" Cartea dragostei este cel mai frumos volum de versuri pe care l-am citit in ultimul deceniu. A fost o mare surpriza sa primesc acest dar de la Bogdan O. Popescu, autor pentru care am avut mereu multa pretuire, dar care, de data aceasta, s-a intrecut pe sine. Cartea este un epitalam fermecator, gingas, pasionat si inocent, animat de o inventivitate pe centimetru patrat care-i concureaza pe Arcimboldo, pe Disney si pe Miyazaki. Rareori cuvintele mari ale poeziei au fost luate mai in serios,…
„S-acel rege-al poeziei, vecinic tanar si ferice,Ce din frunze iti doineste, ce cu fluierul itii zice,Ce cu basmul povesteste — veselul Alecsandri,Ce-nsirand margaritare pe a stelei blonda raza,Acum seculii strabate, o minune luminoasa,Acum rade printre lacrimi cand o canta pe Dridri.” – Mihai Eminescu
Povestea lui Iv cel Naiv a inceput cu versuri trimise prin sms iubitei. A continuat pe blogul ivcelnaiv.ro unde lumea venea sa-si ia doza zilnica de poezie cu zambete. A mers mai departe cand Editura Vellant a publicat primul sau volum, Versez, in ilustratiile lui Vali Petridean. Dupa Versez a venit natural Uibesc, a doua carte care i-a adus impreuna pe cei doi.
“Este o carte extrem de originala care straluceste de febrilitate si luminozitate poetica. Si va straluci cu putere, mult timp de-acum incolo, pentru un numar mare de cititori.“ - Magnus Bremmer, Svenska Dagbladet
Spre Sud, la Laceni este debutul in poezie al lui Stefan Baghiu. Subtilitatile omportamentale ale celor din jur, angoasa permanenta si dorinta de integrare intr-o lume tot mai seducatoare pe masura ce „se scufunda” sint motivele centrale ale volumului. Scrise fara retineri in limbaj si in modulul imagistic, insa fara a deveni triviale & facile, poemele vorbesc despre o criza identitara majora: dorinta de a fi in mijlocul petrecerii, desi aceasta provoaca nausea, anxietatea si…
Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie dupa un lung ocol in roman si in literatura pentru copii. Daca in cartile ei anterioare – Nordul, Credinta etc. –, excelent primite de critica, miza pe recuperarea unui timp (al copilariei) si a unui spatiu (al lumii nord-transilvane in care s-a nascut), in aceasta noua carte interesul ei gliseaza spre accidentul biografic imediat si spre intrebarile fundamentale ale parcursului nostru prin lume.
Cuvantul „florilegiu“ s-a banalizat si chiar s-a golit de sens prin suprafolosire. Si totusi, volumul de fata tocmai asta cuprinde: un florilegiu din opera unui poet deopotriva patetic si lucid, care incearca sa se regaseasca prin iubirea de oameni si de Dumnezeu.
Discursul poetic pretios si limpede, lipsit de dramatism invaluie tragismul existential, sugerand, peste fragmentarismul unei existente, viziunea izbavitoare, ascensionala, pura, emanata de raza logosului integrator. Poezia «fara evenimente» pe care o scrie Liviu Antonesei aspira spre perfectiune formala...” Cezar Ivanescu
Una dintre capodoperele literaturii universale, „Divina Comedie“, a exercitat o puternica influenta asupra culturii, artei si literaturii intregii lumi.
In secolul al XVIII-lea, perioadele si modalitatile de a calatori coincid cu raspandirea modelor si maniilor colective. Daca la nivelul aristocratiei si al marii burghezii aflam moda celebrului «grand tour» , adica acel gen de «turism cultural» si monden care ii aducea pe nordicii Europei in cele mai vii orase ale insoritei Italii, iar pe italieni ii mana in marile capitale de peste Alpi, Paris, Londra, Viena, la nivelul burghezului mediu – la care se situeaza…
„Cartea aceasta s-a adunat in timp, asa cum s-au adunat anii de pina acum; nici nu stiu cum. Am dorit dintotdeauna sa spun ceea ce trebuie spus despre o perioada care ne-a modificat in rau existenta. In buna parte asta fac in Saizeci de pahare la o masa. Celor carora le datoram o astfel de destainuire, parintii mei, nu mai sint. Amintirii lor le dedic cartea. Revolta varsata in paharele bucuriei nasterii, ale amaraciunii vietii furate, ale disperarilor, ale iubirilor neimplinite, ale…
Volumul cuprinde cugetări ale Carmen Sylvei despre viaţă, umanitate, iubire, fericire, suferinţă, spirit, artă, datorie, trufie şi politică, publicate iniţial în volumul Les Pensées d’une Reine (Paris, Calmann-Lévy, 1888) şi un număr de 24 de poeme selectate din mai multe volume de versuri. Selecţia poemelor s-a făcut urmând două criterii: să fi fost traduse în româneşte de poeţi consacraţi, dovadă că majoritatea sunt traduceri ale lui George Coşbuc,…
American Experience este inspirat de cele patru luni în care Andrei Dosa a muncit și a călătorit prin Statele Unite și încearcă să surprindă sistemul american văzut prin ochii unui est-european. Manuscrisul cuprinde trei cicluri de poeme: American Experience (scris în timpul șederii în Statele Unite), Ultimul party cu americani, respectiv Nueva York, acestea doua fiind scrise după revenirea în țară.
Mihai Eminescu - Vis şi alte treizeci de poeme necunoscute restituite de Petru Creţiaalese şi prezentate de Mircea Cărtărescuîn rostirea lui Marcel IureşIlustraţii de Tudor JebeleanuEdiţia a II-a revăzută şi adăugităInclude CD audio
Dedicat lui George Banu, acest volum nu este un melanj pentru că gravitează în jurul unei constante: George Banu face parte din categoria criticilor-călători, a criticilor-martori.El călătoreşte în numele dorinţei de a vedea spectacole şi de a cunoaşte artiţti care lucrează în spaţiul lor, scrutându-şi propria cultură.
Johann Wolfgang Goethe: Opere alese. Ediţie critică în 18 volume, iniţiată de Jean Livescu, reconcepută şi realizată de George Guţu în colaborare cu Werner Keller (Köln) şi Jochen Golz (Weimar)
Volumul de faţă, al şaselea, se constituie într-un autoreferenţial în care dimensiunile psihologice ale timpului şi spaţiului, concură la proiecţia propriei personalităţi în univers. Ca şi în volumele anterioare, poetul se situează între vrere şi aflare, ambele cuvinte-talisman, emblematice pentru cele ce se întâmplă, înveţmântând un act euristic parcă anume configurat printr-un „dute-vino de istov şi nestare” (Gând…
Explozia aurorală din Glorie împinge la suprafaţă o nostalgie a poeticului inocent, a trăirii necritice, a pozitivului eminamente liric, pe care-l ştim paradigmatic la, de pildă, Ana Blandiana - dar la tata umorile sunt mai consistente, ambreiajele scrâşnesc uneori, chiar dacă în mare peisajul e asemănător. Cred că solarul acesta nu se va mai reîntoarce în literatura română care, după 1990, este obligată la un exerciţiu permanent de prise de conscience pe…
Tot atât de liber este un volum de texte lirico-epice. Prima parte sub formă de jurnal. A doua parte, mimând obiectivarea, foloseşte persoana a treia. În fapt, toate sunt ipostaze ale unei alerte biologice şi spirituale. Nişte fişe clinice ale unei sensibilităţi violentate de o societate tot mai abuzivă. Şi, desigur, închipuiri şi prevestiri ale unui suflu de dincolo. Un umanism blând învăluie versurile şi contraponderea cinică le punctează…
Please complete your information below to login.
Conectare
Creează un cont nou