În ultimii ani, numele președintelui american s-a aflat pe toate buzele. Pe toate meridianele, există persoane vrăjite de cuvintele și de acțiunile lui, în timp ce mulți alții sunt uluiți, chiar șocați. Dorința de a afla cât mai multe despre el crește pe zi ce trece, iar această carte este în măsură să o îndeplinească. Cele șaptesprezece interviuri luate președintelui Donald Trump sunt firul roșu pe care autorul îl urmează cu persuasiune și cu ajutorul căruia reușește dezvăluirea incredibilei…
Paul Strathern este autorul a numeroase lucrări de știință, istorie, filosofie și literatură,inclusiv al colecțiilor Philosophers in 90 Minutes și The Big Idea: Scientists Who Changed the World. Romanul său A Season in Abyssinia a fost distins cu premiul Somerset Maugham, iar lucrarea Medici: Godfathers of the Renaissance a devenit bestseller pe listele ziarului The Sunday Times.În cariera sa, Strathern a mai predat filosofie și matematică la Kingston University.
Oricât ar fi fost de mari cheltuielile, oricare ar fi fost costumul, fie el unul căutat în străfundurile istoriei, fie unul de caracter, extras din contemporaneitate, fie unul bine implantat în tradițiile etnografice ale țării, înaintașii noștri de acum un veac și jumătate nu-și refuzau niciodată călătoria în timp și spațiu cu ajutorul travestiului care le crea iluzia că sunt alții, noi, transfigurați, fie și pentru o clipă de visare. Jocul de-a istoria este cuceritor, copleșitor și…
Yuval Noah Harari a obţinut doctoratul în istorie la University of Oxford şi este profesor de istorie universală în cadrul Departamentului de Istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim. Cartea sa Sapiens, publicată iniţial în Israel în 2011, a fost tradusă în peste patruzeci de limbi. Timp de peste şase luni s-a aflat pe lista bestsellerurilor Sunday Times şi a fost de asemenea în topul bestsellerurilor New York Times. De același autor, la Editura Polirom au apărut Sapiens. Scurtă…
Daron Acemoglu este profesor Elizabeth and James Killian de Economie la MIT. În 2005 a primit medalia John Bates Clark acordată economiștilor sub 40 de ani care au avut o contribuție substanțială la gândirea și practica economică.James A. Robinson este politolog și economist și unul dintre cei opt profesori universitari actuali de la Universitatea din Chicago. Specializat în America Latină și Africa, el desfășoară, în prezent, o muncă de cercetare despre Bolivia, Republica Democrată Congo,…
În cele câteva pagini care urmează am încercat să ofer un portret al lui Nae Ionescu și al soției sale, Elena-Margareta, priviți dintr-un alt unghi, nu acela al cercetătorului științific bazat pe probitatea și temeinicia studiului academic, ci al nepoatei care vorbește despre bunicii ei și despre copiii acestora, despre o altă „corabie a lui Nae“, cea intimă ‒ misiune pe care nu o putea îndeplini nimeni altcineva decât un membru al familiei. Anca Irina Ionescu
O sinteză în patru volume a monumentalei lucrări Die Habsburgermonarchie 1848‑1918, editată de Comisia pentru Istoria Monarhiei Austro-Ungare din cadrul Academiei de Științe a Austriei Ultimii șaptezeci de ani de existență a Imperiului Habsburgic, de la revoluțiile din 1848 pînă la înfrîngerea în Primul Război Mondial, au fost marcați de evoluții cu efecte profunde asupra principalelor sale componente și a diverselor teritorii aflate sub suveranitatea Casei de Habsburg. Analizînd date…
Robert Service este membru al Academiei Britanice şi al Colegiului St Antony din Oxford, unde este profesor de istoria Rusiei; de asemenea, este membru al Institutului Hoover de la Universitatea Stanford. A publicat mai multe volume, printre care şi elogiatele Stalin: A Biography, Russia: Experiment with a People, Trotsky: A Biography (Premiul Duff Cooper, 2009) şi Comrades: A History of World Communism. De acelaşi autor, la Editura Polirom a apărut volumul Lenin. O biografie…
La peste două decenii de la prăbușirea Zidului Berlinului, David Priestland, profesor de istorie la Oxford, ne oferă cea mai amplă trecere în revistă a comunismului, de la originile din timpul Revoluției Franceze până la dominația din secolul XX. Nu lipsesc nici un personaj și nici un eveniment important, de la Marx, Lenin, Stalin, Mao, Kim Ir Sen la Che Guevara, Fidel Castro, Tito, Ceaușescu și Gorbaciov.Autorul reușește să descopere amănunte inedite în biografii sau evenimente care au…
Dr. TIMOTHY C. WINEGARD deține titlul de doctor în istorie, obținut la Universitatea Oxford.Este profesor de istorie și științe politice la Colorado Mesa University din Grand Junction și antrenor principal al echipei universitare de hochei. Dr. Winegard a fost ofițer în forțele armate canadiene și britanice, a avut apariții în rețeaua TV C-SPAN, în dezbateri televizate și în documentare. Este un autor de nivel internațional, având publicate alte patru cărți din domeniul istoriei militare și al…
File de o istorie ilustrată la 100 de ani de la Marele Război și Marea Unire. Imagini inedite, imagini colorizate, chipuri și scene transmise peste secol, văd astăzi lumina tiparului. Este povestea Armatei române, a oamenilor politici, a regilor, reginelor și a unui popor care a dat totul, o Românie Mare. *** În cei patru ani de confruntare armată, s-au adoptat decizii politice și militare greșite, pripite sau neinspirate, adoptate sub presiunea opiniei publice sau la sugestia aliaților, care…
Întrebarea Unde e Aromânia? sună mai degrabă ca o provocare. Totuşi, pentru autorul acestei cărţi, răspunsul e oarecum firesc : Aromânia e acolo unde au trăit, trăiesc şi vor trăi aromâni în carne şi oase, care doresc să-şi cultive diferenţele şi limba, să-şi împărtăşească experienţele comune şi să le transmită mai departe, să facă planuri pentru viitor. Lumea aromână, armânamea, nu are un sens şi un viitor credibil decât concepută, proiectată, imaginată, în configuraţia ei completă :…
„Lectura cărţii de faţă răspunde majorităţii dilemelor ideologice care pot apare în încercarea de a da sens unui haos aparent. Şi de a înţelege rolul şi locul politicii - atât practice, cât şi teoretice - în societatea noastră. Este o carte pe care publicul românofon de pretutindeni o va putea parcurge cu folos. Efortul teoretic al lui lgor Munteanu va putea da celor care s-au rătăcit şi vor să regăsească drumul o serie de repere în funcţie de care se vor putea orienta în vremuri mai mult sau…
Textele din aceste volume aduc informații exacte, bazate pe documente de arhivă și pe mărturii, constituind un material de referință pentru această temă. Titlurile volumelor: 1. Episcop Vasile Aftenie - viața și martiriul 2. Episcop Valeriu Traian Frențiu - viața și martiriul 3. Episcop Ioan Suciu - viața și martiriul 4. Episcop Tit Liviu Chinezu - viața și martiriul 5. Episcop Ioan Bălan - viața și martiriul 6. Episcop Alexandru Rusu - viața și martiriul 7. Episcop Iuliu Hossu - viața…
În anul 1948, România era o ţară ocupată de sovietici, care aveau prezente Armata Roşie, consilieri, agenţi KGB1, societăţi mixte (SOVROM-uri 2 ), iar liderii politici români nu întreprindeau nicio acţiune fără avizul prealabil al Kremlinului. Reamintim că Stalin dăduse ordinul de atac împotriva Bisericii Greco-Catolice Ucrainene la 2.03.1945. În România, persecuția împotriva Bisericii Catolice (Romano Catolică și Greco-Catolică) a început progresiv, încă din 1944, urmând ca atacul decisiv…
Planificarea „lichidării” Bisericii Române Unite În acest volum 8 prezentăm planul, de proveniență stalinistă, proiectat în vederea „lichidării” Bisericii Greco‑Catolice din România. Pe parcurs, va trebui să facem referiri și la modul în care a fost aplicat acest plan. Dar prezentarea efectivă a desfășurării „lichidării” pe teren se va face în volumul 9. Subliniem încă de la început faptul că evenimentele descrise în volumele 8 și 9 s-au desfășurat doar între anii 1944 și 1948. De ce…
Iuliu Hossu – trei portrete/ Iuliu Hossu - Three Portraits, volum bilingv, coordonat de Ruxandra Cesereanu. Penitenciarul de la Sighet reprezintă polul negativ extrem din memorii. Împotriva degradării cu care sunt întâmpinați în închisoare (împotriva trupului batjocorit): „Băgăm bivolii la grajd!” după cum avertizează un gardian, viața episcopului va fi una de seninătate spirituală și iluminare continuă. Sufletul și spiritul vor compensa felul în care corpul era obstrucționat și pedepsit de…
Odată cu înmulţirea actelor teroriste şi a confruntărilor militare din ultimul timp, precum şi cu apariţia ideologiilor fundamentaliste care se radicalizează din ce în ce mai mult, conflictul dintre creştini şi musulmani este, poate, mai vizibil ca oricând – însă nu este deloc unul nou. Alan G. Jamieson analizează, în lucrarea de faţă, lunga şi însângerata istorie a conflictului dintre creştini şi musulmani, scoţând în evidenţă, în studiul său concis, dar cuprinzător, cât de mult se leagă acest…
Parfumul și istoria lui, din Antichitate și Evul Mediu până la alchimiști și designul aromelor secolului XXI. Couture fragrance… unul dintre cele mai cochete secrete și Mandy Aftel, aromadesignerul celor mai mari nume de la Hollywood. „Parfumes couture pentru simțuri și suflet.“ Vanity Fair „Wild Roses l-am conceput pe relația dintre caisă și trandafir, pe care am susținut-o cu o bază de tarhon absolut. A fost un design foarte dificil până am reușit să fac aromele de trandafir să evolueze…
O amplă și erudită analiză a legăturilor istorice dintre Europa și Israel, cartea profesorului Andrei Marga examinează modul în care evreii au marcat istoria și cultura Europei, contribuind la formarea identității europene, dar și modul în care această influență s-a răsfrânt asupra poporului evreu. Făcând paralele între trecut și prezent, volumul examinează critic contextul istoric, politic și social în care s-a dezvoltat relația dintre cultura și civilizația europeană pe de o parte, și cea…
Au crezut că se aflau la adăpost printre dealurile înverzite ale Angliei, dar se înșelau. Unul câte unul, membri ai oligarhiei ruse, disidenți și gangsteri care fugiseră în Marea Britanie atunci când Vladimir Putin a preluat puterea, au fost găsiți morți în condiții suspecte. La fel și avocații lor britanici. Mai mult, autoritățile britanice au închis fiecare anchetă, doar pentru a face pe plac Kremlinului. Volumul dezvăluie, în premieră, modul în care Rusia și‑a perfecționat arta și știința…
Cunoscuta scriitoare si cercetatoare australiana ne propune o noua carte cu continut istoric amplu si temeinic documentat, dar elaborata ca o relatare captivanta, accesibila unui public larg, interesat de cunoasterea adevarului ascuns zeci de ani in arhivele sovietice. Sheila Fitzpatrick s-a specializat in istoria moderna a Rusiei pe care a avut posibilitatea sa o cunoasca nu numai din documente, ci si direct, din perioada Razboiului Rece cand a petrecut mai multi ani in Uniunea…
Eric Lichtblau, jurnalist laureat cu doua premii Pulitzer este autorul best-sellerurilor Nazistii de langa noi si Bush’s Law: The Remaking of American Justice. A fost reporter pentru New York Times timp de 15 ani, colaborand si cu Los Angeles Times, The New Yorker, Time si alte publicatii. Locuieste langa Washington DC.
Multa vreme, Hrusciov a fost doar un personaj secundar in biografiile lui Stalin. Cartea lui William Taubman, bazata pe o documentatie ampla desfasurata pe parcursul a peste 20 de ani, incearca sa-i dea lui Hrusciov locul pe care-l merita in istoria ultimului secol. Tentativa lui indrazneata, dar confuza de a reforma comunismul a stat la originea unui lung si straniu proces de ascundere a unui sistem inuman sub o fata umana (la inceput, a lui insusi). Pe langa faptul ca el a pregatit calea pe…
Cartea lui Wendy Lower investigheaza rolul femeilor germane pe Frontul de Est nazist. Participarea acestora la Holocaust, inclusiv in postura de ucigase sangeroase, a fost in mare masura ignorata. Autoarea identifica trei niveluri de „contribuþie” – martorele, complicele si ucigasele – si incearca sa extraga motivele care le-au determinat actiunile. Pe baza cercetarilor desfasurate pe durata a douazeci de ani in arhivele Holocaustului, a accesului la documente post-sovietice si a interviurilor…
Cartea despre Charles de Gaulle apare într-un moment comemorativ: 130 de ani de la nașterea și 50 de ani de la moartea marelui om politic francez.Șef al Franței libere în timpul Rezistenței, al Guvernului provizoriu format cu trei zile înaintea debarcării aliaților în Normandia și președinte al Franței în două mandate, între 1958 și 1969, generalul de Gaulle a fost una dintre personalitățile care au marcat cursul politic al Europei postbelice.Suveranitatea în exercitarea puterii a constituit…
În ciuda importanței sale, emigrarea din România în Turcia nu a fost analizată de specialiștii din cele două țări la nivelul și profunzimea pe care le merită. Cartea pe care o aveți în mână este o excepție. Lucrarea lui Metin Omer, care se concentrează pe emigrările din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale, este un demers științific unic în domeniu. Autorul a folosit într-un mod echilibrat documente din arhivele românești și turcești, dar și alte surse. Pe lângă abilitatea în…
În anul 711, berberul călit în soarele arzător al Saharei, Tāriq ibn Ziyād, trece din Africa de Nord în Europa, mai precis în Peninsula Iberică, traversând Coloanele lui Hercule, care, de atunci, îi vor păstra numele drept Gibraltar (Jabal Tāriq, Muntele lui Tariq). Mânat de imboldul politico-religios al noului Imperiu Arab, condus din Damasc de dinastia califilor Umayyazi, Tāriq supune Peninsula Iberică, devenită al-Andalus. Este începutul unei noi ere, în fapt, a 800 de ani, care va marca nu…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou