Noaptea în care Războiul Rece ridică un zid în inima Berlinului „Duminica Sârmei Ghimpate. Ziua în care un oraș și, în cele din urmă, o țară întreagă au fost împărțite. Și cel mai rău, ziua în care familia mea a fost ruptă în două. Înălțându-se încet, către est, soarele îmi încălzea spatele, dar eu tremuram sub razele lui. Lumina timpurie a dimineții încă nu pusese capăt nopții lungi și întunecoase. Nu. Pentru noi, noaptea cea neagră de-abia începuse.“ Zidul Berlinului ridicat peste noapte îi…
La sfârșitul primului volum, "Doar timpul ne va spune", Harry se află în drum spre America, salvat după scufundarea vasului și decide să-și asume identitatea lui Tom Bradshaw, mort pe mare, pentru a scăpa de trecut și a-i permite Emmei să înceapă o nouă viață. Totul s-a dovedit o mare greșeală deoarece Tom era suspectat că și-a ucis fratele și Harry este arestat . "Pacatele tatalui" urmărește în continuare destinele lui Giles, Harry, Emma, sir Hugo și…
Monica Săvulescu Voudouri este scriitor şi sociolog. A plecat din România în 1985, a trăit în Olanda până în 2007, iar acum trăieşte în Grecia. Scrie proză, eseu, poezie, studii de sociologia emigraţiei. Cărțile ei au fost traduse și republicate în Olanda, Grecia, Anglia, Peru etc.A luat câteva premii în ţară şi în străinătate.La Editura Tracus Arte au mai apărut în ultimii ani Fetele Nikas, în lumina zilei mare şi…
„Este un roman ludic care nu ocoleste gravitatea lumii, o carte amuzanta care vorbeste despre lucruri serioase, debordand de fantezie si totusi construita cu rigurozitate (...), onirica, dar avand precizia realista a anumitor vise.“ (Pierre Yves Lador)
Alexis este un cvadragenar care, demult, visa sa echivaleze cele 20000 de zile ale unei existente cu tot atatea femei iubite. Acum, confruntat cu realitatea trista si mediocra a vietii sale si incercat chiar de ideea sinuciderii, cauta o ultima si disperata scapare in desfatarile propuse de vasul de croaziera Queen of the Baltic. Dar paradisul sexual plutitor va putea sa‑i deschida o noua cale acestui „cersetor de dragoste“? Al doilea roman publicat de Andrei Makine sub pseudonimul…
Cele paisprezece suverane ale căror vieţi Jean des Cars a ales să ni le povestească sunt tot atâtea mituri care înflăcărează amintirile şi vorbesc posterităţii prin destinul şi contribuţia lor decisivă la istoria lumii: Caterina de Medici, Elisabeta I a Angliei, Cristina a Suediei, Maria Tereza a Austriei, Ecaterina a II-a a Rusiei, Maria Antoaneta a Franței, Victoria a Marii Britanii, Eugenia a Franței, Sissi a Austro-Ungariei, Maria a României, Zita a Austro-Ungariei, Astrid…
„Fugara este o carte atat de buna, incat nu vreau s-o discut intr-o recenzie. Nici citatele, nici vreun sumar nu pot da seama de calitatile ei. Singurul mod in care o puteti aprecia cu adevarat este s-o cititi. ... Revin de aceea la indemnul de la care am pornit: Cititi-o pe Munro! Cititi-o pe Munro!“ Jonathan Franzen, The New York Times Review of Books
„Zguduitoare. […] Fascinantă. […] Cartea lui Hillenbrand este atât de cinematografică, iar evenimentele pe care le descrie atât de incredibile, încât nu îndrăzneşti să-ţi dezlipeşti ochii de pe pagină.” (People)
„Plina de sentiment, de farmec neobisnuit si minunat scrisa, aceasta carte pur si simplu straluceste.” (Deb Caletti, finalista la National Book Award)"Captivanta si fascinanta de la primul rand pana la ultimul." (The Guardian)
„L-am considerat intotdeauna pe Emile Zola unul dintre cei mai marcanti reprezentanti ai secolului al XIX-lea. [...] Caci cum sa nu recunosti in epopeea lui Zola simbolismul si inclinatia spre mit, care, in pofida intregii sale forte drastice si a unei brutalitati odinioara scandaloase puse in slujba adevarului, ii inalta universul pana la supranatural?“ - (Thomas Mann)„Nana, unul dintre tipurile cele mai vii create de Zola, capata dimensiuni mitice, reprezentative pentru…
„Un roman care te captivează şi pe care nu-l poţi lăsa din mână până la ultima pagină.” — Cassandra Clare, autoarea seriei bestseller New York Times „Instrumente mortale”„Îmi place lumea extravagantă, melancolică, din acest roman, îmi place această eroină, cu nenumăratele ei secrete.” – Claudia Gray, autoarea seriei bestseller New York Times „Evernight”„O poveste paranormală pasionantă, densă, fermecătoare, cu o eroină aparte şi o punere în scenă suprarealistă, captivantă.” – Kirkus Reviews
John Freeman este un autor premiat si binecunoscut critic de carte. Fost presedinte al National Book Critics Circle si coordonator al antologiilor Granta, Freeman a scris despre carti in mai bine de 200 de publicatii din intreaga lume, printre care The New York Times Book Review, Los Angeles Times, San Francisco Chronicle, The Wall Street Journal, The Guardian, La Repubblica si La Vanguardia. Prima sa carte, The Tyranny of E-mail, a fost…
Eliza Benedict duce o viață senină într-o casă din suburbii, alături de soţul ei şi de cei doi copii. Dar o scrisoare îi spulberă liniștea: "Ţi-am văzut fotografia într-o revistă. Sigur, între timp te-ai maturizat. Dar te-aş recunoaşte dintr-o mie." Un bărbat și un secret nemărturisit din trecut reapar în viața ei și îi amenință existența confortabilă. Dar Eliza ar face orice să-și apere liniștea și familia – chiar dacă aceasta înseamnă să…
Dulcea poveste a tristului elefant este un amplu şi captivant Bildungsroman cu tramă de poveste, scris în maniera estetizantă, şi totodată o parabolă ce trimite la o reflecţie asupra alterităţii ori asupra magnetismului pe care îl exercită diferitul, insolitul, exoticul.
În cel mai recent roman al său, Lauren Weisberger abordează cu subtilitate şi umor teme de actualitate precum preţul succesului în societatea contemporană şi efectele dezastruoase ale faimei asupra relaţiilor de cuplu, descriind peripeţiile amuzante prin care trece o pereche proaspăt căsătorită, a cărei fericire începe să se clatine sub presiunea celebrităţii căpătate peste noapte.
Sa nu fiti uimit daca intr-o buna zi librariile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute sa scrie romane, in functie de fantasmele dumneavoastra secrete. Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cartile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autofictiune. Toti vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitosi sau mai frustrati dintre noi vor incerca, poate, sa angajeze si cite o fiinta umana…
Volumul Basme de pe Tigru şi Eufrat ne introduce în lumea magică a djinnilor, ifritilor şi a dev-ilor. Locuri îndepărtate şi obiceiuri specifice zonei, oameni buni, dar şi haini la inimă, cu aventuri pe măsură, asemănătoare celor din basmele spaţiului românesc ce ne-au încântat copilăria.
„Adevarata atractie a Junglei pe tocuri vine din feminismul ei declarat, foarte asemanator celui din Sex and the City, dar mai patrunzator.” (New York Magazine)
Carte ecranizata intr-un serial Netflix. Cu zece ani in urma, Boala s-a raspandit ca focul, ucigand miliarde de oameni, iar singurii copii nascuti de atunci sunt o noua specie de hibrid om-animal. Gus este unul dintre acesti copii, un baiat cu trasaturi de cerb, cu suflet bun si... mare amator de dulciuri.
Un roman despre folclorul afro-american și zeitățile africane De la Tristan Strong, un băiat de treisprezece ani din Chicago, se aşteaptă lucruri mari. Tatăl şi bunicul lui au fost boxeri de succes, iar întreaga familie îşi doreşte ca Tristan să ducă tradiția mai departe. Însă el nu se simte vrednic de numele pe care-l poartă. Când o creatură mică intră în camera lui și fură singurul lucru care i-a rămas de la prietenul său dispărut, Tristan e aruncat într-o aventură care îi impune să fie…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou