Mary L. Trump este fiica lui Fred Trump Jr., fratele mai mare al lui Donald Trump, care a murit la vârsta de 42 de ani. Mary L. Trump are un doctorat în psihologie clinică și a predat cursuri postuniversitare în domenii precum traume, psihopatologie și psihologia dezvoltării. De asemenea, a absolvit și o facultate cu specializarea în literatură comparată. Autoarea are educația, perspicacitatea și familiaritatea necesare pentru a dezvălui cum a creat familia sa cel mai periculos om din lume. Cu…
Stefan Dobay a fost unul dintre cei mai mari jucători de fotbal care s-au născut în ţara noastră; a jucat pentru naţionala României de patruzeci de ori, a marcat douăzeci de goluri, fiind unul dintre primii noștri mari jucători afirmați la nivel european. În 1930 a ieșit de pe lista de Mondiale în ultimul moment. Nu erau destui bani pentru ca puștiul care juca la Banatul Timișoara și lucra la fabrica de argint să traverseze Oceanul, până în golful La Plata. Dar Dobay era tânăr. A semnat pentru…
Italienii l-au poreclit „Il Dio” și l-au pus, alături de Combi și Planička, printre cei mai mari goalkeeperi ai continentului. Românii l-au dus la un Mondial, dar nu l-au folosit, pentru că selecționerului unic i s-a părut că nu are nevoie de el într-un meci cu niște anonimi din Caraibe. Mircea David a strâns doar 12 selecții la echipa națională, a făcut câteva meciuri de povestit copiilor și a fost de trei ori campion al României. Și-a pus mănușile în cui târziu, când se apropia de 40 de ani,…
Pentru noi, Guadalajara 1970 a avut gustul driblingului „Corsarului blond”, al golurilor marcate de Sandu Neagu, Dembrovschi și Dumitrache, al bătăliilor cu Bobby Moore, Pele și Dobias. Dar Mexico ’70 a însemnat și amărăciunea „Gâscanului”, tristețea lui Coe, disperarea lui Rică Răducanu. Douăzecișidouă de legende ale fotbalului românesc s-au „îmbarcat” în paginile unei cărți pe care o citești pe nerăsuflate: „Naționala. Glorie fără noroc”. Bogdan Costea vă spune povestea unei generații care…
Omid Scobie este un scriitor stabilit in Londra, editor pentru Harper’s Bazaar, colaborator la ABC News, moderator al talkshowlui Good Morning America si gazda popularului podcast de pe ABC, „The Heir Pod”. Scobie a devenit o voce cu autoritate in prezentarea vietilor si proiectelor caritabile ale membrilor mai tineri ai Familiei Rega Carolyn Durand este producator si scriitor. A petrecut aproape doua decenii lucrand in Londra, avand stranse legaturi cu oficialitati de la Palatul Buckingham,…
VASILE PUȘCAȘ este Profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea Babeș-Bolyai și cercetător la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Filiala Cluj-Napoca. Este expert în relații internaționale și reputat fost diplomat. În perioada 2000-2004 a fost negociator-șef al României pentru aderarea la Uniunea Europeană, membru al Guvernului României. A absolvit studii de istorie și științe sociale și a obținut titlul de doctor în istorie la Universitatea Babeș-Bolyai. Domeniile…
LIVIU MIHAIL GIURGIU s-a născut la 11 februarie 1944, în Luncoiu de Jos, județul Hunedoara. Este doctor în fizică cu distincția Magna Cum Laude și absolvent al Facultăţii de Fizică din Cluj-Napoca. Între 1968 și 1976 a fost fizician principal la Universitatea Babeș-Bolyai, iar între 1976 și 2007, cercetător principal la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare și șef al laboratorului „Fizica Sistemelor Nanostructurate Multifuncționale”. Între 1973 și…
Pep Guardiola este cel mai titrat antrenor de fotbal din lume. Dupa ce a fost numit managerul primei echipe a Barcelonei in 2008, acesta a transformat-o, in opinia multor comentatori si iubitori ai fotbalului, in cea mai buna echipa a tuturor timpurilor, castigand treisprezece trofee majore in patru ani. Cei trei ani care au urmat la Bayern Munchen i-au adus in palmares si alte trofee: a castigat campionatul in fiecare sezon in care s-a aflat la carma echipei si doua „duble”, respectiv cupa si…
Mi-e dor de-ai mei intr-un fel pe care cuvintele nu-l pot descrie. Intr-un fel surd si mereu prezent. Cartea asta nu e despre mine. Si nu e, in niciun caz, o carte despre sport, asa cum intelegem noi sportul. Pentru ca nu sunt un sportiv, n-am fost niciodata. Nu-mi permit sa vorbesc despre sport eu, un orbecaitor cu pretentii, in fata unor mari sportivi romani care chiar au ce spune. Pe de alta parte, ceea ce fac eu nu e neaparat sport, mi-e din ce in ce mai clar ca sunt doar un cautator. Nu…
Philip Douglas „Phil” Jackson (n.1945) este, fără niciun dubiu, cel mai titrat antrenor din istoria NBA. În 1996, Jackson a intrat în Top Ten al celor mai buni antrenori ai tuturor timpurilor, iar în 2007 a fost inclus în Naismith Memorial Basketball Hall of Fame. Phil deține recordul pentru cele mai multe prezențe în campionatele NBA, ca jucător și antrenor. Între 1989 și 1998, Phil a antrenat Chicago Bulls, perioadă în care echipa a câștigat șase titluri NBA. Cu Los Angeles Lakers a câștigat…
Deena Kastor (n.1973) a reușit un număr impresionant de recorduri, atât la distanțe de 5000 de metri, cât și la maraton, obținând Medalia de Bronz la Jocurile Olimpice de la Atena în 2004, prima medalie olimpică americană la această probă, după 20 de ani. Este deținătoarea de opt ori a titlului de campioană națională la cross country. Recordul ei de două ore și 19 minute la proba de maraton feminin din Statele Unite încă nu a fost depășit. Michelle Hamilton este jurnalist pe teme de sănătate,…
MARY LAURA PHILPOTT s-a născut în Nashville, Tennessee. A publicat eseuri pe teme culturale și recenzii literare în The New York Times, The Washington Post și The Atlantic. A scris volumul umoristic Penguins with People Problems (Pinguini cu probleme cât se poate de umane) și I Miss You When I Blink (Mi-e dor de tine când clipesc), care a cunoscut un succes de public răsunător, fiind nominalizată printre cele mai bune titluri ale anului de Esquire, BuzzFeed, Bustle, HelloGiggles, She Reads și…
O conversație în timp de pandemie. Doi oameni diferiți, care stabilesc un dialog consistent și nobil. Subiecte variate, sensibile. Personalități evocate cu dragoste. Nostalgie, tristețe, îmbinate cu bucurie și speranță. În câteva cuvinte, aceasta este cartea Despre ce nu se uită, un moment de înălțare și liniște, despre timpuri trecute și prezente. Și, de ce nu, viitoare.
Bestseller The New York Times „O autobiografie care creează o dependență la fel de periculoasă ca drogurile luate de autor.” (Kirkus Reviews) În stilul său colorat şi spumos, Ozzy Osbourne, o legendă a rockului, îşi deapănă incredibila poveste de viaţă, de la copilăria petrecută în sărăcie şi adolescenţa marcată de o condamnare la închisoare pînă la anii celebrităţii, presăraţi cu abuzuri, accese de violenţă şi accidente aproape mortale. Pendulînd între tragic şi comic, povestea începe…
ALAN ALDA (n. 1936, New York) este un cunoscut actor, regizor si scenarist american de origine italiana. L-a interpretat timp de 11 ani pe Hawkeye Pierce în M*A*S*H, aparand in toate episoadele acestui celebru serial TV; a scris scenariile a 19 episoade ale aceluiasi serial si a regizat 32. A jucat adesea pe Broadway, fiind nominalizat de doua ori pentru Premiul Tony de excelenta in teatru. A indeplinit, tot vreme de 11 ani, rolul de gazda a serialului documentar TV Scientific American…
În 1966, Fan Shen, în vârstă de 12 ani, devine membru al Gărzilor Roșii, fiind antrenat astfel în tăvălugul Revoluției Culturale din China. Entuziasmul inițial este urmat foarte curând de dezamăgire, dezgust și teamă, când înțelege că devine complice la torturarea și uciderea dușmanilor politici. De unul singur nu este doar relatarea experiențelor unui tânăr care se maturizează într-o epocă a terorii, ci și o neașteptată poveste picarescă: Shen reușește, prin curaj, viclenie, istețime,…
Autobiografie a uneia dintre cele mai strălucitoare stele din lumea filmului, volumul reface portretul unei femei care a definit o epocă. În paginile vii ale singurei sale autobiografii oficiale, sunt redate sentimentele cele mai intime ale autoarei, bucuriile și necazurile care o aduc mai aproape de oamenii obișnuiți. Nu mai este doar o imagine de pe coperta unei reviste sau de pe afișele unor filme, ci un trup și un suflet.Femeia al cărei zâmbet a cucerit lumea își povestește trăirile cu…
Audrey Hepburn a făcut parte din Rezistența olandeză. A lucrat ca asistent medical în timpul bătăliei de la Arnhem, când a avut loc execuția brutală a unchiului ei și a trecut prin calvarul foametei din timpul iernii lui 1944. Cartea prezintă amintirile ei, interviuri cu oameni care au cunoscut-o în război, jurnale de război și cercetări în arhivele olandeze secretizate, din care vom descoperi povestea nevăzută a lui Audrey Hepburn sub tensiunea celui de-al Doilea Război Mondial.
FLEA este un muzician și, ocazional, actor american, născut în Australia. Este cunoscut mai ales ca basistul și membrul fondator al trupei Red Hot Chili Peppers, și cofondator al The Silverlake Conservatory of Music.
David Fajgenbaum, medic, absolvent de MBA și al unui masterat în Știinte, a urmat cursurile Universității Georgetown, ale Universității Oxford, ale Universității Pennsylvania și ale Școlii de afaceri Wharton. Este asistent la Facultatea de Medicină a Universității din Pennsylvania și director asociat al Orphan Disease Center, cofondator și director executiv al Rețelei Naționale de Susținere a Studenților „Mame și tați în suferință”.Munca doctorului Fajgenbaum a fost recunoscută prin numeroase…
Născut în familia unui industriaş înstărit, Stefan Zweig (1881-1942) îşi face studiile la Berlin şi Viena. Călătoreşte mult încă din tinereţe (în Statele Unite, Franţa, Anglia, India), o cunoaşte pe prima sa soţie, Friederike von Winternitz, şi se stabileşte la Salzburg. Este foarte popular în cercurile artistice din întreaga Europă şi este prieten, printre alţii, cu Arthur Schnitzler, Sigmund Freud şi Richard Strauss. În 1930 este deja unul dintre cei mai traduşi scriitori austrieci…
JENI (sau JENNY) ACTERIAN (1916, Constanţa – 1958, Bucureşti), de fapt Eugenia Maria Acterian, sora lui Haig şi a lui Arşavir Acterian. A făcut primii ani de şcoală la Notre Dame de Sion în Bucureşti. A dat apoi examenele, inclusiv pe cel de bacalaureat, în particular şi s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie, pe care o va încheia în 1940 cu o teză de licenţă pe o temă de logica matematică: Raţionamentul prin coerenţă. Autoarea tezei este remarcată de profesorul Alphonse Dupront,…
Ishmael Beah este un militant pentru drepturile omului născut în 1980 în Sierra Leone. În 2007, a fost numit ambasador UNICEF și activist pentru drepturile copiilor afectați de război. În același an, a înființat Fundația Ishmael Beah pentru a-i ajuta pe acești copii să se reintegreze în societate și să ducă o viață mai bună. A scris la nenumărate publicații, printre care The New York Times, The New York Times Magazine, Time, International Herald Tribune, Vespertine Press, The Guardian.…
Cătălin Gomboș și-a petrecut o parte din copilărie în Libia (1981–1985) și adolescența în Kuwait (1993–1994) și Irak (1994–1997). Din 2001, lucrează ca jurnalist și a fost corespondent de război de mai multe ori, între 2003 și 2008, în Irak și Afganistan, iar pentru intervale mai scurte de timp s-a aflat și în alte țări din regiune, printre care Iordania, Israel, Liban și Siria, precum și în Cisiordania și Gaza (2017). Între 2009 și 2012, a fost corespondent în Republica Moldova, unde a…
Matilda-Maria Feliksovna Kșesinskaia (1872−1971), cunoscută drept prințesa Romanovskaia-Krasinskaia după căsătoria cu Marele Duce Andrei Vladimirovici, a fost o balerină rusă de origine poloneză, prim-balerină a Teatrelor Imperiale din Sankt Petersburg. După Revoluția Rusă a emigrat în Franța, unde și-a deschis o școală de balet în cadrul căreia s-au format unele dintre cele mai celebre staruri ale baletului din secolul al XX-lea: Margot Fonteyn, Alicia Markova, Tatiana Riabușkina, Tamara…
ION RAŢIU (1917–2000) s-a născut la Turda. La vârsta de 21 de ani a obţinut licenţa în Drept. După ce a absolvit cursurile Şcolii de ofiţeri de rezervă de la Craiova, a fost trimis la Regimentul 31 Artilerie din Cluj. În primăvara anului 1940, la iniţiativa unchiului său, Viorel V. Tilea, a plecat la Londra devenind cancelar diurnist la Legaţia României.După instaurarea regimului Antonescu și-a dat demisia de la legație și a rămas în Marea Britanie unde și-a continuat studiile ca bursier la…
PIA ALIMĂNEŞTIANU (1872–1962), urmaşă de boieri argeşeni, a fost fiica lui Ion C. Brătianu (1821–1891), prim-ministru al României, unul dintre artizanii independenţei şi modernizării ţării, şi a Piei Brătianu născută Pleşoianu. Face parte dintr-o generaţie excepţională a neamului Brătienilor, fiind soră cu Ion (Ionel) I.C. Brătianu (1864–1927), cu Vintilă I.C. Brătianu (1867–1930), cu Constantin (Dinu) I.C. Brătianu (1866–1950), cu Sabina Cantacuzino şi Maria Pillat. A fost măritată cu…
GABRIEL-DUMITRU CULCER s-a născut la 2 iulie 1907, ca fiu al Marioarei Petrescu și al doctorului Max Culcer din Târgu Jiu, descendent al familiilor boierești Otetelișanu, Bălcescu și Aman și al Culcerilor din Ardeal, înnobilați probabil de Regele Ungariei prin secolul al XVIII-lea. În urma divorțului părinților, Gabriel a fost crescut de bunicii paterni. Absolvent al Liceului Militar din Craiova și apoi al Școlii Politehnice, a fost trimis de guvernul României în Franța, ca membru al Comisiei…
DAN MUNTEANU COLAN (n. 1944, România) este doctor în filologie romanica și profesor emerit la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria, Spania. A publicat aproape 80 de volume si 300 de articole de specialitate și recenzii. A tradus din literatura hispanică, braziliană și franceză opere precum: Amadís de Gaula; Velázquez. Goya de José Ortega y Gasset, Tuareg de Alberto Vázquez-Figueroa, (în colaborare cu Eugenia Alexe Munteanu), Tangoul vechii garzi, Falcó de Arturo Pérez-Reverte, Recursul…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou