Filozofie

„Paginile Apelului către lichele au fost scrise pe fundalul unei drame istorice. Ele sunt febrile pentru că au fost puse pe hârtie sub febra urgenţei de a evacua trecutul şi sub teama că ar putea să ni se întâmple ceea ce între timp ni s-a întâmplat. Din acest punct de vedere volumul acesta este documentul unei societăţi învinse şi, confruntat cu ceea ce a urmat şi cu momentul în care ne aflăm, un document al triumfului lichelelor. (...)“ (Gabriel LIICEANU)

„Istoria filozofiei este o furie ascunsă împotriva premiselor vieţii, împotriva sentimentului valorilor ei, împotriva apărării ei. Filozofii nu au pregetat niciodată să postuleze un univers, cu condiţia ca acesta să contrazică universul existent, să ofere un mijloc de a vorbi de rău acest univers. Până acum istoria filozofiei a fost marea şcoală a calomniei...“ (Friedrich NIETZSCHE)

*

Transcriere critică a versiunii latine a tratatului şi a comentariilor lui Andrea Alpago (1546) împreună cu traducerea comentariilor în limba română de Alexander Baumgarten. Ediţie trilingvă.

„În aceste pagini cuvintele sunt mobilizate într-un regim de urgenţă. În joc este o reparaţie a Istoriei şi încercarea de a ieşi dintr-un trecut traumatic. Se trăieşte cu teama că s-ar putea întâmpla din nou ceva rău, altfel rău decât înainte, folosindu-se materialul, distorsiunile şi tehnicile cu care operase răul de până atunci. Pericolul este o nouă adjudecare a scenei publice de către vechii protagonişti, care sunt pe cale să-şi schimbe costumele şi să-şi distribuie rolurile pentru a juca…

Elementul comun al studiilor ce compun volumul – aparute în diverse publicaţii între anii 1975 şi 1980 – este fenomenologia cu multiple faţete a gnozei.

Richard David Precht este filosof, publicist şi scriitor şi s-a născut în 1964 la Solingen. În 1994 i s-a conferit titlul de doctor la Universitatea din Köln şi lucrează de atunci pentru aproape toate ziarele şi posturile radio şi TV importante din Germania. În 2000 a primit Premiul Presei pentru biomedicină. A scris două romane şi trei cărţi de nonficțiune, toate bucurându-se de un succes extraordinar. Publicată în 35 de țări

"Prin formaţia şi activitatea sa, Huizinga apare în cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt. El înfăptuieşte, ca şi acesta, o foarte savantă, dar totodată lipsită de pedanterie sinteză între istoria cultural-politică şi aceea artistică a Occidentului -- de unde şi altitudinea discursului său, care atinge adesea sfera celor mai cuprinzătoare vorbiri despre cultura şi spiritualitatea europeană." (Gabriel Liiceanu)

"Poetul Lucian Blaga a fost şi este cel mai important filosof european al secolului XX." (Geo Săvulescu)

Cuprins: Ce este iubirea • Ce persoane sunt capabile de iubire • Cum se dobândeşte iubirea şi în câte feluri • Despre iubirea călugariţelor • Despre iubirea ţăranilor • Despre iubirea curtezanelor • În ce fel scade iubirea • În ce fel se sfârşeste iubirea.

Ce cultură teoretică şi mai ales filosofică avea Caragiale? Ce gândea el despre lume, despre Dumnezeu, despre artă? Ce credea el, iar nu personajele lui, despre starea României? Care sunt filosofii pe care i-a citit şi cum l-au influenţat ei?

„Visez o şcoală în care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăieşti liniştit şi cuviincios, într-o margine de cetate, iar oamenii tineri, câţiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul şi toţi dau lecţii. Totul trebuie învăţat din afară şi pe dinafară, iar singurul lucru care le e îngăduit din când în când e să pună întrebări. Dar nu vedeţi că au şi ei de spus ceva, de mărturisit ceva? Şi nu vedeţi că noi nu avem întotdeauna ce să…

Claritatea şi distincţia enunţurilor fondatoare (cum ar fi Cogito, ergo sum al lui Descartes sau bazele more geometrico ale filosofiei lui Spinoza) ori clarificarea „pe baze raţionale” a unor probleme preluate din medievalitate (argumentul ontologic, natura substanţei, a atributelor, a cauzalităţii etc.) garantează coerenţa sistemului pe care îl întemeiază aceşti filosofi, dar aduc raţiunea în zona paradoxalei intimităţi şi distanţe a gândirii care se gândeşte pe sine gândind.

Cea mai cunoscuta dintre lucrarile filosofice ale lui Jean-Paul Sartre - filosof, prozator, dramaturg si jurnalist politic, personalitate de exceptie a culturii franceze din a doua jumatate a secolului XX, figura centrala a existentialismului - este, cu siguranta, „Fiinta si neantul” („L`otre et le N`ant”, 1943).

*

O culegere a celor mai frumoase dialoguri platoniciene: Apărarea lui Socrate, Eutifron, Criton, Banchetul, Fedon, Gorgias şi Menon.

Din datoria de a trai si a muri pentru adevarul nostru nu vad cum am putea deduce dreptul de a constringe si pe semenii nostrii de a trai si de muri pentru adevarul nostru.

-

Publicata pentru intiia oara la K?sberg in 1792, aceasta carte cunoaste abia acum prima varianta in rom⮥ste. Cum insusi Kant marturiseste in prefata ei, Religia in limitele ratiunii pure este incercarea de a demonstra ca morala poate exista foarte bine si fara ideea unei fiinte supreme.

Filozofii au in mod constant in fata ochilor metoda stiintelor naturii si sunt tentati in mod irezistibil sa puna intrebari si sa raspunda la ele in felul stiintelor naturii.

Despre cele doua opuri aristotelice se poate spune fara a folosi o retorica goala de continut ca sunt doua mari carti ale umanitatii, doua carti ce stau la temelia culturii europene. Tratatul despre "Categorii" este una dintre primele incercari din filozofia europeana de a identifica si analiza genurile cele mai generale ale fiintei.

 Acest text, redactat de Heidegger in anul 1940, reprezinta forma concentrata a interpretarilor sale la Nietzsche. Putem urmari aici incercarea lui Heidegger de a realiza, intr-o maniera proprie, o definitiva "depasire a metafizicii".

Interpretarea si asumarea culturala a tratatului Despre suflet inseamna refacerea unui splendid traseu istoric al contextului originar al filozofiei lui Aristotel, dublat de sirul comentatorilor greci, arabi si latini care au dat sensuri diverse acestui text si au creat filozofii diverse revendicandu-se de la el.

A propune cateva exercitii de "reabilitare a refuzatilor filozofiei platonice prin intermediul unor personaje secundare ale dialogurilor (impotriva carora Socrate parea sa aiba mereu dreptate) mi se pare un demers binevenit.

Mistuit de flacarile unui foc mocnit in interior, Nietzsche scrie Genealogia moralei ca pe o exorcizare de zeii moralei traditionale. Glorificarea instinctelor de mila, abnegatie ori sacrificiu de sine i se pare sublima, dar de un sublim aducator de moarte.

M-am intrebat daca cel mai bun fel de a scapa de entuziasmul meu pentru Saint-Simon n-ar fi acela de a scrie o carte despre el.

"Faptul ca filozofia nu este o abstractie rece, ci traire, suferinta si sacrificiu pentru omenire, il stia Nietzsche prea bine, si a fost pentru el un exemplu.

„În calitate de filozofi ai acestui prezent, noi ne-am trezit în mijlocul unei dureroase contradicţii existenţiale. Căci noi nu putem să abandonăm credinţa în posibilitatea filozofiei, înţeleasă ca sarcină, aşadar în posibilitatea unei cunoaşteri universale. Mai mult, în calitate de filozofi ce îşi iau propria misiune în serios, noi ştim că avem vocaţia acestei sarcini.“(Edmund Husserl)

Omul, deşi născut în timp, este creat totuşi în începutul creaţiei. Actul prin care viaţa sa este determinată în timp nu aparţine timpului, ci eternităţii: el nu precede însă viaţa din punct de vedere temporal, ci traversează timpul ca un act etern potrivit naturii sale. Prin el, viaţa omului ajunge până la începutul creaţiei; de aceea, prin el, omul se află deopotrivă în afara celor create, fiind liber şi fiind, el însuşi, un etern început.