Istorie & Politologie

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 1951-1980 din 4260

pe pagină
Setați ascendent
  1. Elena Ceausescu sau anatomia unei dictaturi de familie
    52.75 LEI
    COSMIN POPA este istoric, cercetător la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european. A urmat studii universitare la București și la Moscova și e doctor al Universității București. Alte lucrări: Nașterea Imperiului (2002), Între tentația imperiului și alianța strategică, URSS și Europa Centrală și de Est (2012), Intelectualii lui Ceaușescu, Academia de Științe Sociale și Politice (2018) și peste 80 de studii…
  2. Problema Basarabiei in relatiile romano-sovietice (1918-2018)
    54.99 LEI
    Flori Bălănescu, cercetător științific III în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română Vasile Buga, doctor în istorie, cercetător asociat la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, coordonator al Centrului de Studii Ruse și Sovietice Florin Constantiniu din cadrul INST Dan Cătănuș, doctor în istorie, cercetător științific II în cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului Ion Constantin, doctor în istorie, cercetător asociat…
  3. Polimatul
    69.99 LEI
    PETER BURKE este profesor emerit de istorie culturală la Universitatea Cambridge. Este autorul multor cărți, printre care A Social History of Knowledge, Eyewitnessing și What is Cultural History? Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi.
  4. 2030: Cum vor afecta si vor remodela viitorul actualele tendinte majore
    54.99 LEI
    MAURO F. GUILLÉN este unul dintre cei mai originali gânditori de la Wharton School. Expert în tendințele pieței globale, este un căutat orator și consultant. Combină pregătirea ca sociolog la Yale cu experiența de economist în țara nativă, Spania, pentru a identifica și a cuantifica, deopotrivă, cele mai promițătoare oportunități aflate la intersecția progreselor în demografie, în economie și în tehnologie. Cursurile sale online Coursera au avut peste 100000 de participanți din toată lumea.…
  5. Capital si ideologie
    199.99 LEI
    Thomas Piketty, născut în suburbia pariziană Clichy pe 7 mai 1971, este unul dintre cei mai importanţi și apreciaţi economiști francezi contemporani. Este director de studii la École des hautes etudes en science sociale (Școala de Înalte Studii în Știinţe Sociale – EHESS) și profesor la École d'économie (Școala de Economie ) din Paris. Lucrările lui se focalizează pe economia publică, mai ales pe inegalitatea de venituri și de bunăstare. Este autorul bestsellerului Capitalul în secolul…
  6. Planul Marshall: Zorii Razboiului Rece
    73.89 LEI
    BENN STEIL este asociat principal și director de economie internațională în cadrul Consiliului pentru relații internaționale. Este autorul volumului premiat Battle of Bretton Woods: John Maynard Keynes, Harry Dexter White, and the Making of the New World Order. Locuiește în New York împreună cu soția sa și cei doi fii.
  7. O istorie politica a lumii. Trei mii de ani de razboi si pace
    63.33 LEI
    JONATHAN HOLSLAG predă politică internațională la Universitatea Liberă din Bruxelles. Este autorul mai multor cărți, printre care China’s Coming War with Asia și Trapped Giant. Este consilier special al vicepreședintelui Comisiei Europene, membru Rockefeller al Comisiei Trilaterale, membru al Consiliului pentru Securitate și Cooperare din Asia Pacific, și membru al Institutului Nobel din Oslo. A avut apariții la CNN, BBC, Bloomberg, CCTV și Al Jazeera, și a scris pentru publicații…
  8. Furtuna de dinaintea linistii
    54.99 LEI
    GEORGE FRIEDMAN este fondator și președinte al companiei Geopolitical Futures, specializată în previziune geopolitică. Anterior, a fost președintele Stratfor, companie privată de inteligență globală, pe care a fondat-o în 1996. Friedman este autorul a șase cărți, printre care bestsellerurile New York Times, Următorul deceniu (Editura Litera, 2011), Puncte de presiune. Despre viitoarea criză din Europa (Editura Litera, 2016) și Următorii 100 de ani (Editura Litera, 2012). Este și consilierul…
  9. Principalele curente ale marxismului. Prăbușirea
    84.57 LEI
    Leszek Kołakowski (n. 23 octombrie 1927, Radom, Polonia; d. 17 iulie 2009, Oxford, Marea Britanie), renumit filosof și istoric al ideilor polonez, a fost profesor de filosofie la Universitatea din Varșovia până în 1968, când a părăsit țara natală. A predat apoi la Universitatea McGill din Montréal (Canada), Universitatea Berkeley din California (SUA), Colegiul All Souls din Oxford (Marea Britanie), Universitatea Yale și Universitatea din Chicago (SUA). A primit numeroase distincții academice…
  10. Principalele curente ale marxismului. Vârsta de aur
    84.57 LEI
    Leszek Kołakowski (n. 23 octombrie 1927, Radom, Polonia; d. 17 iulie 2009, Oxford, Marea Britanie), renumit filosof și istoric al ideilor polonez, a fost profesor de filosofie la Universitatea din Varșovia până în 1968, când a părăsit țara natală. A predat apoi la Universitatea McGill din Montréal (Canada), Universitatea Berkeley din California (SUA), Colegiul All Souls din Oxford (Marea Britanie), Universitatea Yale și Universitatea din Chicago (SUA). A primit numeroase distincții academice…
  11. Principalele curente ale marxismului. Fondatorii
    84.57 LEI
    Leszek Kołakowski (n. 23 octombrie 1927, Radom, Polonia; d. 17 iulie 2009, Oxford, Marea Britanie), renumit filosof și istoric al ideilor polonez, a fost profesor de filosofie la Universitatea din Varșovia până în 1968, când a părăsit țara natală. A predat apoi la Universitatea McGill din Montréal (Canada), Universitatea Berkeley din California (SUA), Colegiul All Souls din Oxford (Marea Britanie), Universitatea Yale și Universitatea din Chicago (SUA). A primit numeroase distincții academice…
  12. Curiozități bizantine
    52.75 LEI
    Povești stranii și fapte surprinzătoare din istoria celui mai ortodox imperiu din lumeAutorul a întocmit o colecție de povești, anecdote, dar și de fapte, obiceiuri consemnate în documentele vremii menite să îi fie de folos atât unui academician care ține prelegeri despre Bizanț, cât și unui tânăr aflat în căutarea acelor subiecte controversate care pot declanșa conversații spumoase la petreceri.
  13. Povestea Castelului Săvârșin
    95.14 LEI
    A.S.R. Principele Radu s-a născut la 7 iunie 1960, la Iași, ca fiu al prof. dr. René Duda și al medicului Gabriela Constandache. S-a căsătorit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, la 21 septembrie 1996 și a fost învestit cu titlul de Principe al României și Alteță Regală în anul 2005. Este absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1984, și al Colegiului Național de Apărare, seria a XI-a (2002), cu un doctorat în științe militare…
  14. 365 de zile care au marcat istoria omenirii
    74.99 LEI
    Fiecare zi a anului are o poveste de spus. Cine a fost asasinat, cine a urcat pe tron, cine a fugit din țară? Cine s-a născut? Ce armată a fost învinsă în mod neașteptat și în ce loc anume? Autorii acestui volum au o abordare a istoriei dintr-un unghi mai neașteptat, care prezintă cronologic, structurate pe zilele anului, nu pe anii de desfășurare, evenimente cu impact asupra epocii în care s-au petrecut (și poate chiar asupra epocii noastre) – nașteri, decese, căsătorii, încoronări,…
  15. Din mainile valahilor schismatici. Romanii si puterea in Regatul Ungariei Medievale
    26.62 LEI
    Ioan-Aurel Pop este un istoric roman, profesor universitar si presedinte al Academiei Romane. Director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Romane, a condus si Institutul Cultural Roman din New York (S.U.A.), precum si Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica din Venetia (Italia). Din martie 2012, este Rectorul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Din 2015, este presedintele Comitetului National al Istoricilor din Romania si reprezentantul Romaniei in Comitetul…
  16. Prietenul de la Belgrad. Întâlnirile Ceaușescu - Tito (1966-1979)
    69.00 LEI
    Volumul de față aduce în atenția cercetătorilor și publicului stenogramele discuțiilor care au avut loc între Nicolae Ceaușescu, secretar general al Partidului Comunist Român, și președintele Consiliului de Stat al RSR, și Iosip Broz Tito, președintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia și secretar general al Uniunii Comuniștilor Iugoslavi, în perioada 1966-1979. Documentele sunt inedite și provin de la Arhivele Naționale ale României, fondul CC al PCR, secția Relații Externe. Perioada…
  17. Originile decalajului nostru fata de Occident
    42.00 LEI
    Structurile definitivate în secolul XIX – fie economice, fie sociale – au fost atât de puternice, încât nici politicile anilor 1920, nici revoluția industrială din anii 1960-1970 și nici ultimii 26 de ani nu au reușit să le schimbe în substanța lor. La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România continuă să fie o societate polarizată extrem, care, în pofida unei „creșteri economiceˮ zgomotos clamate, nu reușește să atingă un nivel superior de „dezvoltare economicăˮ. Asemenea Vechiului…
  18. Mica istorie a religiei
    31.61 LEI
    Scrisă pentru credincioși, dar și pentru atei – și mai ales pentru tinerii cititori – Mică istorie a religiei ne poartă de-a lungul epocilor, de la primele manifestări de credință până în prezent. Fiind un ghid empatic, dar manifestând discernământ în ceea ce privește importanța credinței, Richard Holloway ne introduce în istoria și sistemele de credinţe ale religiilor majore ale omenirii: iudaismul, islamul, creștinismul, budismul și hinduismul. Holloway explorează și explică și proveniența…
  19. Scriitor, marinar, soldat, spion. Aventurile secrete ale lui Ernest Hemingway, 1935–1961
    Preț special 15.54 LEI Preț standard 51.80 LEI
    NICHOLAS REYNOLDS are un doctorat în istorie de la Oxford, a fost colonel în Infanteria Marină americană în anii ’70, iar ulterior ofițer CIA. Studiază de peste 40 de ani istorie militară și istoria serviciilor de informații, devenind și angajat al Muzeului CIA. A mai publicat cărți de istorie și istorie militară. Predă în prezent la Universitatea Johns Hopkins.
  20. Biblioteca lui Hitler. Cartile care i-au format personalitatea
    44.99 LEI
    Biblioteca lui Hitler însuma circa 16 000 de volume care, în mare parte, au intrat în posesia trupelor americane la încheierea războiului. Reputatul cercetător american Timothy W. Ryback a descoperit şi cercetat în Biblioteca Congresului din Washington D.C. şi în alte centre de documentare din Statele Unite şi din Europa aproximativ 1200 de lucrări care au aparţinut dictatorului, multe dintre ele cu adnotările şi sublinierile lui atente. De la lucrări clasice ale literaturii universale, cum…
  21. Copiii uitati ai lui Hitler
    33.19 LEI
    Creat de Heinrich Himmler, programul Lebensborn a dus la răpirea a jumătate de milion de copii din toată Europa. Printr-un proces numit germanizare, aceștia trebuiau să devină generația următoare a rasei ariene stapânitoare, în cea de a doua fază a Soluției Finale. În vara anului 1942, părinților din Iugoslavia ocupată de naziști li s-a cerut să își supună copiii examenelor medicale menite a le evalua puritatea rasială. Erika Matko avea doar nouă luni când doctorii naziști au declarat-o aptă…
  22. Dumas. Contele negru. Povestea adevaratului Monte-Cristo
    47.46 LEI
    Generații întregi de cititori au fost fascinate de personajele lui Alexandre Dumas, mai ales de eroul nedreptățit din Contele de Monte-Cristo și de spadasinii curajoși din Cei trei muschetari. Cu toate acestea, puțini știu că aceste personaje memorabile au fost inspirate de tatăl lui Dumas, generalul Alex Dumas, fiul unui conte francez și al unei sclave negre din Haiti. Tom Reiss îl readuce la viață pe generalul Dumas cu ajutorul corespondenței nepublicate până acum și al cercetărilor istorice…
  23. Marea evadare. Sanatatea, bogatia si originile inegalitatii
    44.99 LEI
    Lumea este un loc mai bun decât a fost vreodată în istoria ei. Oamenii sunt mai sănătoși, mai bogați și trăiesc mai mult. Cu toate acestea, evadarea din sărăcie a creat o prăpastie de inegalități între oameni și între națiuni. În Marea evadare, Angus Deaton – unul dintre cei mai mari experți în dezvoltare economică și sărăcie – ne spune povestea remarcabilă a modului în care, începând cu 250 de ani în urmă, unele părți ale lumii au cunoscut un progres susținut, inaugurând aceste diferențe și…
  24. 1989. Prabusirea Imperiului Sovietic
    49.99 LEI
    La începutul anului 1989, Cortina de Fier mai diviza încă Europa. Ea însemna mai mult decât cei 300 de kilometri de ziduri din beton şi sârmă ghimpată. Era graniţa dintre Occident şi ţările estice, dintre capitalism şi comunism, dintre două sfere de putere aflate de 50 de ani într-un conflict mut, Războiul Rece. Şase state europene estice se aflau la acea dată în spatele Cortinei şi sub influenţa sovietică. Până la sfârşitul anului, însă, Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est, România, Ungaria…
  25. Scoala dictatorilor. In culisele luptei mondiale pentru democratie
    44.99 LEI
    În întreaga lume, se poartă un război între dictatori și cei care se ridică împotriva lor. Prin intermediul unor reportaje originale și al unei analize strălucite, apreciatul jurnalist William J. Dobson dezvăluie mecanismele interioare ale regimurilor autoritare și ne duce în spatele liniilor acestei bătălii pentru viitorul libertății. Regimurile autoritare actuale, după cum arată Dobson, nu seamănă prea mult cu autocrațiile secolului XX sau cu anacronicul regim nord-coreean. Un număr crescând…
  26. India. O scurta istorie
    31.61 LEI
    India a fost întotdeauna un pământ al marilor contradicții. Pentru Alexandru cel Mare, țara a fost un loc al filosofilor erudiți și al marilor oștiri călare pe elefanți – care, în cele din urmă, i-au forțat armata să se retragă. Pentru Roma, aceasta a fost o sursă de lux, în special de condimente și textile, plătite în aur – de unde și numărul enorm de monede romane găsite în India. La apogeul Imperiului Mogul din 1700, India se lăuda cu 24% din economia mondială – o cotă aproape egală cu cele…
  27. Butoiul cu pulbere al Asiei
    38.74 LEI
    În ultimul deceniu, centrul lumii s-a mutat dinspre Europa spre Asia. Cu rezerve imense de petrol și gaze naturale, după secole de dispute teritoriale, Marea Chinei de Sud, în special, este o sursă de potențial conflict. Robert D. Kaplan oferă o descriere precisă a națiunilor din jurul Mării Chinei de Sud, a conflictelor ce se pregătesc în regiune la început de secol XXI și a implicațiilor acestora pentru pacea și stabilitatea globală, analizând interesele din zonă ale SUA în condițiile în care…
  28. In umbra lui Kissinger
    36.90 LEI
    Pentru a înțelege criza Americii contemporane, trebuie să îl înțelegem pe Henry Kissinger. Pornind de la lucrări semnate de Kissinger, precum și de la înregistrări secrete și documente de stat, multe dintre ele recent declasificate, Greg Grandin arată cum cel mai important consilier de politică externă al lui Nixon a pus umărul la reînvierea unei versiuni militarizate a excepționalismului american – chiar în timp ce prezida peste înfrângerea din Vietnam și peste un război dezastruos, secret și…
  29. Strategia. O istorie completa
    69.99 LEI
    În Strategia. O istorie completă, Lawrence Freedman imortalizează lunga istorie a gândirii strategice, într-o relatare consistentă și profundă a modului în care aceasta a ajuns să influenţeze fiecare aspect al vieții noastre. În inima strategiei se află întrebarea dacă este posibil să ne manipulăm și să ne modelăm mediul mai degrabă decât să devenim victimele forțelor aflate dincolo de controlul nostru. Freedman ne demonstrează că impredictibilitatea inerentă a acestui mediu supus…
  30. Trolii lui Putin. Relatări adevărate din prima linie a războiului informațional rus
    63.43 LEI
    Captivantă, terifiantă, te zguduie până în măduva oaselor, însă tot ceea ce se găsește între aceste pagini chiar s-a petrecut… Trolii lui Putin este o explorare a tehnicilor utilizate în războiul informațional al Kremlinului, de o anvergură nemaiîntâlnită până acum. Un ,,thriller” care prezintă viața reală și care te ține mereu în suspans, cartea îi vizează pe acei cititori care vor să afle în premieră relatări din interior despre războiul politic modern dus de Rusia, despre trolii…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 1951-1980 din 4260

pe pagină
Setați ascendent