Literatură

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 91-120 din 15206

Pagină
pe pagină
Setați descendent
  1. Filmul meu de Pintilie
    30.00 LEI
    Pintilie era tatăl poveștilor despre toate familiile țării, era dumnezeul necunoscut al fiecărui cartier, era dumnezeul adevărului absolut despre o întreagă națiune. Ce vedea, aia îți arăta. (Astfel, atât televizorul, cât și ecranul de la cinema erau acum oglinzi, oricât și-ar fi dorit comuniștii ăia să te mintă frumos cu propaganda lor.) Poveștile lui, povești mici, erau dureroase pentru că nu erau ficțiune. Erau povești din viață. Sigur, la orice moment al zilei, undeva, prin țară, era…
  2. Amintiri din Paradis
    38.00 LEI
    Ioan Cordoș s-a născut la 15 iunie 1956 în localitatea Vărșand, județul Arad.A absolvit Liceul „Moise Nicoară” din Arad, promoția 1975 și Facultatea de Medicină din București în anul 1981. Între 1981 și 1990 este medic șef de unitate militară. Din 1990 până în anul 2000 lucrează ca medic specialist, apoi primar de chirurgie generală și toracică în Spitalul Clinic de Urgență Militar Central București. A condus Clinica de Chirurgie toracică din Institutul de pneumoftiziologie „Marius Nasta” –…
  3. Cât timp înfloresc lămâii
    99.90 LEI
    Un roman aclamat la nivel internațional pentru forța sa emoțională. O carte-eveniment de la una dintre cele mai apreciate voci ale ficțiunii contemporane. O ediție de colecție pentru o poveste care rămâne cu tine pentru totdeauna. Cât timp înfloresc lămâii este un roman de o frumusețe devastatoare, o carte care doare ca o rană deschisă și vindecă precum o îmbrățișare. O poveste care poartă în aceeași respirație cenușa războiului și dulceața fragilă a iubirii, amintindu-ți că până și cele mai…
  4. Marea m-ar picta în albastru
    65.90 LEI
    De la autoarea fenomenului global Cât timp înfloresc lămâii, un nou roman răvășitor, în care dorul de mamă se amestecă cu dorul de o țară pierdută, cu roșul rodiilor, cu verdele vieții și cu frumusețea stranie a mării. Jihad își pierde mama și, odată cu ea, culorile lumii. La propriu. Ca și cum ochii ei ar fi secați de orice culoare. Până când descoperă un caiet ascuns de desen, iar culorile încep să revină, din nou, la viață. NOTA AUTORULUI: „Toți suntem oameni. Toți avem experiența integrală…
  5. Kairos
    64.90 LEI
    Plasat în Berlinul de Est al anilor '80, Kairos urmărește relația pasională și profund distructivă dintre Katharina, o studentă de 19 ani, și Hans, un scriitor căsătorit de 53 de ani. Ceea ce începe ca o întâlnire întâmplătoare, plină de idealism, se transformă treptat într-un vortex al controlui psihologic, al poziției de putere, al secretelor și trădării...
  6. A treisprezecea stea
    59.90 LEI
    Adevărata istorie a romilor (GIPSY)! Această carte nu este doar o poveste. Este o chemare. O chemare adresată tuturor celor care simt, undeva în adâncul sufletului, că poporul rom nu este o greșeală a istoriei, ci o taină a ei.
  7. Fundamental
    59.90 LEI
    Shortlisted for the Women’s Prize for Fiction 2025 Când Nadia Amin, o doctorandă sclipitoare și mărinimoasă, publică un articol pe tema deradicalizării, totul în jurul ei se schimbă. Abandonată de mamă și devastată de un eșec amoros, nu vede de ce ar refuza invitația de a conduce un program al ONU de reabilitare a femeilor prinse în mrejele unor regimuri dominate de ideologii dăunătoare. Ajunsă în Irak, Nadia se simte însă repede copleșită. Echipa pe care o conduce e formată din drăgălașa…
  8. Adevărata poveste a lui Raja cel naiv (și a mamei sale)
    55.00 LEI
    Câștigător al National Book Award 2025 Raja, în vârstă de 63 de ani, locuiește împreună cu mama sa într-un apartament micuț din Beirut. Cunoscut în jur ca „homosexualul din vecini” și iubit de elevii săi de la liceul unde predă filosofie, Raja își găsește plăcerea în cărți, plimbări, ordine și singurătate. Mama sa de 80 de ani, Zalfa, vrea să fie la curent cu toate detaliile din viața profesională și amoroasă a fiului ei, așa că nu dă doi bani pe nevoia de intimitate a acestuia, pe care o ia…
  9. Insatiable
    76.90 LEI
    ÎN INIMA ÎNTUNERICULUI SE ASCUNDE UN SUFLET CHINUIT… Kade Mitchell este obsedat de un demon deghizat în înger. Stacey Rhodes, fata pe care o disprețuiește, este imposibil de uitat. Ea i-a frânt inima, iar amărăciunea l-a împins pe Kade în lumea interlopă. A urmărit-o ani în șir și i-a ucis pe toți cei care s-au apropiat de ea. Însă acum, profitând de un moment de respiro, departe de lumea în care este captiv, Kade se întoarce acasă, hotărât să o revendice pe Stacey. În același timp, este…
  10. Enigma
    89.90 LEI
    Bine ai venit la Universitatea Mortimer!Există secrete pe care trebuie să le deslușească.Iar el are nevoie să le păstreze. Salem Salazar este obsedată de ideea morții. Considerată oaia neagră a familiei sale înstărite, bântuite de scandaluri, Salem sosește la Universitatea Mortimer hotărâtă să afle cum a murit sora ei mai mare, desăvârșita Olivia. În curând, tânăra descoperă că sora ei nu este nicidecum singura studentă care a murit în acea universitate. Salem ar face orice pentru a…
  11. Fury Bound. Răzbunarea
    99.99 LEI
    ÎNCORONATĂ DE DESTIN. MISTUITĂ DE RĂZBUNARE.   ÎMPOTRIVA TUTUROR AȘTEPTĂRILOR, Meryn Cooper a moștenit o coroană și, odată cu ea, un război necruțător. În timp ce Regatul Nocturnei se destramă sub povara minciunilor adunate de-a lungul a generații, Meryn, alături de lupoaica de care este legată, Anassa, și de aliații lor, trebuie să salveze țara de la pieire. Însă nici poporul, nici Predestinații și nici nobilii nu au încredere în noua lor regină, iar Meryn se trezește prinsă într-un…
  12. Pe aripi de foc
    89.99 LEI
    PUTEREA UNUI CĂLĂREȚ ESTE DATĂ DE DRAGONUL SĂU. DAR ÎNȚELEPCIUNEA I SE TRAGE DE LA FIECARE DRAGON CARE A TRĂIT VREODATĂ.  La Academia Bloodwing, sângele e moneda folosită, însă moștenirea unui dragon e neprețuită – și periculoasă precum focul. Am crezut că va fi de ajuns să supraviețuiesc primului an pe holurile letale de la Bloodwing, dar m-am înșelat. Am trezit, din pură întâmplare, un dragon – o creatură mitică a morții și a focului. Acum, fiecare casă de supremi vrea să mă…
  13. O soție din alte vremuri
    64.99 LEI
    Natalie duce o viață tradițională desăvârșită... iar urmăritorii ei de pe Instagram sunt plini de invidie. Casa ei de la țară este fermecătoare, soțul ei este un cowboy chipeș, iar fiecare pâine rotundă cu maia e mai apetisantă decât precedenta. Ce dacă în culise sunt dădace și producători și cuptoare profesionale! Ceea ce urmăritorii ei nu știu nu le poate dăuna. Apoi, într-o dimineață, Natalie se trezește într-o versiune ciudată, oribilă a realității. Casa ei, soțul, copiii îi sunt…
  14. Șoapta libertății
    64.99 LEI
    O CĂSĂTORIE CLĂDITĂ PE MINCIUNĂ UN DESTIN CLĂDIT PE SPERANȚĂ  Sudul Chinei, 1923. Disperați să-i asigure un viitor, părinții lui Mei Ling îi aranjează o căsătorie cu un văduv din California. Pentru a intra în țară, ea trebuie să pretindă că este prima soție a soțului ei – o „soție pe hârtie“.  În timpul călătoriei periculoase, Mei Ling o ia sub aripa ei pe o fetiță orfană pe nume Siew. Visul unei vieți mai bune în America îi dau lui Mei Ling puterea de a îndura călătoria…
  15. Moștenirea de la Vila Secretelor
    99.99 LEI
    O iubire care a rezistat războiului. O familie care ține, mai presus de orice, la propriul renume. Secrete care ies la iveală și zdruncină viața de zi cu zi.  Augsburg, 1920. Războiul s-a încheiat și, după o perioadă marcată de lipsuri, familia Melzer privește spre viitor cu mult optimism. Paul Melzer s-a întors din prizonieratul de război din Rusia și preia conducerea fabricii de țesături pentru a reda companiei strălucirea de odinioară. Împreună cu Ernst von Klippstein, el pune…
  16. Dispozitive mortale (Cronicile orașelor flămânde #3)
    Preț special 43.50 LEI Preț standard 58.00 LEI
    Cartea a treia din Cronicile orașelor flămânde Cartea de Tinichea rămâne încă unul dintre nenumăratele mistere pe care ni le-au lăsat Anticii. Tot ce știm e că numele unui zeu străvechi apare de mai multe ori printre toate acele numere: Odin.
  17. Cum am supraviețuit clasei a VIII-a
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Robert Ersten a apărut la cursul de scriere creativă ținut de Ioana Nicolaie la Școala Germană Hermann Oberth. Elisa Merca, Andrei Droc, Cristian Mitrea, Catinca Nistor, Sara Zapodeanu, Matei Mustea, David Stavila și Gabriel Cărtărescu au ajutat la precizarea lui. Dora, Clara, Raul, Filip și Luca s-au pregătit pentru greutățile vieții de elev: și-au făcut o societate secretă, Reparabile Tempus.
  18. Ultima bătălie (Cronicile din Narnia, vol. 7)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    Ultima bătălie e concluzia unei povești despre ținutul Narniei, unde trebuie să-ți iei rămas-bun și unde începe aventura. Premiată cu Carnegie Medal, Ultima bătălie e concluzia unei povești despre ținutul Narniei, unde trebuie să-ți iei rămas-bun și unde începe aventura. Inorogul spune că oamenii sunt aduși în Narnia când ținutul e frământat și tulbure. Iar acum Narnia se găsește la ananghie. Un fals Aslan cutreieră țara. Singura speranță este ca Jill și Eustace, vechi prieteni ai…
  19. Jilțul de argint (Cronicile din Narnia, vol. 6)
    Preț special 37.12 LEI Preț standard 49.49 LEI
    O poveste în care devotamentul și dârzenia se împletesc cu simțul aventurii și curajul. Un nobil grup de prieteni, format din Jill, Eustace și Puddleglum, Omul-din-mlaștini, este trimis de Aslan să-l salveze pe Rilian, Prințul Narniei dispărut. Ca să-i călăuzească, Aslan îi dă lui Jill patru semne pe care trebuie să le țină bine minte, în ordinea în care i-au fost date. În căutarea lor, cei trei au de înfruntat pericole groaznice și de străbătut peșteri adânci și întunecate. Dar misiunea lor…
  20. Fluviul Șoaptelor (seria Haiganu #1)
    Preț special 45.00 LEI Preț standard 60.00 LEI
    Ediție revizuită și adăugită Cu ilustrații de Andrei Moldovan Blestemul nu e nemurirea, ci lumea întreagă. Într-o lume sfâșiată de războaie, credințe și superstiții, Haiganu, un zeu decăzut, este osândit să trăiască printre muritori. În mintea lui curge necontenit Fluviul Șoaptelor: un torent de rugăciuni, blesteme și gânduri străine, un zgomot fără sfârșit format din toate vocile lumii. De veacuri, Haiganu rătăcește continuu între ură și dorința de răzbunare și încearcă zadarnic să…
  21. Furia Oarbă (seria Haiganu #2)
    Preț special 45.00 LEI Preț standard 60.00 LEI
    Ediție revizuită și adăugită Cu ilustrații de Andrei Moldovan Cine îndreaptă universul, când zeii se dezlănțuie? Un copil a murit. Iar lumea nu a rămas aceeași. Războiul se întinde ca o plagă: cetăți cad una după alta sub focul și cruzimea celor care au învățat să transforme oamenii în monștri. Dekibalos, Moroianu și Akarun nu mai cuceresc doar teritorii. Dezlănțuie ceva ce nu mai poate fi oprit. Dincolo de granițele lumii cunoscute, un mag proscris descoperă că există locuri în care…
  22. Tristețea Zeilor (seria Haiganu #3)
    Preț special 45.00 LEI Preț standard 60.00 LEI
    Cu ilustrații de Andrei Moldovan Sfârșitul lumii vine cu o șoaptă. La capătul lumii, când zeii au obosit de oameni și oamenii au uitat de zei, rămâne doar tăcerea. Iar când liniștea poate fi obținută doar prin distrugere, alegerea devine imposibilă. Haiganu, zeul osândit să trăiască printre oameni, pășește printre ruine, ritualuri crude și jocuri divine. Un rău mai vechi decât zeii înșiși se strecoară în mintea lui, iar granița dintre protector și distrugător se șterge. Alături de el,…
  23. Vremuri fără răbdare
    69.00 LEI
    „Sunt secvențe narative a căror relativă autonomie nu anulează impresia că fac parte din același întreg. Îi revine cititorului menirea de a reconstitui coerența epică, umplând golurile și refăcând legăturile latente dintre episoade și personaje, și de a descoperi «desenul din covor», dincolo de fragmentarea structurii de suprafață. Gabriela Adameșteanu construiește astfel un roman latent – formulă narativă hibridă, utilizată, printre alții, și de Milan Kundera în Ridicole iubiri...“ (Carmen…
  24. Sunt fluvii în cer
    85.00 LEI
    Povestea unui poem pierdut, a două mari fluvii şi a trei vieţi remarcabile — toate legate între ele de o singură picătură de apă. În ruinele din Ninive, oraşul antic al Mesopotamiei, zac ascunse în nisip fragmentele unui poem de mult uitat, Epopeea lui Ghilgameş. În Londra victoriană, un copil excepţional se naşte pe malurile Tamisei celei negre de murdărie. Când memoria lui strălucită îi aduce o slujbă ca ucenic la o tipografie, lumea i se deschide în faţă şi călătoreşte dincolo de…
  25. Povești
    30.00 LEI
    Există cărți care se citesc și există cărți care rămân cu tine pentru totdeauna. Povești de Ion Creangă face parte din acea categorie rară care dăinuie peste generații și continuă să fascineze prin umor, inteligență și farmec autentic românesc. În paginile acestui volum, lumea satului prinde viață prin personaje memorabile, întâmplări savuroase și povești care ascund, dincolo de haz, adevărate lecții despre viață, curaj, lăcomie, bunătate și dreptate.
  26. Povestiri și anecdote
    27.00 LEI
    În paginile acestui volum, Ion Creangă readuce la viață lumea satului românesc de altădată, cu umorul ei sănătos, personajele pitorești și întâmplările care au traversat generații fără să-și piardă farmecul. Povestirile și anecdotele sale păstrează savoarea limbii române autentice și bucuria povestitului spus cu har, transformând fiecare text într-o experiență vie, plină de culoare și emoție.
  27. Amintiri din copilărie
    27.00 LEI
    Amintiri din copilărie este una dintre acele cărți care nu doar se citesc, ci rămân cu tine o viață. Ion Creangă reușește să transforme lumea satului românesc într-un univers viu, plin de culoare, umor și emoție autentică.
  28. Idiotul
    63.00 LEI
    Idiotul de Feodor M. Dostoievski este unul dintre acele romane rare care nu doar se citesc, ci se traiesc. Considerata una dintre marile capodopere ale literaturii universale, aceasta opera impresioneaza prin profunzimea psihologica, intensitatea emotionala si modul tulburator in care exploreaza fragilitatea sufletului uman.
  29. Solenoid
    Preț special 95.20 LEI Preț standard 119.00 LEI
    The International Dublin Literary Award 2024 Los Angeles Times Book Prize for Fiction 2023 Roman nominalizat la International Booker Prize 2025 „Primul meu gând, odată-ncheiată lectura, a fost să-mi scriu pe cartea de vizită «Eu am citit Solenoid». E un eveniment care-ți taie oarecum viața în două: cine va citi cartea va înceta să mai fie un cititor de rând.“ — GABRIEL LIICEANU
  30. California Golden
    77.00 LEI
    Melanie Benjamin, autoarea bestsellerelor internaționale Lebedele de pe Fifth Avenue, Soția aviatorului, Femei de Oscar și Doamna de la Ritz, recreează, în California Golden, începuturile euforice ale culturii surfingului, printr-o saga despre ambiție, sacrificiu și maternitate. În California anilor ’50–’60, Mindy și Ginger Donnelly cresc într-o lume în care surfingul e religie, și traficul de droguri înflorește. Carol, mama lor, este o legendă a plajelor, dar și…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 91-120 din 15206

Pagină
pe pagină
Setați descendent