Destine, femei și povești periculoase Un miliardar descoperă dragostea la cincizeci de ani. O zână blondă îi sucește mințile, o inocentă ce pare coborâtă din primăvara botticelliană. O doamnă foarte fină pune la cale un asasinat. O altă distinsă doamnă ține cursuri de calificare pentru prostituate. Una dintre elevele ei, o jună surdomută, conduce un sexy-club. Doi detectivi particulari încearcă să deslușească misterul telefonului din bikini.Un pitic malefic, care conduce deopotrivă o rețea…
Agitația cuprinde întregul sătuc St Mary Mead atunci când celebra actriță Marina Gregg cumpără o casă aici. Vine să facă un film, are de gând să se stabilească în sat și chiar va organiza o serbare!
Hercule Poirot, omulețul cu mustața răsucită și cu capul în formă de ou care se consideră „cel mai faimos detectiv“, își face, în aceste povestiri, o intrare glorioasă, rezolvând, în stilul său caracteristic, unele dintre cele mai dificile cazuri din cariera lui.
Împreună cu soția sa, Jerry Burton soseşte în liniştitul orăşel Lymstock ca să-şi ofere o binemeritată odihnă, aşteptându-se la jumătate de an de linişte şi de plictiseală. Dar într-un orăşel în care bârfa se ridică la rang de adevăr, bănuielile se răspândesc precum veninul, iar glumele nevinovate pot lua o turnură mortală. În Lymstock încep să apară şi crimele şi e de datoria lui Miss Marple să-l descopere pe vinovat.
Crima ca formă de artă? O idee la fel de originală precum cel căruia îi aparține, extravagantul și bogatul domn Shaitana. Acesta îi propune lui Hercule Poirot să îi arate „exponatele“ sale în cadrul unei petreceri la care îl invită alături de alți trei specialiști în dezlegarea enigmelor și de patru ucigași care au scăpat nepedepsiți până acum. Și, așa cum se temea Poirot, ceea ce începe ca o seară captivantă de bridge devine până la urmă un joc mult mai periculos…
În sectorul 5 al capitalei, un criminal în serie pune pe jar polițiști, asistenți sociali, părinți, oameni fără căpătâi și oameni de bine. Încetul cu încetul, ancheta inițiată de locotenentul Dragu dă la iveală secrete îngrozitoare din familiile victimelor, dar secretul întunecat al ucigașului rămâne bine ascuns și nu va fi descoperit înainte de a zgudui din temelii chiar viața tânărului locotenent. Roman plin de culoare, cu personaje pitorești din medii declasate, dar și cu portrete…
Un roman care deconstruiește povestea unui ucigaș în serie aflat în așteptarea execuției, văzută în principal prin ochii femeilor din viața lui. Povestea se dezvăluie prin prisma unui întreg caleidoscop de femei — o mamă, o soră, o polițistă. Mama, Lavender, care l-a născut la 17 ani; Hazel, sora soției lui Ansel, silită să vadă cum relația surorii sale îi distruge pe toți; Saffy, detectivul devotat prinderii infractorilor, dar care abia reușește să-și vadă limpede propria viață. Execuția…
„M-a luat de gât, m-a scuturat și m-a lăsat respirând greu. Fantastic!” LEE CHILD Un tânăr se trezește din comă după nouă ani. Bărbații care i-au omorât părinții îl caută, în timp ce un ucigaș în serie îl imită pe cel mai cunoscut criminal din Noua Zeelandă. James Garrett a fost rănit grav când a fost împușcat în urma execuției părinților săi și nimeni nu se aștepta ca acesta să se trezească dintr-o comă profundă. Când o face, nouă ani mai târziu, inspectorul-detectiv Rebecca Kent are…
Poți intra, dar nu mai poți ieși. Bun-venit la bibliotecă! Gemenele Ana și Nan nu au niciun secret una faţă de cealaltă. Amândouă sunt convinse că știu ce a făcut-o pe mama lor să se sinucidă și ambele știu cum se vor răzbuna. Dar niciuna dintre ele nu bănuiește ce se va întâmpla odată ce ușile bibliotecii se vor închide.
Ai vrea să pătrunzi în mintea unui criminal în serie și să-i citești jurnalul? Șase studente la o universitate de elită dispar în mod misterios. Familiile lor sunt disperate și cer ajutor. Nina Guerrera preia ancheta și, indiciu după indiciu, realizează că nu s-a mai confruntat niciodată cu un astfel de prădător, care obișnuiește să-și documenteze pas cu pas răpirile, notându-și observațiile și strategiile pe care le folosește în uciderea studentelor. Pe măsură ce ancheta înaintează, Nina…
29 februarie pare o zi blestemată. În fiecare an bisect, undeva în America, o familie este ucisă cu sânge rece, iar criminalului i se pierde urma. Până atacă din nou. De data aceasta, membrii unei familii sunt uciși în somn. Agentul special FBI, Nina Guerrera, și echipa ei investighează o posibilă legătură dintre noua crimă și o triplă omucidere săvârșită în urmă cu patru ani, la trei mii două sute de kilometri distanță. Criminalul, manipulativ și fără conștiință, a reușit să scape mereu…
O contesă dependentă de cocaină, un ajutor de coafeză care a câștigat la loterie, doi arheologi, un scriitor distrat și alți câțiva pasageri îi stârnesc interesul lui Poirot, aflat în zborul de la Paris spre Croydon. Când în avion este descoperit cadavrul unei cămătărese ucise cu o săgeată otrăvită, pentru toată lumea este evident că ucigașul se află la bord, dar ancheta nu duce nicăieri. E oare posibil ca, de data aceasta, criminalul să scape nepedepsit? Apariția neașteptată a fiicei de mult…
Vacanța relaxantă petrecută de Hercule Poirot pe coasta din Cornwall ia o turnură neașteptată când o cunoaște pe tânăra și atrăgătoarea Nick Buckley, căci Poirot are impresia că cineva încearcă să o ucidă pe Nick și se hotărăște să-i ofere protecție. Dar nici chiar ascunderea ei într-un azil nu îl împiedică pe asasin să facă o nouă încercare de a-i lua viața tinerei, așa că Poirot trebuie să recurgă la subterfugii și viclenie pentru a rezolva acest caz misterios. AGATHA CHRISTIE este unul…
Pe șinele ce leagă Londra de orașele din apropiere, două trenuri merg, pentru câteva secunde, în paralel. Într-unul se află o doamnă în vârstă, abia trezită din moțăială; în celălalt, un bărbat înalt, brunet, bine făcut sugrumă o femeie. Șocată, doamna în vârstă raportează imediat crima la poliție, dar toată lumea o ia drept acel gen de bătrână care, dornică de atenție, scornește povești incredibile. Există însă cineva care nu-i pune nici o clipă relatarea la îndoială. Este prietena ei, Miss…
Este limpede că se petrece ceva neobișnuit cu membrii expediției care lucrează la situl arheologic de la Hassanieh: o tensiune stranie, ceva legat de prezența preaiubitei soții a profesorului Leidner, „frumoasa Louise“. Lui Louise îi e frică de ceva. Este vorba oare doar despre atacuri de panică, despre halucinații? „Mă tem că o să fiu ucisă!“ îi mărturisește sorei Leatheran, care a acceptat să aibă grijă de ea. Din nefericire, se dovedește că avea dreptate. Printr-o coincidență însă, cel…
• Volumul al doilea al seriei Karlstad, dupa Ultima viata. Drepturile pentru serie au fost vandute in 18 tari. Alicia Bjelke e o tanara a carei figura mutilata ii face pe toti sa se fereasca de ea. In acelasi timp, este o programatoare geniala care a creat o aplicatie pentru intalniri impreuna cu Stella, superba ei sora, actuala imagine a companiei. Dar intr-o zi Stella e ucisa cu brutalitate, iar Alicia incepe sa se teama ca ar putea fi urmatoarea victima.
Un nou volum din seria Inspectorul Gamache Bestseller NEW YORK TIMES Premiul Agatha pentru cel mai bun roman contemporan În timp ce sătucul Three Pines revine la viață după iarna grea și se pregătește pentru o sărbătoare locală, doi tineri reapar după mulți ani în viața anchetatorilor Armand Gamache și Jean-Guy Beauvoir. Erau mici când mama lor a fost ucisă, iar acum au venit în Three Pines. Dar cu ce scop? Vor să se împace cu salvatorii lor sau să îi distrugă? Armand…
Bestseller NEW YORK TIMES UN CADAVRU. ȘASE EXPERȚI. POȚI REZOLVA MISTERUL ÎNAINTEA LOR? „Ingenios, complex și captivant.” -The Guardian Un thriller care te absoarbe cu totul, scris ca un scenariu de televiziune și care îl face pe cititor să-și pună întrebări și să cerceteze fotografii, hărți, rapoarte de autopsie și alte dovezi. Dar poate să-și dea seama cine minte? A fost o crimă care a ținut o țară întreagă cu sufletul la gură. În decembrie 2003, Luke Ryder, tatăl vitreg al celebrului…
După ani întregi în care s-au evitat reciproc, membrii familiei Darker se reunesc pentru a sărbători ziua de naștere a bunicii, care împlinește 80 de ani, în casa ei gotică, de pe o mică insulă stâncoasă. Când va veni fluxul, vor fi izolați de restul lumii timp de opt ore – adică o noapte. Toți ascund un secret. Sau mai multe. La miezul nopții izbucnește o furtună, iar bunica este găsită moartă. O oră mai târziu, este descoperit un alt cadavru… Captivi pe o insulă, membrii familiei Darker…
Primul roman islandez care a devenit bestseller în Statele Unite Finalul trepidant al seriei Dark Iceland, din care s-au vândut milioane de exemplare în toată lumea Cu câteva zile înainte de Paști, turiștii se adună în Siglufjörður, cel mai nordic punct al Islandei, ca să viziteze maiestuoasele pârtii de schi. Ari Thór Arason este acum inspector de poliție, dar prietena lui locuiește în Suedia împreună cu fiul lor în vârstă de trei ani. Reîntâlnirea e planificată pentru weekend, însă un…
Un nou roman din seria Vera Stanhope Bestseller Sunday Times Se apropie Crăciunul. Vera Stanhope merge spre casă și abia așteaptă să ajungă. Dezorientată din pricina zăpezii și a frigului, apucă pe un drum greșit și descoperă o mașină abandonată la marginea drumului. Portiera e deschisă, șoferul nu se zărește nicăieri, însă Vera vede cu stupoare un bebeluș pe banchetă. Îngrijorată ca micuțul să nu înghețe, Vera îl ia cu sine și ajunge la Brockburn, casa în care a crescut chiar tatăl…
Al doilea volum al seriei Crimele din Österlen Superba regiune Österlen din Suedia se desfată în soare de vară. Marele târg de antichități de la Degeberga e pe cale să înceapă. Însă nici nu se deschid bine porțile că unul dintre cei mai de succes și, în același timp, rău-famați anticari e găsit ucis. Simpaticul și tipicarul Peter Vinston e silit să-și întrerupă concediul și să înceapă ancheta – spre disperarea lui Tove Esping, care crezuse că va ancheta singură primul ei caz. Pe măsură…
• Roman finalist la British Book Awards 2024, sectiunea Crime & Thriller In timp ce isi sarbatoreste cea de-a patruzeci si cincea aniversare intr-un pub londonez, Alix Summer, gazda unor podcasturi de succes, cunoaste o alta femeie nascuta in aceeasi zi cu ea, pe nume Josie Fair. Cateva zile mai tarziu, cele doua se intalnesc intamplator, de data aceasta in fata scolii unde invata copiii lui Alix si unde, pe vremuri, au invatat si fiicele lui Josie. Aceasta din urma ii marturiseste lui Alix…
Pe fundalul maretelor stanci rosii de la Petra, asemenea unui Buddha dizgratios, sta trupul lipsit de viata al doamnei Boynton. Hercule Poirot nu se intreaba cine a comis crima, ci oare cine NU ar fi avut motive sa doreasca moartea batranei, caci, intr-adevar, doamna Boynton este cea mai detestabila fiinta pe care detectivul a intalnit-o vreodata. Avand la dispozitie numai 24 de ore ca sa rezolve misterul, Poirot isi aminteste de o remarca pe care a surprins-o intamplator intr-un hotel din…
Hercule Poirot pare sa aiba in sfarsit parte de o vacanta binemeritata, intr-un hotel exclusivist de pe o insulita retrasa. Dar atmosfera foarte linistita devine brusc incarcata cu tensiune sexuala si o senzatie nedefinita de pericol atunci cand printre oaspetii hotelului apare Arlena Stuart, o fosta actrita, una dintre acele femei fatale care ii fac pe toti barbatii sa isi piarda mintile. Cand Arlena este descoperita ucisa, pe o plaja pustie, Poirot are sentimentul ca se afla cu adevarat in…
Atunci cand bogata si despotica Emily Inglethorp este descoperita moarta, intr-o camera cu toate usile inchise, nu lipsesc nici suspectii, nici dovezile otravirii cu stricnina. Poate ca ucigasul e mult mai tanarul sot si proaspatul beneficiar al celui mai nou testament al doamnei Inglethorp, cu atat mai mult cu cat, in mod straniu, acesta nu se straduieste prea mult sa se disculpe, ba chiar pare ca ar vrea sa fie adus cat mai curand in fata judecatorului. Sau poate unul dintre fiii vitregi ai…
Regele incontestabil al suspansului Adevarul urat era mai bun decat o minciuna frumoasa La cateva luni dupa uciderea surorii ei, Maya isi pierde sotul, Joe Burkett, in urma unui jaf armat. Dar la scurta vreme dupa inmormantare, ea il zareste pe barbat intr-o inregistrare video facuta cu o camera ascunsa. De aici, povestea isi intinde radacinile pana in trecutul indepartat al lui Joe si al familei sale bogate, iar Maya descopera un intreg sir de crime ce pateaza numele familiei Burkett si…
Thriller vertiginos şi plin de suspans, pentru iubitorii de mistere, dar şi pentru pasionaţii de prăjituri, Lingura de aur este un puzzle ingenios, plin de întorsături şocante şi de răsturnări de situaţie care te vor face să citeşti până noaptea târziu, până ajungi să întorci şi ultima pagină
Când Societatea Scriitorilor de Cărți Polițiste ma invitat la festivalul organizat întrun tren ce străbate Australia, speram să găsesc inspirație pentru a doua mea carte. Ficțiune, de data asta: trebuia să mă desprind de oamenii din viața reală care se ucideau între ei. Evident, n-a fost așa. Invitații erau ca un catalog al familiei regale a scriitorilor de romane polițiste: Debutantul (eu!) Scriitorul de ficțiune criminalistică Scriitorul de blockbustere Scriitorul de ficțiune…
• Roman politist recompensat cu premiul Berlin Krimifuchs (2011) In 1931, si in Berlin criza economica se resimte. Alexandra si Benny, doi hoti fara adapost, se ascund in magazinul KaDeWe pentru a fura, dupa inchidere, bijuterii si ceasuri. Ceea ce a parut o joaca de copii in jafurile anterioare, acum functioneaza ingrozitor de prost. Cei doi sunt prinsi de politie, Alex scapa de arest, iar Benny este aruncat de pe acoperisul magazinului universal. Din acel moment fata incepe sa fie vanata…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou