„Travesti este un studiu de caz despre un copil hermafrodit, dar şi o explorare a întunecatei sexualităţi adolescentine. Mai presus de orice, însă, acest mic roman, care m-a obsedat şi m-a chinuit mai mult decât orice altă carte a mea, e anabasis-ul meu, drumul meu ascuns şi întortochiat către centrul adânc îngropat al fiinţei mele.Travesti este şi portalul către Orbitor. Trilogia mea n-ar fi putut exista fără exerciţiul de…
Ca orice povestitor de vocație, Ioana Nicolaie își ia cititorul de mână și-l conduce pe un drum. Un drum surprinzător, căci din loc în loc îi dezvăluie straturi emoționante de arhitectură interioară. Se poposește în copilărie, dar și-n adolescență, dar și-n viața matură. Și din fiecare se scoate la lumină ba un secret, ba o mărturie, ba un nucleu dramatic, sau straniu, sau impregnat cu mister. Miezul inimii e o carte a tandreței, a iubirii, dar și a lucrurilor inexplicabile care ne…
Socotit autor al unei singure opere, romanul Ghepardul, Giuseppe Tomasi di Lampedusa era un scriitor născut, nu făcut. Stau mărturie fragmentele de amintiri din copilărie și cele trei povestiri publicate în acest volum, scrise în ultimii săi ani de viață, dintre care Sirena a ajuns, în timp, să fie considerată aproape unanim, la rândul ei, o capodoperă.Pentru cititorul de azi, volumul de față al scriitorului care a dat, poate, cel mai frumos roman al literaturii italiene…
Splendoarea melancolică a toamnei japoneze pe muntele Zao aduce cu sine iubirea, iertarea și vindecarea, într-un roman care atinge notele cele mai acute ale sensibilității. Când dragostea aparent indestructibilă care îi unește pe Aki și pe Yasuaki este spulberată într-o clipă, asemenea unui „vas făcut țăndări“, viețile celor doi se despart. Drumurile lor nu se vor mai întretăia decât o dată, la zece ani după durerosul divorț. Dar scurta lor întâlnire se dovedește a fi un nou început:…
Traducere şi note de Marius DobrescuIsmail Kadare este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul International Man Booker Prize.În Albania secolului al XV-lea, războiul bate la ușă. Locuitorii cetății de scaun și-au ales soarta. Nu au primit pacea otomană, pe care solia sultanului le-o promitea în schimbul abjurării, iar acum așteaptă riposta neîntârziată a imperiului. Iar odată cu primăvara sosește și…
„Starul”, care de la publicarea în revista literară japoneză Gunzo, în 1960, până la traducerea sa în engleză, în 2019, a fost greu accesibil publicului cititor și aproape uitat, poate fi considerat, în primul rând, un microroman psihologic, care își are punctul de plecare în analiza faimei și a destrămării ei. La numai 23 de ani, Yutaka Mizuno este un actor iubit de toată lumea. Rolurile sale de yakuza violent, însă principial, dar mai cu seamă măștile sub care apare în lume, construite…
„Pe mama n-o mai am de aproape doi ani. Pe tata, de aproape patru. În apartamentul în care au locuit cincizeci şi trei de ani, din cei cincizeci şi şase cât au fost împreună, urlă liniştea. Apartamentul e gol, dar mobilat. Va fi scos la vânzare, golit, umplut la loc de un alt ocupant, transformat în amintire. Mă ajută în vreun fel scrierea acestei cărţi? Prea puţin. După trei-patru pagini, bănuiala devine certitudine: prezenţa tatei în carte…
Zborul este esenţa unei păsări. Totuşi, pentru pescăruşii din stolul ce trăieşte pe malul stâncos al mării, plutirea a devenit doar un mijloc de a-ţi satisface nevoile primare. Nici unul, în afară de Jonathan, nu vrea să se ridice mai sus, să-şi atingă sau să-şi depăşească limitele. Însă pentru Jonathan zborul – măiestria picajului, vitezele ameţitoare şi înaltul cristalin al cerului – este un scop în sine, oferind răsplata nesperată a eliberării spiritului de trup, de spaţiu şi de timp. Iar…
Traducere de Marlena Braester Amos Oz scrutează pasiunile şi slăbiciunile omeneşti într-o mare carte despre singurătate. Între prieteni a primit în 2013 National Jewish Book Award USA. Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Între prieteni este „un roman din povestiri“ ce recompun universul dens şi apăsător al vieţii într-un kibbutz din anii '50 ai veacului trecut, în răstimpul dintre două războaie. Viaţa locuitorilor este aspră, guvernată de reguli inflexibile şi,…
Metamorfoza lui Michel are loc în urma unei boli cumplite, care i-a dezvăluit cât de valoroasă este viața. În lupta împotriva corpului său, a slăbiciunii sale, el își descoperă dorința de a trăi din plin și își concepe propria renaștere, prin forța voinței. Ca și în alte opere ale lui Gide, care se inspiră din propria sa biografie, povestea lui Michel este aceea a unei rupturi între educația protestantă pe care acesta a primit-o, moralitatea rigidă la care a fost supus și descoperirea vieții,…
LAURA IMAI MESSINA s-a născut la Roma în 1981 și este absolventă de Filologie a Universității Sapienza. La 23 de ani s-a transferat la Tōkyō pentru a-și perfecționa limba japoneză, hotărând apoi să se stabilească în Japonia. A obținut o diplomă în cultură comparată la International Christian University cu o teză despre scriitoarea Yōko Ogawa și apoi un doctorat la Tokyo University of Foreign Studies. În prezent predă italiana în câteva universități prestigioase din capitala niponă. În martie…
Roman de formare, perceput ca roman autobiografic și în același timp ca parabolă, o istorie despre o dragoste imposibilă nu pentru că este interzisă, ci pentru că nu se poate împlini, Ușa îngustă are o intrigă simplă, țesută în jurul celor două personaje: Jérôme povestitorul – și Alissa; amândoi sunt veri și împărtășesc o dragoste reciprocă născută din pasiune pură și vocație mistică, în care visele și exaltarea sunt omniprezente. De-a lungul anilor, această iubire nu face decât să crească,…
„E tânăr şi foarte viu, plin de energie, ca un rocker adevărat, dar când te aştepţi mai puţin îl surprinzi bântuit de spaima că îmbătrâneşte şi moare. E un poet care face proză în forţă, ca la sală, ca pe biţă sau motor, care aici, în Banat, sunt bicicleta şi motocicleta; narează, descrie, construieşte, dar când te aştepţi mai puţin îl vezi cum trage un ştamplu (păhărel, aici, în Banat) de lirism. E frust, chiar dur şi necruţător cu tot ce vede în jur şi în el, dar când te aştepţi mai puţin…
Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi. Într-un Tel Aviv măcinat de nesiguranţă, un scriitor e invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său. Plictisit de laudele sforăitoare aduse de gazda evenimentului, scriitorul dă frâu liber imaginaţiei şi îi transformă pe cei prezenţi în sală în personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfăşoară în paralel cu realitatea imediată. O chelneriţă voluptuoasă, un adolescent…
Peter Mayle ne poarta din nou prin indragita lui Provence. De data aceasta, pentru a ne impartasi viziunea despre lume si viata a catelului sau, un reprezentant al speciei canine cu o inteligenta, perspicacitate si ironie iesite din comun. Povestea cresterii si devenirii incredibilului catel va reusi sa aduca zambetul pe buzele tuturor. Pentru ca acest caine intelege cu adevarat natura umana si stie care-i sunt slabiciunile si defectele.
A devenit lumea noastră atât de anapoda, încât justa concluzie a oricărui om cu cap să fie „prea multă minte strică“? Sunt oare rutina, automatismele, clișeele, conformismul soluția unei vieți fără griji? În acest caz, originalitatea și creativitatea ajung o piedică insurmontabilă, iar inteligența nu poate decât să-și impună să capituleze pentru ca posesorul ei să-și găsească fericirea. Acesta va fi și pariul lui Antoine, un Candide modern a cărui odisee comică a făcut din „M-am hotărât să…
Un microroman emoţionant despre călătoria frumoasă şi dificilă de la copilărie spre adolescenţă, narat cu toată forţa şi delicateţea lui Amos Oz. Sumki e un băiat de 11 ani din Ierusalimul încă ocupat de britanici după al Doilea Război Mondial. Bicicleta primită în dar de la unchiul excentric care-l răsfaţă promite să fie începutul unei aventuri minunate. După debutul spectaculos, ziua îi aduce lui Sumki nenumărate răsturnări de situaţie, dar nu tocmai cele visate de temerarul biciclist.…
Un spion moare. Se naște o legendă. Așa a început totul. Agentul secretbritanic 007 este găsit mort, plutind în apele Rivierei Franceze, ucisde o mână necunoscută. Se afla acolo pentru a investiga o anomalie:scăderea traficului de heroină din Marsilia.M decide că este momentul să-l promoveze pe James Bond în Secția 00 și-ltrimite în Franța pentru a descoperi adevărul. James Bond intră într-olume dominată de mașini rapide, cazinouri și iahturi luxoase.…
Robert Kolumban propune o carte de proze scurte sub titlul Intamplari. Asteptarile cititorului sunt astfel indrumate, prin titlu, spre evenimente de viata structurate epic, ceea ce, intr-adevar, constituie subiectul unor schite precum: Revedere, Barbatii nu stiu sa moara, Reminder, Loganul albastru, Ziua indragostitilor.
Apărut în 1961, „Frumoasele adormite” este singurul roman al lui Yasunari Kawabata care explorează în mod explicit psihologia atracției sexuale. A stat la baza scenariilor mai multor filme, atât în Japonia, cât și în Occident, cele mai apreciate fiind semnate de Kōzaburō Yoshimura (1968), Hiroto Yokoyama (1995), Eloy Lozano (2001), Vadim Glowna (2006) și Julia Leigh (2011). Casa frumoaselor adormite este un loc al plăcerilor crepusculare. La lăsarea întunericului, bărbații aflați la apusul…
CHO NAM-JOO s-a născut la Seul în 1978. A urmat cursurile Facultății de Sociologie din cadrul Universității Ehwa. A lucrat timp de zece ani ca scenaristă pentru diverse programe de televiziune. În 2011 a câștigat Premiul Grupului Editorial Munhakdongne cu romanul său de debut Gwireul giurimyeon (Dacă ai asculta), povestea unui tânăr cu o inteligență extraordinară, care, deși suferă de autism, reușește să își găsească locul în lume. În 2016 a câștigat Premiul Hwangsan pentru tineri autori cu cel…
Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist roman. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg roman si unul dintre cei mai importanti scriitori romani. A fost ales membru post-mortem al Academiei Romane. Opera lui cuprinde teatru (opt comedii si o drama), nuvele si povestiri, momente si schite, publicistica, parodii, poezii. Caragiale nu este numai intemeietorul teatrului comic din Romania, ci si unul dintre…
Scriitoarea japoneză Yōko OGAWA s-a născut pe 30 martie 1962 în Okayama. A absolvit cursurile de literatură anglo-americană și de scriere creativă ale Universității Waseda și în prezent trăiește în Ashiya, Hyōgo. A publicat peste 20 de opere de ficțiune și nonficțiune. Debutează în 1988 cu Agehachō ga kowareru toki (Fluturele strivit), pentru care primește Premiul Kaien. Nuvela Ninshin karendā (Calendarul sarcinii, 1990) este recompensată cu Premiul Akutagawa. În 1996 publică romanele Hotel…
Eli Frieden locuiește în singurul oraș perfect din lume: Serenity din New Mexico, SUA. Toată lumea are o casă mare, cu piscină. Nu există probleme financiare, nici infracțiuni. Onestitatea și integritatea sunt valorile principale. Cei treizeci de copii care trăiesc aici nu mint niciodată. Știu că e o cale scurtă de la minciună la problemele înspăimântătoare din alte locuri, mai puțin norocoase. Eli n-a ieșit niciodată din Serenity... până într-o zi când depășește cu bicicleta granița lui.…
Într-o zi de vară, Greierul Chester face un gest necugetat: atras de mirosul de lebăr, intră într-un coș de picnic și rămâne blocat sub niște sendvișuri. Închis în coș, e purtat departe de pajiștea lui din Connecticut, până în marele și aglomeratul New York. Singur și speriat, Chester țârâie de sub un morman de ziare și funingine de pe scările din stația de metrou Times Square. Atras de zgomotul acela atât de neobișnuit, Mario…
Această ediție Arthur retro reproduce fidel ediția originală apărută la Editura Ion Creangă în anul 1989. Un gâscan cu pene luciiCum trecea pe pod prin satȘi-ntr-o mân-avea papucii,Nu știu cum i s-a-ntâmplatCă papucii lui căzură,Ce păcat, o, ce păcat!Căci erau cu-alesătură,Fără leac de tivitură - Ce păcat!
Charlotte Poussin este autoarea casetelor „Cifre în relief”, „Litere în relief”, „Învăț să povestesc”. Educatoare Montessori și director de școală, ea este și autoarea cărții „Montessori de la naștere la 3 ani – Învață-mă să fiu eu însumi”. Și-a crescut cei cinci copii inspirându-se din metodele montessoriene, pe care dorește să le promoveze în toate familiile. Marie Ollier a ilustrat acest material cu o bucurie imensă: prima sa experiență școlară a fost cea montessoriană, Maria Montessori…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou