Recensământul morților
Pornind de la figura reală a lui Andrei Radu Benke, cunoscut ca „exterminatorul de strigoi“, Recensământul morților este un roman al fantomelor care nu pot fi îngropate: fantomele istoriei, ale vinovăției și ale unei conștiințe ce nu-și găsește alinarea. În centrul poveștii se află Rudi Baraba, un deținut de drept comun devenit unealtă a regimului, care își rememorează viața cu luciditate și groază. Cartea îmbină ficțiunea cu documentul și aduce în prim-plan trauma deținuților politici din lagărele Canalului Dunăre-Marea Neagră. Poate fi citită ca un Bildungsroman, dar nu al formării, ci al destrămării interioare: o devenire inversă, în care libertatea, voința și răspunderea se estompează pe măsură ce sinele se golește. Ce înseamnă să devii cineva într-un context care nu îți mai permite să fii om? Această întrebare se insinuează printre rândurile romanului ca o judecată suspendată în negura istoriei româneşti.
| Editura | Humanitas |
|---|---|
| Colecție | 821.135.1 - Scriitori romani contemporani |
| Ediția cărții | I |
| ISBN | 978-973-50-8978-8 |
| Număr de pagini | 160 |
| Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
| Tip copertă | broșată |
| Data apariției | 2025 |
Pornind de la figura reală a lui Andrei Radu Benke, cunoscut ca „exterminatorul de strigoi“, Recensământul morților este un roman al fantomelor care nu pot fi îngropate: fantomele istoriei, ale vinovăției și ale unei conștiințe ce nu-și găsește alinarea. În centrul poveștii se află Rudi Baraba, un deținut de drept comun devenit unealtă a regimului, care își rememorează viața cu luciditate și groază. Cartea îmbină ficțiunea cu documentul și aduce în prim-plan trauma deținuților politici din lagărele Canalului Dunăre-Marea Neagră. Poate fi citită ca un Bildungsroman, dar nu al formării, ci al destrămării interioare: o devenire inversă, în care libertatea, voința și răspunderea se estompează pe măsură ce sinele se golește. Ce înseamnă să devii cineva într-un context care nu îți mai permite să fii om? Această întrebare se insinuează printre rândurile romanului ca o judecată suspendată în negura istoriei româneşti.
DAN PERȘA este romancier, eseist, publicist. Absolvent al Facultăţii de Geologie-Geografie, Secţia geofizică. În prezent este redactor la revista Ateneu, din Bacău. A publicat romanele Vestitorul (1997), Şah orb… (1999), Război ascuns (2005), Cu ou şi cu oţet (2007), Cărţile vieţii (2009), Arca (2012), Viaţa continuă (2013), Şi eu am scufundat Atlantida (2016), Înapoi pe Solaris (2017), Dincolo (2018), Bestiarro (Humanitas, 2021), Icar 89 (Humanitas, 2023), şi volumul de versuri Epopeea celestă (1999). Colaborează la numeroase reviste culturale, între care Vatra, Euphorion, Hyperion, România literară, Familia, Convorbiri literare, Luceafărul, Timpul. Cărţile sale au obţinut numeroase premii literare naţionale.


Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou