Literatură română contemporană

O poveste cam ciudata si alte doua povestiri. Editia a II-a Horatiu Malaele este un artist cu adevarat complet, care stapaneste in egala masura emotia, cuvantul si linia, transformand cu usurinta coala de hartie intr-o scena in care ideile sale au rolul principal. Astfel, cartile sale sunt un adevarat spectacol, pe care cititorii sunt invitati sa-l traiasca pagina cu pagina.

Horatiu Malaele este un artist cu adevarat complet, care stapaneste in egala masura emotia, cuvantul si linia, transformand cu usurinta coala de hartie intr-o scena in care ideile sale au rolul principal. Astfel, cartile sale sunt un adevarat spectacol, pe care cititorii sunt invitati sa-l traiasca pagina cu pagina.

Tehomirul lui Horațiu Mălăele este o lume în care legendele prind viață, unde semnele nefaste și evenimentele miraculoase anunță prefacerile dureroase prin care vor trece sătenii atunci când Istoria neîndurătoare le va bate la poartă, aducând schimbări și suferință. În acest sat îngropat între dealuri și tradiții, prezența fantasticului este singurul lucru care îi mai poate face pe oameni să uite de răul cel mare, lacom și nevăzut, ce stă la pândă, cu ochii pe pământurile lor.

În peisajul literaturii române Dublu autoportret este o carte unică în felul ei, o cruciadă a inocenților. Paginile ei pot fi citite ca un jurnal în care stările lăuntrice și descrierile detaliate ale lumii înconjurătoare alternează, ca o reconstituire istorică a Revoluției, atât de necesară unei memorii colective înțesate de ambiguități, ca o meditație asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de acțiune. La aceasta se adaugă modul inimitabil cu care Varujan Vosganian ne-a obișnuit…

„Stabilitatea este o iluzie care se clatină la primul eșec”, pare să spună o voce încă de la începutul cărții. Însă din perspectiva cui e eșecul: a mea sau a societății? Roman al deformării și al căutării identității, al explorării sinelui și al descoperirii lumii cu și prin ceilalți, La fel ca mine înfățișează povestea Tinei, o tânără care, după ce rămâne fără locul de muncă și fără relația cu Vlad, pornește în drumul a ceea ce pare să fie (re)devenirea sa, reluând legături din…

În plin Război Rece, doi români fugiți din țară ajung în mijlocul deșertului algerian, unde primesc o misiune importantă: să participe la pregătirea unor teste nucleare subterane desfășurate de armata franceză. Cei doi sunt martori ai unei detonări în timpul căreia o galerie cedează, iar gazele radioactive scapă la suprafață. Pe lângă aspra climă sahariană, românii au de înfruntat și alte pericole. Printre contractorii civili umblă zvonuri ciudate despre experimente care-și propun deschiderea…

„Sara este o carte încântătoare, îndeosebi prin amestecul de realism al detaliilor, ca în naturile moarte ale flamanzilor, şi de fantezie barocă, marquesiană, prin extraordinara calitate artistică a scriiturii.” (Nicolae Manolescu)

Retroversiuni este scena de pe care douăzeci și șase de scriitoare oferă douăzeci și șase de contraargumente convingătoare celor care susțin că literatura română contemporană este neofertantă și că proza scrisă de femei nu este la fel de puternică precum cea a bărbaților. -- Victor COBUZ

Ne vedem la capătul poveștilor. Cel mai recent roman al lui Marian Coman se deschide cu cea mai veche istorie din lume: una de iubire. Într-un prezent apropiat, Alex te trage în povestea lui și a Adei. Nu-ți lasă vreme să te înduioșezi, căci, curând, descoperi că-ți relatează ultima lor zi împreună. În paralel, îl întâlnești pe Manu, care te lasă să pătrunzi în intimitatea gândurilor sale de scriitor aflat în plină criză creativă.

Un playlist pentru Timișoara de pretutindeni. „Ne plac poveștile pentru că viața fiecăruia dintre noi seamănă cu una dintre ele. Sau cu mai multe“ ne spune, la un moment dat, unul dintre personajele cărora scriitorul le dă glas în Punk requiem, un soi de prequel al Povestirilor din garaj.

„Spațiul în care se mișcă personajele lui Cosmin Leucuța e populat în permanență de evenimente și situații care transformă brusc banalul într-o excursie insolită prin realitatea imediată. Ai tot timpul senzația că asiști la o plimbare sau un dialog care se încarcă gradual ca o armă și, din clipă în clipă, urmează ca cineva să apese trăgaciul. Când Leucuța are două personaje angajate într-un dialog (la fel ca într-un film de Tarantino) știe să scoată la iveală cu talent toată nebunia obișnuită a…

Cartea de faţă pleacă de la obiceiul multora de-a crede tot ce li se spune şi li se arată: un borcănel plin cu un lichid miraculos, o posibilitate de îmbogăţire urgentă, o conspiraţie menită să ne facă robii unei puteri malefice, o carte doldora de aberaţii prezentate drept adevăruri ştiinţifice. Peste tot în lume, nu doar în România, fluviul credulităţii are trei afluenţi: sărăcia, boala şi disperarea. Oamenii care se scaldă în apele lor văd o barcă de salvare în orice frunză plutind la…

„Cum îl văd, îl aud și-l citesc eu pe Emilian Galaicu-Păun? Ca pe un, prin menire, scriptor, scrib, copist monastic, cu inluminuri, dar și ca pe un akakievician și bacovian, căruia vremurile „i-au dat de scris”, iar el scrie, nu se lasă covîrșit de lipsa de motivație metafizică a lui Bartleby, deși sînt sigur că uneori îl încearcă și asta, altfel nu ne-ar propune Trilogia nimicului – „De ce există mai degrabă ceva decît nimic?”, obsesivă întrebare; îl mai văd ca pe un pisar al memoriei locului,…

Dumitru Crudu este unul dintre cel mai valoroşi scriitori contemporani ai noştri: nu doar în poezie, ci şi în proză. Are multe talente, dar una dintre cele mai mari calităţi ale sale este capacitatea exemplară de a căuta, de a răscoli în «propriul gunoi». El ştie să caute «în lucrurile neînsemnate», pline de «eroi ratați», «oameni mărunţi» şi «istorii meschine», ca să ne scoată la lumină ceea ce contează cu adevărat. Crudu ştie că ciupercile bune cresc în gunoi şi mai ştie să le distingă: cele…

Cred că un scriitor trebuie mai degrabă să se adapteze la situaţii, la întâmplările din viaţa sa, să scoată din realitatea pe care o-ntâlneşte ce e mai bun, ce e demn de a rămâne în scris şi să-i convingă pe eventualii săi cititori de un oarecare adevăr al celor scrise. Nu sunt neapărat un adept al lui Taine şi Gherea, nu sunt un socialist din categoria unui Ion Nădejde, deşi adesea am fost asociat cu ei pentru că am cochetat cu foi precum Viaţa…

„Cartea lui Adrian Voicu, Povestiri din aeroport și de pe lângă, este ca un stup în care cuvintele poartă, ca niște albine neobosite, nectarul unui umor inteligent și luminos. Viața de zi cu zi a autorului devine puls de viață și purtătoare a unor situații neașteptate, deschizând ușa unor personaje amuzante și simpatice. Nu există nimic jignitor, nicio deriziune malițioasă la acest scriitor care folosește bucuria de a trăi drept material pentru a creiona portrete pline de o umanitate clovnească…

Paginile acestea au fost gândite ca un insectar al proastei exprimări. De aceea, miza lor este doar în primă instanţă râsul. Dacă e adevărat că în spatele fiecărei intenţii comice trebuie să stea o nelinişte, Noi vorbim, nu gândim va ieşi din perimetrul cărţilor bune de citit doar în tren, în avion sau pe plajă. După ce se va stinge hohotul, va trebui să-şi facă apariţia îngrijorarea. Şi asta, în principal, din două motive. Fiindcă e foarte greu ca, exprimându-te şleampăt, să gândeşti…

Truman Capote, al cărui Centenar îl sărbătorim anul acesta, spunea că lectura unei povestiri perfecte „îţi amuţește imaginaţia”. Antologia de faţă oferă 30 de feluri prin care imaginaţia cititorului se cufundă plăcut în tăcere. „Există, în cele 30 de povestiri ale antologiei, o suită amplă de relaţii: de iubire, căsnicie, prietenie, familie, rudenie, colegialitate sau vecinătate, relaţii sexuale, politice sau profesionale, relaţii de joacă și de serviciu, de putere sau de abuz, relaţii cu…

Era convins că aici, un duh tainic și blând, trimis din ceruri, păzea cu strășnicie locurile, dar și toate vietățile care trăiau în pace și într-o armonie, pe care doar Dumnezeu ar fi putut să o dăruiască celor ce prin mila Lui, sălășuiau acolo ca o familie fabuloasă, împrăștiată peste pământuri și ape.

Teoria tăcerii s‑a născut dintr‑o întrebare, iar întrebarea era asta: „În câte feluri se poate tăcea?“ Nu există un răspuns exhaustiv la această întrebare. Tăcerea, la fel ca Universul, este infinită. Teoria tăcerii a apărut în 2015, iar întrebarea — cu șapte ani înainte. Între timp, au trecut nouă ani de la prima ediție a acestei cărți. Teoria tăcerii are acum o soră mai mică, Teoria fricii, și cele două teorii vor avea, nu peste mult timp, încă o…

„Am scris o poveste de dragoste care schimbă legile vieții. Într-un moment de criză, la cumpăna vremii, la fel ca la cumpăna apelor, deși viața curge înainte, timpul unei femei o ia înapoi.  Timpul e personaj, unul atât de limpede, încât s-ar putea spune aproape că romanul este chiar despre dragostea femeii – a oricărei femei – cu timpul. Iar dincolo de partea fantastică a poveștii (dar, la urma urmei, care dragoste, privită din interior, nu îngăduie și o parte fantastică?) este acest…

Minciuna nu stă doar cu regele la masă, ca în poezia lui Vlahuţă, ci şi cu o bună parte dintre politicienii României. Şi nu e ea singurul amfitrion al parlamentarilor, primarilor şi jupânilor mai mari sau mai mici. Sunt şi alţii, indiferent dacă ne aflăm într-un an electoral sau nu. Textele din Libertatea de depresie despre aşa ceva vorbesc: despre felul în care un vis de ţară poate deveni un coşmar. Despre Caţavencii noştri de tip nou, gata să se bată cu cărămida patriotismului în…

„Proza scurtă a lui Bogdan Răileanu are ceva din Wells Tower, iar despre Wells Tower s-a scris că e cea mai bună dovadă că America nu are nevoie de un au-delà suprarealist, America e deja au-delà, trebuie doar să o descrii în amănunțime. În Picioare de lotus această impresie înșelătoare vine dintr-o tehnică subtilă, a colajului. Lumea văzută de Ion B. ar putea fi aici Viața vă-zută de Bogdan R. Abil și inteligent, autorul decupează și lipește detaliile unei lumi care e tot timpul cu câteva…

Realitatea adulților este complet diferită de realitatea copiilor – la asta se gândește Paul în ultima zi din noiembrie, în timp ce-și așteaptă tatăl în fața azilului „Conacul Speranței”, care urmează să fie închis. Faptul că este nevoit să-l ia acasă pe bătrânul diagnosticat cu demență nu este decât o altă provocare dintr-un lung șir: divorțul de Mădălina, pierderea mamei, legătura stranie cu fiica sa plecată în străinătate, relația paradoxală cu fosta lui soție, care îl roagă să-i recupereze…

„În perioada cât am fost student am scris jurnalul Eu și lumea, în care m-am arătat a fi în contradicție cu regimul dictatorial al puterii sovietice și al Partidului Comunist. În aceste jurnale intime am descris copilăria mea zbuciumată, foametea din 1946-`47 din RSSM, mi-am declarat atitudinea mea față de conducătorii regimului comunist. Fiind urmărit, am fost arestat la 27 mai 1947, împreună cu jurnalul Eu și lumea. După un an de cercetări și torturi, am fost judecat la 22 iunie 1948 de…

Dacă orice călătorie este, până la urmă, o coborâre în infernul lăuntric, nu multe povești încep în bardo, limbul fragil dintre moarte și reîntrupare. După ce alegi etajul 8 dintr-un cartier mărginaș al Bucureștiului, urmează o inerentă cumpănire. Nostalgiilor și neputințelor le contrapui izbânzile și amintirile luminoase. Ce cântărește mai greu: un tată generos, care vrea să arate Occidentul, mult timp interzis, fiicei sale de 12 ani? O traumatizantă preumblare prin Cartierul Roșu, sau alaiul…

Țara brânzei a fost publicată în 1999, după o perioadă de gestație de doi ani. Mi-a fost greu să o scriu din cauza lucrurilor rele pe care le spuneam despre părinții mei, satul în care m-am născut și, nu în ultimul rând, despre femei. O carte în care făceam să răbufnească toate frustrările unei copilării și adolescențe petrecute în cele mai grele condiții. Viața la țară, comunismul, o adolescență petrecută în cămine cu dormitoare în care ne îngrămădeam 12 fete, apoi o viață de adult…

Drumul lui Juan de la Cruz este un drum in noapte si este un drum de o noapte. El scrie pentru cei ce nu cunosc drumul, pentru cei ce l-au uitat sau nu l-au interiorizat. Scrie pentru cei ce vor sa ajunga repede la Dumnezeu (In doua luni, cum spune el intr-un loc, fara sa stim de ce).Uneori acest drum se numeste camino sin camino, un drum fara drum, un drum nestiut, un drum caruia i s-a dat drumul in necunoscut. Fiind un drum, este ceva necesar, dar, totodata, nefiind pre-desenat, este si…

„Ce roman splendid a scris Ioana Bâldea! Singurătatea genială a lui Johannes Schell, emigrat din România comunistă pentru a deveni un superstar academic mondial și un scriitor iubit pe toate continentele, contrage în ea o enormă forță umană. Însă admirabila artă a Ioanei Bâldea a știut să nu fie interesată atât de geniul lui Schell (deși atât de convingător expus), ci de nevoia lui disperată de a ieși din singurătate – de încercarea lui, întinsă pe o viață întreagă & mereu eșuată, de a…