Emil, Profesorul, Pony Hütchen, micul Vineri şi Gustav, prietenii din Emil şi detectivii, se reunesc acum datorită Profesorului, care îi invită în vacanţă la casa lui de la Marea Baltică.
Nu pierde minunata aventură a lui Marty Flynn, un şoricel dornic să străbată mările și să trăiască cele mai grozave aventuri. Șoricel orfan, crescut de o focă bătrână pe o insulă izolată, află într-o zi că este fiul celebrului căpitan Flynn, cel mai curajos șoarece din lume. Decide să-i înfrunte pe șoborați, răufăcătorii din Caraibe, pentru a o salva pe Becky Nelson, nepoata guvernatorului din Portorat.
În acest nou roman, Karl May ne poartă pe urmele celui care a fost Winnetou, împreună cu eroi deja cunoscuți ca: Old Shatterhand, Dick Hammerdull, Pitt Holbers, Vulturul cel Tânăr și atâția alții.
Presărată cu glume, bancuri şi o mulţime de desene amuzante, EU, HAIOS? este o carte de neratat pentru toţii copiii, fani actuali sau viitori ai GENERALEI. În plus, profesorii, educatorii şi părinţii vor găsi în ea un puternic mesaj educativ şi optimist, atât de necesar pentru formarea copiilor de azi, prezentat cu inteligenţă şi iscusinţă într-o poveste alertă, amuzantă, pe care copiii o vor considera irezistibilă.
Un ticălos foarte ticălos, un maestru detectiv, câţiva asistenţi ingenioşi şi un mister care se întinde în întreaga Europă - ştrengarii de pe Baker Street sunt pe cale să rezolve un nou caz.
Florin Bican este marele câştigător al Trofeului Arthur pentru literatură şi tineret, ediţia I. Concursul Trofeul Arthur li se adresează scriitorilor debutanţi sau consacraţi, care scriu literatură pentru copii şi tineret.
Doctorul Proctor este un profesor nebun. Mă rog, aproape. De fapt, este un inventator bătrâior care tot îşi mai aşteaptă marea şansă. Şi se pare că visul său este pe cale să se îndeplinească, deoarece lucrează împreună cu vecina sa Lisa şi ciudatul ei prieten Nilly la cea mai puternică pulbere pentru pârţuri din lume.
Sunt, în acelaşi timp, şi mai mult, dar şi mai puţin decât o fiinţă umană. Sunt, prin cine ştie ce întâmplare miraculoasă, încă în viaţă. Aceasta este povestea primei mele iubiri, povestea vieţii mele trecute şi povestea renaşterii mele…Ce se întâmplă când bărbatul din vis devine realitate?
" Stapane, stapane , mai cheama s-un cane..." Cu Baltagul, d-l Mihail Sadoveanu se aseaza mai putin in inima literaturii romanesti, unde l-au asezat cele peste 50 de volume, ca tot atitea aspecte ale lumii careia el, povestitorul, i-a dat viata, cat in inima propriei sale literaturi. Baltagul se mentine in zona aceea superioara de mister si de poezie, inceputa cu Hanu Ancutei si continuata in buna parte de Zodia Cancerului. Baltagul, constituie, sub raportul inventiei,…
Lou are 13 ani, un IQ de 160, tendinte obsesiv-compulsive si o mama depresiva. Dar viata ei - si a parintilor sai - e pe cale sa se schimbe datorita proiectului scolar despre tinerii fara adapost in care se implica. In timp ce isi documenta proiectul, Lou o intalneste pe No, o adolescenta ce traia pe strazile Parisului. Pe masura ce legatura dintre cele doua fete devine tot mai stransa, No este primita in familia noii sale prietene, iar viata lor va lua noi si neasteptate intorsaturi.
Dar uriasul cu ochi scanteietori si fata lunguiata nu face decat sa o duca in pestera lui, unde, cu felul lui impleticit de a vorbi, i se prezinta: “Eu este singurul urias cumsecade si zapacit din tot Taramul Uriasilor. Eu este Marele Urias Prietenos. Eu este MUP.” Ba mai mult, Sophie afla ca MUP are o indeletnicire nobila si misterioasa: colectioneaza vise pe care le sufla in urechile copiilor adormiti. In scurt timp insa, puterile lui MUP vor fi puse la incercare, caci Sophie si…
Ma numesc Tracy Beaker, iar cartea asta este numai despre mine. Eu in locul vostru as citi-o. E cea mai uimitoare, captivanta si sfasietoare poveste. Pe cuvantul meu!
Scrisoarea unui critic literarcatre un prieten pinguin(fragment)Bucurestimartie, 2003Draga Apolodor,[...] L-am cunoscut pe inventatorul tau - il cheama Gellu Naum - si tare as fi vrut sa pun mana pe telefon si sa-mi risipesc, de dragul tau, toate vorbele bune. Dar, Apolodor, trebuie sa afli ca el a plecat acum vreo doi ani intr-o misterioasa calatorie, in Labrador sau pe Mississippi, intr-un bac, sau a zburat, in cosmos, pe urmele tale, si n-are nici un telefon in apropiere, nici macar unul…
„Dupa doua zile, imparatul avu cea mai nastrusnica idee. El ordona trupelor ce se aflau in apropierea capitalei sa se pregateasca de parada, rugandu-ma sa stau in atitudinea colosului din Rhodos, adica sa tin picioarele cat mai departe unul de altul. El ordona apoi generalului, un batran conducator experimentat, sa oranduiasca trupele in formatie de lupta si sa le treaca in revista printre picioarele mele […]. Acest corp era compus din trei mii de infanteristi si o mie de…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou