imaginația cititorilor și îi fascinează de atâta vreme ca monstrul chinuit din Frankenstein de Mary Shelley. Inclus în top 100 „Great American Read” , romanul este una dintre cele mai iubite și influente opere literare publicate vreodată. Povestea înspăimântătoarei făpturi și a haosului a cucerit generații de cititori și a inspirat nenumărați scriitori de horror și suspans. Dacă ne gândim la succesul durabil al acestui roman gotic, e remarcabil faptul…
  28. Accidentul
    59.90 LEI
    Vântul urlă printre copaci, viscolul șterge urmele de pe șosea, iar mormanele de zăpadă acoperă încet urmele unei tragedii. Tegan, o femeie însărcinată, încearcă din răsputeri să iasă din mașina sa răsturnată. Nu-și amintește cum a ajuns acolo. Nu știe cine o strigă din întuneric. Când Polly și Hank o scot la lumină și o duc în cabana lor călduroasă, crede că e salvată. Dar frigul nu dispare, ci doar se mută înăuntru. Afară, viscolul spulberă tot. Înăuntru, minciunile prind rădăcină. Iar ceea…
  29. Un dulău și un arici pe sârmă. Note de psihoterapie de cuplu
    65.00 LEI
    Ce anume face ca o relație de iubire să dăinuie? Ce îi ține pe indivizi împreună și le dă sentimentul împlinitor de „noi doi”? Iar când relația scârțâie, cum poate ajuta o terapie de cuplu? Cât durează și ce șanse de reușită există când cuplul e în pragul rupturii? Răspunzând la aceste întrebări, cartea oferă o privire intimă și profundă în universul cabinetului de terapie de cuplu. Ea pune în legătură lumea interioară și complexă a fiecărui client cu personalitatea terapeutului, cu angoasele…
  30. Sinners Condemned
    64.90 LEI
    Un Visconti condamnat. O femeie care-l arde din interior. O relație imposibilă care nu mai acceptă limite. Rafe n-a vrut-o. Sau cel puțin, s-a mințit că n-o vrea. Dar Penny e mai mult decât o ispită — e păcatul care-i scapă de sub control. Între confesiuni rostite în întuneric și atingeri reținute cu disperare, Sinners Condemned e despre dorința care nu cere voie și despre un bărbat care își pierde liniștea, încercând s-o protejeze. Tensionat și ireal de intim. Pregătește-te pentru cel mai…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 2851-2880 din 51267

pe pagină
Setați descendent