Cercetări filozofice asupra esenţei libertăţii umane

Fiecare fiinţă se poate revela numai în contrariul său, iubirea numai în ură, unitatea numai în conflict. Omul este aşezat pe o culme de unde el însuşi poartă în sine sursa propriei sale mişcări în direcţia binelui sau a răului: în el, legătura celor două principii nu este necesară, ci liberă. El se află la răscruce; orice va alege va fi fapta sa, însă el nu poate rămâne indecis, pentru că Dumnezeu trebuie să se reveleze în mod necesar şi pentru că în creaţie nimic nu poate rămâne ambiguu.

Omul, deşi născut în timp, este creat totuşi în începutul creaţiei. Actul prin care viaţa sa este determinată în timp nu aparţine timpului, ci eternităţii: el nu precede însă viaţa din punct de vedere temporal, ci traversează timpul ca un act etern potrivit naturii sale. Prin el, viaţa omului ajunge până la începutul creaţiei; de aceea, prin el, omul se află deopotrivă în afara celor create, fiind liber şi fiind, el însuşi, un etern început.