"Dragostea! Ea este aceea care leagă, unește, îmblânzește și dă tărie faptelor omenești." „DRAGOSTEA! EA ESTE ACEEA CARE LEAGĂ, UNESTE, ÎMBLÂNZEȘTE, ÎMPLINEȘTE ȘI DĂ TĂRIE FAPTELOR OMENEȘTI." Într-o reinterpretare a legendei lui Făt-Frumos, Al. Mitru scrie povestea fiului de împărat care refuză viața de huzur sortită, luptând pentru împlinirea propriului destin. Născut din îngăduința Lunii, Făt-Frumos, măcinat de întrebări despre viață și mistuit de un dor nedesluşit, porneşte la drum şi…
La umbra piramidelor, pericolele sunt şi mai înspăimântătoare în cea de-a doua aventură din seria Vânătorii de comori, copiii familiei Kidd pornesc în căutarea minelor regelui Solomon. Dinexoticul Cairo în jungla întunecată şi din deşertul înţesat de piraţi în adâncurile oceanului, cei patru aventurieri trebuie să-şi folosească toate instinctele de supravieţuire pentru a rămâne în viaţă. Şi, poate, vor reuşi să dea şi de urma părinţilor dispăruţi.
Toată lumea din Vallen știe că LUPII GHEȚII și DRAGONII PÂRJOLITORI sunt dușmani de moarte, care își trăiesc viețile complet separat. Așa încât, atunci când Anders, un baiat orfan în vârsta de doisprezece ani, ia forma unuia dintre cei doi elementali, iar sora sa geamana, Rayna, pe a celuilalt, se pune întrebarea dacă ei sunt într-adevăr înrudiți. Totuși, indiferent dacă sunt sau nu rude de sânge, Anders Știe că Rayna este cel mai bun și singurul său prieten adevărat. Ea nu seamănă deloc cu…
"Primiti cu sufletul deschis ceea ce veti gasi la adapostul umbrelor, caci doar asa se va insenina cerul." Aceasta este noua profetie care defineste destinul pisicilor din salbaticie. Laba de Arin si Laba de Scanteie, urmasii marelui Stea de Foc, alaturi de Laba de Ac, o ucenica din Clanul Umbrelor, si-au asumat misiunea de a deslusi sensul profetiei. Acum, a venit vremea sa se intoarca din calatoria lor de descoperire. Doar ca nu se intorc singuri, ci impreuna cu doua pisicute invaluite in…
Arik e un arici dragalas, dar si un adevarat viteaz. Arik e mic si cu botic Si are tepi si-n ochi margele, Sub talpi el tine borangic Si un trifoi cat patru stele...
Povestea celor trei surori care ajung pe scena Pauline, Petrova si Posy au povesti impresionante si se completeaza una pe alta. Pauline e pasionata de literatura si teatru. Petrova mai degraba ar conduce un avion, decat sa faca o pirueta. lar Posy este nespus de amuzanta si o balerina innascuta.
100 de imagini ascunse. Gaseste-le pe toate! Creaturi preistorice se ascund in fiecare pagina. Foloseste lupa magica pentru a le vedea. Cate poti gasi.
100 de indicii ascunse. Gaseste-le pe toate! Super-spionul Jim Blond antreneaza o echipa de noi agenti secreti. Prima lor misiune este sa prinda o banda internationala de hoti si contrabandisti. Ii poti ajuta pe tinerii vanatori de crima cautand obiectele ascunse. Foloseste-ti lupa de spionaj pentru a descoperi indiciile ascunse.
O carte despre puterea prieteniei și încrederea în sine, o poveste care are loc înaintea aventurilor din Ce văd dragonii. Bruma visează să ajungă pictoriţă și se trezește deodată într-un tablou cu un oraș unde iarba e albastră, borcanele de dulceaţă cresc în copaci, iar mesele pregătesc singure de mâncare. Acolo îi întâlnește pentru prima dată pe dragonul Smoc-gălbui și pe fraţii Izma și Omăt, care o învaţă să zboare. Împreună cu ei și cu misteriosul lor prieten, Mugur, Bruma pornește într-o…
Amuzante, palpitante, pline de prospețime, „Aventurile lui Mac” istorisesc peripețiile rostogolite cu viteza luminii ale unui rățoi năzdrăvan și ale piticilor Pic și Punepiedici, care îi poartă pe eroii noștri prin Țara Poveștilor, prin Țara Pitilungilor, ba chiar și prin Țara Mâncăcioșilor, unde casele sunt cu totul și cu totul de ciocolată. Mai mult nu dezvăluim, ca să descoperiți singuri întreaga poveste. „Aventurile lui Mac este un reper în istoria benzii desenate din România, fiind primul…
Samuel Langhorne Clemens (n. 30 noiembrie 1835), cunoscut in literatura sub pseudonimul Mark Twain, scriitor, autor, umorist American, „parintele literaturii americane”, Asa cum il descria Wiliam Fraulkner, autorul al faimoaselor romane „Print si cersetor”, „Un yankeu la curtea regelui Arthur”, „Aventurile lui Tom Sawyer” etc., a fost unul dintre cei mai de seama scriitori americani, renumit pentru umorul sau. Intreaga sa opera literara s-a bucurat de o popularitate imensa in intreaga lume,…
Ce ati face daca v-ati trezi deodata ca sunteti mai inalti decat casa ori mai mici decat o pisica? Ori daca ati avea puterea de a vorbi cu animale si pasari? Sau daca v-ati afla intr-o sala de judecata? In cele douasprezece capitole o vom insoti pe Alice in tot felul de aventuri, sub pamant, prin apa si in aer, si vom afla cum sa ne descurcam in situatii dintre cele mai neobisnuite. N-as vrea sa va dezvalui mai mult, ca sa nu va stric placerea de a descoperi singuri cat de neobisnuite sunt.
Da, altă escapadă cu peripeții Aventurile enigmatice prin care trece Gașca Puișorilor le sunt cunoscute copiilor de pe Disney Junior, iar de curând au ajuns în casele lor și prin intermediul seriei de cărți ilustrate cu același nume. Acum, a venit momentul să descopere volumul 4, plin de surprize și de încurcături savuroase. Cip se pricepe la limbi străine, culori, matematică și programare pe calculator. Micul Bu excelează la pătrunderea prin efracție și la întreruperea oricărei…
Ilustrații de Livia Coloji „Lumea lui Arpagic este lumea în care tot ce e firesc e miracol. O lume fermecată în care se produce miracolul naşterii dintr-o sămânţă cât o gămălie de ac a unei plante cu frunze şi flori, care, la rândul lor, nasc fructe şi seminţe. Iar pe lângă această minune, nimic nu mai pare de neînchipuit: faptul că animalele citesc, păsările au emoţii, fluturii au idei şi legumele sentimente. De altfel, când am scris prima dintre aceste cărţi, nicio clipă nu m-am gândit că o…
Stilul lui P. Ispirescu seamana cu cel popular si prin insusirile pur exterioare: este, in general, sobru, lipsit de podoabele atat de curente si adesea atat de artificiale din operele culte; pentru aceasta pare asa de natural si de adecvat la lucrurile povestite. […] Ispirescu a dovedit intelegerea justa pentru natura intima a povestirii; si nu numai a celei populare: pe povestitor il intereseaza in primul rand evenimentele, inlantuirea lor logica si, pe cat posibil, dramatica, pentru a…
Filip Pricop (9 ani) este un romancier (chiar daca inca nu e consacrat); este si un gamer pasionat. De aici vin dependenta de aventura si felul relaxat in care vede fiecare zi. Draga prietene, poate nu-ti place sa citesti foarte mult... Nici mie! Asta pentru ca, de cele mai multe ori, cartile sunt scrise de oameni mari care cred ca stiu ei mai bine cam care-s pasiunile bune si care sunt cele de evitat. Daca ai chef sa razi in hohote, sa stai cu sufletul la gura pentru sfarsitul unor…
Gavroche si Cosette reprezinta o adaptare pentru copii a unui episod din roman, prefacere necesara, dat fiind faptul ca Mizerabilii poate fi o carte pentru copii, in masura in care complexul narativ (cadru istoric, personaje preluate din trepidatiile vietii napoleoniene, turpitudinile multiple ale vietii social-politice ale vremii) nu se mai acorda cu orizontul de competente ale preadolescentului de azi. Totusi, (foarte) tanarul cititor poate intra in posesia unor elemente de atmosfera si…
Romanul lui Jules Verne, Calatorie spre centrul Pamantului (titlul original, francez, Voyage au centre de la Terre), apare pentru intaia data in format mic in 1864, fiind reeditat in octavo pe 13 mai 1867 (cu doua capitole suplimentare).
Calatoriile lui Guliver (1726), cu titlul complet Calatorii in mai multe tari indepartate ale lumii, este semnat initial cu pseudonimul Lemuel Gulliver, un medic de corabie imaginar. Este un roman fantezist in patru parti, o satira la adresa societatii engleze din acel timp. In aceasta opera sunt descrise aventurile naivului Gulliver (in engleza gullible=credul) in timpul calatoriilor in tara piticilor „Liliput“, in tara uriasilor „Brobdingnag“, precum si pe insula zburatoare „Laputa“ ai carei…
O vanatoare de comori - ce interesant! Mica maimuta Mono porneste in cautarea celei mai mari comori din lume pe care sa i-o daruiasca mamei sale. Dar cum arata o astfel de comoara si unde poate fi gasita? O poveste frumoasa despre iubirea parinteasca si plina de aventuri din care copiii vor afla ce comoara este mult mai valoroasa decat tot aurul din lume.
„Aventuri de Crăciun” – De ce a uitat toată lumea că vine Crăciunul? De unde știe Moș Crăciun ce-și doresc copiii? Ce cadou ar vrea mama să primească? Cum serbează animalele Crăciunul în pădure? Aflați răspunsurile citind aceste patru povești de Crăciun, cu ilustrații color inserate în text. „Un prieten dragon” – Linus este un dragon singuratic. Cel mai bun prieten al său e Max, un pui de om. Dar tare și-ar dori să aibă și prieteni dragoni! Într-o zi, aude la știri că undeva departe s-au…
Suntem în 1913. Émile duce o viață grea într-un sat din Somme. Are doar treisprezece ani, dar muncește cot la cot cu adulții. Și-a încheiat socotelile cu școala, pentru că a picat examenul de absolvire. Singurul viitor pe care-l întrezărește este la câmp sau în fabrica de zahăr. Dar într-o zi, în sat sosește o fată care povestește de un loc minunat, cu piscină și apartamente luminoase, în care adulții au timp să se odihnească, iar copiii merg la școală de plăcere: Palatul social. Fermecat, dar…
Cartea cuprinde șase povești scurte (trei despre animalele de la fermă și trei despre animalele din pădure), însoțite de întrebări pentru cei mici, puzzle-uri, labirinturi și alte joculețe distractive.
Amanda, Oskar și prietenii lor trudesc zi după zi în orfelinatul diabolicei Agata Măselariță, unde lucrează la faimoasa ciocolată Ciocuspocus. Dar totul se schimbă când copiii dau din întâmplare peste un vas straniu, cu niște însemne într-o scriere străveche. Să fie oare legendara rețetă a băuturii de cacao care aduce fericire veșnică?
Corbul Edgar e nedumerit: plimbându-se prin împrejurimile castelului în care locuiește, a văzut ceva suspect. Ceva… tulburător. Ceva de-a dreptul periculos: nici mai mult, nici mai puțin decât o imensă coadă șerpuitoare. Trebuie să-i avertizeze pe oamenii din castel! Dar clanul Altămână, actualul posesor al castelului, are alte preocupări: lordul Valevine caută să dezlege misterele naturii cu experimentele sale trăsnite, soția sa are o nouă obsesie pentru gătit, fiica lor, Solstiția, scrie…
Umblă vorba că în școala lui Marc se ascunde o fantomă. „Eu nu cred în fantome!“ își spune Marc, făcând pe curajosul. Dar noaptea, când se duce la școală să asculte povești de groază, băiatul aude niște zgomote stranii pe coridoare. Să fie fantoma?
Pentru ora de engleză, Juliette, care se află în clasa a VII-a la o școală din Franța, se vede nevoită să înceapă o corespondență cu un băiat din Anglia pe care nu-l cunoaște și căruia nu are nimic să-i spună. Și totuși, treptat, fata descoperă că are mult mai multe în comun cu Mark decât ar fi bănuit. Colecția SWITCH are la bază o strategie inovatoare de învățare a limbii engleze: inserarea, într-o poveste spusă în limba română, a unor cuvinte, sintagme și enunțuri în limba engleză.
Karo, Klaro și Tom Turbo au de rezolvat un caz foarte dificil. Cum sărbătorile de iarnă bat la ușă, în parcul de lângă casa lor a fost ridicat un castel de Crăciun, unde se organizează tot soiul de activități pentru copii: se fac fursecuri, se compun scrisori pentru Moș Crăciun și câte și mai câte. Dar evenimentele aparent paranormale care încep să se producă în preajma castelului trezesc suspiciunile lui Tom Turbo. Unde mai pui că oamenii din castel îi par foarte cunoscuți… Seamănă cu niște…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou