Franz Ferdinand

Nu dăm aici viaţa, mai mult sau mai puţin romanţată, a moştenitorului Franz Ferdinand, nici amănuntele dramei sângeroase, care, atât de năprasnic, i-a pus capăt. Am încercat să desprindem atmosfera în care a trăit principele habsburgic, şi care, fatalmente, i-a curmat acţiunea. Căci atentatul – şi mai cu seamă reuşita lui – este o întâmplare; dar deznodământul trebuia să vină în orice caz, în ziua aceea sau într-alta, în felul tragic de la Saraievo sau în alt fel – putea fi mai blând şi chiar banal de tot –, dar de venit trebuia să vină. 

Austro-Ungaria înfăţişa un anahronism absurd. Nu conglomeratul de neamuri pricinuia tot răul. Oameni serioşi, oameni cumpăniţi şi practici, pe care nicio himeră nu i-a bântuit vreodată, au crezut – şi cred – în putinţa statelor unite ale Europei, a tuturor statelor Europei. Cu atât mai viabilă, prin urmare, trebuia să fie alcătuirea care sub numele de Austria – apoi Austro-Ungaria – exista de atâtea veacuri, înfăţişând înlăuntru o bogată viaţă economică şi un intens focar de cultură, iar în afară un factor diplomatic şi militar hotărâtor în destinele lumii. Cum s-a putut prăbuşi într-o singură clipă această putere formidabilă? Căci, virtualmente, totul s-a produs într-o clipă: aceea în care un singur glonte, al lui Prinkip, a pătruns în corpul unui singur om, al lui Franz Ferdinand.