Raftul Denisei

Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 31-60 din 861

Pagină
pe pagină
Setați descendent
  1. Generalul armatei moarte
    49.00 LEI
    Cel mai cunoscut roman al lui Ismail Kadare, tradus în peste 40 de țări, Generalul armatei moarte este o cutremurătoare poveste atemporală despre vinovăție – personală și colectivă – și destin, definitorie pentru  întreaga opera a scriitorului albanez. În 1983, a fost ecranizat în regia lui Luciano Tovoli, avându-i în distribuție pe Marcello Mastroianni, Michel Piccoli și Anouk Aimée. La 20 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, un general italian este trimis…
  2. Podul cu trei arce
    49.00 LEI
    Ismail Kadare a fost una dintre cele mai puternice voci ale literaturii europene contemporane. În 2005 i s-a acordat primul Man Booker International Prize, în 2009, Premio Príncipe de Asturias de las Letras şi în 2015, Jerusalem Prize.  „Eu, călugărul Gjon, fiul lui Gjorg Ukcama, ştiind că pre limba noastră încă nimic nu s-a scris despre podul de peste Ujana cea Rea, ba chiar continuă să se vorbească despre el vrute şi nevrute, mulţime de scorneli şi vorbe mincinoase, acum, când podul a…
  3. Istoria unui pian
    69.90 LEI
    Câștigător al Premiului Ramon Llull 2024 și tradus în peste unsprezece țări, Istoria unui pian este un roman emoționant despre maturizare și pierdere, despre legături neașteptate și loialitate, despre cum un instrument muzical creează o punte între oameni, vreme de aproape un secol. O poveste profund umană, în care prietenia și muzica înving timpul, războiul și moartea. Un pian Grotrian-Steinweg Boudoir VII f308, bijuterie Art-Déco ajunsă într-o stare deplorabilă, dar cu un sunet…
  4. Dumnezeul lucrurilor mărunte
    67.00 LEI
    Arundhati Roy este prima scriitoare indiană care a câștigat Booker Prize. Premiul i-a fost acordat pentru romanul de debut, Dumnezeul lucrurilor mărunte, care, prin amestecul de exotism, misticism și istorie indiană, prin erotismul intens inserat în peisajul unei societăți fracturate în caste și condiționate de prejudecăți religioase, prin intensitatea poetică a limbajului și inventivitatea explozivă a stilului, s-a bucurat imediat de succes. Sudul Indiei, 1969. Înarmați cu inocența…
  5. Abel. Un western metafizic
    39.01 LEI
    Abel marchează marea reîntoarcere la roman a lui Alessandro Baricco: acest „western metafizic“, cum l-a definit însuși autorul lui, oferă cititorilor o experiență literară intensă. În peisajul arid al unui Vest sălbatic imaginar, unde misticismul se împletește cu arșița și umbrele deșertului, tânărul șerif Abel Crow a devenit deja o legendă printre pistolari. Destinul lui Abel constă în a da sens propriei existențe, iar oamenii din viața sa îi servesc drept călăuze: iubita, Aleluia Wood,…
  6. Stop-cadru
    59.00 LEI
    O explorare intensă a echilibrului precar al vieții, Stop-cadru a intrat în topul bestsellerelor din Der Spiegel, menținându-se pe listă timp de mai multe luni în prima parte a anului 2025. Dintr-un motiv inexplicabil, curgerea firească a timpului se oprește brusc. Nu mai există moarte, nu mai există nașteri. Stagnarea care cuprinde omenirea nu afectează natura și viețuitoarele, aruncând lumea în umbra unor incertitudini stranii. Sunt cei cândva muritori pregătiți pentru o viață…
  7. Profesorul de la Auschwitz
    69.00 LEI
    Pornind de la mărturiile supraviețuitorilor și documentele din arhive, romanul Profesorul de la Auschwitz urmărește destinul lui Fredy Hirsch, tânărul care a riscat totul pentru a aduce un strop de lumină și speranță în inimile copiilor deportați în lagărul de exterminare. În adolescență, atletul Fredy Hirsch visa să participe la Jocurile Olimpice din 1936. Legile de la Nürnberg, din 1935, zdrobesc însă orice încredere în viitor pentru cetățenii evrei ai celui de-Al Treilea Reich.…
  8. Cititorul din peşteră
    32.00 LEI
    Cititorul din peşteră a apărut în 2006, cu prilejul Zilei Mondiale a Lecturii. Povestea, spusă cu umor şi fără ostentaţie moralizatoare, este a unui copil debusolat care descoperă lumea şi se descoperă pe sine călătorind prin lumile literaturii. În 2010 a apărut la Lisabona o a doua ediţie a cărţii, adăugită, care face obiectul traducerii de faţă. „Adevărata libertate, chiar cea adevărată, este lectura. Când scriu sunt prizonierul stilului meu, al micuţei mele lumi interioare, al micuţei…
  9. Trupul sufletului
    39.01 LEI
    „Despre trup știm mult mai multe decât despre suflet. Nimeni nu poate desena o hartă a sufletului. Doar zona de hotar poate fi uneori sesizată. Acolo, pe măsură ce te apropii de această fâșie îngustă, se stârnesc niște vibrații, se dezvăluie niște detalii subtile, despre care este cu neputință până și să vorbim în limba noastră minunată, dar mărginită. E o apropiere riscantă, chiar periculoasă. Dar, cu cât trăiești mai mult, cu atât această zonă te atrage mai puternic spre ea.“ — LUDMILA…
  10. Cinematograful călător al domnului Saito
    79.00 LEI
    Saga familială captivantă, luminoasă și emoționantă, traversând cei mai întunecați ani ai secolului XX, romanul Cinematograful călător al domnului Saito a fost desemnat drept una dintre cele mai bune cărți ale anului 2023 de publicația daneză Politiken, a fost finalist al Premiului Martha 2024 și tradus până în prezent în 18 limbi. Deși fug din Argentina cu gândul să-și încerce norocul la Paris, Fabiola și fiica ei, Lita, ajung în micul port al insulei canadiene Upper Puffin.…
  11. Investigațiile unei anumite pisici
    54.00 LEI
    Investigațiile unei anumite pisici, o adevărată revelație literară în 2023, este considerată una dintre cele mai bune cărți finlandeze ale ultimilor douăzeci de ani. Împletind realismul magic, autoficțiunea și relatarea nudă, romanul continuă să fie bestseller național, iar în 2025 i s-a acordat Premiul pentru literatură Laponia. Tema construcţiei identitare, a marginalităţii şi a traumei familiale traver­sează întregul roman și acoperă peste o sută de ani de istorie finlandeză. Copil din…
  12. Actrița
    52.00 LEI
    Romanul Actrița a fost nominalizat la Women’s Prize for Fiction în 2020 și a fost desemnat Cartea anului în Time, Irish Times și New Statesman. S-a numărat printre Cele mai bune 10 cărți ale anului 2020 în Wall Street Journal și printre Cele 100 de cărți care trebuie citite din 2020 în Time. Când ai reușit, prin talent și muncă, dar și printr-un capriciu al sorții, să fii actrița emblematică a Irlandei, până și gesturile de zi cu zi se transformă…
  13. Trenul spre Samarkand
    65.00 LEI
    „Un fel de Arcă a lui Noe“, după cum îl numește Guzel Iahina, trenul care duce copii din Povolgia flămândă și sărăcită spre Samarkand dobândește de-a lungul călătoriei proporții mitice. Nu numai despre salvarea copiilor e vorba, ci și despre salvarea sufletelor. Și despre omenie. Romanul atinge dimensiuni de epos: asemenea lui Odiseu, Hercule sau Iason, Deev, personajul cel mai pregnant conturat, poate ucigașul unora dintre părinții orfanilor pe care-i are în grijă, trebuie să lupte, pentru a-i…
  14. Annie John
    49.00 LEI
    Publicat în 1985, dar la fel de actual patru decenii mai târziu, distins cu Clifton Fadiman Medal și finalist la International Ritz Paris Hemingway Award, Annie John este unul dintre cele mai crude și emoționante romane de formare. O poveste senzuală, densă și tulburătoare, care transformă rana maturizării în frumusețe pură. Annie John crește în culorile, miresmele și superstițiile insulei Antigua, descoperind că iubirea și cruzimea sunt inseparabile. Anii de școală, cu prieteniile…
  15. Fenomenalele femei de la Grand Hôtel
    84.00 LEI
    Bestseller distins cu Storytel Awards 2024 – best Feelgood, Fenomenalele femei de la Grand Hôtel, o saga istorică amintind de Downton Abbey, propune o incursiune în culisele unei lumi și epoci fascinante: elegantul și tumultuosul Stockholm de la începutul secolului XX. În 1901, la Grand Hôtel, simbol al rafinamentului scandinav, totul strălucește pentru banchetul care va urma primei decernări a Premiului Nobel, deși falimentul devine tot mai amenințător. Într-o epocă în care femeile…
  16. Din cer au căzut trei mere
    45.00 LEI
    Premiul Iasnaia Poliana 2016 O lume în care personajele și întâmplările conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească mult după ce povestea s-a sfârșit. În…
  17. Cafeneaua cu pisici. Neko Café
    42.00 LEI
    Bestsellerul internațional Cafeneaua cu pisici. Neko Café este un roman captivant și luminos despre înțelepciunea pisicilor, care te poate conduce spre iubire și împlinirea de sine. Ce este o cafenea cu pisici și cum ne poate ajuta să ne descoperim ikigai-ul, care ne face să simțim că trăim cu adevărat? Răspunsul perfect îl dă Anna Sólyom în acest roman care ne invită în universul celor mai răsfățate feline de pe lume: pisicile. Sau „copiii“, cum le spune Yumi, proprietara japoneză a…
  18. Viața e mai dreaptă decât moartea
    42.00 LEI
    Treizeci și una de povestiri înlănțuite, ce alcătuiesc un adevărat roman despre locuitorii orășelului Berd, aflat la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, a căror viață e schimbată pentru totdeauna de războiul (cât se poate de real) abia încheiat (sau poate nu). Aici, oamenii încă mai pun carne la garniţă, adună fructele, coc pâine și ţes covoare, dar viaţa fiecăruia se împarte în „înainte“ și „după“. Aproape fiecare dintre ei a pierdut pe cineva drag. Dar învață să trăiască mai departe și…
  19. Long Island
    59.00 LEI
    Long Island, roman nominalizat la International Dublin Literary Award în 2025, bestseller New York Times, „Cartea anului 2024“ în publicațiile Time Magazine, The New Yorker, Washington Post, Vulture, Glamour, The Guardian, The Economist, Times Literary Supplement, The Times, Irish Times, New Statesman, Independent, The Observer și la NPR, surprinde, prin personajul său atât de complex Eilis Lacey, al cărei periplu…
  20. Spectacol de gală
    77.00 LEI
    De la autoarea bestsellerelor Adresa, Leii de pe Fifth Avenue și Palatul Magnolia, un nou roman istoric pasionant, Spectacol de gală, care împletește fapte reale, o anchetă detectivistică și o poveste de dragoste aproape imposibilă, devenit, la rândul său, în 2024, bestseller în publicațiile USA Today și Publishers Weekly. Oricine ar cunoaște-o pe frumoasa și grațioasa Marion Brooks ar spune că tânăra de 19 ani este o răsfățată a sorții. Provine dintr-o…
  21. Oameni care vor fi mereu cu mine
    55.00 LEI
    Narine Abgarian ne oferă un roman învăluitor și liric ce reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul Oameni care vor fi mereu cu mine ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei care ne-au iubit și ne-au ocrotit – cei care sunt mereu cu noi, pentru totdeauna. Precum un covor armenesc căruia trebuie să îi găsești litera ascunsă în model ca să îi poţi…
  22. Patru anotimpuri în Japonia
    62.00 LEI
    Roman construit pe două planuri narative îmbinate perfect, captivant, evocând puterea cărților și conexiunea dintre generații, Patru anotimpuri în Japonia a fost inclus de Times Literary Supplement pe lista „Books of the Year“ în 2023, iar Nick Bradley a fost recunoscut, în 2024, de către British Council și National Centre for Writing, ca unul dintre cei zece scriitori în plină ascensiune din Marea Britanie. În agitația nesfârșită din Tokyo, traducătoarea americană Flo…
  23. Cafeneaua Lună plină
    55.00 LEI
    Ilustrații de Chihiro Sakurada Bestsellerul internațional Cafeneaua Lună plină, publicat în peste douăzeci de țări, și-a cucerit cititorii aducând în prim-plan mitul japonez potrivit căruia pisicile îi răsplătesc pe cei care fac fapte bune. Pisici cu puteri magice, muzică, astrologie și ilustrații originale – toate converg spre mesajul luminos al romanului. Legenda spune că, sub luna strălucitoare din Kyōto, o cafenea misterioasă ademenește oameni care au rătăcit drumul în viață. Cu un…
  24. Fapte glorioase
    62.00 LEI
    Ferdia Lennon reunește umorul contemporan cu tragedia clasică într-un debut uluitor. Fapte glorioase a câștigat în 2024 Waterstones Debut Fiction Prize și Bollinger Everyman Wodehouse Prize. A fost adaptat pentru BBC Radio 4, ales de BBC Radio 2 pentru emisiunea Between the Covers și inclus în topurile publicate de Guardian, Independent, The Irish Times, TLS și New York Public Library. În 2025 a câștigat Premio Gregor von Rezzori, Authors’ Club Best First…
  25. Să furi noaptea
    55.00 LEI
    Scriitor-aviator, visător cu sufletul în derivă, Antoine de Saint-Exupéry a trăit cu o intensitate care sfidează biografia și cere literatură. Să furi noaptea, roman finalist al prestigiosului Premiu Strega în 2023, recompune traseul zbuciumat al autorului Micului Prinț, de la primele zboruri deasupra Saharei până la dispariția sa misterioasă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Când avionul lui Antoine de Saint-Exupéry s-a prăbușit în deșert, în 1935, nu era pentru prima…
  26. Magul de la Kremlin
    45.00 LEI
    Magul de la Kremlin a fost distins, în 2022, cu Marele Premiu pentru Roman al Academiei Franceze și Premiul Honoré de Balzac. Scris în pandemie și predat la Gallimard în ianuarie 2021, Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei…
  27. Teatrul de la malul mării
    85.00 LEI
    Bestseller New York Times și Sunday Times  •  Nominalizat în 2022 la British Book Awards ‒ secțiunea Best Debut Fiction –, la Authors’ Club Best First Novel Award, The Society of Authors McKitterick Prize și The Winston Graham Prize for Historical Fiction  •  Selectat între cele mai bune romane ale anului 2022 de Sunday Times și Washington Post și în Top 10 Cele mai bune ficțiuni istorice din 2022 de Book Riot  •  Tradus…
  28. O moarte foarte ușoară
    37.00 LEI
    În același timp confesiune, jurnal intim curajos și reflecție profundă asupra condiției umane și feminine, O moarte foarte ușoară, pe care Sartre o considera cea mai bună scriere a lui Simone de Beauvoir, consemnează minuțios declinul brusc și neașteptat al mamei autoarei, al cărei portret cu lumini și umbre devine o efigie a demnității pe drumul către deznodământul inexorabil. Metafizică și mundană, tandră și necruțătoare, revoltată și împăcată, privirea fiicei descoperă în sfârșit, în…
  29. Nu ne despărțim
    55.00 LEI
    „Intensa proză poetică a lui Han Kang aduce în prim-plan traumele istorice și revelează fragilitatea vieții omenești.“ — Motivația juriului Nobel pentru Literatură, 2024 Cel mai recent roman semnat de Han Kang, un adevărat imn al prieteniei și un elogiu adus imaginației, dar mai ales un recurs zguduitor la persistența memoriei, Nu ne despărțim a primit în Coreea de Sud premiile literare Daesan și Kim Man-jung în 2022, iar în Franța, Prix Médicis Étranger în 2023 și Prix Émile Guimet…
  30. Vremea prădătorilor
    39.01 LEI
    Scriitorul și consilierul politic Giuliano da Empoli a avut șansa să acceadă la cele mai înalte niveluri ale puterii. Un privilegiu care nu i-a adus decât concluzii amare: trăim un moment de cotitură al civilizației fondate pe domnia legii, modelul democratic este subminat, președinții aleși se transformă în dictatori, magnații din Silicon Valley se erijează în guru și lideri ai unei noi (dez)ordini, un haos supervizat de Inteligența Artificială. „În Vremea prădătorilor, totul este…
Vizualizare ca Grilă Listă

Articolele 31-60 din 861

Pagină
pe pagină
Setați descendent