Literatură română

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 1021-1050 din 3241

pe pagină
Setați descendent
  1. Străinătate
    41.23 LEI
    „«Străinătatea» din prozele lui Augustin Cupșa nu înseamnă doar un spațiu geografic încadrat de alte granițe. Fiecare personaj are propria lui raportare la «străinătate», astfel că prozele din acest volum îmbogățesc termenul cu toate nuanțele pe care le permite literatura, fără a-l explica însă până la capăt. Augustin Cupșa are marea calitate de a le lăsa personajelor sale libertate totală, de unde imposibilitatea de a le anticipa evoluția și senzația că pășești pe nisipuri mișcătoare, care le…
  2. De ce iubim femeile
    37.00 LEI
    E limpede că şi adulţii au nevoie de poveşti. Numai că zânele lor şi-au scurtat rochiile, şi-au tăiat părul care le ajungea cândva la călcâie şi au învăţat să fie femei, ceea ce e mult mai complicat şi mai periculos decât meseria de zână.Un mănunchi de istorii cu femei aşadar, spuse simplu, captivant, de un povestaş a cărui viaţă seamănă ca două picături de rouă cu a lui Mircea Cărtărescu. În fiecare poveste e un sâmbure de neobişnuit care stă ascuns în carnea obişnuitului, în „ordinar" o…
  3. Viața mea cu Goya
    37.00 LEI
    După „Bucuria de a nu fi perfectă”, cartea de memorii apărută în 2016, Riri Sylvia Manor debutează, iată, la peste 85 de ani, ca romancieră și, împletind cu mult har firele timpului, ficțiunii și confesiunii, scrie o poveste cuceritoare despre Goya, punând într-o lumină aparte, originală, viața și arta acestui pictor de geniu. Fotografia de pe copertă: autoarea la 18 ani; din arhiva personală
  4. Capul de faun
    57.72 LEI
    Povestea iubirilor lui Lelian continuă în cel de al patrulea volum al seriei, „Capul de faun”. Acum eroul o părăsește pe Mathilde și vagabondează o vreme în tovărășia lui Maxime. Cei doi ajung în Belgia, pe urmă în Anglia, apoi iarăși în Belgia, răstimp în care Lelian compune cel mai bun volum de versuri al său. Comportamentul lui Maxime față de iubitul său e un amestec de tandrețe și cruzime, de erotism și dorință de a răni și a umili, care, de la un moment dat, devine anevoie de suportat.…
  5. Corabia beată
    57.72 LEI
    `Corabia beată¬, al treilea volum al seriei Lelian, cuprinde două povești de dragoste. Mai întâi cea dintre Lelian și tânără Mathilde, pentru care mai vârstnicul poet face o pasiune adolescentină. Ea îi admiră versurile, se atașează de el și, în cele din urmă, cei doi se căsătoresc și vor avea în curând un copil. Trec împreună prin zile grele: războiul franco-prusac, asediul Parisului, Comuna și reprimarea ei sângeroasă. Dragostea lor cunoaște suișuri și coborâșuri, e complicată de lipsa de…
  6. Ora cinci și șapte minute
    42.18 LEI
    Ora cinci și șapte minute este ora la care a început războiul din Ucraina. Printr-o serie de proze de acută observație a realității, în care se întâlnesc tandrețea și absurdul, emoția și violența extremă, cartea surprinde spiritul războiului, al cruzimii și cinismului din spatele deciziilor care afectează viețile oamenilor obișnuiți, uneori distrugându-le pentru totdeauna. Cu prelungiri în istoria recentă sau mai îndepărtată a Republicii Moldova, „Ora cinci și șapte minute” e totodată un…
  7. Donnatela
    9.99 LEI
    Ajunsă în pragul adolescenței, Donnatela își vede familia destrămându-se sub presiunea problemelor tipice pentru cartierele mărginașe ale orașelor românești din anii ‘90: șomaj, sărăcie, declasare, alcoolism. Salvarea ei din abjecția cotidianului stă în poezie, grație căreia trăiește scurte momente de evadare, când „se extrage din realitate”, înălțându-se deasupra ființelor și lucrurilor ce o înconjoară. În ziua în care mătușa sa și patroana familiei sale, Florentina, îi găsește „agenda…
  8. Ce preferi?
    36.95 LEI
    Fragilitatea existenței este copleșitoare pentru oricine, indiferent de împrejurări sau de statut social. Cum gestionează o familie momentele de criză: prin hiperprotectivitate sau prin delăsare? Ce aduce împreună doi oameni: atracția fizică sau afinitățile? Ce se întâmplă când comunicarea e mai degrabă un impediment? Și, mai presus de toate, poate corpul să ofere soluții? Instinctul, vulnerabilitatea și dorința pot face front comun cu rațiunea, dar nimic nu garantează liniștea interioară.…
  9. Disco Titanic
    10.56 LEI
    Vlad Jivan e patronul unei edituri obscure din Timişoara anului 2011 şi erou al revoluţiei din 1989. Face afaceri profitabile cu un fost securist din Bucureşti, iar în timpul liber îi place să joace baschet şi să stea la bere cu prietenii. Discută pătimaş despre mafia ţigănească, despre „invazia” oltenilor care au distrus civilizaţia bănăţeană şi – doar pe jumătate în glumă – despre secesiunea Banatului. În trecutul său există însă câteva secrete pe care nu le dezvăluie nici măcar soţiei lui,…
  10. Povestiri din garaj
    42.28 LEI
    Povestiri din garaj. Un remix timisorean punk al vietii dinainte si dupa '89. Povestirile din garaj sunt tipice tranzitiei de tip balcanic, traita in Timisoara inainte si dupa '90: veri in care timpul se dilata, asa cum doar in vacantele scolare o poate face, muzici interzise, trase pe casete, baruri locale animate de legende de cartier, romani, sarbi, svabi si maghiari, Poli Timisoara, huligani, batai, ecouri ale primelor revolte care au declansat Revolutia din decembrie '89, afaceri…
  11. Un cal intr-o mare de lebede
    42.28 LEI
    Rosalyn are 24 de ani si este studenta la Londra. Cu un corp invadat de o boala ciudata, cu o poveste amoroasa complicata si o familie disfunctionala, la capatul puterilor, ea decide sa plece cu o bursa de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneza. Intalnirea socanta cu o cultura impresionanta va functiona ca o oglinda necrutatoare, care o va ajuta sa se desprinda de trecut si sa se vindece.
  12. Solomonarul
    73.99 LEI
    Romanul unei revoluții fără început și sfârșit. Două planuri, unul din secolul al XIX-lea, celălalt din prezentul secolului al XXI-lea, se împletesc în niște circumstanțe extra-ordinare. Emin și Max Murgescu, zis Macu, un soi de afacerist obsedat de Eminescu, se caută continuu prin timp și spațiu. Iar strașnica jurnalistă Louise e centrul de greutate în această tatonare fără sfârșit. Coincidențele răsar parcă de nicăieri, contextele istorice și socio-politice capătă profunzime, crizele și…
  13. Podul Diavolului
    47.57 LEI
    În multe colţuri de rai se ascund sâmburii iadului. Un asemenea colţ este Saint-Cirq-Lapopie, o aşezare atârnată deasupra râului Lot şi onorată cândva de prezenţa unui mare poet. Numai că farmecul sub care cad turiştii de cum pun piciorul în acest loc începe să se fisureze când coaja aparenţelor crapă şi afişul pitoresc se vede străpuns de nelinişti, întrebări şi secrete de demult. Ce ascund unul sau altul dintre localnici? Ce întâmplări le-au marcat trecutul şi revin ca să le bântuie…
  14. Cei care cumpără stele
    51.80 LEI
    „După primele 20-30 de pagini, cititorul la început sceptic sau numai blazat din mine și-a regăsit bucuria lecturii. Fraza impecabilă, lucrată în filigran, forța și bogăția imaginilor, exotismul lumii care se ivea sub ochii mei, cu împărați, astrologi, djinni, alchimiști în căutarea pietrei filosofale sau aventurieri călătorind peste mări și țări, trezeau simțuri ațipite, invitau la visare cu ochii deschiși, reînviau lumea de basm a copilului uitat undeva în depărtarea anilor. O poveste…
  15. Orașul cu salcâmi. Accidentul
    51.80 LEI
    Prin elaborare (1929-1931), Orasul cu salcami este un roman poetic, cu modelui indepartat in Paul et Virginie de Bernardin de Saint-Pierre, si cucereste prin farmec liric. Romanul Accidentul pare sa fi fost scris doar din ambitia lui Sebastian de a demonstra ca era in stare sa faca si proza realista, scotand elemente de epos din cenusiul vieti cotidiene. Daca aceasta ii va fi fost chiar intentia, si-a infaptuit-o. Nicio carte a sa nu a avut o "presa" mai buna. - Demitra Micu
  16. Legende sau basmele romanilor
    62.37 LEI
    A te interesa de aceste basme feerice este un lucru natural; a le feri de nimicirea la care ar fi expuse cu timpul este o dorinta patriotica; insa a sti de a le pastra naivitatea poetica a graiului povestitorilor de la sezatori este o opera din cele mai meritorii. Acest merit l-ai avut d-ta, domnule Ispirescu, si eu te felicit cu toata sinceritatea unui admirator al poeziei poporului nostru pentru modelul iscusit cu care ai cules si ai publicat importanta colectie ce ai intreprins cu multa…
  17. Luca
    52.75 LEI
    Îl cheamă Luca. Un imigrant român care-și trăiește „visul american” la New York, locul unde coșmarurile devin realitate cât ai zice Freeze! Un alt șofer de taxi care visează să ajungă star de cinema. Până acum a jucat doar roluri de figurant în filmul propriei sale vieți de loser profesionist. Film care s-ar putea intitula: „În locul nepotrivit, la momentul nepotrivit”. Iată motivul pentru care Mafia pune o recompensă pe capul lui: îl vrea mort sau mort! Dar când ești mort,…
  18. Theodoros
    104.66 LEI
    Am trăit, scriind Theodoros, povești de dragoste, povești eroice, povești atroce, povești reale și fantastice, voluptuoase și crude, petrecute în spații geografice și epoci istorice diferite, pe care m-am amuzat să le reconstitui cu acribie, dar și cu un zâmbet ironic. M-am afundat pe cărările ce se bifurcă ale Bibliei, ale cărții sfinte etiopiene Kebra Nagast și ale Alixăndriei noastre, găsind în toate o expresivitate uimitoare și fără sfârșit. În mijlocul pandemiei,…
  19. Ioșca
    36.95 LEI
      Roman tradus în limba franceză Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, ediția 2022 Romanul anului, Premiile RSS Reloaded 2021 Roman nominalizat la Premiile Observator cultural, ediţia 2022, categoria Proză Roman nominalizat la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași, ediția 2022 Roman nominalizat la Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2021 în cadrul FILIT
  20. Crima de pe podul Garibaldi
    9.99 LEI
    „În dimineața celei mai lungi zile a anului, doi pescari descoperă, sub podul Garibaldi, cadavrul unei femei a cărei identitate e necunoscută. Crimă? Sinucidere? Accident? Detectivul Martin Breda și iubita sa, Maraia, chimistă și alchimistă, specialistă în amprentele lacrimilor, pornesc într-o dinamică investigație pentru aflarea adevărului. Vulnerabili sentimentali și erotomani atipici, circari cu duble existențe și artiști stradali, voyeuri fără limite și pacienți ai refulărilor, în „Crima de…
  21. Gene dominante
    30.66 LEI
    „Gene dominante e o carte despre lucrurile care se repetă dincolo de schimbarea vremurilor, a generațiilor. Și despre faptul că oamenii nu se schimbă, de fapt, așa de mult cum ne-am putea închipui. Ei moștenesc și transmit mai departe experiențe tulburi, comportamente, trăsături de familie, „gene dominante“. Nimeni nu e singur! Problemele personale sunt aceleași dintotdeauna, doar decorurile sunt altele. Lumina cade aici mai ales pe niște personaje feminine: fetițe devenite adolescente, tinere…
  22. Abisuri previzibile
    28.01 LEI
    După debutul publicistic în 1967, în revista Luceafărul, la care a colabo­rat de-a lungul timpului cu numeroase cronici TV, de film, de modă, Corina Cristea a publicat un prim volum de povestiri, Prietena mea, Si, în 1969, la Editura pentru Literatură. Acesta a fost urmat de romanul Casta­nii roşii, parfumați şi naivi, volumul de nuvele Eternitatea e după colţ, romanele Sca­dența, Goana după vânt, Emigrant în singurătate, Cartea din berjera aurită, (Ed. Vremea, 2012), Aroganța elitelor,…
  23. Ciocoii vechi si noi
    22.09 LEI
    Odata cu Ciocoii vechi si noi debuteaza in literatura romana un nou gen literar: romanul. Ca in mai toate incepututile de drum cultural, imaturitatea estetica este compensata cu aspiratii auctoriale. Din tentatia mimetica a lumii reale se naste tensiunea intre literar si extraliterar, intre valorile morale si starea de fapt a lumii romanesti. De aici si schematismul caracterelor umane, din dorinta de a ingrosa liniile, de a imparti pe categorii clare, evidente. (Lucian Pricop)
  24. Viața ca o glumă proastă
    52.85 LEI
    Din timpul serviciului militar obligatoriu și până la retragerea voită din viața profesională și socială, călcăm pe urmele lui Paul, protagonistul romanului de față, urme lăsate atât în propria geografie interioară, cât și în cea a apropiaților – familie, prieteni, partenere – și a colaboratorilor. Tragem cu urechea la conversațiile sale sau ale celor din jurul lui, îl însoțim în călătorii, parcurgem jurnale și e-mailuri, îi scotocim în gânduri vreme de mai bine de treizeci de ani. O…
  25. Nuvele
    26.32 LEI
    Caragiale este astazi un bun de consum aproape cotidian. II evocam zilnic, uzand pana la slogan un repertoriu de fraze, replici si idei. Uneori ne pare ca viata noastra se desfasoara pentru a valida formularile personajelor lui Caragiale; in acelasi timp, opera lui Caragiale pare creata pentru a ne valida setul de armonii ideal-paremiologice. In vreme ce, noi, cei care-I recitam incantatoriu, suntem din ce in ce mai putin dispusi sa detabuizam sloganuri pseudo-critice. Lucian Pricop
  26. Crush
    15.86 LEI
    Dora Pavel revine cu un nou roman psihologic, Crush, de factură „neuro-gotică”, în care fantasmele unor singurătăți devoratoare alternează cu cele ale unui erotism intens, obsesiv, mereu eșuat. Un roman al blocajului existențial. Un roman ai cărui protagoniști sunt condamnați definitiv la singurătate. O singurătate care zvâcnește disperat să iasă din ea însăși. Pulsiunile pe care le-a stârnit în cei trei bărbați feminitatea Torei Cadis – pictoriță devenită ulterior dansatoare la bară –…
  27. a.normal
    44.99 LEI
    Un bărbat însurat, o femeie măritată – o legătură pasională, cu scene hard. Scris cu sinceritate, alert și minimalist în construcție, romanul aduce în prim-plan labilitățile iubirii și zonele alunecoase ale oricărei pasiuni.
  28. Soldatul cîinelui
    29.00 LEI
    „[Paul Goma] este un excelent scriitor, este un mare scriitor, evident nu are suprafața lui Soljenițîn, că nici România nu are suprafața Rusiei sovietice, dar este moralmente de aceeași talie și poate că e și mai tare încă decît el pentru că există o inerție românească, există un fatalism românesc, un fel de nepăsare metafizică”. (Eugen Ionesco, intervievat de Monica Lovinescu, Radio Europa Liberă, februarie 1977), transcrierea Securității).
  29. Într-o zi. Terapia pumnului în moacă
    37.00 LEI
    Nu e Ulise, nici Leopold Bloom. E Cătălin Ungureanu, prins în fluxul de conștiință, între întâlniri accidentale și gânduri aparent aleatorii. În echilibru, romanul Într-o zi: terapia pumnului în moacă ilustrează faptul că nu există posibilitatea unui drum clar și drept prin viață. Mai degrabă o biografie intensă a unui realizator radio-tv, cu vocabular identitar, cu un termos în loc de puburile lui James Joyce, cu ironie, ambiții și scopuri, senzații și Mihaele.
  30. Înger de serviciu
    37.00 LEI
    „Înger de serviciu este, în esență, cu adevărat o rugăciune, a noastră, a tuturor. Este un altfel de Tatăl nostru, contemporan, pragmatic, real, spus de noi toți, repetitiv, în cor, în același mod, cel puțin o dată în viață. Este drumul nostru, pe care îl parcurgem prin portalul iubirii, din iad către suflet. Este atât de des spusă această închinare... în același mod, inconștient, la fel ca personajele din carte, oscilând viața noastră între material și artă, între traumă și vindecare, între…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 1021-1050 din 3241

pe pagină
Setați descendent