Descoperiti o perspectiva detaliata si profunda asupra evenimentelor si climatului politic din Romania in contextul celui de-al Doilea Razboi Mondial prin jurnalul lui Constantin Argetoianu. In aceasta perioada cruciala, Romania, condusa de maresalul lon Antonescu, se afia alianta stransa cu Germania nazista si angajata pe Frontul de Est impotriva Uniunii Sovietice.
Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944.Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile…
In noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1939, un grup de legionari a pus la cale un atentat minutios planificat pentru a-l elimina pe Argetoianu, sperand sa suprime astfel unul dintre cei mai mari oponenti ai lor si sa transmita un mesaj de forta. Insa, in ciuda tuturor eforturilor si a detaliilor precise cunoscute despre rutina sa zilnica, tentativa a esuat din motive imprevizibile, lasand in urma o poveste dramatica de conspiratie si violenta neconsumata. Aceasta poveste fascinanta dezvaluie…
Cel de al VII-lea volum din Însemnările Zilnice ale lui Constantin Argetoianu cuprinde perioada 1 iulie - 22 noiembrie 1939. În zilele de 23-25 noiembrie n-a consemnat niciun eveniment – fiind afectat de modul cam brusc în care Regele Carol al II-lea l-a înlocuit la preşedinţia Consiliului de Miniştri. Caietul manuscris care cuprinde perioada 26 noiembrie - 31 decembrie 1939, a fost rătăcit. Sperăm ca în curând să intrăm în posesia unor caiete cu însemnările lui Argetoianu care mai lipsesc și…
Înainte de a intra în sală, Regele a chemat în salonul de alături câţiva miniştri şi i-a decorat. Celor noi, de curând, şi celor care aveau deja Steaua României clasa I nu le-a dat nimic. Lui Ghelmegeanu, lui Andrei, lui Ralea, generalului Marinescu şi lui Colan, care n-aveau Cordon, le-a dat pe al Coroanei, lui Călinescu, lui Mitiţă Constantinescu şi lui Iamandi, care aveau deja Cordonul Coroanei, le-a dat Cordonul cel mic al Stelei (clasa I).
Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile…
Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații, audiențe, vizite se încheagă imaginea vieții politice din perioada 1935-1944. Este o mare bucurie să ne reîntâlnim cu scrierile lui Constantin Argetoianu, mustind de patimă sau partizanat politic, ori cu pișcăturile…
- Sunteti pentru toata lumea, domnule ministru, un sceptic. Mai rau chiar: un cinic. - Cinic!... Da. Adica, sincer si nefatarnic. Vezi, lumea pierde usor sensul just al cuvintelor. Se uita ca cinicii in filosofie reprezentau o scoala, o atitudine, o directie. Astazi "cinic" se chiama un om fara rusine. Eu sunt doar un om fara ipocrizie. Nu m-am jenat niciodata sa spun ceea ce gandeam. Asta s-o fi chemand cinism sau scepticism. Dar cum sa nu fiu sceptic, daca de atatea decenii ma invartesc in…
În acest al doilea volum al Însemnărilor Zilnice, Constantin Argetoianu ne introduce într-o sumedenie de subiecte, care de care mai interesante, cum ar fi: problemele Cabinetului Tătărescu – cu formule noi de guvernare și remanieri surprinzătoare –, scandaluri provocate de afacerile oneroase ale reprezentanților Puterii și Opoziției, precum și picanterii din culisele Palatului regal. Nu este trecută cu vedere nici ascensiunea Gărzii de Fier și incidentul diplomatic prilejuit de înmormântarea…
Cu acest volum deschidem un nou ciclu din scrierile politice ale lui Constantin Argetoianu. Însemnările Zilnice ale sale acoperă o perioadă de un deceniu și însumează mii de file, care se vor regăsi în cele 10 volume. Aceste însemnări cuprind date și evenimente al căror martor ocular a fost și sunt desprinse din cotidian și puse direct pe hârtie. Atunci când o informație se dovedește a fi greșită, pe parcurs autorul o corectează. Din știri, mai mult sau mai puțin comentate, din conversații,…
„Cine au fost naziştii? Ce i-a motivat pe cei care le-au transformat proiectul în realitate? Ce s-a întâmplat cu busola lor morală? Au fost în vreun fel oameni denaturaţi, tulburaţi mintal sau degeneraţi? Au fost gangsteri care au acţionat cu intenţii criminale? Sau «bărbaţi obişnuiţi» (şi câteva femei) ori, poate, mai exact, «germani obişnuiţi»? Proveneau de la periferia societăţii, erau nişte paria sau făceau parte, într-un fel, din corpul societăţii germane? Ce i-a determinat pe nişte…
In paginile acestei carti inedite, autorii realizeaza o analiza aprofundata a anumitor aspecte istorice asociate cu infiintarea Tarii Romanesti. Astfel, sunt prezentate documente care indica faptul ca exista o legatura intre Ordinul Templier si infiintarea Tarii Romanesti. In acelasi timp, autorii il identifica pe Negru Voda drept primul care a descalecat la Campulung, inainte de anul 1215.
Nu toti cei care s-au aflat - ca sa spunem asa - in umbra Maresalului Antonescu l-au "vazut" din acelasi unghi sau au dat aceeasi forta impresiilor consemnate; pe deasupra, unii s-au incredintat jurnalelor lor de indata dupa intalnirile si discutiile cu Antonescu, in vreme ce numerosi au preferat s-o faca dupa cativa ani ori cateva decenii, atunci cand, deci, figura Maresalului a putut sa le apara "alterata" de scurgerea timpului, iar insemnarile celor in cauza sa fie "viciate" de extrem de…
Odata cu prabusirea granitelor tarii, din vara anului 1940, cu inevitabile consecinte - abdicarea regelui Carol II si prabusirea sistemului si regimului politic care a patronat si determinat aceasta - s-a pus problema Conducerii Statului, care nu ingaduia niciun fel de amanare - si aceea a regimului care sa guverneze Tara, in vremuri atat de vitrege. Lovitura din 6 septembrie a adus la conducere pe Generalul Antonescu. Cea mai grea problema a fost aceea a regimului de…
Cartea Mari răzbionici ai lumii antice înmănunchează viețile și faptele de arme ale unora dintre cei mai de seamă generali, căpitani, și conducători de oști, dar și a unor despoți din Orientul antic.Prezentarea acestor personalități este făcută amănunțit și se bazează pe datele ce au fost culese din largul câmp al arheologiei și din lucrările unor istorici de seamă ca: Titus Livius, Plutarh, Dio Cassius, Appianus șialții. În această lucrare științifico-istorică consacrată celor mai strălucite…
Documente SSI despre crimele comise de NKVD asupra populaţiei româneşti din Basarabia şi Bucovina • Purtarea „mizerabilă“ a evreilor comuniști din Basarabia la retragerea Armatei Române • Atentatori legionari dirijaţi de NKVD • Organizarea şi funcţionarea SSI • Documente, instrucţiuni şi metodologii despre organizarea, structura, mijloacele, metodele şi tehnicile folosite în activitatea de informaţii și contrainformații Ion Lissievici (1896-1974), eroul acestei cărți, a fost…
Alpheus Hyatt Verrill se bucura de un succes rasunator la nivelul international, cu zeci de mii de exemplare vandute din fiecare carte. Felul in care scrie si contureaza personajele reprezinta principalele atuuri ale Alpheus Hyatt Verrill. Autorul descrie modul în care Inchiziția a influențat nu doar viața religioasă, ci și politica și cultura Europei, prezentând mărturii despre persecuțiile asupra evreilor, musulmanilor și altor minorități religioase și etnice. Alpheus Hyatt…
Conceputa ca un eseu istoric, lucrarea dedicata Infanteriei romane prezinta evolutia acestei arme din perioada sa premoderna si pana la aderarea la NATO, institutiile sale de invatamant militar, personalitatile care s-au remarcat de-a lungul timpului in Razboiul de Independenta, in Primul si in cel de-Al Doilea Razboi Mondial, participarea la misiunile internationale, precum si o serie de previziuni despre care va fi viitorul sau in peisajul national si mondial.
Despre Domnii ce au stăpânit aceste ţări, despre luptele, tratatele şi nenorocirile lor, s-a vorbit destul, şi bine şi, mai ales, rău. Viaţa întregii ţări se cuprinde în faptele lor, care s-au făcut în numele ei. Dimpotrivă, o uitare nedreaptă a acoperit totdeauna, ca o buruiană de părăsire, mormintele Doamnelor, ce au stat alături de soţii lor, în mijlocul furtunilor unui trai aşa de zbuciumat, încât abia ni-l putem înfăţişa astăzi. Figurile viteze, figurile dureroase, figurile binefăcătoare…
Trista poveste de viață a celei care avea să ajungă Împărăteasa Austriei – fără a visa la mărirea aceasta – începe la vârsta de doar 16 ani, când era un copil fericit, îndrăgostit de mare, de sport și literatură. Opera literară preferată a ei a fost „Visul unei nopți de vară“, a lui Shakespeare, imaginându-și că este Titania, Regina zânelor, neplăcându-i numele de Sisi. Visele ei nu s-au împlinit niciodată, nu s-a putut acomoda cu eticheta de la Curte și nici cu o soacră…
In afara de razboiul propriu-zis - dus de armate - mai exista in omenire si alte lupte, tacute, nevazute si cunoscute numai de un numar restrans de oameni. Acest razboi secret se desfasoara domeniul politic, economic si militar, este pregatit si condus, are infrangeri si victorii, victime si eroi, intocmai ca si razboiul propriu-zis. Este interesant sa cunoastem lupta tacita a diplomatiei, care joaca un rol atat de insemnat in pregatirea sau evitarea conflictelor. De asemenea, sa…
Nu dăm aici viaţa, mai mult sau mai puţin romanţată, a moştenitorului Franz Ferdinand, nici amănuntele dramei sângeroase, care, atât de năprasnic, i-a pus capăt. Am încercat să desprindem atmosfera în care a trăit principele habsburgic, şi care, fatalmente, i-a curmat acţiunea. Căci atentatul – şi mai cu seamă reuşita lui – este o întâmplare; dar deznodământul trebuia să vină în orice caz, în ziua aceea sau într-alta, în felul tragic de la Saraievo sau în alt fel – putea fi mai blând şi chiar…
Imaginea pe care mi-am făcut-o despre americani, în călătoriile mele precedente în Statele Unite, a fost numai întărită prin apariţia primului lor cetăţean, căci el are cele mai multe din calităţile şi slăbiciunile poporului său. Pe cât este Roosevelt, prin spiritul său, cetăţean al lumii − pe atât este el american prin natura sa. Aşa apare el şi în paralelele pe care, după pilda maestrului meu Plutarh, le-am trasat între el şi anumiţi contemporani. Firea sa deschisă, precum şi ocaziile…
Ion Iachim – născut la 1 ianuarie 1950 în satul Cornova, raionul Ungheni. Mama, Elena Jianu, ţărancă din Cobâlca (Codreanca), raionul Străşeni; tatăl – Eudochim Iachim, felcer, fost ostaş de gardă la Palatul Regal din Sinaia, participant la operaţiile militare pe frontul de est, în cadrul Armatei Române, 1942-1944. Ion Iachim a absolvit facultatea de filologie a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” din Chişinău. Profesor de română. Ziarist. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica…
Portrete si Tipuri Parlamentare de George Panu este o incursiune fascinanta in viata politica a Romaniei din secolele XIX si XX. Cartea ne poarta prin culisele parlamentului, pictand portrete vii si pline de nuante ale unor figuri emblematice care au marcat istoria politica a tarii. Aceasta colectie de portrete politice nu este doar o trecere in revista a personalitatilor care au contribuit la formarea Romaniei moderne, ci si o analiza profunda a tipologiilor umane, a ambitiilor si intrigilor…
Cartea aceasta cuprinde rezultatul studiilor mele de peste un sfert de secol. Mi-am dat silinţa, ca să fie scrisă în aşa chip ca să poată fi citită şi înţeleasă cu uşurinţă de orice om.. Am făcut-o din dorinţa de a face cunoscute faptele glorioase ale marilor noştri Domni şi sacrificiile lor pentru apărarea pământului strămoşesc în cercuri cât mai largi. Cruzimea de care a dat uneori dovadă era caracteristică vremurilor în care trăia, căci cei mai mulţi şefi de state erau pe acea vreme cruzi.…
Nicolae Stoicescu încearcă reconstituirea reală a personalităţii acestui domnitor, atât de controversat prezentată în literatura ştiinţifică, ca şi în cea beletristică. Cu o răbdare de benedictin, Nicolae Stoicescu a reexaminat izvoarele istorice, le-a confruntat între ele şi şi-a putut da seama, pe baza analizei lor critice, de fondul de adevăr pe care-l cuprind, ca şi de adaosurile subiective. Înlăturând cu grijă stratul fals de informaţii ce denatura chipul domnitorului şi acţiunile lui,…
“De mult scriitorii de anale slave în Balcani, pornind de la împăraţii romani şi bizantini şi trecând pe la țarii bulgari şi sârbi, ajungeau la domnii români ca la continuatorii autorităţii lor. Supuşi unor prelaţi greci, ca Dionisie Rali al Târnavei, din care Mihai făcu capelanul său în Ardeal şi în Moldova, reorganizatorul canonic al Bisericii locale, bulgarii cerură prin aceştia, prin tot soborul acestor şefi religioşi ai lor, libertatea de la Mihai. Iar sârbii, care, o clipă, crezuseră în…
Prințul Barbu Alexandru Știrbey este o personalitate strâns legată de istoria noastră. Lucrarea aceasta oglindește pe bază de documente, etapele biografice ale prințului, descendent după bunică din neamul Brâncovenilor și nepot dinspre tată al domnitorului Țării Românești, Barbu Dimitrie Știrbey. După cum se știe, domnitorul Cuza abolise rangurile boierești, dar Știrbey, prin acțiunile sale, a rămas un prinț în bunul sens al cuvântului, angrenat puternic în viața țării. Constantin…
Dimitrie R. Rosetti, cunoscut si sub porecla "Max", a fost una dintre figurile remarcabile ale epocii sale in istoria romaneasca. Nascut in 1837 intr-o familie influenta, el a jucat un rol crucial in miscarea pentru unirea principatelor romane si in dezvoltarea societatii romanesti din secolul al XIX-lea. Rosetti a fost un politician, jurnalist si om de cultura deosebit de activ si influent. A fost un sustinator fervent al idealurilor nationale romanesti si a militat pentru modernizarea si…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou