Literatură română contemporană

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 1051-1080 din 1713

pe pagină
Setați descendent
  1. Tot înainte
    30.66 LEI
    IOANA NICOLAIE s-a născut în Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud. A publicat mai multe volume de versuri (Poză retuşată, Nordul, Credinţa, Cenotaf, Autoimun – desemnat de către Uniunea Scriitorilor „Cartea Anului“ 2013), antologia Lomografii, patru romane (Cerul din burtă, O pasăre pe sârmă, Pelinul negru, Cartea Reghinei) și literatură pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik și mercenarii și Ferbonia). A fost nominalizată la premii naţionale și internaţionale, cel mai important fiind…
  2. Alfabetul distopiilor
    42.29 LEI
    GHEORGHE SĂSĂRMAN s‑a născut la 9 aprilie 1941 la Bucureşti, într‑o familie refugiată din Ardealul de Nord. Şcoala primară şi liceul, la Cluj (1948‑1959). Absolvent al Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti (1965), doctor în Teoria arhitecturii (1978). Redactor al rubricii de arhitectură și urbanism la Ziarul Scânteia (1965‑1974). Coordonator al paginii de știință la Revista Contemporanul (1974‑1982). Constrâns, pe motive politice, să renunţe la activitatea de gazetar (1982).…
  3. Kanaka
    37.00 LEI
    ILEANA POPESCU BÂLDEA s-a născut la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Medicină. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti.Volume publicate (selectiv): Tu nu ştii cum plâng fluturii, poezie, Editura Proxima, 2012; Ape spre nimic, roman, Editura Eikon, 2019; Viaţă, atât, proză, Editura Eikon, 2019; Păsări şi umbre, roman, Editura Eikon, 2019; Extrasenzorial, poezie, Editura Şcoala Ardeleană, 2019; Ziua care-ţi trece prin minte, poezie,…
  4. Vedenia
    26.43 LEI
    CORNEL NISTEA s-a născut la 6 august 1939 în satul Valea Largă, comuna Sălciua/Alba, într-o familie de țărani mijlocași cu șase copii. Emoțional, copilăria îi va fi puternic marcată mai întâi de drama ultimilor ani de război, de agresivitatea cu care s-a instaurat dictatura comunistă, impunerea cotelor, seceta din anii 1946/47 și eșecul școlar din clasa întâi din cauza relelor tratamente ale învățătorului. Adolescentul rebel va eșua repetat la liceul din Baia de Arieș, după care urmează o…
  5. Unde se odihnesc vulturii
    44.00 LEI
    O uluitoare radiografie umană a ultimilor ani de comunism   Poate conștient, poate nu, Gabriel Chifu ne-a livrat aici o uluitoare radiografie umană a ultimilor ani de comunism. Umanitatea din orașul F. [...] este provincială, cu un orizont spațial limitat, dar cu o remarcabilă capacitate de a transgresa limitele prin puterea imaginației. - Răzvan Voncu, 2020   În literatura noastră, romanul vieții de provincie are o tradiție care coboară din Sadoveanu (Locul unde nu s-a întâmplat nimic)…
  6. Feţele oglinzii
    45.45 LEI
    I se păru, stând așa sprijinit de „zidul” acela rece și ostil, că întunericul încăperii în care stătea e de fapt propriul întuneric în care a bâjbâit până acum, neluând în seamă „obiectele” de care se lovise până acum, crezând că existența lor în drumul vieții lui era doar accidentală, nedându-le vreo semnificație sau o atenție anume… Reuşise să ajungă la capătul „tunelului”, să arunce dincolo de geam balastul acelei nopţi, să învingă spectrele unei oglinzi mincinoase şi, „întoarse…
  7. Anii ’44
    42.29 LEI
    Oana Camelia Șerban s-a născut pe 28 decembrie 1991. Este profesor de Filosofie și scriitor. A obținut titlul de Doctor în Filosofie cu o teză despre Structura revoluțiilor estetice în modernitate. O teorie politică a validității estetice. Este autor al unor volume și studii filosofice și literare, dintre care cele mai recente sunt Scrisorile singurătății (roman, Editura Cartea Românească Educațional, 2019) și Capitalismul artistic (lucrare filosofică, Editura Paralela 45, 2016). De…
  8. America de peste pogrom
    30.66 LEI
    CĂTĂLIN MIHULEAC este prozator și dramaturg. Ultimele cărți publicate sunt: Zece povestiri multilateral dezvoltate (2010), Aventurile unui gentleman bolșevic (2012), America de peste pogrom (2014 și 2017) și Ultima țigară a lui Fondane (2016). Este doctor în filologie la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iași, cu teza Pamfletul și tableta, jurnalism sau literatură?, publicată în 2009. În ultimii ani, edițiile în limbile germană și franceză ale romanului America de peste pogrom au atras atenția…
  9. Povestea unicornului care a alergat de la birou la Rio
    47.57 LEI
    Raluca Kișescu este un produs al propriei imaginații: după ce a absolvit un liceu de informatică și o facultate cu specializarea „Burse internaționale și piețe de valori” a profesat în domeniul marketingului și comunicării, fiind director de marketing timp de 10 ani pentru Avon România și Moldova, o experiență care i-a adus titlul de „Marketerul Anului” al revistei The Marketer și premiul IAA pentru Excelență în responsabilitatea socială. Este implicată în proiecte cu impact social pentru…
  10. Jurnalul unei iubiri imposibile
    26.43 LEI
    KAYA DE VOS predă arhitectura la o universitate din Europa. A publicat până acum câteva cărți, a semnat povestiri și eseuri în mai multe antologii tematice, precum și o serie de texte de specialitate. Are un birou de arhitectură unde proiectează dacă are comenzi și dacă ceea ce i se cere i se pare provocator. Scrisul poveștilor este un cadou pe care și-l face din când în când sieși, pentru că astfel își poate lăsa imaginația să se desfășoare în voie, fără cenzura bugetelor imposibile, fără…
  11. Să nu ne facem de râs în fața furnicilor
    51.80 LEI
    Iv cel Naiv este un inginer român contemporan. Devenit scriitor. S-a născut online, dintr-un avânt spre www și o  pentru poezie. Naivitatea este lentila prin care privește lumea din jur, simţindu-i speranţele și temerile, îmbrăţișându-i dorurile și neliniștile, oglindindu-i zâmbetele.Din dorinţa lui de a apropia oamenii de poezie și de a-i scăpa de inutila întrebare Ce a vrut să spună poetul? au apărut pe lume șase volume de poezie. Acum, acest prim volum de proză nu vrea să scape omenirea de…
  12. Avelt
    51.80 LEI
    ... forma prelunga a fetei ii aminti de marfanismul faraonilor, iar trasaturile nu exprimau nimic, insa strania stralucire a ochilor, ce aveau o culoare imposibil de definit, il facu pe Dan sa se intrebe daca privirea celui din fata lui raspandea caldura sau raspandea raceala...
  13. Strania poveste a unui pian
    37.00 LEI
    Rivalitatea dintre doi pianiști care se urăsc de moarte, fiecare aspirând, deopotrivă, atât la titlul de rege al pianului, cât și la ruinarea carierei adversarului, este fundalul unei drame din care nu lipsesc intriga, conspirația, crima și remușcările. Avizi de glorie, Paul Diamandi și Andrei Petrescu personifică ambiția bolnăvicioasă și inepuizabila capacitate de a invidia, ce poate duce la acțiuni nebănuite. Un pian pe care a cântat Liszt la București în 1846, cu puteri magice, personajul…
  14. Iubire, semne și minuni. 10 povestiri
    26.43 LEI
    KAYA DE VOS predă arhitectura la o universitate din Europa. A publicat până acum câteva cărți, a semnat povestiri și eseuri în mai multe antologii tematice, precum și o serie de texte de specialitate. Are un birou de arhitectură unde proiectează dacă are comenzi și dacă ceea ce i se cere i se pare provocator. Scrisul poveștilor este un cadou pe care și-l face din când în când sieși, pentru că astfel își poate lăsa imaginația să se desfășoare în voie, fără cenzura bugetelor imposibile, fără…
  15. Dicționar de optimisme
    62.37 LEI
    "«Dicționarul de optimisme» l-am scris cât am stat la Sibiel împreună cu Tiberiu, soțul meu, în perioada de lock down, când am simțit că «universul» ne-a tras frâna de mâna și ne-a trecut pe modul «avion». Și ce să fac la înălțime și fără semnal? Am început să mă joc. Optimismul este o opțiune. Nu m-am născut optimistă. Am devenit. Am învățat de una singură că dacă aleg întunericul s-ar putea să nu mai ajung niciodată la lumină. Dar dacă aleg lumina...poate am șansa să mă bucur de ea. Încearcă…
  16. Viitorul anterior
    Preț special 27.74 LEI Preț standard 36.99 LEI
    Liviu Ornea (n. 1960) e matematician, profesor al Universității  din București și cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române. A publicat peste 80 de articole de geometrie diferențială, o monografie de specialitate și două cursuri universitare, a conferențiat și a făcut cercetare în numeroase institute și universități din lume. Începând din 2005, prin rubrica „Bifurcații” din revista Observator cultural, devine o prezență constantă în spațiul public (o parte dintre eseurile…
  17. Să nu lași moartea să te găsească
    26.37 LEI
    Bogdan Răileanu s-a născut pe 11 iunie 1980 la Buftea. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității din București. În 2014 a participat la o serie de cursuri de scriere creativă organizate de Revista de Povestiri, sub îndrumarea lui Florin Iaru și Marius Chivu. În 2015 a debutat cu o povestire în revista Iocan. A publicat volumul de povestiri Tot spațiul dintre gîndurile mele (Polirom, 2017) și romanele Dinții ascuțiți ai binelui (2018) și Teoria apropierii (2019).
  18. Vântul, duhul, suflarea
    36.95 LEI
    Andreea Răsuceanu este prozatoare și critic literar, autoarea mai multor volume bazate pe metoda geocriticii. Pentru prima ei carte, o versiune a tezei de doctorat, Cele două Mîntulese (Vremea, 2009), a fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România și la Marile Premii Prometheus. În 2013 a apărut, la Humanitas, Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară, carte nominalizată la premiile Uniunii Scriitorilor din România și la premiile…
  19. Omul din eprubetă
    52.80 LEI
    Nichita Danilov (n. 1952, județul Suceava) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al PEN Club European și colaborator permanent al cotidianului Ziarul de Iași. În 2004 a fost decorat cu Ordinul „Cavaler al Artelor” Clasa A, acordat de Președinția României. Este prezent în antologii de poezie din țară (peste 20 de titluri) și în reviste și publicații din străinătate. Dintre numeroasele volume publicate, amintim: Fîntîni carteziene (1980, Premiul Uniunii Scriitorilor…
  20. Fragil
    39.95 LEI
    Simona Goșu (n. 1976) este traducător, a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția engleză-română la Universitatea din București și un master de lingvistică aplicată și predarea limbii engleze. În 2016, a urmat un curs de scriere creativă, organizat de Revista de Povestiri, sub îndrumarea lui Florin Iaru și Marius Chivu. A publicat proză scurtă în Iocan, Familia, Steaua și pe revistadepovestiri.ro. Fragil este cartea sa de debut.
  21. Femeia de marțipan
    15.86 LEI
    Radu Țuculescu (n. 1 ianuarie 1949, Tîrgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg și traducător din limba germană. A absolvit Conservatorul „Gheorghe Dima” din Cluj, secția vioară. A publicat romane – Ora păianjenului (1984), Degetele lui Marsias (1985), Umbra penei de gîscă (1991), Povestirile mameibătrîne (2006), Stalin, cu sapa-nainte! (2009), Femeile insomniacului (2012), Mierla neagră (2015), Măcelăria Kennedy (2017) – și volume de teatru – Ce dracu’ se-ntîmplă cu…
  22. Patimile după Gödel
    42.24 LEI
    Varujan Vosganian (n. 1958) este poet şi prozator. A publicat volumele de versuri Şamanul albastru (Editura Ararat, 1994), Ochiul cel alb al reginei (Editura Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de braţe (Editura Dacia, 2005) şi Cartea poemelor mele nescrise (Editura Cartea Românească, 2015), precum şi volumele de proză Cartea şoaptelor (roman, Editura Polirom, 2009, 2012), Jocul celor o sută de frunze şi alte povestiri (nuvele, Editura Polirom, 2013), Copiii războiului (roman,…
  23. Înainte de poveste
    22.00 LEI
    Vlad Roman s‑a născut în 1981 în Sebeș, jud. Alba. A absolvit în 2003 Facultatea de Litere din Cluj, unde și‑a susținut doctoratul în 2009. A debutat în 2016, în urma câștigării concursului de debut al Editurii Univers, cu romanul Cât mai aproape de tine. În 2018 a publicat romanul Prima secundă, la aceeași editură.
  24. Tovarășa Singurelu
    46.62 LEI
    "M-am născut în București, în anul 1968. Tatăl meu a fost doctor în drept, într-o vreme când doctorii în drept se numărau pe degete, iar mama a fost învățătoare. M-am perindat prin Liceul de Muzică fără prea multă aplecare, pentru ca, în final, să devin licențiat al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Tot aici am absolvit și un curs postuniversitar în domeniul științelor juridice – Procedură Penală. A urmat viața din poliție (aproape 25 de ani), cu bune și…
  25. Pe dealul lui Baran
    31.71 LEI
    "M-am născut în București, în anul 1968. Tatăl meu a fost doctor în drept, într-o vreme când doctorii în drept se numărau pe degete, iar mama a fost învățătoare. M-am perindat prin Liceul de Muzică fără prea multă aplecare, pentru ca, în final, să devin licențiat al Facultății de Drept din cadrul Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Tot aici am absolvit și un curs postuniversitar în domeniul științelor juridice – Procedură Penală. A urmat viața din poliție (aproape 25 de ani), cu bune și…
  26. Nebuloasa Negostina şi Taichi Elizei
    88.80 LEI
    Personaje rupte din Paradis, căzute în Infernul-roșu, cancerial, siberian, pe care-l străbat fie ținându-se de mână, iubindu-se și făcând copii sub eternitatea singurătății aurorei-boreale, fie căutându-se prin ei înșiși în tumulturile simțurilor răscolite de elanuri urieșești, de dureri sfâșietoare urmate de acte jertfelnice de iubire… greu de imaginat azi.„Acum, ajuns la vârsta la care nu mă visam să ajung în 1980, când împlineam 50 de ani și nu mi-am sărbătorit aniversarea decât prin…
  27. Neamul de sub tufa de iasomie
    42.18 LEI
    Romanul Neamul de sub tufa de iasomie este povestea a două destine, a ciobanului Gheorghe, copil orfan crescut de mocani la stână, în munți și a studentului sârb, Borislav Ilic, părtaș la atentatul asupra principelui Franz Ferdinand.Cele două narațiuni se desfăsoară în paralel.Anii la stână și drumul înapoi spre casă, în Moldova sunt anii de formare și de maturizare ai tânărului cioban, Gheorghe, adoptat de Baci Vasile. Traseul mocanului este linear, amintindu-ne de eroul de basm, care…
  28. Unii demoni din noi
    42.18 LEI
    Te-ai întrebat vreodată ce ți se întâmplă după ce mori? Cum ar fi să afli că ziua de mâine nu mai există?După un accident groaznic, Cezar se trezește într-o altă lume, unde viitorul reprezintă doar o incertitudine amară. Trăind ca martor în filmul vieții sale, el conștientizează că toată existența i-a fost marcată de demoni care i-au răpus umanitatea.Cu ajutorul unui tovarăș de suferință, acesta vede felul în care și-a consumat viața. Astfel, Cezar devine supraomul, care trece dincolo de moarte…
  29. Păpușarii puterii
    33.30 LEI
    Un thriller politic, după care n-o să mai urmărești niciodată presa la fel. În fierbințeala de după alegerile americane dintre Donald Trump și Joe Biden, un mare baschetbalist a spus: „Om fi noi o țară polarizată, însă într-o privință suntem uniți: nu mai avem încredere în presa de știri”. Cartea pe care o aveți în mână e despre România, dar Alexandru Rusu explică de ce oamenii gândesc așa peste tot în lume. Nu deschideți cartea aceasta fără un pic de timp liber înainte! Veți avea nevoie de…
  30. Strălucirea corpului
    31.00 LEI
    Un nou roman de Dan Stanca nu este neapărat o reluare a unor teme vechi. Ultima sa apariţie, „Strălucirea corpului”, în seria de autor găzduită de editura Vremea, ne oferă destule momente de reflecţie cum nu au mai fost până acum. Avem aici de-a face cu un preot mai puţin obişnuit, cu virtuţi taumaturgice, care, în final, reuşeşte să vindece un ofiţer invalid. În carte mai apare episodic şi figura lui Arsenie Boca, dar, a nu se uita, acest roman este închinat memoriei lui Mihai Creangă, de la…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 1051-1080 din 1713

pe pagină
Setați descendent